7,971 matches
-
În jos spre nas, apoi pe buze, Îndepărtându-se În cele din urmă. Ascultă sâsâitul reptilelor, gândindu-se la cât de otrăvitori spusese Beth că sunt acei șerpi. Beth, unde era Beth? Stătea nemișcat. Șerpii i se Încolăceau pe după gât, alunecând Înspre umeri, strecurându-i-se printre degetele mâinilor. Nu voia să-și deschidă ochii. Simți un val de greață. „Doamne, Îmi vine să vărs“. Simți șerpii la subțioară, apoi traversându-i pântecele. Fu năpădit de o sudoare rece. Se lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Și se gândi: „La dracu cu ora, cui Îi păsa ce oră este?“ Pentru el n-avea nici o noimă. — Trebuie să știu ora, spuse Beth. Îi auzi pașii pe punte. — Timpul... Se Îndepărta, Îl părăsea! Umezi și vâscoși, șerpii Îi alunecau peste urechi, pe sub bărbie și pe lângă nări. Apoi Îi auzi din nou pașii pe punte, precum și un sunet metalic care semnala deschiderea trapei. Deschise ochii și o văzu aplecându-se asupra lui, Înșfăcând șerpii În grămezi mari și aruncându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pornit!“ Își spuse el, odihnindu-și Încrezător mâinile pe pupitrul de comandă. Simțea că submarinul avea să asculte docil de comenzile sale. „Atenție! Șaptesprezece minute și numărătoarea continuă.“ Sedimentele noroioase se Învolburară În jurul cabinei, odată cu pornirea motoarelor, apoi micul submarin alunecă de sub cupolă. Era ca și cum ar fi condus o mașină. Nu era mare lucru. Se deplasă Într-un arc lin, de la DH-7 spre DH-8. Se afla la șase metri Înălțime față de fundul oceanului, Îndeajuns de sus pentru ca elicele să nu stârnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Trebuie să fie În Încăperea asta“, Își zise el. Cilindrul B fusese tot timpul locul ei preferat, locul de unde se exercita controlul asupra habitatului. Îl așeză pe Harry pe punte, sprijinindu-l de perete. Dar peretele era nesigur și Harry alunecă, lovindu-se la cap. Tuși și deschise ochii. — Dumnezeule! Norman? Norman ridică mâna, făcându-i semn lui Harry să tacă. — Beth? spuse Norman. — Lasă-mă aici, Norman. Nu pot s-o fac, Beth. Trebuie să te iau și pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În apă. Ajunși la submarin, Norman se urcă spre trapa de acces, dar aparatul neancorat se balansă imprevizibil sub greutatea sa. Harry Încercă să o Împingă spre Norman pe Beth, care rămăsese Îndoită din talie. Încercând să o prindă, Norman alunecă și căzu pe fundul oceanului. „Atențiune! Șase minute și numărătoarea continuă“ — Grăbește-te, Norman! Șase minute! — La naiba, am auzit! Norman se ridică În picioare și se urcă din nou, dar acum costumul se murdărise de noroi și mănușile Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dezechilibrându-l. — Patru-șaisprezece... patru-cincisprezece... N-ai vrea să Încetezi să mai numeri și să faci ceva? Harry se propti În peretele lateral al submarinului, opunându-se rotirii acestuia cu propria greutate. Norman se aplecă și Îndreptă piciorul lui Beth, care alunecă ușor prin trapa deschisă; Norman Își dădu drumul după ea. Sasul era construit pentru un singur om, dar Beth fiind inconștientă n-avea cum să acționeze comenzile. Norman trebuia să facă asta În locul ei. „Atențiune! Patru minute și numărătoarea continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pe margini de mal Mă cheamă la vale frântura de val Haotic și drastic mă duce cu el Râzând de furtună talazul mișel Îmi sorb întristarea neliniști și dor La capăt de lume ascunsă de nor Cu roua pe gene alunec în vis Ireal de frumos e-al meu paradis Pe abrupte perdele de zori mă trezesc Bobițe de rouă prin frunze sclipesc Și tâmpla fierbinte în iarbă așez Din verde și galben splendori să creez Năvalnice gânduri mă iau cu
Ascult infinitul t?c?nd by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83264_a_84589]
-
În pas cu mine Elenă Marin Alexe Încerc să țin pasul cu mine, dar piciorul îmi alunecă în dânsul deșuchiat al gândurilor reci care nu iartă dezlănțuirea cugetului. În sarabanda nopților de nesomn, sau în vise ce își deapănă nefirescul alintat, plânsu-mi este prieten. Tresar mângâiata de mână Creatorului, gata oricând să-mi liniștească bătăile inimii adunându
?n pas cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83267_a_84592]
-
mulțumiri și îi sfidez. Îi abandonez, deși rămîn în mijlocul lor la fel cum, văzîndu-mi mai departe de treabă, mă abandonez eu însumi. Renunțînd la a-mi face bine. Încerc drogul, ignorînd sfaturile Doctorului, căutîndu-mi boala cu îndîrjire. Și simt cum alunec spre ziua în care voi renunța la Bine în general. Nu mă mai hrănesc și mă spăl, doar, cu îndîrjire căci, renunțănd la igienă, s-ar duce naibii toată morala pe care am clădit-o. „-Iubești oamenii?”-m-a întrebat odată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
am scris ca și cum eu aș fi fost perfect. Și asta mi-ar fi dat dreptul să rîd de ceilalți.” „-Îți pare rău?”-întreabă vocea. „-Îmi pare rău, părinte. Singur știi cît.” Scriitorul V. Inutilul. Cuprins de regretul că timpul a alunecat ca apa peste insuficienta mea bunătate și putere de a iubi. Regretul că nu am fost destul. De loc în dragoste și nici măcar în suferință. Căci, oricît tărăboi am făcut despre mine, multă bucurie și sîngerare au trecut pe alături
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
odată cu unduirea ușoară a apei. În schimb, peștișorii se speriară și, cu mișcări rapide ale codițelor și aripioarelor, se îndepărtară grăbiți și se pierdură printre ramurile dese ale plantelor acvatice lângă mal. Nemulțumit, aruncă „undița” și o privi înciudat cum alunecă pe apă, depărtându-se. „Na! Acum nu mai am nici undiță... Cu ce mă joc? Am să-l rog pe tata să-mi facă una ca lumea. Vreau să pescuiesc!” a hotărât băiatul supărat că nu se gândise mai de
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
din dormitor. În ultimele două luni stătuseră pe noptieră fiindcă degetele îmi ajunseseră așa de grăsuțe și de umflate încât nu mai putusem să le port. Mi le-am îndesat pe degete și abia am reușit să le fac să alunece. Am surprins-o pe Judy privindu-mă oarecum ciudat. E încă soțul meu, i-am spus cu o atitudine sfidătoare. Ceea ce înseamnă că încă sunt măritată. —Eu n-am zis nimic, a replicat Judy afișând o expresie inocentă. Eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ieșit tiptil din cameră. Eu am căzut într-un somn profund și fără vise. Kate m-a trezit cincisprezece minute mai târziu cârâind după micul-dejun. Am hrănit-o, apoi m-am cățărat clătinându-mă înapoi în pat. Tocmai începusem că alunec din nou în mrejele somnului, când l-am auzit pe tata coborând spre bucătărie. După câteva minute, l-am auzit boncăluind în sus, pe scări, și urlând la mama: —Fetele tale sunt bete criță! (De fiecare dată când erau concediate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un cazan imens de ulei clocotit peste trupurile lor adormite. Ceea ce, credeți-mă, era un progres. Așa că, însângerată și cocoșată, dar nu chiar atât de cocoșată, m-am decis să mă relansez în lume cu un minimum de trâmbițe. În timp ce alunecam în brațele somnului, am mulțumit pentru tot ce era bun în viața mea. Ei, ăsta n-a fost chiar purul adevăr. Nu am mulțumit realmente numărând fiecare lucru bun. Nu mi-am spus: „Am cinci chestii bune. Acum pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de metal cu niște dinți pe ea. Trebuia să fii o persoană cu mult mai plină de dexteritate decât eram eu ca să reușești să manevrezi bucata de cașcaval și s-o și razi cu succes pe drăcia aia. Mâinile îmi alunecau de zor, așa că mi-am ras și niște hălci generoase din degete odată cu brânza. Mama m-a tot admonestat în timp ce înjuram, apoi a început să inhaleze alarmată aroma caracteristică de parmezan care invadase bucătăria. În hol s-a stârnit agitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am dus la fereastră cu Kate în brațe și amândouă am privit grădina pe care Michael, cu atâta dragoste, nu o îngrijise absolut deloc. Mă simțeam cam ca un om care e pe cale să fie dus în fața plutonului de execuție. Alunecasem pe panta pansivă. Sosise momentul să dau piept cu realitatea. Venise vremea să fiu matură și responsabilă. Chestii la care niciodată nu mă prea pricepusem. La primul semn de necaz apărut în viața mea, Responsabilitatea se ducea și se încuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
era o încercare jalnică. Pur și simplu, nu mă puteam concentra suficient ca s-o las pe mama să mă supere. Mi-am zis: „Doamne, e teribil de enervantă“, dar tocmai când să încep să mă ambalez, gândurile mi-au alunecat către Adam și dintr-odată m-am simțit fericită. Foarte fericită. Mi se învârtea capul pe umeri. Tot felul de chestii neobișnuite îmi treceau prin minte. Un mare batalion de gânduri mărșăluia hotărât către zona Enervării, dar a fost distras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
la lumină capul hidos. Vreau acum să lămuresc o chestie. Nu-l plăceam pe acest Andrew. Doar că părea cumsecade (cu excepția convingerilor lui privind biciuirea publică). Iar eu eram din nou, oficial, o femeie singură, ceea ce m-a făcut să alunec înapoi în niște tipare de gândire. Nu mă puteam abține! Clar, era o chestie genetică. Sau hormonală. Și oricum, eram doar curioasă. Nu faci nici un rău dacă te gândești la treburi din astea. N-aveam de gând să acționez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
deși am urmat medicina, am ajuns tot la țară, mai Întîi la Gura-Bărbuleț un sat pe care nici acum nu-l cred aievea , apoi la Pietroșița, unde am avut norocul să-l Întîlnesc În carne, oase și vila ce-i alunecă de decenii-ncet la vale, spre gară, pe Mircea Horia Simionescu. Discuri, un magnetofon Sonet, scînduri, cărți, aerul improvizat al unui refugiu fictiv, o traversă de cale ferată În subsol, priveliște spre sanatoriu și păduri, primul scriitor pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gîndesc la Andrei, care doarme. La 14 luni era deja Încîntat pînă la catapultare din brațele mamei de orice fenomen feminin cuprins Între zece și patruzeci de ani, cînd zărește așa ceva i se Înrourează privirea, Își dă ochii peste cap, alunecînd Într-un fel de transă vigilă, unui astfel de exemplar i-a deschis pe neașteptate fermoarul bluzei. Bluza era turcoaz. Culoarea naturală a purtătoarei. Mă duc să-l privesc, uite că nu doarme, privește pe perete, acolo de unde teoretic trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
manevrat cu mîna. Tot din capitolul anterior, tulburări mintale, afli că extrem de puțini oameni care visează coșmaruri au ca temă principală a acestor coșmaruri Închisoarea. De regulă visăm urît lucruri mai ușoare, că ni s-a furat automobilul, c-am alunecat pe gheață, c-a venit tatăl ei. Și, cum spuneam, Radu Ciuceanu era acolo, În emisie. Numai el știe cîte a pătimit pe unde a fost. A stat prin acele celule din care (așa am citit) erai scos ca să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
va străluci cu ușurință și ca scenarist, reușind În același timp să se umple de bani. Și pleacă Însuflețit În orașul filmului. „A obține stima imbecililor rămîne, se știe, garanția succesului”, Jean Carrière (premiul Goncourt). Ce se petrece mai departe alunecă lent Într-o zonă coșmarescă. Dialogurile În registrul cotidian, „normal”, fac ca patinajul spre absurd să se producă nu prin text, ci aproape exclusiv prin atmosferă. Mai Întîi, camera de hotel: mică, mizeră, suspectă. Un pat, o masă, un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
justificată, fiind vorba de „o carte științifică, dar și plăcută, incitantă, cu exemplificări, utilă”. Imperturbabil Însă la exemplificări, Petre Ionescu se liricoidizează intens În Est-Vest, convins că l-a chemat cineva să vorbească despre Eminescu. „Atunci El a Început să alunece spre Înalturi.” De unde și expresia să aluneci În sus, dîndu-te de-a dura. Mai citez o dată, Îmbrobonit de admirație, din gîndurile risipite ale editorului Națiunii. „O țară nu poate fi mutată, ea rămîne acolo unde este.” Și, pentru a completa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dar și plăcută, incitantă, cu exemplificări, utilă”. Imperturbabil Însă la exemplificări, Petre Ionescu se liricoidizează intens În Est-Vest, convins că l-a chemat cineva să vorbească despre Eminescu. „Atunci El a Început să alunece spre Înalturi.” De unde și expresia să aluneci În sus, dîndu-te de-a dura. Mai citez o dată, Îmbrobonit de admirație, din gîndurile risipite ale editorului Națiunii. „O țară nu poate fi mutată, ea rămîne acolo unde este.” Și, pentru a completa armonic mesajul șlagărului „La psihiatru, birjar!”, Eremia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
FLAMANDĂ Zilele trecute am citit un scurt text al lui Alex. Ștefănescu, ce m-a izbit prin similaritatea notațiilor, aceleași senzații pe care le-am Încercat și eu cîndva, cuvinte care s-au transformat În nostalgie, În polei. Făcîndu-mă să alunec În ajunul Crăciunului 1990. Era prima mea călătorie În Vest. (Mai ieșisem o singură dată din țară, În vara lui ’78, cînd se organizau la Costinești excursii de o zi În Bulgaria. Din păcate, cu o seară Înainte fusesem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]