6,525 matches
-
singură linie laterală completă, bine dezvoltată, care se prelungește până la baza înotătoarei caudale, fără a se întinde pe aceasta. Colorația: au culori foarte variabile: roz, roșu, gri, mai mult sau mai puțin închise, cu reflexe argintii; pete, dungi sau benzi transversale sau longitudinale întunecate. În timpul reproducerii, apar frecvent pete galbene pe cap. Familia cuprinde 36 genuri și 133 de specii marine (foarte rar salmastre și de apă dulce) larg răspândiți în oceanul Atlantic, Indian și Pacific. În Marea Neagră pătrund din Oceanul Atlantic
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
ce fac corp comun spre sud cu masivul Vlădeasa și corpul central al Apusenilor. Aflată într-o zonă eruptivă, trecătoarea a apărut pe fondul mișcărilor tectonice din a doua parte a terțiarului care au dus atât la scufundarea unei falii transversale (falia Moigradului) axată de valea Ortelecului, cât și la la apariția - mai târziu, a conului vulcanic al a Măgurii Moigradului. Magmatitele, reprezentate prin riolite (laramice), microdiorite și andezite (neogene), sunt evidențiate inclusiv în măgurile Pometului și Citerei. Procesul de adâncire
Poarta Meseșului () [Corola-website/Science/330747_a_332076]
-
argintii-albe sau galben-aurii); unele specii sunt aproape în întregime argintii în stare vie, altele cu dungi sau benzi întunecate sau colorate pe cap, corp sau pe înotătoare; Unele specii pot să-și schimbe culoarea. Juniorii mai multor specii au benzi transversale sau pete. Peștele pilot ("Naucrates ductor") este viu colorat, cu corpul argintiu cu reflexii albăstrui, și 6-7 dungi verticale negre. Majoritatea carangidelor sunt pești marini pelagici de larg, răspândiți în apele tropicale, subtropicale și temperate calde, adesea departe de țărm
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
apele temperate, tropicale și subtropicale ale Oceanului Atlantic (inclusiv Marea Mediterană), Pacific și cel Indian. Au corpul discoidal, turtit dorsoventral, și înconjurat de înotătoare pectorale rotunjite. Ochii și spiraculele mici sunt situate pe vârful capului. Rostrul (botul) este scurt sau mijlociu. Nările transversale comunică cu gura prin câte un șanț. Gura mică sau mijlocie este prevăzută cu numeroși dinți mici monocuspizi care formează benzi de-a lungul ambelor maxilare. Înotătoarele pectorale mari cu marginile groase se extind de la cap înapoi până la originea înotătoarelor
Torpediniforme () [Corola-website/Science/330835_a_332164]
-
maximă de 4 m). Corpul puternic este alungit și comprimat mai mult sau mai puțin. Premaxilarele și oasele nazale de pe falca superioară sunt foarte mult alungite, formând un cioc sau rostru în formă de suliță sau lance cu o secțiune transversală rotunjită. Ciocul este folosit pentru a doborî peștii de pradă prin incizii provocate de loviturile înainte și înapoi a lui. Gura largă neprotractilă cu dinți mărunți, în formă de răzătoare, pe ambele fălci. Fantele branhiale largi. Membranele branhiostege dreaptă și
Istioforide () [Corola-website/Science/330899_a_332228]
-
este o molie palearctică din familia "Noctuidae". Anvergura aripilor 37-38 mm. Aripile anterioare brune-gri, mai întunecate la mijloc. Liniile transversale albicioase și apropiate între ele la marginea internă. Linia ondulată neclară, cu pete mici întunecate. Semnele tivite cu alb. Adulții zboară în august și septembrie. Larva se hrănește pe anin ("Alnus"), plop ("Populus"), salcie ("Salix"). Este răspândită în regiunea palearctică
Mesogona oxalina () [Corola-website/Science/330428_a_331757]
-
inserția mandibulei sunt situate puțin în urma marginii posterioare a ochiului. Vomerul (prevomerul), în formă de barcă, este mai masiv și mai scurt decât la celelalte salmonide; pe marginea lui anterioară sunt 4-8 dinți puternici încovoiați, dispuși într-un singur rând transversal; la exemplarele bătrâne, majoritatea acestor dinți cade. Dinții de pe vomer se continuă, fără întrerupere, cu cei de pe palatine. Pe manubriu vomerului, dinții lipsesc. Manubriul vomerului este scurt și lat; iar la exemplarele bătrâne el e concrescut cu parasfenoidul. Pe marginea
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
anterioare a corpului. Uterele conțin mii de ouă. Durata vieții oxiurilor este de 37-93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi. Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50-60 µm în lungime și 30-32 µm în lățime. Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu. Cele două membrane se întâlnesc la unul din poli. Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva. În interior au
Oxiuriază () [Corola-website/Science/328551_a_329880]
-
strict acestei specii. Ascele netede și eliptice măsoară 275-350 µm lungime pe 16-23 µm lățime. Micologul englez-canadian Arthur Henry Reginald Buller a determinat faptul că ascele sunt heliotropice—se îndoaie în contact cu lumina. Astfel cum el nota, „Am tăiat transversal prin lamelele sale, am examinat aceste secțiuni sub microscop și imediat am înțeles că în toate găurile și adânciturile himenale, ascele erau curbate spre exterior, așadar operculul lor ar putea putea să fi văzut cele mai puternice raze de lumină
Ciuciulete de plop () [Corola-website/Science/328783_a_330112]
-
negricios, iar picioarele galbene cu gheare negre. Masculul are spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii. Cuibul este plat, construit cu precădere de
Uliu păsărar () [Corola-website/Science/330965_a_332294]
-
spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii. Cuibul este plat, construit cu precădere de femele din crengi uscate intercalate și căptușit cu ramuri
Uliu păsărar () [Corola-website/Science/330965_a_332294]
-
subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii. Cuibul este plat, construit cu precădere de femele din crengi uscate intercalate și căptușit cu ramuri verzi. Cuibul este reînnoit în fiecare an și amplasat în zona de tranziție dintre ramurile uscate și ramurile verzi, la o înălțime de
Uliu păsărar () [Corola-website/Science/330965_a_332294]
-
rotunjită la vârf. Colorația corpului, deasupra, este cafenie-cenușie, cenușie-brună sau brună-verzuie. Laturile cu pete neclare și 3-5 benzi largi transversale întunecate, care formează un desen marmorat divers. Abdomenul este cenușiu-deschis până la alb. Toate înotătoarele, în afară de înotătoarele ventrale, au mici pete transversale brune, așezate în serie. Înotătoarea ventrală este albicioasă, câteodată cu pete cenușii, neregulate; liniile transversale de pe această înotătoare lipsesc. Masculii au botul mai larg și înotătoarele ventrale mai lungi ca la femele. Colorația masculilor este, în general, mai închisă ca
Zglăvoacă () [Corola-website/Science/331014_a_332343]
-
și 3-5 benzi largi transversale întunecate, care formează un desen marmorat divers. Abdomenul este cenușiu-deschis până la alb. Toate înotătoarele, în afară de înotătoarele ventrale, au mici pete transversale brune, așezate în serie. Înotătoarea ventrală este albicioasă, câteodată cu pete cenușii, neregulate; liniile transversale de pe această înotătoare lipsesc. Masculii au botul mai larg și înotătoarele ventrale mai lungi ca la femele. Colorația masculilor este, în general, mai închisă ca a femelelor, observându-se deseori și pete cafenii pe burtă. Foarte lacom, se hrănește cu
Zglăvoacă () [Corola-website/Science/331014_a_332343]
-
mai neted, cu granule prevăzute cu un punct negru central. Coloritul spatelui este cenușiu, cenușiu-bej, negru-cenușiu sau brun-cenușiu (mai rar cu porțiuni colorate în verde-deschis), cu pete negre sau măslinii. Membrele anterioare și cele posterioare ca și degetele, vărgate închis transversal, vârfurile degetelor negre. Abdomenul negru-albăstrui cu galben-portocaliu până la roșu, cu pete mari, neregulate, portocalii sau roșii și cu puncte albe. De obicei predomină pigmentul închis. Exemplarele românești se caracterizează prin raritatea indivizilor pătați ventral cu roșu, predominând culoarea galbenă-portocalie. Masculii
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
o nouă locație din strada "Italiëlei". Pe peronul dinspre stația Meir este amenajat și un spațiu care va permite montarea scărilor rulante spre nivelul -3. La nivelul -3 se găsesc alte două peroane de 90 de metri, dispuse pe direcție transversală, spre stația Astrid și așa-numitele străzi "De Leien de Sud". Acestea sunt la stadiul de construcție la roșu și nu sunt accesibile publicului. Un peron este accesibil, dar ieșirea înspre străzile "De Leien de Sud" e zidită. În spatele zidului
Opera (stație de premetrou din Antwerpen) () [Corola-website/Science/335501_a_336830]
-
lungimea maximă 60 cm, greutatea maximă 6,7 kg. Masculii sunt mai mari ca femelele. Poate trăi 12-14 ani. Are corpul alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mic, cu botul ascuțit, cu gura mică, transversală, semiinferioară, prevăzută cu dinți mici ascuțiți, dispuși pe un singur rând. Ochiul este mare, acoperit în partea sa anterioară de o pleoapă transparentă, semilunară. Înotătoarea dorsală cu baza lungă este înaltă, iar înotătoarele ventrale și anală au marginea rotunjită. Au
Lipan () [Corola-website/Science/331967_a_333296]
-
fi descrisă subspecia "Rutilus frisii frisii". Lungimea obișnuită 30-45 cm, maximală 71 cm. Greutatea medie a acestui pește este de 1,0-1,5 kg, greutatea maximală 8 kg. Poate trăi 12 ani. Corpul alungit și gros, aproape circular în secțiune transversală, ușor comprimat lateral; înălțimea lui maximă reprezintă 21-31% (în medie 25,12%) din lungimea lui. Abdomenul între înotătoarele ventrale și anus este rotunjit. Capul mare, reprezintă 17-24% (în medie 21,14%) din lungimea corpului. Botul scurt, rotunjit, obtuz și iese
Virezub () [Corola-website/Science/331480_a_332809]
-
petelor scade ventral; flancurile sunt mai deschise. Fața ventrală este albă-gălbuie. Înotătoarele au membrane semitransparente, translucide, de culoare cenușiu-gălbuie deschisă. Câteva șiruri de pete brune străbat înotătoarele dorsale, pectorale și caudală. Pe membranele înotătoarei dorsale petele sunt organizate în benzi transversale mai mult sau mai puțin regulate; a doua înotătoare dorsală are 4 benzi transversale brune. Înotătoarea caudală este translucidă, de culoare asemănătoare cu cea a înotătoarelor dorsale, cu 5 rânduri de pete brune dispuse neregulat sau în benzi transversale verticale
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
semitransparente, translucide, de culoare cenușiu-gălbuie deschisă. Câteva șiruri de pete brune străbat înotătoarele dorsale, pectorale și caudală. Pe membranele înotătoarei dorsale petele sunt organizate în benzi transversale mai mult sau mai puțin regulate; a doua înotătoare dorsală are 4 benzi transversale brune. Înotătoarea caudală este translucidă, de culoare asemănătoare cu cea a înotătoarelor dorsale, cu 5 rânduri de pete brune dispuse neregulat sau în benzi transversale verticale regulate. Înotătoarele pectorale au 6 șiruri de pete brune. Înotătoarele ventrale și înotătoarea anală
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
de acest subiect a fost cel dat lui Harman, contra-amiralul său, de a "conduce avangarda escadrei sale și să se țină după albaștri", inversând astfel ordinea naturală a flotei. Flota neerlandeză s-a apropiat dinspre Nord-Est sau Est-Nord-Est în linie transversală cu navele detașate și navele incendiare înaintea corpului principal. Van Ghent a întors în vânt și s-a apropiat cu vântul în tribord asupra Escadrei Albastre; De Ruyter a făcut același lucru ceva mai târziu în fața Escadrei Roșii; dar Banckert
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
ale rudimentelor bazinului și picioarelor din spate, prezente la boa și pitoni. Coloritul Boa constrictor poate varia mult în funcție de localizare. Șerpii au în general o culoare de bază brun, gri sau crem, iar partea dorsală este ornată cu 15-20 benzi transversale în formă de șa de culoare maro sau maro-roșcată cu margini negre. Coloritul acestora devine mai pronunțat înspre coadă, și dă "Boa constrictor constrictor" numele comun de „boa cu coadă roșie”, întrucât această subspecie are mai multe șei roșii decât
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
mai mult sau mai puțin circular. Conturul anterior al discului trunchiat sau crestat. Rostrul extrem de scurt; cartilajul rostral absent sau redus; Ochii și spiraculele mici și apropiate pe vârful capului; marginea posterioară a spiraculelor netedă sau înzestrată cu tentacule. Nările transversale și relativ mari comunică cu gura prin câte un șanț, ele sunt mai apropiate de gură decât de extremitatea rostrului, marginile lor mediale sudate formează o perdea nazală transversală netedă, care acoperă aproape complet maxilarul superior. Gura este destul de mică
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
capului; marginea posterioară a spiraculelor netedă sau înzestrată cu tentacule. Nările transversale și relativ mari comunică cu gura prin câte un șanț, ele sunt mai apropiate de gură decât de extremitatea rostrului, marginile lor mediale sudate formează o perdea nazală transversală netedă, care acoperă aproape complet maxilarul superior. Gura este destul de mică și clar arcuită mărginită de șanțuri longitudinale lungi. Numeroși dinți mici încârligați, monocuspizi, așezați în formă de pavaj, formează benzi de-a lungul ambelor maxilare. Înotătoarele pectorale foarte groase
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
rostral, nazal, primul supralabial și două postnazale). De cele mai multe ori există cinci perechi de scuturi inframaxilare. Solzii dorsali sunt hexagonali, vizibil carenați, mai înguști pe spate și se lățesc spre flancuri și sunt dispuși în câte 37-49 într-un șir transversal la mijlocul corpului. Are 13-17 pori femurali. Scuturile temporale sunt relativ numeroase (în număr de 14-36, în medie 23) și destul de mari, iar scuturile ventrale sunt dispuse în opt șiruri. Puii și juvenilii au pe un fond brun-bronzat deschis (după eclozare
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]