64,523 matches
-
acest aspect nu a ridicat probleme: cifrele erau mici, iar universitățile nu riscau să fie copleșite de studenți. și, oricum, studiul În universitățile de pe continent era prin tradiție distant și nestructurat. Profesori aroganți și inabordabili țineau cursuri magistrale În amfiteatre pline de studenți anonimi care nu se grăbeau deloc să-și termine studiile: pentru ei, studenția era un proces educativ, dar și, socialmente, un rit de trecere 1. În loc să construiască universități noi, guvernele europene au decis să le extindă pur și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale contemporanilor studenți. Însă În alte privințe, tinerii avea deja o cultură comună - și distinctă. Pentru fiecare generație, lumea este nouă. Pentru generația anilor ’60 lumea era nouă și tânără. De-a lungul istoriei, tinerii au pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede decât În trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au Încercat să vândă „look-ul Mao”. O jachetă fără formă cu guler ascuțit, asortată cu nelipsita șapcă „proletară”, look-ul Mao combina aspecte din toate cele trei stiluri - mai ales când era „accesorizat” cu Cărticica roșie a dictatorului chinez, plină de revelații revoluționare. Chiar și după filmul lui Godard La Chinoise (1967), În care un grup de studenți francezi Îl studiază temeinic pe Mao și Încearcă să-i urmeze exemplul, „look-ul Mao” a rămas o excentricitate - inclusiv printre maoiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un european Înseamnă să omori doi dintr-o lovitură, să distrugi opresorul și pe cel oprimat În același timp: În urmă rămân un om mort și un om liber; supraviețuitorul, pentru prima oară, simte sub tălpi pământul național”. Această admirație plină de abnegație pentru modele străine nu era nouă În Europa: Tocqueville o remarcase cândva la intelighenția prerevoluționară din Franța secolului al XVIII-lea, și tot ea explica În parte atracția exercitată de Revoluția din Octombrie. Dar, În anii ’60, exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniștii au câștigat mai multe voturi, celelalte partide rămânând pe dinafară. Dar dacă acest fenomen justifică nemulțumirea stângii extraparlamentare, el nu explică integral recursul la violență. Maoismul - sau, În orice caz, admirația oarbă pentru Revoluția Culturală chineză, aflată atunci În plină desfășurare - era mai pronunțat În Italia decât oriunde În Europa. Partide, grupări și reviste cu orientare maoistă, ușor de recunoscut după insistența cu care foloseau termenul „marxist-leninist” (pentru a se deosebi de comuniștii oficiali, pe care Îi disprețuiau), au apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În octombrie 1964). În special cultivarea pământurilor „virgine” din Kazahstan și sudul Siberiei s-a dovedit un dezastru: anual erau distruse 500.000 de tone pământ arabil prin Însămânțarea de cereale În zone total inadecvate, unde puțina recoltă obținută era plină de buruieni. Într-un amestec tragicomic de planificare centralizată și corupție locală, comuniștii din KÎrghîzstan Îi Îndemnau pe țăranii colectivizați să cumpere produse de la băcănie pentru a Îndeplini norma. Penuria alimentară a provocat revolte În orașe de provincie (printre care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ca și În 1938 și 1948, Cehoslovacia era transformată din nou În complice la propria ei Înfrângere. În 1972, poeții și dramaturgii curățau cazane și frecau geamuri; profesorii universitari mânuiau tesla, iar studenții dificili erau pe drumuri; dosarele poliției erau pline de „confesiuni” utile, iar comuniștii reformiști fuseseră exilați sau reduși la tăcere: „ordinea”, cum scria o victimă a normalizării Într-un eseu amar și strălucit, fusese „restabilită”16. Unde de protest au traversat blocul comunist. La 25 august 1968, printre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Volksunie și Vlaams Blok nu au abandonat niciodată țelul ultim al separării de Valonia francofonă, Însă noua prosperitate de care se bucura Flandra și legislația inovatoare pentru federalizarea Belgiei le-au temperat pe moment cererile: dintr-o mișcare marginală și plină de resentimente, naționalismul flamand s-a transformat Într-o revoltă a contribuabililor de limbă olandeză, care refuzau să-i subvenționeze pe oțelarii valoni În șomaj (vezi capitolul XXII). Bascii și catolicii din Ulster erau, Însă, altă poveste. țara Bascilor, situată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
membre NATO), toate cele trei țări erau, din alte puncte de vedere, neobișnuite. Economia lor - dependentă În mare măsură de banii trimiși acasă de un surplus de forță de muncă rurală angajată În străinătate, precum și de o industrie turistică În plină dezvoltare - semăna cu cea a altor țări de la limita sudică a Europei: Iugoslavia sau Turcia. Standardul de viață În sudul Spaniei, Portugalia sau Grecia era comparabil cu cel din Europa de Est și din țările În curs de dezvoltare. La Începutul deceniului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a elucida circumstanțele asasinării lui Lambrakis a dat naștere unei suspiciuni generale 3. șase luni mai târziu, Karamanlis a pierdut alegerile; Uniunea de Centru a lui Ghiorghios Papandreu, partid de centru sprijinit de o clasă de mijloc urbană În plină expansiune, a obținut o victorie strânsă. Anul următor, Într-o nouă rundă de alegeri, partidul lui Papandreu și aliații săi au câștigat teren, obținând majoritatea absolută a voturilor exprimate: de la 42% din voturi, ei au urcat la 52,7%. Noua
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consumatori deopotrivă) de regimul militar. Iar coloneii, mediocri chiar și după criteriile modeste din branșă, nu aveau nimic de oferit pentru viitor: nici o strategie pentru Întoarcerea la un regim civil, nici un proiect pentru integrarea Greciei Într-o Comunitate Europeană În plină expansiune și dezvoltare 5. În plus, deși solid În patria lui, regimul era din ce În ce mai izolat În străinătate: În decembrie 1969, Consiliul Europei a votat În unanimitate pentru excluderea Greciei; două luni mai târziu, CEE a sistat orice negociere cu junta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
național brut a crescut constant. Procentul celor care munceau pământul - un lucrător din doi În 1950 - a scăzut brusc când țăranii din sud și vest s-au mutat În nordul țării să lucreze În fabrici și În industria turistică În plină dezvoltare: În 1971, numai un spaniol din cinci lucra În agricultură. Deja la jumătatea anilor ’60, după criteriile ONU, Spania Încetase să mai fie „o țară În curs de dezvoltare”. „Miracolul economic” al lui Franco nu trebuie exagerat. Spania nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exagerate de la oamenii obișnuiți, care abia luptau cu viața de zi cu zi. Majoritatea populației Își ducea existența Într-un fel de „zonă gri” morală, un spațiu sufocant, dar lipsit de pericole, unde resemnarea luase locul entuziasmului. Rezistența activă și plină de riscuri era greu de justificat deoarece (din nou: pentru majoritatea oamenilor obișnuiți) nu părea necesară. Nu te puteai aștepta decât la „fapte neeroice, realiste”. Discursul intelectualilor se adresa mai mult celorlalți intelectuali decât Întregii comunități: În unele cazuri, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amenințarea că vor Închide șantierele navale din Gdañsk. Încrederea populației În stat, câtă mai rămăsese, s-a spulberat. Pe 18 decembrie 1988, la doar o săptămână după discursul epocal ținut de Gorbaciov la ONU (o coincidență, Într-adevăr, dar una plină de semnificații), la Varșovia s-a constituit un Comitet Cetățenesc al Solidarității care avea sarcina de a pregăti negocieri complete cu guvernul. Toate opțiunile fiind epuizate, Jaruzelski a cedat În sfârșit În fața evidenței și a forțat Comitetul Central al partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eliberat În mai (el devenise o figură internațională și abuzurile la adresa lui i-ar fi pus Într-o lumină proastă pe temniceri). În cursul primăverii și verii anului 1989, În toată țara au răsărit grupuri și rețele neoficiale, ca un ecou plin de speranță al evoluțiilor din țările vecine. După „Clubul Păcii John Lennon”, Înființat În decembrie 1988, În mai 1989 a avut loc protestul „Mamelor din Praga”, apoi demonstrațiile ecologiste de la Bratislava În luna următoare. Nici una dintre aceste mișcări de inițiativă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de euro. Est-germanii au primit subvenții din partea Germaniei Federale: slujbele lor, pensiile, transportul, educația și locuințele au adus cheltuieli uriașe pentu guvern. Pe termen scurt metoda a funcționat, confirmând Încrederea est-germanilor nu atât În economia de piață, cât În cuferele pline ale trezoreriei vest-germane. Dar, după entuziasmul inițial al reunificării, superioritatea și triumfalismul verilor din vest au Început să-i enerveze pe Ossies - sentiment exploatat de ex-comuniști cu oarecare succes la următoarele alegeri. Între timp, pentru a nu-i supăra pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă (a câta oară?) era contrazis de propriul exemplu. Încurajat de victoria electorală a grupării Sajüdis, de faptul că Gorbaciov convinsese Comitetul Central Sovietic să renunțe la garantarea prin constituție a „rolului conducător” al Partidului 9 și de negocierile În plină desfășurare ale grupului „4+2”, pe 11 martie Sovietul Suprem lituanian a aprobat independența națională cu 124 de voturi pentru și 0 Împotrivă, reinstaurând simbolic „Constituția statului lituanian” din 1938 și declarând nulă autoritatea Constituției Uniunii Sovietice În Republica Lituania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
farmecului partidelor care ofereau alternative nostalgice sau ultranaționaliste la noul consens liberal. Cum era de așteptat, această problemă era acută În unele regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, unde ruptura și dislocarea erau totale, iar democrația nemaivăzută. Sărac lipit, nesigur și plin de resentimente față de noua prosperitate afișată ostentativ de o minoritate, electoratul vârstnic - și mai puțin vârstnic - din Rusia și Îndeosebi din Ucraina era o pradă ușoară pentru politicienii autoritari. Dacă inventarea constituțiilor-model și a partidelor democratice În țările postcomuniste se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cazuri speciale precum Électricité de France, un simbol al sectorului de stat postbelic; anagajații ei erau printre puținii membri rămași În ceea ce fusese cândva un sindicat-mamut condus de comuniști: Confédération Générale du Travail (CGT). La sfârșit de mileniu, În plină liberalizare a pieței europene de energie, EdF a rămas În proprietatea statului. Dar CGT, cândva cel mai puternic sindicat muncitoresc din Franța, era acum doar o umbră (după 1980, mișcarea sindicală franceză În ansamblul ei și-a pierdut două treimi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trăsături culturale străine - și perspectiva că tot mai mulți străini se vor năpusti la troaca asistenței sociale sau asupra slujbelor „noastre” când se vor deschide stăvilarele dinspre Est - a Însemnat pentru noua dreaptă cireașa de pe tort. Decretând că „barca e plină” sau acuzând faptul că guvernele au renunțat la controlul frontierelor În favoarea „intereselor cosmopolite” sau a „birocraților de la Bruxelles”, demagogii populiști promiteau că vor opri imigrația, vor repatria „străinii” și le vor restitui statul cetățenilor albi, asediați și străini În propria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la nord se amplificase În ultimul timp. Londra Înflorise, cu certitudine. Deși În afara zonei euro, capitala britanică devenise centrul financiar incontestabil al continentului, animat de o energie scânteietoare și high-tech care făcea alte orașe europene să pară terne și Învechite. Plină de tineri educați și deschisă la fluxul cosmopolit al culturilor și limbajelor, Londra părea să-și fi recăpătat la sfârșitul secolului XX strălucirea din Swinging Sixties - preluată oportunist de suporterii lui Blair, care au „rebranduit” țara În Cool Britannia. Era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și restul Europei de Est, ar fi recunoscut fără Îndoială, că tânjea după tot ce era american, de la libertatea individuală la belșugul material. Iar dacă vizitai capitalele est-europene, de la Tallinn la Ljubljana nu puteai să nu remarci o nouă elită plină de energie: femei și bărbați tineri și cocheți gonind În mașinile lor noi și scumpe de la ședințe la cumpărături, savurând din plin utopia liberală letală din coșmarurile lui Clément. Dar est-europenii s-au distanțat ulterior de modelul american: din respect
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posibil, invizibilitatea. Desigur, mulți simțeau o nevoie copleșitoare de a vorbi și a depune mărturie. Primo Levi spunea că a fost Împins de un „imbold narativ absolut, patologic”, de a scrie despre lucrurile prin care trecuse. Dar soarta lui este plină de Învățăminte. Când a aștenut pe hârtie povestea detenției lui la Auschwitz, Se questo è un uomo, și i-a propus-o În 1946 principalului editor de stânga din Italia, Luigi Einaudi, manuscrisul i-a fost respins pe loc: persecuția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
carte”. Ei bine, Tony Judt a reușit această performanță incredibilă, smulgându-i exigentului profesor de la New College, Oxford, veritabile ropote de aplauze. Dac-ar fi să reduc la una singură calitățile, nenumărate și strălucite, ale studiului, aș menționa formula lucidității pline de Înțelegere prin care autorul pune În evidență subiectele abordate. Tony Judt a fost mereu un eurosceptic. Necrezând prea mult În proiectul unei Europe Unite, el continuă să vadă și acum inconvenientele unui astfel de demers. E vorba, În principal
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după cum credeau unii spectatori sceptici despre cei prezenți, în Ziua Cincizecimii, la Pogorârea Duhului Sfânt. Să sperăm că cititorii acestei traduceri despre vin nu ne vor suspecta, precum s-a întâmplat odinioară cu martorii vorbirii în limbi, ca fiind doar ... "plini de must" când am tălmăcit în limba română cartea Histoire du vin aparținând autorului francez Jean-François Gautier...1 O incursiune în istoria vinului reprezintă de fapt o incursiune în istoria civilizațiilor, vinul fiind acel element care unifică toate epocile și
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]