12,874 matches
-
o singură nădejde am: că sora mea, deși cu câțiva ani mai mică decât mine, înțelege sau va înțelege adevărul chiar dacă nu-l va rosti, făcându-se a nu fi priceput nimic, alternativă pe care o prefer, deoarece doresc să priceapă totul pentru a nu mă simți singură - dulce alianță (alianță, iar nu complicitate) a unui om alături de tine, cu știința mângâietoare a tăcerii. Mâine pleci... Când te vei mai întoarce?” - „Niciodată”, eram să răspund, dar fiindu-mi teamă de reacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
scotea în evidență impresia aceasta era mersul lor tacticos, cu mâinile la spate, mustățile răsucite “în furculiță” ale domnului Andronescu și „grija patriotică” cu privire la evenimentele politice ale timpului, pe care nu le înțelegeau în totalitate - unele nici nu erau de priceput - pentru că le gândeau în lumina depășită a unor concepte anacronice de care erau legați prin educație, dar mai ales prin atmosfera din veacul trecut prelungită până mult după primul război mondial, și de care nu se puteau desprinde. Doamna Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la internat și a terminat în anul când am fost numit în comuna lor. Ea râse deodată și rosti: - Cât timp ați stat în gazdă? - Un an și ceva. - E frumoasă, deșteaptă? - Și una și alta. - Ursuz cum sunteți!... - Nu pricep! - Nu mă miră, zâmbi. Probabil e o calitate ce se cere în profesia dumneavoastră. Râse și începurăm să sorbim din cafele. Doamna Pavel părea dezamăgită, se vedea că vroia ceva senzațional; interveni: - Dar nu de nuntă era vorba, după cum văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
i-am dat-o domnului judecător și dumnealui spune că dragostea nu poate fi decât absolută. - Așa e! - Si niciodată relativă. - Asta nu mai știu ce-nseamnă. Cum adică? Nepoata începu să-i explice, dar doamna Pavel mărturisi că nu pricepe nimic, spunea că „facem pe filozofii” și în final își expuse punctul de vedere foarte concis: - Eu știu una: Dacă ți-e dat să iubești, nu poți cu adevărat decât o singură dată în viață. Rămăsei înmărmurit: era răspunsul Ființei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Rămăsei înmărmurit: era răspunsul Ființei; exprimase, simplu, adevărul pe care încercasem să-l explic, probabil sofisticat, cu câteva minute înainte. Fără să știe, trase aceeași concluzie cu cea a „filozofării” noastre - a mea și a profesoarei - deși mărturisise că nu pricepuse nimic din ce i se spusese. Venea, dinspre ea, confirmarea spontană a unui adevăr esențial în timp ce eu încercasem să explic, cu împiedicări, de ce floarea este floare și pământul, pământ, de ce apa ia forma vasului în care este turnată. - Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu mai auzii nimic. 28. După-amiază când am venit acasă - eram în camera de la față - simții pe umărul drept mâna lui Keti. Era înfrigurată, venise la căldură. - „Ți-e greu, îmi spuse. Văzându-te cum te zbați am început să pricep și eu ceva din profesia ta, în care nu te-aș fi bănuit niciodată. Asta nu e profesie; om fiind, ți se cere să fii Dumnezeu, adică să-i judeci pe oameni, asta înseamnă că ți se cere imposibilul; să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Keti. Acum te aud prima dată; cine este?” - „Nu știe, nu are de unde să știe, o auzii deodată pe Keti, eu și cu tine suntem deasupra ei, mult deasupra acestei lumi, nu poate înțelege, chiar dacă i-ai explica nu va pricepe!” - „Nu se știe!” răspunsei. - „Ce-ai spus?” întrebă Ana. - „Nimic, ți s-a părut. Îmi pare rău că n-am să pot să vin de revelion să petrecem împreună” - „Păcat! te așteptam toți cu bucurie, eu însă și cu legitimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
felicit, domnule judecător. A avut grijă mătușă-mea să mă anunțe. Mă bucur sincer pentru dumneavoastră; de asta am și venit. Nu înțeleg un lucru: de ce s-a făcut restructurarea asta la dumneavoastră? E un sector în care nu mă pricep deloc. - Nici eu nu pot să-mi explic. Ce să vă spun? Îi sărutai mâna, în timp ce-și lepăda paltonul de pe ea. - Eu zic să prânzim împreună, pentru dumneavoastră. Da? - Bineînțeles! răspunse doamna Pavel, în timp ce soțul ei se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
De ce ai venit să mă feliciți, schimbându-ți programul de școală și încă pe timpul acesta geros, de ce cu atâta grabă, și de unde bucuria acestei întâmpinări Poate că...” M-am oprit speriat ca dintr-o amețeală, mintea începea să nu mai priceapă, cărările se împleticeau, și în mijlocul acestei nedumeriri absurde, vocea îi sări vioaie către domnul Pavel: - Niște păhărele pentru coniac. - N-avem coniac. - Avem, am cumpărat eu, special, dar gata să uit: să-l cinstim pe domnul judecător. Domnul Pavel aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnul Pavel, și s-a început cu o nedreptate, un abuz - de la o asemene putere ce poți să aștepți? Intimidează justiția ca să-și facă drum pentru tot ce va urma. - Eu, reluă Marga Popescu, vorbesc ca o proastă, nu mă pricep la politică, așa că nu luați seama, am vorbit ca să-l liniștesc pe domnul judecător. - Deocamdată dumnealui n-are de ce să fie neliniștit, dar o să vină o zi... Zâmbii... - Eu mă ocup numai de școală, de elevele mele. Dar, apropo, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu-i vorbă, o cumpăr și eu, dar nu se compară cu cele de la Paris, să vedeți ce hârtie, ce reproduceri și mai ales ce modele. - Și fără modele din străinătate nu se poate? - Dumneavoastră să tăceți, că nu vă pricepeți; mai bine pieptănați-vă, că vă cade părul în ochi. Sunteți dumneavoastră romantic, dar nici așa! - mai sunteți și judecător! Spunând aceste cuvinte râse din plin, dar cu o lumină adolescentă în priviri, încât mă trezii și eu râzând alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca om în primul rând, era să stau retras în propria mea lume, unica salvare în orice dictatură, să am libertatea mișcării interioare, acolo unde nu pătrunde nimeni, și să aplic legile - asemeni atâtor colegi - făcându-mă că nu le pricep deturnările, pentru că nu ne-am născut, nici eu nici colegii mei să... Cine ar fi crezut în 1944?... Nimeni. Atunci, în august, când tânărul Rege... Cine să bănuiască... Nu ne dădeam seama, doar trupele, ele, obișnuite, care veneau din răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se părea de neînțeles. „Cum adică, să dispară istoric?” așa cum se scria din când în când în presa vremii „De pe scena istoriei” Ce scenă? Generația care a făcut România Mare? Nu înțelegea. Poate asta se vroia. Cu ce greșiseră? nu pricepea. Bine că a apucat să iasă la pensie din postul de „registrator șef al primăriei”, altfel, cu răsturnările ce au loc, poate că l-ar fi dat afară, ar fi rămas fără slujbă, acum la bătrânețe. Sigur că l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se știe unde, cei mai mulți nu s-au mai întors, unii, puțini, foarte puțini, au revenit după ani de zile, mult mai târziu, cei mai mulți nejudecați, fără ca vreun tribunal să fi pronunțat împotriva lor vreo pedeapsă, nu făcuseră nimic. Nu se va pricepe niciodată. Timpul se mișca încet, foarte încet. Într-o zi, când trecui pe micul bulevard din fața porții, Anna Viaceslava, uitată din vremea războiului, veni către mine, visam desigur, purta aceeași rochie din vremea refugiului, uniforma ei de elevă, din Cracovia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mi-e dat să vă cunosc într-o asemenea împrejurare. Vorbirea lui părea sinceră, poate chiar era în clipa aceea, glasul suna ca o bunăvoință, dar după câteva minute deveni ferm, cu tăișuri, fața îi era ușor severă. Începusem să pricep înaintea cui mă aflu. E adevărat, n-am fost supus nici unei molestări, numai că frazarea trecuse de zona politeții într-o marginalitate abia precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
confirmări în acest sens, punea pe seama lui (după cum am mai arătat la începutul acestei rememorări), orice veste pe care o aducea la cunoștință femeilor nerăbdătoare de „noutăți”. „Noutățile” căpătau astfel în convingerea ei o greutate veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze în tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel însuși, venind din oraș, deschise pe neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă, respectuoasă aplecare a capului asistența încântată de venirea lui. Femeile exclamară în cor, ca la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în care se aflau șerbetul și dulceața, pe care le avea în patru borcane dăruite de doamna Pavel: mica ei propagandă de gospodină, repetată în fiecare an, la care el reacționa cu sincere mulțumiri și prefăcute laude, pentru că nu se pricepea. Ea deschise ușa servantei, și după ce puse pe masă o farfurioară cu o linguriță de șerbet, iar el paharul cu apă, se așeză din nou în fotoliu. El aprinse o țigară, apoi simplu: - Dar de ce tocmai despre dragoste? - Credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aflam în fața puterii statale pe care numai noi știam că o învingem prin simpla ignorare a prezenței ei, un anumit fel de ignorare, ultima abilitate a justiției. În care altă profesiune s-ar fi putut întâmpla așa ceva? Nimeni nu va pricepe aceasta afară de noi care ne-am simțit destule ori neputincioși ca și cei pe care îi judecam, lăsând mai întotdeauna în asemenea împrejurări o ferestruică, o deschidere oarecare, pentru ceasul al doisprezecelea măcar, știută în secret doar de noi, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
umbră istoria, fiecare făcându-se a nu înțelege. „Chiar nu înțelegeți, domnule judecător?” părea să-i spună băiatul în vârstă de 18 ani ce desfăcea o sticlă cu bere, și eu mă miram că un tânăr la vârsta lui poate pricepe asemenea lucruri. Ana privea spre fluviu, dar de la masă, perspectiva, închisă parțial de dunga lată a gardului de la capătul Grădinii și a platoului unde ne aflam, nu permitea deslușirea lucitoare a apei. Domnul Pavel găsi prilejul să evoce pentru Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
departe în slujba unei aberații pentru că e una cu puterea, iar înotătorii nu vor mai îndrăzni, dezorientați, ei mă privesc cu teamă, nebănuind că-i aștept cu disperare, eliberatori, nu mă înțeleg, și e firesc să fie așa, pentru că nu pricep că e posibil așa ceva. „Ana!” repet în gând; între mine și ea începe o depărtare - a început de mult! - mai fantastică decât această câmpie dintre noi, căci nu e o depărtare de spațiu - spațiul poate fi învins foarte ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zâmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea când ajunsei acasă, așezându-se pe marginea canapelei. Nu de asta ci de bucuria de a te fi revăzut după aproape două luni de uitare, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de tinerețea noastră, dar deodată apăru și soțul meu, era uluit, eu am încercat să-l liniștesc spunându-i că ne cunoaștem dintr-o altă viată, adică mult înainte de a mă naște din nou, dar el, greu de cap, nu pricepea nimic, mă enerva: Cum se poate să nu înțelegi, îi spusei, un lucru atât de simplu, de firesc?, însă el rămase mai departe nelămurit și se uita mirat dar nu protesta, așa cum m-aș fi așteptat, pentru că-l știu gelos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cred că numai ea ar fi putut...Domnul Pavel, privind răsadurile, îmi vorbi arătând înspre ele: -Avem atâtea de învățat de la flori, de la animale, de la primăvara asta care ne vorbește câte ceva despre viață, renaștere, veșnicie, dar nu luăm seama, nu pricepem nimic, nu învățăm, nu vrem să învățăm. Trecem pe lângă atâtea... Nu observăm. Nici pe noi nu ne cunoaștem, deși ne zâmbim, vorbim între noi, ne îmbrățișăm, părinte și fiu, fiu și părinte. Toată viata vorbim, despre multe, despre orice, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi ștergându-și ochii cu o batistă mică; străvezie, dantelată cu monogram auriu, pe care nu știu de ce îl numea „de stil imperial”; n-o contraziceam pentru că nu pricepeam și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația în care a străbătut timpul dintre cele două războaie, din vremea României Mari și a tinereții ei, și vremea de-acum, după ultimul război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gândesc la un lucru pe care nu-l înțeleg; m-am gândit și atunci după aceea. Dumneavoastră ați refuzat să faceți ce v-am cerut. Atunci nu v-am înțeles, acum vă înțeleg foarte bine. Dar rămâne ceva ce nu pricep: vă invitasem în biroul meu de prefect, din partea puterii; eu reprezentam la data aceea puterea și în numele acesteia vă invitasem - e un fel de a spun „invitasem” - în concepția mea, atunci înțelegeam că vă „chemasem”, raportat la ceea ce urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]