9,447 matches
-
cunoțință de chemarea în judecată!. In toate cazurile motivul era unul singur, părăsirea domiciliului iar cauza lui era una singură: deținut politic. Max Bănuș povestește cum primeau deținuții veștile că soțiile au divorțat. “Unii plângeau. Unii se încruntau. Unii zâmbeau. Amar. Noaptea, toți oftau“ Deținuții nu au înțeles, mai întâi, cum deodată sute de femei, tinere sau în vârstă, dădeau divorț. Mai târziu însă cei mai mulți au înțeles. Cele mai multe femei dădeau divorț pentru că nu-și puteau găsi un loc de muncă și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
devenire este descoperit la Geo Dumitrescu: "Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,/ deschizând fereastra spre luna ce scapătă, .../ ai sa te faci urâtă, ai să te faci puțină,/ fată tristă, fată de gheață./ Ai sa te faci urâtă... fată amară!" Nichita e urmărit pe teme și idei (condiția artistului, setea de cunoaștere și sentimentul iubirii) concretizate în trei capitole cu titluri semnificative. Poetul sublim este și el pus în opoziție cu filozoful, ce îndeamnă prin Marele Anonim la potențarea misterului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vânătorului. Universul este livresc în "Fals tratat de vânătoare", poetul este retoric și obosit; spațial este pădurea, un fel de Arcadie, castelul devine casa preotului, iubita pe care o adoră are părul lung și negru, e tandră, capricioasă, dulce și amară. Lipsesc din acest volum elementele oculte, bocetele, stampele și goblenurile medievale, poetul se îndepărtează de universul caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
puteau fi cele două elemente." În acest context sunt fericiți cei ce nu-și pun întrebări, ceilalți sunt chemați de contemplație și însingurați de perspectiva izolării și a morții: Trista pădure din semne de întrebare/ lemn de esență dură și amară/ din care se vor face scânduri de sicriu/ din care se vor face case vechi/ cetăți pentru un cal troian de mai târziu". În volumul "Întrebați fumul", poetul ajunge la delir verbal (" Pentru cine bate vântul", "Cum se cheamă", "Numim
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de ev mediu, cu bărbați grei în armuri, cu prințese în blănuri de vidră, cu luptători îngenuncheați, cu femei pribege care se visează fecioare. Poemul "Început" se desfășoară ca o rugăciune: "Dă-ne nouă pâinea și scapă-ne de frigul amar." Universul se subordonează unor sentimente pe care poetul le încearcă: dragostea de țară, sentimentul victoriei, ușoara melancolie, starea de veghe: "nu-mi pot uita armele/ puse în cruce deasupra/ pretutindeni și în somn îmi duc/ arcul legat la încheietura mâinii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
De-a mărturisi că îngeri cad/ Nu din păcat, ci din oboseală." Cu "Octombrie, noiembrie, decembrie", Ana Blandiana devine din nou lirică prin feminitatea dorințelor, a pasiunii. Dragostea este puternică, asemenea morții, o dragoste senzuală, de trup abandonat de suflet: "Amar mi-e timpul și otrăvitor,/ cu soarele prelins la subsuori". Alteori dragostea înseamnă păcat: "Să fug?,/ O, fie-ți milă,/ Altădată/ N-aș fi fost decât/ arsă pe rug." Sentimentul iubirii devine grav: "Suntem egali?, Vom muri deodată sau unul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
are-i steril/ Dumnezeule, de ce părăsit-ai în deșert singurul tău copil". În locul Pustiei cândva a fost marea, deci viața. Sentimentul Pustiei este sugerat printr-un peisaj dezolant: "E toamnă pe pământ și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan Alexandru o cale în spirală, urcând astfel în cercuri spre înalt, într-un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Burlescul, grotescul, liricul fac tot mai mult loc dramaticului, deși ideea nu e nouă. Perfecțiunea sferei generează plictis pentru că, pământul are formă de sferă, în virtutea principiului că "totul trebuie să fie perfect". Faptul de a trăi include și reflecții grave, amar ironice. Dialogul cu divinitatea e punctat de sunete stranii. Viața omului este o suită de relaxări ("Contradicții"). Lumea care se va naște își va avea originea tot în principiul masculin și în cel feminin ca-n "Rig-veda": "Ce mai faci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuprinde lumea, un Hristos străin urcă Golgota, fântâna se spânzură de cumpenele ei, din hornul casei iese bălegar în loc de fum; întregul univers stă sub semnul secetei. Lumea parcă se află când înainte, când după potop, peste tot mustesc seve, neutre, amare, dulci, otrăvitoare, și pentru aceste adevăruri spuse, poetul va fi condamnat "cu martori și fără dovezi", pentru că, așa cum spunea altădată Macedonski, "nu a făcut nimic demn de a vă smulge mila"; de o mie de ani, se cântă la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
strig în fiecare noapte, răutăcios,/ deschizând fereastra spre luna ce scapătă, îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă: / ai sa te faci urâtă, ai să te faci puțină,/ fată tristă, fată de gheață./ Ai sa te faci urâtă... fată amară!" 12 Carlos Bousono, "Teoria expresiei poetice", Editura Univers, 1975, pag. 115. 1 Marin Mincu, "Poezie și generație", Editura Eminescu, pag. 79. 2 "Ca un fluier îmi cioplii și eu/ Dintr-un os trăsnit cândva pe roată/ Și îmi place când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
simt că îți pot fi de ajutor. Dacă stărui atâta este pentru că nu vreau să te mai văd suferind din pricina mea... Iar moartea mea din voință proprie nu te-ar ajuta... Nu pot îndura să sufere nimeni din pricina mea... PIEDRO (amar): Nici atunci când înfigeai un pumnal?... ALTA (o durere încleștată): Piedro, ești unicul om din lume care ar putea pricepe de ce am făcut asta, și, dacă nu pricepi asta, atunci nu mai e nimeni pe lume de la care să aștept înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
fiecare buzunar fel de fel de obiecte, e bogat de lucruri care nu-i mai sunt de niciun folos. Unul singur îi lipsește timpul. Și faima poate. Dar mai mult ca orice, putința de a rămâne pe scenă. Pe cât de amar gustul și intensă drama, pe atât de caraghioasă forma ei în plan concret. E un bufon ca aceia din textele lui Shakespeare, o paiață înțeleaptă care îndărătul fiecărui giumbușluc ascunde singurătate și contemplare a singurătății, dar și dorința nemărturisită de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în jurul scenariului, consistenței dramaturgiei, modalității regizorale, dar pe deasupra tuturor a plutit sentimentul clar că ne aflăm în fața unui eveniment cinematografic. Eveniment, în sensul că filmul are ceva special și iese în afara locurilor comune cu care ne-am obișnuit de atâta amar de vreme, eveniment artistic, pentru că oricât ai fi de insensibil, blazat sau sceptic în privința cinematografului, nu se poate să nu recunoști puternica personalitate, marea forță și nota de origi nalitate ale regizorului, în sfârșit, eveniment actoricesc, poate mai coerent spus
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
grotesc, un circ pestriț, mortificat și agitat, o debandadă deșucheată în care țopăie principiile egalității, fraternității, dreptății și justiției, în bâlbâielile aberante ale unor găinari mărunți, puși obsesiv și iremediabil pe furtișaguri, trândâvie, escrocherie, hoinăreală și cerșetorie [...] Spectacolul este sobru, amar și pestriț, măcinat de domnia fatală a kitschului. Coroziv, necruțător și sumbru, în ciuda exuberanței sale coloristice vestimentare (în care scenografa Geta Mendinschi aduce o contribuție remarcabilă) e un spectacol incomod, pe o temă neplăcută și prea actuală, care zgândăre, provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în tot spațiul european ce ne spune că o Operă nu poate ține în picioare decît dacă Artizanul, Creatorul, Artistul se zidește el însuși, în Ea. Vremile ce le trăim nu sînt "dulci" și-s convins că vor fi din ce în ce mai "amare". Artistul este cel ce bîjbîie mereu cu un pas înaintea celorlalți și, în cazul de față, îndrăznește chiar să facă filme într-o țară cu doar 35 de cinematografe pentru un public ce-i fascinant mai curînd de foiletonul "Telejustiției
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
asupra iubirii, amintind de reprezentările mitologice antice (Eros, Cupidon, Amor). Moartea acestui amor cu aripile de plumb vorbește nu numai despre efemeritatea iubirii, ci și despre moartea mitului dragostei, despre pierderea credinței în absolutul iubirii. Conștiința acestei pierderi sporește sentimentul amarei singurătăți. Solitudinea socială și erotică devine astfel însingurare metafizică resimțită ca îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare singurătăți sunt de ordin imaterial: o cărăruie, o dâră ca de fum, stelele și noaptea ce sentâlnesc întrun arbore al tristeții. Aceste simboluri, care formează imagini vizuale, pregătesc interogația retorică din final, comunicând ideea poetică a neputinței de a sfida
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
contestă imuabilitatea legilor clasice este subliniat și de Noica: "Descoperirea lui Hegel a fost că legile devin, Spiritul devine. Dumnezeu e silogism!"49 O asemenea paradigmă romantică, descinsă din istorism, conduce la o perspectivă relativistă și relativizantă, dominată de constatări amare și concluzii sceptice în legătură cu o realitate pe care a încercat s-o reconcilieze cu rațiunea prin intermediul unui principiu ordonator, după ce tot ea îi abolise rațiunii privilegiile absolutiste. Pe lângă predispoziția spre melancolie, acest scepticism filozofic trezește în plan artistic binecunoscutul pesimism
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în beneficiul cercetării empirice: Într-un anumit înțeles Hegel avea totuși dreptate când susținea cu înaltă conștiință de sine că în opera sa culminează filozofia: după el a urmat în adevăr nefilozofia: adică sfiala de abstracție", observă cu o ironie amară Blaga 56. Elanul constructiv al romanticilor cedează locul constatării riguroase, iar efervescența fantastă experimentului; se renunță la subiectivitate și patetism în favoarea obiectivității și exactității; regula înlocuiește excepția, istoria ca atare se substituie mitologiilor de orice tip, realitatea nudă proiecției ideale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai poate guverna indirect? Ce efecte de putere și de cunoaștere stârnește în societate principiul reprezentării politice? Cum s-a ajuns ca libertatea și puterea să ocupe tot spațiul de gândire al filosofilor moderni? De ce filosofi moderni "de un comic amar" (Foucault) au fost utilizați de aparatele politice "la autorizarea unor forme excesive de putere?"134. De ce, în societatea noastră, autoritățile politice cu vocație totalitară vor să elimine orice formă de autonomie civică? Toate aceste întrebări nu vizează nici libertatea, nici
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
are o relație de gradul al doilea cu gândirea și cu limbajul; mai degrabă ea este legată de posibilitățile de acțiune, de acțiunea însăși, de faptul ca atare; 3) a filosofa pe baza conceptului de libertate este de "un comic amar" sau, poate, dulceag, dar oricum se transformă într-o utopie a gândirii, atât timp cât posibila filosofie nu ține cont de cadrul legal al acțiunii, de modul cum legile oferă sau nu posibilități multiple de acțiune, de condițiile materiale existente la un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acțiunile politicienilor, la fel cum Hegel a oferit suport teoretic pentru Bismarck prin opera sa, aceea a unei Germanii Mari, o Germanie peste tot cum spune imnul ei, e produs de sistemele de educație. Acest intelectual modern, de "un comic amar", nu întreține decât o nefastă dialectică istorică, atât la nivel cotidian cât și dintr-o perspectivă a gândirii negânditului. Istoricisme după istoricisme... Foucault a gândit cu istoria, cu evidențele acesteia, iar afirmații de genul: "Clasicismul a inventat internarea, cam așa cum
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a făcut apologia eristicii, înțeleasă ca "arta vorbirii în contradictoriu"216 sau dispută verbală sofisticată. Eristica este bună, chiar foarte bună, pentru o lume minimală, lipsită de obiectivitate și de simț al realității. Eristica se pliază foarte bine cu spiritul amar al intelectualilor dezamăgiți de lume, de societate, de existențele cotidiene. Eristica este un fel de bâlci mizerabil al cuvintelor, unde te uiți uimit, șocat, revoltat, amuzat etc. la "ceea ce se spune", fiind convins că acele spuse comportă o distanță față de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aceea va arde. Dacă tatăl sau mama rătează întîia dată părul copilului, cînd se va căsători îi va arde casa. Casă nouă visînd e groapă de îngropare. Castravete Castraveții să nu-i pui în pămînt miercuri ori vineri, că ies amari. Vinerea și miercurea să nu rupi castraveți din acei care au ieșit întîi, că se amărăsc. Cînd tai castravetele, ia-i vîrful de unde-i floarea și pune-l în fruntea unui copil, că nu-l va durea niciodată capul. Cînd
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
spatele altuia, apoi se crede că cel dintîi mănîncă puterea celuilalt. Nu e bine a mînca la spatele cuiva, căci atunci cel de pe urmă ar duce pe cel dintîi pe ceea lume în spate. Cine postește lunile și le lasă, amar de el. Cînd îți uiți mîncarea în mînă, ți-i flămînd un neam. Cine mănîncă cu stînga, Dumnezeu nu-i va primi crucea cu dreapta. Nu este obicei a mînca ceva din poale, căci acela care ar face aceasta și-
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]