6,484 matches
-
luat cu asalt de Imperiului Qing în 1685. Majoritatea locuitorilor Albazinului au fost de acord să se evacueze împreună cu familiile lor la Nercinsk, dar un număr de cazaci tineri s-au alăturat armatei manciuriene și s-au mutat la Beijing. Strămutarea în China a fost un proces puțin cunoscut. Se presupune că, până să ajungă în capitala imperială, albazinienii au întâlnit descendenții a 33 de cazaci, căzuți prizonieri în 1667, și pe alți câțiva cazaci care se mutaseră în Beijing prin
Albazinieni () [Corola-website/Science/318826_a_320155]
-
fost ridicată în secolul al XVIII-lea. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Pictura originală, din care se mai păstrează fragmente, este opera zugravului Pop Nicolae în anul 1796. Biserica se află pe lista monumentelor istorice, . Tradiția păstrează știrea strămutării, după 1762, a unei biserici de lenm de la Cornești la Herepea (locul marcat prin butucul prestolului) de unde, în secolul al XIX-lea, a fost adusă pe dealul din nordul satului Dâmbău, unde dăinuie și astăzi. La sfârșitul aceluiași veac, edificiul
Biserica de lemn din Dâmbău () [Corola-website/Science/316268_a_317597]
-
și a forțat capitularea cetății Serdica (Sofia). După asediu a omorât garnizoana bizantină, de 6.000 de oșteni, în ciuda promisiunii lui Krum că viața acestora va fi cruțată. Actul a provocat reacția împăratului bizantin Nicefor (Nichifor) I, care a dispus strămutarea populației din Anatolia și a o coloniza de-a lungul frontierei pentru a o proteja. Nicefor I a încercat, fără succes, să recupereze și să refortifice Serdica. La începutul anului 811, Nicefor I a întreprins o expediție masivă împotriva Bulgariei
Krum () [Corola-website/Science/320223_a_321552]
-
Humoreni, această biserică a fost mutată în anul 1892 în satul Brașca, unde există și în prezent. În locul bisericii de lemn cedate, satul Humoreni a primit ca donație biserica de lemn cu hramul "Sfântul Nicolae" din satul Pârteștii de Jos. Strămutarea lăcașului a avut loc tot în anul 1892, după ce, în 1887, în Pârteștii de Jos a fost construită o biserică de zid. După aducerea bisericii de lemn din Pârtești în Humoreni, acesteia i s-a schimbat hramul din "Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Humoreni () [Corola-website/Science/320330_a_321659]
-
loc, acesta s-a petrecut anterior mijlocului secolului al XVIII-lea, dat fiind faptul că pe harta iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, lăcașul este consemnat, în mijlocul unui grup de gospodării, în dreptul toponimului „Dealu Mare”. În anul 2007, s-a încercat strămutarea edificiului în incinta complexului muzeal etnografic „Astra” din Sibiu; sătenii s-au opus.
Biserica de lemn din Deleni () [Corola-website/Science/321173_a_322502]
-
a fost transformată într-un schimb de populație sprijinit de garanțiile comunității internaționale. În Grecia, refugierea populației elene din Turcia este considerată ca o parte a evenimentelor cunoscute sub numele de „Catastrofa din Asia Mică” (în limba greacă: Μικρασιατική καταστροφή). Strămutări importante ale populației apăruseră deja după încheierea Războaielor Balcanice, Primului Război Mondial și a Războiului de Independență al Turciei. Acestea au inclus schimburi de populație și expulzări a aproximativ 500.000 de turci din Grecia și a aproximativ 1.500.000 de
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
mai multă energie decât cea exercitată împotriva armenilor în 1915” . În anul 2002, guvernatorul de origine maghiară al New Yorkului, George Pataki , declara că grecii din Asia Mică au îndurat o cruzime incomensurabilă în timpul guvernării turce prin campanii sistematice de strămutare, distrugere orașelor și satelor grecești și uciderea a sute de mii de civili din regiunile în care grecii compuneau majoritatea, precum țărmul Mării Negre, Pontusul și regiunile din jurul Smyrnei; supraviețuitorii au fost exilați din Turcia și trăiesc în zilele noastre în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
după cumpăna secolului 19: "„Această sfântă biserică cu hramul Sfântului Nicolae ... a fost renoită prin decret regal în 1908. În anul 1922 a fost tencuită și pictată în tehnica ulei de pictorul Victor Fulgescu din Comănești. Biserica actuală e rezultatul strămutării în anul 2008. Pictura nouă a fost realizată în anul 2009, în tehnica frescă, de către pictorul profesor universitar Sava Nicolae, în colaborare cu fiica Irina. Lucrările au fost posibile datorită: Compania Națională a Lignitului - Oltenia, exploatarea minieră Berbești, S. C. Star
Biserica de lemn din Valea Mare, Vâlcea () [Corola-website/Science/321587_a_322916]
-
4 locuri cu iazuri pentru mori și prisăci. În ce privește locul viitorului municipiu Bălți, documentul nu indică nicio așezare. Totuși este menționat o așezarea, de asemena, denumită "Bălți". Aceste Bălți, puțin cunoscut opiniei publice, a fost un participant al politicii de strămutare a satelor. Această politică a căuzat disensiuni între locuitorii tuturor satelor din regiune, din motivul schimbării hotarelor. Interesul satelor de a-și păstra neclintit hotarele moșiilor strămoșești domina autoritar. Petru Șchiopul hotorăște să pună capăt diferendului recurgând la acțiuni de
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Răutul și la 5 octombrie au ajuns la râul Cubolta. Așadar, prima atestare a municipiului Bălți are loc la 4 octombrie 1620. Satul Bălți de pe Răut a fost înființat de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. Adică, a avut loc strămutarea unui sat pe un alt loc, păstrându-se vechea denumirea. Astfel, numele orașul Bălți (1620) din prezent provine de la satul Bălți (1618), iar denumirea celui din urmă - de la pârâul Bălți. Noul Bălți a fost ridicat mai sus de cartierul Podul
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
crescând la 281 de persoane până în 1708 dar scăzând la 178 după doi ani din cauza bolilor. În 1709, o mare inundație a lovit "Fort Louis de la Mobile": ca urmare a acesteia și a epidemiilor ce au urmat, Bienville a ordonat strămutarea așezării în aval la actualul loc al orașului Mobile, Alabama în 1711 și construind un nou Fort Louis. Până în 1712, când Antoine Crozat a preluat administrația coloniei prin dispensă regală, colonia avea o populație de 400 de locuitori. În 1713
Jean-Baptiste Le Moyne de Bienville () [Corola-website/Science/321776_a_323105]
-
află o icoană pe sticlă cu reprezentarea „Răstignirii”. Dintre renovările la care a fost supus lăcașul, cunoscute sunt doar cele din anii 1812 și 2007. În cazul primului șantier, cu caracter de rectitorire, trebuie luată neapărat în calcul varianta unei strămutări, de vreme ce pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) lăcașul figurează pe un alt amplasament, anume la intrarea în sat. În acest nou loc îl înscriu comisiile de recenzare din 1805 și 1829-1831.
Biserica de lemn din Muncelu Mare () [Corola-website/Science/320955_a_322284]
-
-a sau foaia de proprietate (B), referitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale cuprinde: a) numele proprietarului; b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept; c) strămutările proprietății; d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietății publice; e) servituțile constituite în folosul imobilului; f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate; g) recepția
Cartea Funciară () [Corola-website/Science/317402_a_318731]
-
de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953. Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării. În mai
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
comercianții", "polițiștii și jandarmii", "albgardiștii", "primarii", "refugiații din URSS" și alte "elemente sociale străine". În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii. Ca bază juridică a strămutării a servit "Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali", aprobat în mai 1941. La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților. Deși directivele veneau de la Moscova, cei care
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
totalul de 12 860 de familii incluse inițial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în timpul operațiunii de "strămutare", dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 - își schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reușiseră să se ascundă. Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
Carol. Prin Hotărârea de Guvern nr.654/24.05.2006, în contextul aniversării " Centenarului Parcului Carol I" a fost decisă înființarea complexului "Memorialul Eroilor Neamului". Acțiunea prevedea 3 elemente distincte: Prin urmare, la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostașului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului. Mormântul Ostașului Necunoscut este în prezent clasat ca monument istoric de importanța A, Cod LMI: . În 1923, Amilcar Săndulescu, un băiețel de numai 12
Mormântul Ostașului Necunoscut () [Corola-website/Science/321830_a_323159]
-
Sfântul Nicolae” și este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Biserica de lemn din satul Govora a fost adusă, conform tradiției, acum aproape două veacuri din satul Gurișoara. Vechimea construcției depășește probabil cu cel puțin un secol strămutarea ei pe locul actual. Momentul ridicării bisericii în satul Govora, sau cel puțin al înzestrării ei cu toate cele necesare cultului, este sugerat de câteva pisanii însemnate cu penelul pe iconostas, între anii 1837-1839. Pe cantul de jos al ușii
Biserica de lemn din Govora () [Corola-website/Science/316457_a_317786]
-
au pierdut. În anul 1974 biserica a fost supusă altui șantier de renovare, care a inclus și ridicarea lăcașului pe un soclu din piatră. În cazul acestui lăcaș, semnalat doar de conscripțiile anilor 1733, 1750, 1805 și 1829-1831, tradiția susține strămutarea sa din codrul Ponorului, unde ar fi fost ridicat pe cheltuiala urmașilor haiducilor Jurj și Neag, întemeietorii legendari ai localității.
Biserica de lemn din Brădățel () [Corola-website/Science/316916_a_318245]
-
mare. În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca (urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case. O parte dintre săteni s-au
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case. O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
Localizat în partea sud-estică a Transilvaniei, Brașovul era unul din cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forța de muncă angajată în industrie. O clasă muncitoare bine pregătită se formează în perioada anilor '60 prin strămutarea forțată de către guvernul comunist a mii de țărani moldoveni pentru operarea fabricilor brașovene. În anii următori Brașovul devine unul din cele mai puternice centre muncitorești din țară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Brașov, IAR Ghimbav, Tractorul Brașov
Revolta de la Brașov () [Corola-website/Science/316961_a_318290]
-
Dacă în Chișinău numărul evreilor era egal cu cel al românilor basarabeni, în alte centre urbane precum: Bălți, Bender, Hotin, Soroca unde evreii sunt majoritari 8. În timp ce alții erau aduși din restul Imperiului pentru a coloniza Basarabia, autoritățile rusești organizau strămutarea românilor basarabeni în Siberia, Caucaz, Turkestan. Această acțiune declanșată cu scopul de a modifica raportul dintre etniile ce conviețuiau în Basarabia s-a soldat în primul rând, cu un șir lung de morminte de-a lungul stepelor rusești. Politica de
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
de nord a Basarabiei s-au refugiat circa 10.000 de rascolnici. A treia categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost țăranii coloniști aduși de către administrația țaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20.000 de țărani din guberniile Cernigău, Poltava, Oriol, Kursk, Kaluga, Tula și Riazan. Către anexarea din 1812, în Basarabia locuia o comunitate evreiască constantă ca număr, care număra în jurul a 20.000 de oameni. Erau 16
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]