11,066 matches
-
Îi spuse Juan Lucas, făcîndu-i semn să se apropie. — Ce-i? Întrebă Santiago, Încercînd să zîmbească, dar vădit stînjenit. — Vino puțin aici, prietene. Santiago se apropie trecînd printre grupurile de invitați. Juan Lucas Îl luă prietenește de braț și se aplecă ușor. Mătușa Susana era numai ochi și urechi, să moară de curiozitate, nu altceva. — Ce hotărăște judecătorul? Întrebă unul dintre jucătorii de golf, prăpădindu-se de rîs. — Tell us all about it, Santiegou. Pe toate voia să le știe străinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
maître; fără Îndoială că se simțea superior celorlalți chelneri datorită faptului că purta o haină din stofă mai fină, dar ce era cu privirile astea pe care le arunca de sus spre Julius?... Poate fiindcă acum cîteva zile s-a aplecat să ridice o felie de pîine pe care ar fi trebuit s-o ridice ajutorul de chelner; poate fiindcă nu avea auditoriu cînd Își arăta autoritatea față de caddies 1 și chelnerii cei tineri; era aproape imposibil de explicat: cărui fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decît strictul necesar și nimic mai mult. Arminda Îmbătrînea topindu-se de dorul fetei. Auzise că trăia la Cerro de Pasco cu vînzătorul de Înghețată de la D’Onofrio, dar nu primise niciodată vreo veste direct de la ea. Stătea ore Întregi aplecată deasupra albiei, frecînd rufele pînă cînd ieșeau albe ca zăpada. Juan Lucas a aflat că ea Îi spăla cămășile atît de bine și a poruncit să i se mărească leafa. Nici nu și-a dat seama. Spăla cu gîndul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zise În sinea lui Juan Lucas, apropiindu-se de primele bănci și coșulețul era acum mult mai greu, fiindcă lumea din băncile din fund Îi dăduse numai monezi murdare. Chipurile Îi deveneau din nou familiare și ajungea În fața altarului, se apleca făcînd o genuflexiune, avînd grijă să nu atingă podeaua, care probabil că era murdară și Începea să strîngă bani de pe rîndul din stînga, unde erau, bineînțeles și cîțiva din aceia cu cămila care trece prin urechile acului. Uite-i aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tăcere; apoi se așezau pe cîte o piatră, formînd un cerc și-și Înfigeau lingurile În strachina cu mîncare, scoțînd o primă Îmbucătură uriașă din care se scurgeau picături de grăsime și pe care o duceau repede la gură: Își aplecau fața spre farfurie, În loc să ducă lingura la gură, cum Învățase Julius de mic. Mușcau din pîine cu dinții lor galbeni și formau o Îmbucătură uriașă pe care o mestecau de zor, vorbind și rîzÎnd cu gura deschisă și glumind pe seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe Javier Prado totul se umplu de flori, plante agățătoare și copaci Înverziți care străjuiau bulevardul și Păsărica parcă se trezi pe o creangă și se porni pe cîntat, Într-un tril nesfîrșit, ca o pasăre care vestește primăvara. Se apleca atît de tare, Încît uneori Arminda se temea să nu cadă sau mai bine zis să nu-și ia zborul pe fereastra autobuzului, ba chiar Începu să se simtă obligată să aibă grijă de ea și să fie atentă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Francisc din Asís și, cu toate astea, nu reușea decît să-i Înspăimînte, fiindcă la urma urmei sîntem În plin secol douăzeci și În epoca războaielor de eliberare. Deodată apăru Încasatorul și se răsti la ea să nu se mai aplece pe fereastră, o făcu să stea cuminte și speriată la locul ei și Închise fereastra anunțînd că o dă jos. Păsărica izbucni În lacrimi prăpădindu-se de rîs și atunci Își aminti de celălalt copilaș și Întinse din nou mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gîndindu-se s-o ia naiba de listă de cadouri, fiindcă iar o să-și petreacă după-amiaza la golf și Înfundîndu-se În sofa, Înfășurat Într-un halat subțire dar mult prea larg pentru el, urmărindu-l cu ochii pe Juan Lucas care, aplecat peste un scrin, scotea rînd pe rînd un portchei de aur, o tabacheră de aur, o brichetă de aur, un pix de aur, un portofel cu inițiale de aur, un carnet de cecuri tot de aur, dacă vreți, cu alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bucătăria din chirpici se află chiar În sufragerie și privirea lui, oriunde s-ar Întoarce, Înseamnă o insultă și aici și acolo și dincolo, găina, găina și acum au intrat și puii: Julius face un pas, cu gîndul să se aplece și să-i mîngîie: găina și puișorii fug speriați, Încă o insultă și el care voia să-i mîngîie și să-i zîmbească lui Guadalupe, a speriat bietele păsări, care au prins să cotcodăcească și el din nou o insultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În clipa cînd Julius se uita spre el, dar n-a mai apucat să-l vadă, fiindcă ceva negru s-a ivit În dreapta lui: părul răsfirat al Armindei, căzînd de-o parte și de alta a feței cînd s-a aplecat să soarbă din ceașcă fără să o ridice de pe masă, părul Armindei căzînd pe masă chiar lîngă chifla pe care uitase să i-o Întindă: „mănîncă, domnișorule“, ți-a spus, schimonosindu-și fața, În chip de zîmbet; te-a rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
el, cu vestibulul atît de modern al casei, care avea o bibliotecă tot de cristal. Pe Finita, soția lui, mulți o salutau spunîndu-i contesă, se pare că era cu adevărat și, de altfel, fapt sigur e că mulți bărbați se aplecau să-i sărute mîna, Îndeosebi diplomații. Femeile În schimb Îi spuneau pe nume și-i atingeau ușor pomeții obrajilor cu vîrful buzelor; biata Finita Începuse să se simtă amețită de parfumul Îmbătător pe care-l răspîndea lumea În seara aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
măsura lefii lui să aleagă ceva, să vorbească mai Încet, dacă și-ar da seama, vă rog, că se uitase la ei, că nu se uita așa niciodată, că se mișcase, că niciodată nu se mișca așa, că tocmai se aplecase, că niciodată nu se apleca așa, că se uita la ei furios. Își dădură și ei seama de ceva din atitudinea ciudată pe care o adopta șeful de sală, intuiră ceva din atîtea zîmbete și se Întoarseră să privească: frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ceva, să vorbească mai Încet, dacă și-ar da seama, vă rog, că se uitase la ei, că nu se uita așa niciodată, că se mișcase, că niciodată nu se mișca așa, că tocmai se aplecase, că niciodată nu se apleca așa, că se uita la ei furios. Își dădură și ei seama de ceva din atitudinea ciudată pe care o adopta șeful de sală, intuiră ceva din atîtea zîmbete și se Întoarseră să privească: frig, teamă, spaimă, iată ce simțiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
simțiră cînd dădură peste ochii roșii, scăldați În alcool ai lui Jose Antonio Bravano. Tatăl fraților săi simți că-i fuge pămîntul de sub picioare, băieții lui Îl găsiră dintr-odată foarte bătrîn și mort de frică. Jose Antonio Bravano se aplecase ușor peste masă, fața lui albastră sau verde sau roșie se ivea strălucitoare alături de cea de a treia nevastă, care stătea nemișcată lîngă el; ochii Îi străluceau de parcă ar fi fost bolnav, Îi ura, era sătul de atîtea glume nesărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe gînduri, cum ar fi spus el, dar Într-o dimineață auzi denumirea exactă a stării lui de spirit. Profesoara de spaniolă, fandosita aia pe care o văzuseră cu iubitul ei pe bulevardul Wilson, spuse că Julius era un copil aplecat asupra lui Însuși și cu o fire precumpănitor reflexivă și În stare să... N-a mai ascultat restul, tocmai pentru că-i plăcea să cadă pe gînduri. Și lui Cano Îi plăcea să cadă pe gînduri. Cel puțin asta era impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
apă rece. Și șifonierul mai mult chiar decît patul. Probabil că l-au demontat complet ca să-l poată băga În cameră. Tot uitîndu-se la șifonier simți că-l prinde toropeala, Cano trăia sub efectul acelei mobile uriașe, ce liniștit citea, aplecat deasupra mesei; la lumina unui singur bec care atîrna sus de tot, În tavan. Julius abia reușea să urmărească poveștile cu Rățoiul Donald, somn lung, profund și liniștitor... În sufragerie, o Cina cea de taină de argint pe fond negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ele și se Întorcea să se uite spre „vestibul“, atunci Julius se ferea repede Într-o parte. Mai era un minut pînă Începea ora și el vru să se mai uite puțin la ea, cînd deodată fata cea drăguță se aplecă să moaie pensula În sticluța cu lac și cînd se ridică Îi făcu semn cu mîna În care sufla. Julius rămase Înmărmurit, fiindcă ea nu-l văzuse niciodată acolo sus, imposibil, probabil că făcuse altcuiva semn cu mîna, dar fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cît era de frumoasă cînd ieșea din baia-piscină, bineînțeles că de asta se spăla de trei ori pe zi. La fel și acum, cu cît suferea mai tare, cu atîta devenea mai frumoasă; a fost În stare chiar să se aplece ca să-l roage pe Bobby să-i deschidă vorbindu-i prin gaura cheii, deși era o ușă supramodernă, fără cheie. Îl rugă de cîteva ori să iasă, pînă descoperi că ușa nu are cheie și tot stăruind teatral cu rugămințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi umplut vreodată, clipi din nou, nu o deranja de loc faptul că rămăsese lipsită pentru totdeauna de această fărîmă de trecut. Se Întoarse fiindcă priza era lîngă fereastră, din nou o bătu soarele În față, o orbi complet. Se aplecă pentru a pune fierul În priză, stînd pe vine descoperi că nu mai avea corp, era toată o uriașă amețeală, pe urmă Își simți din nou corpul, Îi era greață, sări o scînteie din priză, Își făcea cruce și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și dispărînd, venea, dar o acoperi vasul cu apă care, Într-o fărîmă din trecutul ei, acum o clipă, căzuse pe jos. Se Întreba ce-o fi cu picăturile astea pe pînza scîndurii, dar chiar ele o făcură să se aplece ca să ridice vasul, zîmbi cînd o văzu venind, pocăită, rușinată, venea ascunzîndu-se după vasul cu apă. dar acum ea, sînt eu, maică-ta, alerga s-o salveze și-i poruncea dă-te jos din trăsura asta, Dora!, fata mamii!, ascultătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vadă cum deschide și Închide gura de nenumărate ori fără să-i cadă nici unul din acele pe care și le punea Între buze În timp ce desăila sau făcea semne cu creta. Sau cum Își punea creta după ureche și, oricît se apleca pînă la pămînt, nici vorbă să-i cadă, Victoria era o adevărată artistă. Și apoi făcea cinste poreclei, Santa Paciencia 1, fiindcă Bobby se purta foarte urît și ea parcă nici nu băga de seamă, zîmbea tot timpul cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Lobo. El semna Întotdeauna contractele. Julius se pieptăna cînd răsunară primele măsuri ale unui cîntec la modă. Azvîrli pieptenul și o pomi glonț spre o fereastră a dormitorului său care dădea tocmai deasupra colțului unde era orchestra. O deschise, se aplecă și descoperi că nu era absolut nimeni pe ringul de dans și nici la mesele risipite prin Întregul patio, numai orchestra acolo jos, În colțul ei? acum nici măcar nu mai cîntau, muzicanții stăteau de vorbă zîmbitori, În timp ce se jucau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vorbească despre altceva și Julius Își feri iute privirea, fiindcă nu voia să se Întristeze gîndindu-se la lucrurile astea, nu pot, Cinthia... Pe neașteptate răsunară din nou notele unui cîntec la modă, se repezi să deschidă fereastra, dar cînd se aplecă constată că muzica se dilua În niște acorduri false Încheiate cu un țipăt brusc de trompetă. Închise fereastra și se Întoarse să privească fotografia Cinthiei. Rămase Încremenit cu ochii ia ea. Pentru a treia oară muzicanții atacară primele măsuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd se uită cu atenție, văzu că ceilalți aveau paharele pline și numai din cînd În cînd le ridicau ușurel, dar mai mult ca să facă să zăngăne cuburile de gheață. Șobolanul Siles vărsă un pahar de whisky și, În timp ce se apleca să-l ridice, fata cu care stătea de vorbă fericit dispăru. În clipa aceea, Santiago auzi și recunoscu hohotul de rîs răgușit al lui Samamé, zis Vlăjganul, Răsuna prin norul de fum la fel ca acum cîțiva ani, doar puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
neliniștită și În clipa aceea Vlăjganul apăruse dintr-un colț al grădinii, zîmbitor, Încrezător, apoi ca un laș se dădea Înapoi explîcÎndu-i În engleză, ferindu-se, bătînd În retragere, mi-a căzut medalionul În iarbă, dar de fapt se aplecase ca să ia un ciomag și Lester se repezi asupra lui, reușind În sfîrșit să se sprijine cu amîndouă mîinile de marginea tejghelei, care avea moliciunea unei saltele... Scrîșnea din dinți, tot cărîndu-i la lovituri și scrîșnind din dinți de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]