8,805 matches
-
ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit nu s-ar fi vădit bune la nimic, nu erau nici lucruri care să poată folosi la ceva, nici podoabe. Alese un glob mic de piatră străvezie de munte, în care un meșter dibaci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cărții despre timpurile vechi! Auta oftă adânc și se așeză pe blana de leopard. Apoi răspunse, încercînd să treacă mai repede decât putea de la o stare sufletească la alta: - M-a tulburat cartea, stăpâne, dar nu mai tare ca steaua stranie care mă îngrijorează mai mult de când nu mai este, decât atunci când era. Marele Preot păru că se gândește la ceva nou. În privirea lui nu se vedea nici nehotărâre, nici îndoială, dar în tăcerea sa, care lui Auta i se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
același argint (sau ce fel de metal să fi fost), pe care se rezema. Dar deodată îi veni să se uite înaintea lui, spre miazăzi și răsărit, la cer. Simți fiori în tot trupul. Stelele se iviseră. Steaua lungă și stranie, steaua necunoscută care-l urmărise atâtea nopți, firește, nu era în cer. Își întoarse repede fața spre turnul din grâu. Nu pricepea nimic. Nu știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în clipa aceea se deschise un fel de ușă care până atunci nu se vădise prin nimic. Auta holbă ochii. Din ușă năvăli un val de lumină, ca a soarelui. Simți că i se clatină picioarele. În cadrul acelei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
anevoios. Sclavul își dădu seama și încetini pașii, privind mirat trupul firav îmbrăcat cu haine argintii care se mișca încet ca și cum ar fi avut la picioare lanțuri grele de rob. Când ajunseră lângă turn, străinul rosti ceva în limba lui stranie, ușa se deschise într-o clipă și din pragul ei țâșni în jos o scăriță. Sclavul se uită în jur, dar afară nu era nimeni. Peretele și ușa erau groase de vreo trei palme, și nici o gaură în turn, decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așeză în partea cealaltă și apăsă ceva ca un sâmbure negru. Scaunul se ridică în sus, spre tavan, pe un fel de picior lung, și se opri dinaintea unui soi de măsuță pe care erau rânduite câteva lucruri sau unelte stranii. Aici mă omoară!" se gândi Auta. Străinul (sau străina) trase dinspre măsuță un maț subțire care ieșea dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca și în steaua lor. Nici Marele Preot, nici Tefnaht nu putură rosti o vorbă. Oricât de bine știuseră să se stăpânească oricând, acuma stătură cu gurile căscate ca robii cei mai de rând. De n-ar fi văzut turnul straniu în fața lor, ar fi crezut că sclavul aiurează. - Ce facem? întrebă Tefnaht, când își veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri, oprindu-se din mers. Apoi porni din nou, zicând curajos: - Să intrăm, Tefnaht. Dacă nu intrăm, nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miile de oameni începură să curgă spre văi. Sus, în luntrea care-i călăuzea, afară de cârmaci și de Auta, mai era Hor și încă unul dintre străini. Privind în jos, spre mulțimile înarmate, Auta își aduse aminte din nou de strania țeavă albastră cu care fusese ucis câinele, atunci, în piața de lângă palatul regelui. Dacă ar avea și el asemenea armă, stăpânii Atlantidei ar pieri ca și câinele. - De ce v-au trebuit vouă arme, dacă la voi nu se fac războaie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp adormise pe un jilț desfăcut ca un pat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o dimineață când nu mai aveau foc, nici frunze zăriră la miazănoapte mișcîndu-se ceva pe apă. Stătură pe țărm și strigară o zi. În dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atlanți alungară pe modeștii preoți rome și așezară în țara supusă toată știința și înțelepciunea lor adusă pe corăbii, și toată minciuna, lăcomia și cruzimea lor. Se povesteau multe lucruri despre faptele petrecute o dată cu venirea atlanților, unele din ele deosebit de stranii. Astfel, cineva spuse că în clipa când armata lui Puarem începu să iasă pe țărm, din corăbii, un țăran uscățiv și tăcut și-a lăsat plugul în țarină și s-a aruncat în apele râului Hapi, printre crocodili. Nimeni însă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e marele scrib Ameno. El a scris povești pentru stăpânul din Per-o, zeul Mener, viața, sănătatea, puterea! Nefert se uita la copil cu dragoste, mirîndu-se de știința lui, dar Auta făcu ochii mari. I se părea că aude lucruri stranii, dar și cunoscute. Întrebă: - Câți ani ai tu? - Nouă ani, răspunse copilul. - Și tatăl tău Ameno este rome... de-aici? - Tata și mama au venit dintr-o țară depărtată pe care zeii ne-au luat-o și ne-au dăruit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și apere capul cu mâinile, deslușind în întuneric niște coarne fioroase care se apropiau din ce în ce mai mult. Cu inima bătându-i repede și tare, își aminti într-o fracțiune de secundă, tot felul de povești cu personaje stranii, diavolești, cu care băieții mari băgau groaza în cei mici. “Ăsta trebuie să fie dracu’!’“ își zise, și aruncă cu toată puterea ulciorul între coarne. Când zgomotul cioburilor se stinse, nimic nu se-ntâmplase! Buimac, se ridicase sprijinit în coate
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
baltă și ne- am apucat de pescuit. Se făcuse ora trei timp berechet, aer curat, umbră din belșug. Peștele nu s-a lăsat mult așteptat mai ales că înainte de a pleca la spital aruncasem deja nadă. Era o tăcere adâncă, stranie și o liniște apăsătoare. Razele soarelui iși mai făceau loc printre frunzele de copaci și trestia înaltă, stingându-se în apă. Pe furiș priveam fața lui Virgil. Probabil se gândea la pățania mea, episod ce va rămâne ca o nouă
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
divinatoriu: "la cincizeci de ani el hotărăște să devină "medic". Intră într-o peșteră și începe să se roage. "Tribul meu este bolnav și vreau să-l fac sănătos etc." Se străduiește să adoarmă dar este mereu trezit de zgomote stranii: aude grohăituri, horcăieli, mugete, răgete de fel de fel de animale (urși, lei de munte, cerbi lopătari etc.). În cele din urmă adoarme și asistă, în somn, la o ședință de vindecare șamanică: "ei erau jos, la poalele muntelui. Îi
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
o anumită libertate a cuvântului prin care își puteau contesta supunerea"203. La fel se întâmplă și în spațiul românesc: păstorul este primul care știe când se apropie furtuna, știe să interpreteze zborul păsărilor, cântecul lor, visele și toate evenimentele stranii. Tot el însă va ști să lege sau să dezlege ploile, să ia mana animalelor, să trimită boli etc. Pentru comunitate, păstorul devine acel personaj care, prin aparițiile sale episodice în lumea sătească, provoacă mister și suspiciune. El vine de pe
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
să intre în contact cu acea putere sacră care-l domină. Mai mult, el va încerca să schimbe și să modifice forma metalului, slujindu-se de propria cunoaștere și știință. Or, intervenind asupra unei materii cu o proveniență atât de stranie, fierarul dobândește în ochii comunității capacități neobișnuite: descântător, fermecător, colaborator al diavolului, cunoscător al unei lumi neștiute (este vorba de locul de proveniență a metalului) ce știe să descifreze și să interpreteze numeroase semne. O practică divinatorie cercetată de noi
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
fost grabnic reduse textele se pot vedea din starea papiru surilor care conțin Dyscolos și Sicyonios de Menandru. Nici În dialogurile În proză nu erau indicate numele interlocutorilor. O altă caracteristică a cărților din perioada preelenistică este poate și mai stranie: versurile lirice erau scrise de parcă ar fi fost proză; un exem plu este un papirus din secolul al IV-lea (P. Berol. 9875); chiar și fără acest prețios document, faptul putea fi dedus din informația că Aristofan din Bizanț (cca
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
general umane (culturogeneza); trama profundă a întregii istorii umane trecută, prezentă și viitoare -, Biblia reprezentînd, din acest punct de vedere, cu adevărat cea mai mare "carte de înțelepciune și profeție" a umanității. O dată mai mult se poate argumenta existența unui straniu principiu holografic al Creației, care activează parcă intenția Creatorului de a se regăsi în toate, după chipul și asemănarea sa. Această regăsire face ca partea să reproducă (repete) arhetipal întregul, în următoarea succesiune de etape: • în plan ontologic: creația divină
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Sartre o formula în următorii termeni: "Sîntem condamnați să fim liberi!". Deducem de aici, printre altele, faptul că sîntem condamnați să alegem între adevăr și minciună, respectiv faptul că nu pentru adevăr a optat în mod obișnuit omul. Din această stranie situație rezultă că, prin porunca adresată protopărinților, Dumnezeu nu a voit să oprească cîtuși de puțin cunoașterea, ci sfîșierea omului prin oscilația între suflet și trup, între bine și rău, între adevăr și minciună. Acest amestec generează o stare atît
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuni cîte tipuri de relații interumane pot fi definite: între parteneri, între subordonați și șefi sau invers etc. Alianțele la înșelătorie, tendința oamenilor de a se comporta într-un fel cu subordonații și altminteri cu șefii etc. se derulează conform straniei "legi a supunerii" formulate de Rousseau, lege care provoacă necesitatea de a minți, deoarece supunerea este obositoare, iar interesul de a evita pedepse sau reproșuri cîștigă în fața intenției de a spune adevărul [ibidem:85]. • În viața instituționalizată (profesională), exemplele desprinse
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai perversă a înșelăciunii. "Minciuna cel mai des întîlnită nota Nietzsche este cea spusă propriei persoane". Este situația în care mincinoșii ajung să creadă propriile invenții, începînd de la cele "inconștiente", cuprinse în autobiografii sau curriculum vitae,pînă la cele mai stranii forme de paranoia, precum aceea a dictatorilor care se identifică cu stăpînii absoluți ai unei anumite situații, sau a politicienilor "cinstiți", care precum în gluma rusească încep să (se) mintă în clipa în care deschid gura [Barnes, 1994:30]. Pericolul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ales" al poporului german, spre exemplu, sintetic exprimat în formula: Deutsche über alles -, dublat de mitul "supraomului" (de tip arian) a fost unul dintre motivele care au dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial. Victima cuplată printr-o stranie relație de simbioză, între două (sau mai multe) persoane distincte, ocupă un loc aparte în instituirea relațiilor de comunicare mincinoasă. O logică a lui și/și face ca minciuna să fie prezentă la ambii poli ai comunicării, cum se întîmplă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
atribui darurile ce mi se acordă." În chip contrastant, autoportretul liric supradimensionează eul demiurgic "(...) zămislit ca-n basme / cu șapte frunți și șapte / Grumazi și șapte țeste", un sine neînțeles de egoul obișnuit, căruia i se substituie miraculos, generând impresia stranie că "altcineva scrie cu mâna mea, și poate să scrie uneori chiar foarte frumos, și din această pricină nu-mi atribui nici un merit, atâta timp cât nu-l înțeleg". 5.2. Poetica violenței. Pentru Marc Angenot, "pamfletul ar fi polemica în mod
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-i mai comod de invocat decât strămoșia! Cu această teză romantică domnul Iorga s-ar cuveni să ne mai slăbească, și chiar atunci când originile sale proprii i-ar da autoritatea să ne ție cuvântări de descălicător. Dar nu găsiți dumneavoastră stranie această documentare precisă a trecutului la un istoric care nu știe ce se petrece în vremea predicilor lui, și care, vorbind cu aceeași competență de ‹‹jidanii›› de la Facla, afirmă că eu nici n-am fost și nici nu sunt?"310
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]