7,167 matches
-
iar apoi pleacă însoțite. Deja se zăresc coline blânde, împădurite și pășuni, iar lacurile de acumulare se înfig adânc în pământ, o caracteristică a acestui ținut aflat la oarece distanță de granița cu Cehoslovacia, dar unde se simte deja aerul aspru al comunismului din vecini. De fapt, aerul devine mai aspru pentru că suntem mai la nord. Aici n‑a venit încă primăvara. Miroase a ace de brad ca spray‑ul din comerț, casele devin mai sărăcăcioase, economia suferă tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la nimic, deoarece familia lui are tot ce se poate avea. În schimb, în jurnal scrie că prin renunțare va deveni mai bogat (incredibil!), va atinge niște culmi ale gândirii, unde - se poate citi negru pe alb - bate un vânt aspru, proaspăt, purificator. Ptiu, drace, astăzi orice lucru purificat nu mai înseamnă pentru el decât un curent subțire și rece ca gheața, care‑l supără la ochi. Cartea poștală cu imaginea Maicii Domnului din Lourdes stă ghemuită la picioarele Mântuitorului - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întâmplări, dar ei îl roagă și‑l imploră pe două voci să le dea voie să rămână, iar el le dă voie, fiindcă școala se va termina curând, după care se va întoarce foaia și se vor aplica metode mai aspre - Witkowski sen. explică în ce constau aceste metode. Hans - după cum se știe, între el și Sophie urmează să se înfiripe o idilă - a cumpărat componentele bombei, mândru și fără nici o rezervă, de la un magazin frecventat doar de studenții de la politehnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
emoție, Înțelegând totul. Șoptind deja, stârnind o boare ce cutremura flacăra lumânărilor, ființe moi, plutind precaute În preajma mea. * - Gata, băieți? Mă dezmeticesc greu, știu că e vocea Andreei, pe ea n-o văd, nu văd pe nimeni. Simt o greutate aspră pe frunte, am din nou dinții Încleștați, ochii larg deschiși, privesc ceva alb-gălbui, poros. În palmă am o chestie rece, umedă. Încep să mă recompun pornind de acolo: țin În mână ceva tare, lunecos, cu muchii groase, Înghețate. Fiorul Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de sticlă. Pe masă rămâne doar capul însângerat și rotund al Balaurului. Încremenit, ursuz, aplecat în palma stângă, ca într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și umerii. Nimic din bonomia bețivului afemeiat, leneș, petrecăreț, generos ? Doar îndârjire avară, putere însetată de putere... La capătul celălalt, chipul coclit și palid al esteticianului. Îngustat, verzui, ascuțit. Pe undeva, probabil, masca albă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după ce zăvorâse ușile și acoperise în mare grabă ferestrele. N-ar fi singura ciudățenie a acestui om încântător și excentric, cu un respect religios față de tot ceea ce producea natura „fie din fantezie, fie din întâmplare“, iubitor al animalelor și peisajelor aspre, accidentate. De obicei neatent în conversație, sărind de la una la alta. Bucuros de lungile sale plimbări solitare și de o „uluitoare cordialitate“. Povestitor colorat, îi făcea pe ascultători să se tăvălească de râs sau îi surprindea prin observații de o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
extrem de alb, ca albul lăptos al fustei scurte, dezvelind pulpele. — Te pregătim pentru o întâlnire. Importantă. Zâmbetul se ascuțise. — Domnul dorește să arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei convinge, o favoare. Ocazie rară, ai să vezi. Aprinse țigara, privi peste umăr deținuta. Apoi pe fereastră, în gol. Se întoarse din nou, aruncându-i, pentru prima dată, o privire rea, înrăită, ca unei nenorocite care nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia adesea pe Hariga în ultima lui dimineață, înainte de execuție, ziua vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent, fâșie cu fâșie. Și-l amintea, din lunile fierbinți ale
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unde îl întâlnise pe Hariga. O mare nevoie de liniște, de ocrotirea lui. Copacul uscat care apare în atâtea tablouri ale florentinului ar fi putut absorbi coșmarurile ei ? Crengile goale, scorburile, ca niște ochi uriași, deschizându-se, în trun chiul aspru, captând și stăpânind tensiunile rău pre vestitoare. Nemișcarea înșelătoare a copacului, ca un fel de divinitate monstruoasă, a morții ? Lovind oameni și zei. ...Poate în acele prime desene s-ar reconstitui nu doar sufletul sau gândurile femeii care le-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adică într-un vis, care devenise o piață reală, neverosimilă. Scrâșnetul foilor de varză smulse una după alta, ca niște cămăși apretate, tovalul gros al dovlecilor despicat cu barda rece, șirul de broboade și căciuli multiplicând aceleași înghețate vesele chipuri aspre, de turtă arsă. Și-au adus aminte, zăpăciți probabil de ceea ce se întâmpla în jur și cu ei, că o pierduseră pe doamna Hariga. S-au întors s-o caute. Piramide de gogoșari groși, lăcuiți. Mormane de ardei și roșii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zăresc decât, în vagi răstimpuri, fluturarea unei pelerine cenușii, borurile de umbrelă ale unei imense pălării negre... „Adu-ți aminte, Doamne, de sufletul părintelui dus, binecuvântează memoria celor drepți.“ Dimineața de februarie se ridică, alburie și albastră. Trenul, sub vânturile aspre, care îl împing. Un tunel lent, friguros. Privesc petele de praf de pe canapea. Scrutate îndelung, urmele compun alcătuiri neliniștitoare, dinți însângerați de copil, capete de cerbi, pletele fumegânde ale lichenilor, lebede ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
e ora șapte. Sprijin ceafa de umărul paltonului inert, trenul toarce mărunt, același balans monoton și metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici, buze pline și arse, nasul drept, cu nările mari, fruntea înaltă, ridată. O privesc și mă privește. Nimic nu tulbură nemișcarea în care s-a instalat. Nu i se aude respirația, privirea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
omul și lumina focului.“ Mă ridic, mișcarea este lentă, exagerat de lentă, trenul gâfâie, încetinește, proiectându- mă înainte, mă clatin, întind brațul, să-i pun mâna pe umăr, odată cu puținele cuvinte pe care le ridic atât de greu. Are sufletul aspru, otrăvit, n-o pot atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zăngănitul valurilor. Râvnită regăsire, uitarea merita prelungită oricât. Se scutură, într-un târziu : mantia căzu, eliberând pletele, umerii, retrăgându-se de pe brațe, de pe genunchi. Tălpile reîntâlniră nisipul fierbinte. Ridică privirea spre gura de foc a cerului. Se culcă pe pânza aspră și fierbinte. Vera se afla alături, și soțul și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău sunt. — Al meu, dar rătăcitor... Pânza se cută iar, cu un foșnet aspru : amicul se foise alături, închizând revista. Nu prea îl amuzau vecinii, se ținea deoparte. „Ce-ar fi să mă ridic, acum, brusc, spre toți ? Să-i întreb : știți că proiectul la care lucrăm va ruina țara, va fi un crematoriu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
își revine, scutură hainele, umerii osoși, își îndreaptă spinarea de gloabă sfântă și haioasă, scena se rotește, dându-l de-a dura : triplu salt absolut. Capul de asin cade, aiurea, unde nu te aștepți, încă și încă o dată, până când glasul aspru al supraveghetoarei acoperă zumzetul vesel. Vocea Ortansei izbește cu putere gongul, înmărmurind suporterii : Ascultă, tinere, mai lasă ziarul ! Nu face pe interesantul, ți-a venit iubita. Glasul implacabil al doamnei Mitulescu ! Un experimentat strateg, stăpân pe manevra potrivită. — Habar n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
m-a auzit că mă mișc, deodată s-a ridicat și a ieșit. - Măi, Krog, măi! Dacă nu erai tu, umbră eram acum! - Îmi zise Enkim, și-mi luă mâna ca să și-o pună pe creștet. I-am simțit firele aspre ale părului care dădea să crească la loc. - Tu și Tatăl l-ați scăpat pe Enkim din brațele Umbrei! O și vedeam, blestemata, cum rânjește, măi Krog, măi! se bucura el ca un copil. M-am răsucit pe o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu era să mă ia Umbra chiar atât de aproape de munți... Of, of, numai pe muntele lui o să moară Krog atunci când i-o veni sorocul, iar Siloa, oricui Îi va fi făcut ea prunc, o să-i răspândească cenușa În vânturile aspre ce bat dinspre Răsărit. Așa va fi, iar Moru, Vindecătorul oamenilor-lupi, va veghea să fie așa. M-am uitat la cel ce mă păzea și i-am arătat degetele. - Unu, doi, trei, patru, cinci, am Început să-l Învăț, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În care mai este puțină gheață, și-a lipit buzele de marginea lui cu un aer meditativ și, după ce a sorbit de vreo două ori pierdut În visare, l-a cuprins o ușoară melancolie gîndindu-se ce viață i-a rezervat asprul destin. În timp ce iubita lui șade grațios pe marginea rotunjită a unui scaun capitonat și-i netezește blînd, cu degete delicate și răcoroase, sprîncenele Încruntate, iar servitorul său credincios, Ponsonby sau Kata, Îi „așterne“ cu grijă masa pentru cină, stăpînul privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
căruță și animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În anul acela și să-l privești zilnic pînă ce și-a atins clipa de glorie a verdelui vrăjit și tineresc. Și-ți amintești de o stradă de pe malul apei, bolovănoasă și roasă de vreme, cu viața ei golașă și aspră, cu Îngrămădirea de cocioabe, blocuri ieftine și ziduri mizerabile, Înalte, cu hidoșenia și frumusețea ei de nedescris, și-ți amintești cum ai trecut Într-o zi pe strada aceasta În amurg și-ai văzut toate culorile soarelui și portului sclipind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fostă reporteră Încăpățînată. Îi spui ce femeie bună este, ce vederi liberale are, cît este de săritoare, de plină de viață și de energie, ce mult Îi place băutura și tovărășia bărbaților care beau, ce bine cunoaște aspectele dure și aspre ale vieții pe care un reporter de ziar ajunge să le cunoască. Îi povestești că femeia aceasta a stat alături de ucigași Înainte de a fi executați, că a ascultat povestea vieții lor de la ei sau de la mamele lor, că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acești oameni. Am cunoscut toate făpturile ce viețuiesc pe pămînt noaptea și, În sfîrșit, noaptea am cunoscut prietenia nemuritoare a celor trei alături de care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață: Moartea cea mîndră, Singurătatea - sora ei cea aspră și Somnul - fratele lor cel puternic. Am trăit și am muncit, am trudit singur numai cu Singurătatea, prietena mea, și noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a pămîntului, am privit de mii de ori chipurile Somnului și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de direct sub cerul strălucitor, În explozia și vraja anotimpului, Încît a distrus orice speranță și bucurie În inima celor care erau de față. Înaintam pe o străduță mizeră de la marginea cartierului de răsărit - o străduță plină Încă de fațadele aspre și colțuroase ale vechilor case de piatră care fuseseră cîndva, desigur, locuințele celor bogați, dar care acum se Înnegriseră de praful și funinginea anilor. Pe străzile acestea clocotește viața violentă și dezordonată a oamenilor cu ochi negri, fețe negre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care străbat În lung și-n lat orașul și care sînt veșnic umbrite de violența sălbatică și de vuietul trenului suspendat, așa Încît nu numai lumina ce străbate prin rețeaua de fier ruginit, ci Însăși viața, mișcarea de sub ea, pare aspră, subjugată, lovită, violentă, uluită și năucită - la colțul unei astfel de străzi, un om a fost ucis. Era un italian mărunțel, Între două vîrste, care avea un fel de cărucior fragil, staționat lîngă trotuar, unde ținea o colecție sărăcăcioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]