7,387 matches
-
curent”. Este la fel de posibil însă ca, în pofida autopersiflării sarcastice, a metaforelor iconoclaste, antiromantice, a unui imagism aproape „fauve” și a prezenței unor elemente de civilizație modernă (trenul, sirenele), poemul din scrisoare — un lamento postsimbolist, laforguean, cu elemente de Geigenhumor („zgardă, scutură-te de peron”) — să nu fi fost trimis dadaiștilor în vederea traducerii și eventualei „omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aflată la nu mai mult de un kilometru depărtare. După câteva zeci de pași lunecă pe zăpadă. Nu căzu rău. Nu se lovi. Doar, se umplu, pe haină, de puțină zăpadă afânată. Reintră în garaj. Cu intenția de a se scutura de țâra de zăpadă de pe haină și a-și lua lopata,în a cărei coadă să se sprijine,în drumul către casă. Nu se scutură îndestul, când, se pomeni cu dese și puternice bătăi în ușa garajului și cu apostrofări
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
umplu, pe haină, de puțină zăpadă afânată. Reintră în garaj. Cu intenția de a se scutura de țâra de zăpadă de pe haină și a-și lua lopata,în a cărei coadă să se sprijine,în drumul către casă. Nu se scutură îndestul, când, se pomeni cu dese și puternice bătăi în ușa garajului și cu apostrofări de tipul: deschide! Ușa, deschide-o, repede, că suntem poliția, jandarmeria și pompierii! Deschise. Șase lungani, cu mască pe figură, pătrunseră, ca vandalii, peste el
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
dedesupt, mereu alimentat, de la alte și alte farfuriuțe; flăcărui albastre, se întindeau, pe jos, antrenând,în ardere, marginile lemnului. Unul dintre ospătari, când a abservat focul, de jos, care se întindea cu o viteză uimitoare, dorind să atragă atenția, a scuturat puternic rafturile,în care se găseau tot felul de substanțe spirtoase ușor inflamabile. Alea s-au răsturnat, venind,în dezordine, unele peste altele. Incendiul, odată pornit, continua să cucerească, rapid, obiect cu obiect, încăpere cu încăpere, om cu om. Pe
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de coșmar; fiul ei așezat pe pat, la orizontală, doctorița și asistenta îngrozite iar pe Nicolae pe scaun, aproape leșinat. - Ce s-a întâmplat? George, ce este cu tine? Se năpusti deasupra lui ca o leoaică și începu să-l scuture. Simțindu-l rece începu să urle de durere. - Băiatul mamii, puiul mamii, ce s-a întâmplat? Elena se apropie de ea și o luă de deasupra cadavrului, o așeză pe un scaun și-i spuse: - Geta, băiatul tău s-a
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
crima? În mintea lui se derulau fel de fel de întrebări și scenarii, ca în filme. Biata Frusina, dacă ar ști că a fost măritată cu criminalul iubitului ei! Doamne, prin câte a trecut! Îl luă de umeri și îl scutură de câteva ori: - Nebunule, ce te-a determinat să faci crima? - De Frusina m-am îndrăgostit cum am văzut-o prima dată și am devenit partenerul ei la dansuri populare. Din zi în zi o iubeam mai mult, o visam
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le observă răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna. Le scutură cum pot, însă nu le pasă, au numai de traversat înapoi bulevardul. - Hai acasă. Astăzi trebuie să merg și la serviciu, nu ca tine! Peste câteva clipe merge vioaie ținându-l strâns de mână, privindu-l dintr-o parte încrezătoare
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
care i-o întinde. Nu trebuie să rezolvi nimic. Să nu cumva să te apuci să arzi frunze de salvie și să exorcizezi cine știe ce rahaturi. Mona ia hârtia și întreabă: — Deci să văd doar despre ce energii e vorba? Helen scutură din mână și zice: — Nu mă interesează câtuși de puțin să găsească mai știu eu cine luminița de la capătul tunelului. Din partea mea, tremuricii ăștia n-au decât să rămână acolo bine-mersi, să stea în dimensiunea lor astrală, da? Mersi frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe, sirene. Latră un câine. Cică așa ar fi ora de maximă audiență. Opresc apa. Îmi scutur părul. Trag perdeaua dușului și mă întind după prosop. Și apoi îmi dau seama. Aerisirea. Puțul de aerisire, care leagă toate apartamentele. Aerisirea, care e tot timpul deschisă. Pe-acolo se duc aburii din băi, mirosurile de mâncare din bucătării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
carne“ înseamnă ceva care nu are carne. Acu’ hai, ciripiți! Care a adus asta? Părul de sub brațul său ridicat e portocaliu deschis. La fel e și în partea cealaltă, jos. E doar salată de fasole, zic. — Cu? zice Stridie și scutură cartonul. Cu nimic. În cameră este atâta liniște, că se aude de alături bătălia de la Gettysburg. Din apartamentul de sus se aude un depresiv care cântă la chitară o melodie folk. Un actor țipă, un leu rage și din văzduh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
magie neagră. Și Mona, cu brațele întinse, lăsând să se vadă părul castaniu de la subsuori, începe să mâne lumea spre mijlocul camerei. Vrabie arată ceva în catalogul ei și zice: — Ăsta ar fi un minimum necesar pentru început. Stridie își scutură părul din ochi și-și împinge bărbia în față, spre mine. Vine și-și înfige degetul arătător în pieptul meu, împingându-mă zdravăn, țintuindu-l în mijlocul cravatei albastre, și zice: — Uite care-i treaba, tati. Împungându-mă cu degetul, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de bine, să redai viața. Și Helen se uită și ea la mine, ținând în mână paharul mânjit cu roz. Scutură din cap și zice: — N-am fost eu. Ridică trei degete, unindu-și degetul mare și degetul mic, și zice: Pe cuvântul meu de vrăjitoare. Jur. Capitolul 18 În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, mă aflu lângă Biggs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un șnur cu mărgele. Un săculeț de leacuri Hopi, zice. E o chestie spirituală, nu? Privindu-l în oglinda retrovizoare, cu mâinile pe volan, în mănuși mulate din piele de vițel, Helen zice: — Ia te uită ce abdomen! Stridie își scutură cămașa de pe umeri, și săculețul de mărgele îi atârnă între sfârcuri, pe pieptul umflat de ambele părți. Are pielea bronzată, fără pic de păr, până la buric. Săculețul e acoperit în întregime de mărgele albastre, cu excepția unei cruci din mărgele roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de găină, vopsite în nuanțe vii de roz și albastru, ca niște ouă de Paște. Pe sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta e o plasă Navajo de prins visele la care lucrez acum, zice. O scutură, și niște sfori se descurcă și rămân atârnând. Niște mărgele îi cad în rucsacul din poală. Prin aer plutesc pene roz. Zice: — M-am gândit că o fac mai puternică dacă-i pun niște pietre chinezești de ghicit. O supraenergizez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-o să ne mai rămână o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cuiva, pătate de ulei. Prosoape, cearșafuri și sutiene. O față de masă în carouri roșii. Trag apa, ca să se audă. Nu sunt nici scutece, nici hăinuțe de copil. În sufragerie, doamna Puișor se uită tot în tavan, numai că acum e scuturată de suspine lungi și spasmodice. Pieptul acoperit de șorț îi tremură. Helen îi tamponează machiajul scurs cu colțul unei batiste împăturite. Batista e înmuiată și înnegrită de rimel, și Helen zice: — O sa fie mai bine, Rhonda. Acum nu ai cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
avocatură Deemer, Davis și Hope. Își răsucește degetul în nas, apoi și-l scoate și se uită la el. În telefon, Stridie zice: — La cât timp după ce ați mâncat s-a manifestat diareea? Mă vede că mă uit și își scutură degetul spre mine. Helen zice în telefonul ei: — Cei care au stat acolo înainte au fost foarte mulțumiți. Este o casă superbă. În ziarul local, Erie Register-Sentinel, un anunț din pagina de divertisment zice așa: În atenția clienților clubului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ivindu-se deasupra orizontului. Același moment al zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca un car alegoric îmbrăcat în flori, iar eu privesc afară printr-un petic de parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acolo ajungem. Cu iuțeala strigătului, blestemul mi se-nvârte-n cap, și legătura telefonică se întrerupe. L-am ucis pe mântuitorul meu. Pe detectivul Ben Danton. Iată cât de mult m-am îndepărtat de restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește portiera, lăsând pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză. Apasă un buton, și portiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în rumeguș; Mona aleargă și o ridică. Mona lovește agenda de coapsă, ca să scuture rumegușul, apoi o flutură ca să ne arate că e în regulă. Helen zice: — Mona, slavă Domnului. Mona mi-a spus că ai de gând să mă omori, îi zic. Și Helen zice: — Mie mi-a spus că tu ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ghirlandele și lanțurile de cristal. Pendulele prăfuite de cristal. Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nasc și mor cu aceeași emoție cu care aruncăm la gunoi niște flori ofilite. Cred că deja suntem nemuritori, îi zic lui Helen. Am puterea asta, zice, deschizându-și poșeta și scoțând o foaie de hârtie împăturită, pe care o scutură ca s-o desfacă. Știi cum e cu ghicitul în sticlă? zice. Nu știu ce știu și ce nu. Nu știu ce-i adevărat și ce nu. Mă-ndoiesc că știu cu adevărat ceva. Spune-mi, zic. Helen își trage eșarfa de mătase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-se la ochi. Ne simțim extraordinar. Vede că s-a șters la ochi cu mâna pe care are mănușa, cu degetele pe care mi le-a băgat în fund, și rupe mănușa cu un țipăt scurt. Întreg trupul i-e scuturat de un frison puternic și azvârle cât colo mănușa plină de unsoare. Îi spun polițaiului tânăr că doar stăm de vorbă un pic. Și polițaiul cel tânăr îmi vâră pumnul sub ochi și zice: — Tu să taci dracului din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]