KorAP: Find »[drukola/base=pustiu & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...256 257 258 ...325 >

8,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

a fost părăsit dintr-o dată de oameni, ca și cum nu ar fi fost vară niciodată. Orizontul se segmenta fulgerător, stroboscopic, prin geamurile vagoanelor de lux, tapițate cu pluș albastru, mirosind a tutunuri fine și a colonii rare. În urma lor rămânea linia pustie, ducându-se spre un punct neștiut și mirosul acru, de gudron, al traverselor. Diminețile În hotel erau monotone, aceeași cafea, aceeași țigară, același duș rece, muzica molcomă a postului de radio care mai transmitea din când În când știri lapidare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
păduri cu coasa pe umăr. După o vreme, era amiază, bărbatul ajunse acasă, era o după-amiază de iunie. Îl aștepta nevasta lui care era Însărcinată. Intră În curte, nu era nici țipenie, câinele plecase. Lanțul zăcea În praf, casa era pustie și el se așeză pe lavița de lângă masă. Trecu o vreme, nevasta nu mai venea și, Într-un timp, obosit, fără să se atingă de ciorba de fasole verde care se răcea În farfurie, se coborî În grădinița de lângă râu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Întrebare cruntă: De ce să iubești, dacă murind, nimic nu moare? Pe drumul de țară, apăru Chevroletul negru, care se apropia de țărm. Era doar liniștea vuietului mării, Înăsprindu-se În fiecare spic al lanului de grâu care se cocea. Era pustiu. Era doar marea, tumult de ape ale lumii, adunate la un loc, fără somn, fără vise, fără oprire. Pe cer plutea o teracotă albastră și o oglindă ovală plină de amintiri fabuloase, nespuse, ca niște cronici străvechi, ascunse În memoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

Era atât de cald, că te sufocai. În ziua aceea, ca în fiecare vineri, mă duceam la mama ta, în casa pe care o închiriam pe malul mării, la sud de oraș. Mașina mi se oprise pe neașteptate, pe strada pustie mărginită de câmpia arsă de soare și murdară și de câteva hale industriale. Mersesem prin soare să ajung la cele câteva blocuri care se vedeau în depărtare, aflate în zona aceea extremă de periferie. Era acum șaisprezece ani, în primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
așa era cu toți. Cine eram eu să merit ceva în plus? Am ridicat brațul care mă durea și am bătut din nou. Nu era acasă. Curva nu era acasă. Învins, am întors spatele ușii și am privit noaptea. Viaductul pustiu și mai încolo barăcile unde foșneau ușoare semne de viață trează încă. Poate acolo merge, la țigani, se îmbată în rulota lor, pune să i se ghicească mizerabilul ei destin. Am auzit un geamăt ușor și ceva foșnind dincolo de ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
simtă imediat căldura. Are fața răvășită, până și la ochi îi este frig. Nu se foiește pe scaun, nu-și caută locul, rămâne așa, nemișcată, cu spatele ușor depărtat de scaun. Apoi căldura o relaxează, în timp ce mașina aleargă pe banda pustie a autostrăzii. Îi ating vârful nasului. — Ți-e mai bine? Zâmbește și dă din cap. — Ciao, zic. — Ciao, răspunde. — Cum te simți? și îi vâr mâna între picioare. E un orășel din tuf, cu sensuri unice și săgeți care te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Vroia să urce, dar pierdea timp scotocind în poșetă în căutarea biletului. Vroia să citească destinația, de aceea pierdea timp... Trenul o pornea încet și ea rămânea acolo și nu mai avea nici poșetă, nici pantofi. Gara, în spatele ei, era pustie și ea era goală, „ca într-un tablou“, zicea. Mi-a povestit că visul acesta o terorizase multă vreme, încă de când era foarte tânără, apoi nu îl mai avusese, dar reapăruse o dată cu mine. Eu cred că în vise ne pedepsim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
față și am ieșit să iau o gură de aer. Străzile, după toate zilele acelea de aglomerație, erau goale, vitrinele magazinelor cu gratiile trase. Era o zi foarte friguroasă și fără soare. M-am refugiat în biserica cartierului. Era aproape pustie la ora aceea intermediară, dar se simțeau încă urmele credincioșilor care o umpluseră probabil la slujba de dimineață. M-am îndreptat pe sub arcade, prin partea laterală, spre locul în care se afla ieslea sfântă. Câteva figuri de ghips aproape de mărime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pentru că n-o iubesc decât pe ea, oasele ei, mirosul ei de femeie săracă. Și vreau să urlu la toată apa aceea că nu va reuși să o ia cu ea într-unul din pârâiașele care se scurg pe pavajul pustiu. — Vreau să fiu cu tine. Mă privește cu niște ochi pe care apa pare să-i fi ruginit, mâna ei îmi mângâie buzele, îmi strecoară un deget între dinți. — Mă mai iubești? spune. — Mai mult, Buruiană, mult mai mult. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
este o dezordine ciudată, lipsesc multe obiecte de pe rafturi, se simte miros de praf mișcat din loc și de cafea. Fac câțiva pași fără zgomot în locuința aceea pe cale de a fi strânsă. Mă apropii de ușa bucătăriei, care este pustie, se vede doar o cană cu gura în jos pe chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
că părea să facă parte din noi și nu din cer. Atât de joasă și mare pierdea puțin din mister, se umanizase. Am intrat în restaurant printr-o ușă de sticlă, cu perdele subțiri de voal. În dreapta era tejgheaua barului pustiu, în cealaltă parte, într-o sală mare și tristă, se aflau câțiva oameni așezați ici-colo, puțini mâncau, cei mai mulți aveau în față doar carafa cu vin, priveau la un televizor așezat la înălțime, care transmitea un meci de fotbal. Ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o clădire de dimensiuni modeste, dreptunghiulară și destul de joasă, înconjurată de o platformă de ciment. Unul din spitalele de mare, care pe timpul iernii rămân aproape total nefolosite. În parcare se aflau câteva mașini și o ambulanță. Servicul de urgențe era pustiu, luminat doar de un bec de serviciu. O duceam în brațe pe Italia, care își pierduse unul din pantofii de culoarea vinului. Am aruncat o privire în spatele oblonului unei uși, am împins-o: alte uși, altă tăcere. — Nu e nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

mai curând din mințile acelora care o citesc - din ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
proscriși și orgolioși au fost și Moise și Sfântul Pavel - și după el Victor Hugo. Și ei toți, Moise, Sfântul Pavel, Dante, Mazzini, Victor Hugo și atâția alții încă au învățat în surghiunirea din patria lor, sau căutându-și prin pustie, ce este exilarea eternității. Și din surghiunirea din Florența sa a putut vedea Dante cum Italia era slujnică și locantă a durerii. Ahi, serva Italia, di dolore ostello.] Cât despre ideea de a-l face pe cititorul romanului, pe Jugo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mei, știam că acel exil era un soi de confiscare, și m-am decis să-mi restrâng cât mai mult cu putință cheltuielile și chiar să nu mi le plătesc, după cum am și făcut. Căci puteam fi surghiunit pe insula pustie, dar nu pe spezele mele.> Am cerut să fiu lăsat singur, și ei, înțelegându-mă și iubindu-mă cu adevărat - la urma urmelor erau ai mei, și eu al lor - m-au lăsat singur. Și atunci, la sfârșitul surghiunului meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

într-o parte. Zona cea mai apropiată de calea ferată - unde soțiile stăteau la volan, lăcuindu-și unghiile sau citind reviste, sau spunându-le copiilor de pe bancheta din spate să nu se mai bată, în timp ce ele își așteptau soții - era pustie. Nu era nimeni pe peron. Probabil că eram între două trenuri. Am oprit într-unul din locurile de parcare de lângă calea ferată, am luat cartea din torpedou și am coborât din mașină. Nu m-am putut abține să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

interpretare. Însă Înainte de asta, povestește-mi cum o mai duci și ce mai faci. Nu e bine deloc, Efraim, stau aici și vorbesc și vorbesc, precum directorul căilor noastre ferate, iar tu taci. Ca În istoria cu cantorul din insula pustie. Ți-o spun după aceea. Nu mă lăsa să uit. E vorba despre un cantor care se pomenește În Zilele Cumplite, ferește-ne, Doamne, de așa ceva, pe o insulă pustie - uite, iar pălăvrăgesc și tu taci. Vorbește, povestește-mi despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
iar tu taci. Ca În istoria cu cantorul din insula pustie. Ți-o spun după aceea. Nu mă lăsa să uit. E vorba despre un cantor care se pomenește În Zilele Cumplite, ferește-ne, Doamne, de așa ceva, pe o insulă pustie - uite, iar pălăvrăgesc și tu taci. Vorbește, povestește-mi despre Yael și despre copilul melancolic. Dar amintește-mi să-ți spun istoria cantorului aceluia: la urma urmei, Într-un fel, fiecare din noi e ca un cantor pe o insulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
uite, iar pălăvrăgesc și tu taci. Vorbește, povestește-mi despre Yael și despre copilul melancolic. Dar amintește-mi să-ți spun istoria cantorului aceluia: la urma urmei, Într-un fel, fiecare din noi e ca un cantor pe o insulă pustie și, Într-un anumit sens, toate zilele sunt Zile Cumplite. Fima sesiză un fluierat ușor, slab, aproape ca al unui motan care toarce, urcând din pieptul tatălui său la fiecare respirație. De parcă bătrânul ar fi pus acolo În glumă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
vest, care aduse cu el un foșnet straniu și un miros ciudat de pământ ud. În spatele lui, pe strada Întunecată, se auzeau niște lovituri Înfundate, ca și cum un orb și-ar fi căutat drumul cu bastonul. O ploaie măruntă umplu văzduhul pustiu. Fima Începu să tremure și se Întoarse spre casă. De parcă și-ar fi impus o penitență, termină de spălat toate vasele, inclusiv tigaia plină de grăsime, șterse toate suprafețele din bucătărie, clăti toaleta. Doar găleata cu gunoi nu o duse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
una din serile de vineri Fima a fost vizitat de muză și a distrat tot grupul povestind aventurile sale de rezervist În Războiul de Șase Zile, când a fost părăsit Împreună cu un pictor și doi profesori universitari pe un deal pustiu lângă cartierul Arnona, cu un binoclu, un telefon de campanie și ordinul ca nu cumva să adoarmă. Pe un deal din apropiere soldații iordanieni instalau câteva mortiere și o mitralieră, Învârtindu-se de colo-colo fără nici o grijă, ca niște cercetași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
e atât de Înveninat din cauză că pe dinăuntru e plin de lacrimi? Sau crezi că am văzut prea multe melodrame la cinema? De multe ori când mă chinuie simt că pe dinăuntru mă cheamă ca un copil pierdut Într-un loc pustiu. Încearcă să lupți cu sentimentele tale dacă poți. Ce crezi că poate fi o țară din Africa, din unsprezece litere, a treia literă E, ultima tot E? Fima cercetă din ochi sala de recuperare prin ușa deschisă, zona de așteptare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
ruine din nordul Greciei, despre pădurile din Sierra Leone din Africa, despre vânătoarea de balene din Alaska, despre Înmulțirea peștilor tropicali În bazinele din Valletta, capitala Maltei, despre Sfântul Augustin, despre bietul cantor care s-a trezit singur pe o insulă pustie, În Zilele Cumplite. La ora unu fără un sfert Ted și Yael s-au Întors de la Tel Aviv și l-au găsit pe Fima dormind Îmbrăcat, ghemuit În poziție fetală În patul dublu, Înfășurat În pătura Yaelei, cu capul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
era numit În scrierile mistice „o lucire din altă lume“. Expresia aramaică antică Îl Înfioră brusc. Ca și când cuvintele Însele ar fi venit de acolo, din alte lumi. Nu trecea nici o mașină. Nici o lumină nu se zărea la ferestrele caselor. Asfaltul pustiu, strălucirea felinarelor, umbrele negre ale pinilor Învăluiți În ploaie de parcă porțile ar fi fost Încuiate pentru totdeauna treziră În Fima o spaimă vagă. De parcă propria sa viață se scurgea aici, sub ochii săi, În ceață și În ger. De parcă cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
viscol, În apropierea căruia urlau lupii. Șoferul taxiului spuse: —Ce naiba! O să stăm așa toată noaptea? Apoi apăsă pedala, trecu pe roșu și, parcă vrând să se despăgubească, pe el și pe Fima, pentru timpul pierdut, țâșni sălbatic, goni pe străzile pustii, luă cu scrâșnet de frâne cotiturile. Fima spuse: —Ce-i asta? Războiul de șase minute? Iar șoferul răspunse: Așa să fie. Amin. Mâine, decise, chiar mâine-dimineață, mă scol și Îl iau la analize, la spital. Cu forța, dacă va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]