12,966 matches
-
a afirmat și la noi, din vicus, sat” (DM, p. 305, nota nr. 20). Raportarea de către lingviști a acestui cuvânt direct la latinescul vicinus iarăși nu corespunde realității întrucât cuvântul a parcurs întreaga istorie a romanității orientale începând din stadiul antic traco-latin al acesteia (Cf. alb. fqinj „vecin”, it. vicino „apropiat, vecin”), ca derivat al lui vicus, de unde provin: băcan, Bâcu, Bacău, București etc. Mai departe trebuie arătat că vicus este contras dintr-o formă ca villicus „rural”. Vezi valah. FILOLOGII
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Hasdeu “o creație a muntenilor”, “un nume care o expunea mereu a fi considerată ca un singur corp în Ungaria” (p. 73 urm.). Vrancea este considerat de H. nume autohton întrucât o pădure din Mehedinți, unde ar fi fost patria antică și medievală a romanilor/românilor, se numea Vrancea, nume dacic, populația autohtonă nedepășind Oltul spre est, iar în Transilvania ocupând doar partea occidentală a acesteia. În consecință, prezența lui în zona Putnei s-ar datora “posterioarei răspândiri a elementului românesc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zemlea. Tragem concluzia că Žeminiuke îmbină, într-o formulă unitară a existenței pe pământ, ziua cu noaptea, răsăritul cu apusul, nașterea cu moartea, la fel ca Janus, zeul cu două fețe, cu care se înrudește etimologic. Polisemantismul difuz al cuvântului antic reflectă îndelungata epocă din istoria limbii când, pe fondul silabic primar, stadiul aglutinant al limbii era bulversat de constituirea sistemului flexionar, ceea ce face ca ansamblul limbilor euro-afroasiatice să ofere cercetătorului posibilitatea de a urmări diversificarea limbajelor umane. Gândirea antică despre
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvântului antic reflectă îndelungata epocă din istoria limbii când, pe fondul silabic primar, stadiul aglutinant al limbii era bulversat de constituirea sistemului flexionar, ceea ce face ca ansamblul limbilor euro-afroasiatice să ofere cercetătorului posibilitatea de a urmări diversificarea limbajelor umane. Gândirea antică despre facerea lumii și despre limbă ca sistem logic existent ante omnia (de unde formula: „La început a fost cuvântul...”) reflectă în evoluția cuvântului două evenimente majore din evoluția omenirii: întronarea zeității unice și trecerea de la matriarhat la patriarhat. Subordonarea a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
funcție supremă a „tatălui ( = stăpânul) pământului”, evoluat prin traci în forma Gospodar, prin romani în forma Jupiter, în timp ce grecii aveau sintagma Ζευς πατήρ. Despre acesta din urmă se știe că inițial era una dintre multiplele zeități masculine locale: în Creta antică i se cinstea mormântul; în Iliada este menționat ca zeu al Dodonei, invocat de Ahile: „Zeus tu cel de departe, al Dodonei stăpân pelasgic, Domn al Dodonei, iernatică țară, pe unde se culcă Preoții, Seleii, pe jos cu picioarele-n
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fr. jour, considerat a proveni din lat. pop. diurnus, își au originea în ideea de „spațiu înconjurător”, de „terra”. La latini jus (juris) însemna „locul unde se jură pe pământ”, în română „jur” este „spațiul din jur”, Zău! este reflexul formei antice a jurământului pe â pământ. Numai după ce Zeus a devenit simbol al luminii, al zilei, jurământul și invocarea forței supreme și-au schimbat orientarea, spre cer. Voievod, privit superficial, fără perspectiva evoluției limbii și a continuității globale a materialului lingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lui de articulație, aceasta fiind singura care a transformat latina în română introducând acele „diferențe” articulatorii care fac ca latina să nu mai fie latină, ci română. Philippide se declară convins că la fel s-au petrecut lucrurile pe teritoriul antic al Franței. Punând semnul egal între baza de articulație și „națiune”, el afirmă că „națiunii franceze i se datorește lățirea peste Franța întreagă a aceleiași limbi comune, care de la capul locului a fost limba locuitorilor din Île de France. Dar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
duce în antichitatea preromană limita nordică a grecizării culturale bizantine transformând-o în limita nordică a grecizării etnice din antichitate. În urma acestei manevre teritoriul Bulgariei de astăzi până aproape de Dunăre, teritoriul Macedoniei și teritoriul Albaniei sunt integrate, neverosimil, în Grecia antică. Și cum romanii nu puteau cuceri etnolingvistic și cultural teritorii grecești și grecizate, au rămas să-și exercite influența colonizatoare la nord de linia în discuție. Această linie, trasată de Jireček pe Balcani, pe granița dintre Macedonia și Serbia, și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română, dar că această bază a existat la vorbitorii care au preluat latina. În sprijinul teoriei sale el introduce ideea unei atenuări, pe parcursul istoriei din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice grece, împrumutate din antica greacă, aceasta nu se cheamă grecizare” (II, 773). Iar în încheierea aprecierilor sale sentimentale arată că „albanejii thraci nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice grece, împrumutate din antica greacă, aceasta nu se cheamă grecizare” (II, 773). Iar în încheierea aprecierilor sale sentimentale arată că „albanejii thraci nu sânt, căci deosebirile dintre limba românilor, al căror element principal constitutiv l-au format thracii, și limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbi distanțate în timp și spațiu. Aceste apropieri i-au permis lui Scraba să arate că limba română nu este nici latină și nici dacă. Ea nu este nici „primară”, cum credea el, ceea ce nu înseamnă că este inferioară limbilor antice. Este de remarcat și de apreciat deschiderea largă asupra trecutului limbii române, luate nu ca mijloc de comunicare, ci ca material lingvistic. Această deschidere a fost realizată prin retragerea la locul ei a latinității și prin recuperarea elementului autohton, ceea ce
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-a înfăptuit pe spații largi în jumătatea de est a Europei, și din care au rezultat, alături de romanitatea orientală, și alte fenomene etnolingvistice. El a rămas la convingerea că slavii, maghiarii și turcicii au venit ulterior pe terenul civilizației antice românești, de care au profitat și sub aspect lexical. Iată de ce Scraba se străduiește să reducă numărul cuvintelor considerate de tradiție împrumuturi din limbile acestor populații. Dincolo de eclectismul viziunii sale asupra istoriei limbii române, Scraba este unul dintre puținii cercetători
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Scraba derivatele a aține, a se abține, a conține, a deține, a menține, a obține, a reține, a susține etc. sunt produse ale limbii române, care însă pentru noi este o limbă relativ nouă, în timp ce pentru Scraba este o limbă antică. Dacă rămânem la orientarea tradițională, avem originea acestor forme fie în latină, fie în franceză, fie în ambele limbi. DES-: a desface, a desprinde, a descoperi, a descuia. Pentru Scraba, ca și pentru noi, în desface ambele componente sunt românești
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1872, să-și continue studiile universitare la Berlin, unde se înscrie de data aceasta ca student ordinar. „Cu toate dificultățile materiale, în semestrele anului universitar 1872-1873 E. a frecventat în mod regulat cursuri de filozofie și filozofia științelor, de istoria antică, ținute de E. Dühring, E. Zeller, H. Helmholtz, Du Bois-Reymond, K. R. Lepsius și Althaus. În caietele sale mai sânt notate titlurile și datele la care se țineau unele cursuri de drept roman, german, englez, de medicină, de sanscrită, de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a adăugat de timpuriu o puternică influență culturală greco-latină. Trebuie avut în vedere faptul că din opoziția care s-a creat între spațiul tracic, aflat în evoluție etnolingvistică, și civilizația grecolatină a rezultat, ca primă formulă de replică la cultura antică, limba Pe de altă parte, limbile albaneză și română, simplificând neutrul și eludând constituirea formelor cazuale sugerate de latină și susținute de materialul aglutinant autohton, au dezvoltat pentru ambele genuri (masculin și feminin), la singular și plural, opoziția nedefinit - definit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care este, de fapt, un întreg. Iar în viață conștientul devine busola, elementul reglator al vieții terestre. Noi, ca oameni, am primit această capacitate a conștientizării, a ceea ce se întâmplă cu sufletul, și către acest lucru suntem îndemnați din perioade antice spre acel "cunoaște-te pe tine însuți", ca un prim lucru de la care trebuie să pleci către procesul conștientizării sufletului tău. Pentru că, pentru tine, al tău este cel mai important. La el, la sufletul tău, tu poți lucra mai ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
societatea. Acesta înainte de oricare religie. Formăm și dezvoltăm conștiințele și apoi nu are decât să aibă ce religie dorește. Pentru că o ființă cu conștiință este dorită și de oameni, dar și Dumnezeu, și de Budda și de Allah și zei antici etc. Pentru că va fi în acord și cu ideea de umanitate de oriunde ar fi. Va fi în acord cu ideea de viață și protecție, cu ideea de iubire a vieții la modul general, nu doar al propriei vieți. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
limba și literatura franceză), Nicolae Quintescu (literatura elină), Constantin Leonardescu (Istoria filosofiei, Etica Logica), N. Ionescu (Istorie medie și modernă), Aron Densușianu (Limba și literatura latină), Andrei Visanti (limba și literatura română), Constantin Dumitrescu-Iași (Psihologie, Pedagogie, Estetică), Petru Râșcanu (Istoria antică și științele auxiliare). Al. Husar îl caracterizează ca fiind un student distins, într-un articol din Dacia literară (Husar, 1999, p. 13). Aprecierea este puțin gratuită, deoarece nu este prea greu să te distingi între 8 studenți, și din prezentarea
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
nr. 274, de duminică 9 ianuarie 1894. Observăm faptul că la aceste prelegeri, vorbitorii erau intelectuali români de marcă: Alexandru D. Xenopol, cunoscutul istoric, titularul catedrei de istorie universală de la universitatea ieșeană, viitor academician, Petru Rășcanu, profesorul său de istorie antică, Ioan Nădejde, cunoscutul publicist, istoric și lingvist, editorul ziarului Contemporanul și Grigore C. Buțureanu, istoric. Menționăm că membrii cercului literar din Iași activau în același timp și în Societatea științifică și literară După intrarea ca suplinitor în universitatea din Iași
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
îndopată până ce pasărea ajunge să facă steatoză hepatică; altfel spus, prima etapă a gătirii pateului din foie gras este reprezentată de modificarea patologică a fiziologiei păsării, „înstrăinarea“ sa de normalitatea biologică. Doctrina metamorfozei alimentului se regăsește și în bucătăria Romei antice. Una dintre pasiunile gastronomice ale romanilor erau ugerele de scroafă, pe care le găteau însă de așa manieră, încât ajungeau ca un preparat culinar din... pește. La aceasta contribuia, desigur, și garum-ul (provenit din gastronomia Greciei antice, unde se numea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în bucătăria Romei antice. Una dintre pasiunile gastronomice ale romanilor erau ugerele de scroafă, pe care le găteau însă de așa manieră, încât ajungeau ca un preparat culinar din... pește. La aceasta contribuia, desigur, și garum-ul (provenit din gastronomia Greciei antice, unde se numea garos), condimentul cel mai scump, făcut din intestine de macrou lăsate să macereze împreună cu sare și plante aromatice (se folosea doar zeama, extrem de concentrată). Carnea era de cele mai multe ori preparată în sosuri care combinau aromele dulci și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
neaoșă, aceea a plăcintelor pe care le-am moștenit de la romani. Nici romanii nu s-ar putea lăuda cu brevetul de inventatori ai plăcintei, din moment ce vechii egipteni puneau la cuptor un amestec de miere și nuci învelit în cocă; Grecia antică a adus lumii primul aluat în sens modern, adică sub formă de foaie de plăcintă, în care se coceau diferite fripturi de carne. Când romanii au ocupat Grecia, au cucerit și plăcintele grecești, pe care au început să le facă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
unei asemenea fierturi groase se află în cel mai vechi tratat de artă culinară, care datează din 1700 î.Cr.; este vorba despre trei tăblițe mesopotamiene, care au fost traduse abia în anul 1995. Tot un fel mămăligă regăsim în Roma antică, sub numele de pulmentum, un terci din diferite leguminoase sau cereale. Pluralul acestui cuvânt este pulmenta, din care ar proveni actuala polenta italiană. Interesant este faptul că termenul polenta era întâlnit și în Banat, desemnând o pâine din porumb măcinat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
acide erau foarte răspândite, mai ales în Franța (spre deosebire de Italia). 63% dintre rețetele cărții de bucate medievale Le Viandier de Taillevent (secolul al XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a produs la sfârșitul secolului al
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]