7,010 matches
-
nucleare efectuate în Novaia Zemlea și a permis evaluările de mediu. Un an mai târziu, activiștii Greenpeace au desfășurat un protest pe insulă. Ultimul test nuclear sovietic s-a desfășurat în 1990. Datorită condițiilor climaterice speciale, Agenția Federală pentru Energia Atomică a Federației Ruse a efectuat o serie de experimente hidronucleare subcritice lângă Matocikin Șar în fiecare vară (în perioada iulie-august), a fiecărui an începând din anul 2000. Aceste teste au folosit dispozitive cu plutoniu de până la 100 g.
Novaia Zemlea () [Corola-website/Science/303460_a_304789]
-
cifra scrisă deasupra fiecărui element. Prin urmare, numărul maxim de legături metalice este format de metalele tranziționale cu coeziune maximă din grupele VI b, VII b și VIII b. Metalele al căror număr de legături metalice este mare, au raze atomice mici, densități și durități mari, temperaturi de topire și de fierbere ridicate precum și o rezistență remarcabilă la solicitările mecanice exterioare. Spre deosebire de covalențe, legăturile metalice sunt nesaturate, nelocalizate și nedirijate în spațiu, ceea ce ar explica plasticitatea metalelor. Numită și Legături London
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
stelele distanțe. Spectroscopia stelelor ne dă posibilitatea de a clasifică stelele după linia de absorbție a stelelor, aceasta fiid posibil de observat doar la o anumită temperatura a straturilor de pe atmosferă stelara, pentru că doar această temperatura oferă informații despre energia atomică de pe suprafață stelei. O primă schemă, din secolul 19 clasifică stelele de la "A" la "P", si care este originea spectrului folosit azi. Aceasta clasificare este cel mai des întâlnită. Clasificările importante încep de la cele mai calde la cele mai reci
Clasificare stelară () [Corola-website/Science/301498_a_302827]
-
Niels Bohr și Ernest Rutherford la Universitatea Cambridge. Începând din anul 1934 este profesor la Universitatea George Washington din SUA. Din anul 1956 a fost profesor al Universității din Colorado (Boulder). Lucrările lui Gamow se referă la mecanica cuantică, fizica atomică și nucleară, astrofizică, cosmologie, gravitație și istoria fizicii. A scris numeroase lucrări privind structura atomului și a nucleului. A pus în evidență primul caz cunoscut de izomerie nucleară și a explicat teoretic unele din legile radioactivității cu ajutorul undelor asociate particulelor
George Gamow () [Corola-website/Science/313626_a_314955]
-
nucleului. A pus în evidență primul caz cunoscut de izomerie nucleară și a explicat teoretic unele din legile radioactivității cu ajutorul undelor asociate particulelor nucleare. În anul 1928 a aplicat mecanica cuantică pentru a explica procesul de dezintegrare α a nucleului atomic. Gamow este unul dintre autorii ideii de efect tunel în mecanica cuantică. Independent de Gamow aceste probleme au fost examinate și elaborate și de R. Gurney și E. Condon. În anul 1936, în colaborare cu Edward Teller, a stabilit regulile
George Gamow () [Corola-website/Science/313626_a_314955]
-
Dalí. Dalí nu avea cunoștințele necesare pentru a înțelege întreg substratul matematic al teoriilor lui Ghyka. De aceea, cei doi au colaborat pentru definitivarea unora dintre tablourile la care Dalí lucra în acea vreme. Dintre acestea, este de menționat "Leda atomica", pentru care Ghyka a calculat proporțiile pentagonului în care este înscrisă figura principală a tabloului. Formula de calcul a fost scrisă de Dalí în partea inferioară a tabloului, în colțul din dreapta. În volumul său "50 de secrete ale artizanatului magic
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
fost scrisă de Dalí în partea inferioară a tabloului, în colțul din dreapta. În volumul său "50 de secrete ale artizanatului magic" (50 Secrets of Magic Craftsmanship) există mai multe desene care arată modul în care a fost conceput tabloul "Leda Atomica". Unul dintre acestea prezintă forma finală a tabloului peste care este suprapus un pentagon și cercul circumscris. Deși desenul este, fără îndoială, realizat după terminarea tabloului, el are rolul de a demonstra gândirea matematică pe care se bazează tabloul. Un
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
Mecanica cuantică (sau "Teoria cuantică") este o știință a fizicii care se ocupă cu comportamentul materiei și a energiei la scară atomică și a particulelor subatomice / undelor. Mecanica cuantică este esențială în înțelegerea forțelor fundamentale din natură cu excepția gravitației. Mecanica cuantică stă la baza mai multor discipline înrudite, incluzând fizica materiei condensate, electromagnetism, fizica particulelor sau parțial al cosmologiei și este instrumentul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a realizat datorită acurateții predicțiilor sale asupra comportamentului sistemelor fizice, incluzând sisteme pentru care Mecanica Newtoniană eșuează. Chiar și relativitatea generală are limitări—în moduri în care mecanica cuantică nu le are—în sistemele care descriu structura materiei la nivel atomic sau mai scăzut, cu nivele ale energiei foarte joase sau forte înalte, sau cele aflate la temperaturi extrem de mici. De-a lungul unui secol de experiențe și știință aplicată, mecanica cuantică s-a dovedit a fi acurată. Către finalul secolului
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
dar nu nulă!) ca punctul de detectare să se găsească de cealaltă parte a unei bariere solide. Probabilitatea se dovedește a juca un rol extrem de important în toate interacțiunile care au loc la această scară. Traiectoria oricărui obiect de nivel atomic este extrem de neclară în sensul în care orice măsurătoare efectuată cu intenția de a afla poziția unei particule face ca informațiile despre viteza sa să devină foarte nesigure și vice-versa. În epoca fizicii clasice, Newton și discipolii săi credeau că
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Max Planck a elaborat o ecuație empirică care poate descrie curba de energie observată, dar pe care nu a reușit să o pună în concordanță cu teoria clasică. El a concluzionat că legile fizicii clasice nu sunt aplicabile la nivel atomic așa cum a presupus inițial. În această descriere teoretică, Planck nu a impus nici o restricție asupra frecvențelor sau asupra lungimii de undă. Totuși, el a impus restricții asupra energiei transmise. "În fizica clasică... energia unui anumit oscilator depinde doar de amplitudinea
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
poate fi încă utilizată pentru a descrie multe dintre fenomenele din viața noastră cotidiană. Pentru a ne reaminti că ambele concepte (undă respectiv particulă) folosite la scara noastră de mărime au fost folosite pentru fenomene ce au loc la scară atomică, unii fizicieni precum Banesh Hoffmann au folosit termenul de "wavicle" (o combinație între cuvintele englezești 'wave'-undă și 'particle'-particulă) pentru a face referire la ceea ce este cu adevărat natura luminii. În continuare, "undă" și "particulă" vor fi folosite în funcție de
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
De asemenea, când ecuațiile asociate acestor probleme sunt scrise folosind "ħ", va fi evitată apariția frecventă a factorului 2π în numărător și împărțitor, simplificând astfel calculele. În orice caz, în alte cazuri, ca de exemplu în calcularea orbitelor în modelul atomic al lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în angstromi pentru lungimea
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Ca o interpretare a Experimentului Geiger-Marsden fizicienii au descoperit că materia este, în cea mai mare parte, spațiu gol. De îndată ce acest lucru a devenit clar, s-a emis ipoteza că entități încărcate cu sarcină negativă numite electroni înconjoară un nucleu atomic încărcat pozitiv. La început toți oamenii de știință credeau că atomul trebuie să fie asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
înconjoară un nucleu atomic încărcat pozitiv. La început toți oamenii de știință credeau că atomul trebuie să fie asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Orbitele permise sunt identificate de numere întregi utilizând litera n cea mai joasă orbită fiind notată cu n = 1, următoarea cu n = 2 și tot așa. Toate orbitele cu aceași valoare a lui n sunt denumite generic înveliș electronic. Modelul atomic al lui Bohr este prin esență unul bidimensional deoarece descrie electronii ca pe niște particule pe orbite circulare. În acest context, bidimensional înseamnă ceva care se află înscris într-un plan. Unu-dimensional înseamnă ceva care poate fi descris de
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
În acest context, bidimensional înseamnă ceva care se află înscris într-un plan. Unu-dimensional înseamnă ceva care poate fi descris de o linie. Deoarece cercurile sunt descrise de raza lor, care este o parte dintr-o linie, uneori modelul atomic al lui Bohr este uneori descris ca fiind unu-dimensional. Niels Bohr a determinat că este imposibil de descris în mod corect lumina folosind doar analogia cu o undă sau folosind doar analogia cu o particulă. De aceea a enunțat
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ca particule iar alteori ca undă. Aceste descoperiri au condus la elaborarea teoriei dualității undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate fi creată
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
electronii nu pot fi observați pe orbitele lor, Heisenberg s-a concentrat pe crearea unei descrieri matematice a mecanicii cuantice care să se bazeze pe ceea ce se poate observa, adică, pe lumina emisă de atomi și care formează spectrul său atomic caracteristic. Heisenberg a studiat orbitele electronilor bazându-se pe comportarea sarcinilor electrice într-un oscilator dizarmonic. Heisenberg a explicat mai întâi acest tip de mișcare observată în termenii legilor mecanicii clasice care se aplică la scara noastră de mărime și
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
la scara noastră de mărime și apoi a aplicat acestui model restricții cuantice, proprietăți discrete (discontinue). Procedând astfel au apărut goluri în orbitele calculate astfel încât descrierea matematică pe care a formulat-o va conține doar orbitele prezise pe baza spectrului atomic. Încercând să rezolve această problemă pe care a primit-o de la Bohr, Heisenberg a adoptat o poziție strategică foarte importantă și anume de a nu lua în considerare cantitățile neobservabile. El a început să formuleze ecuațiile folosind doar cantitățile care
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
dovedit că formulările lui Heisenberg respectiv Schrödinger erau cazuri speciale ale teoriei sale. Pentru că particulele pot fi descrise ca unde, către finalul lui 1925 Erwin Schrödinger a analizat modul în care arată un electron privit ca o undă în jurul nucleului atomic. Folosind acest model, și-a formulat ecuațiile pentru particule-unde. În loc să descrie atomul prin analogia cu un sistem planetar, el a tratat totul ca pe o undă, fiecare electron având funcția de undă proprie. O funcție de undă este descrisă în ecuația
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
descriu condiția sa la un moment dat și se notează în fizică prin litera grecească formula 22. Cele trei proprietăți ale ecuației lui Schrödinger sunt numite numere cuantice. Prima proprietate care descrie o orbită a fost notată cu n conform modelului atomic al lui Bohr unde n este un număr folosit pentru a descrie energia fiecărei orbite. Acesta se numește numărul cuantic principal. Următorul număr cuantic care descrie forma orbitei este numit număr cuantic azimutal și este reprezentat de litera l (minuscula
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
litere pentru a descrie forma orbitei. Prima formă este cea sferică (circulară) și se notează cu litera s. Următoarea formă este asemănătoare unei haltere și se notează cu litera p. Următoarele forme ale orbitei devin mult mai complicate (vezi Orbite Atomice) și sunt notate cu literele d, f și g. Al treilea număr cuantic din formula lui Schrödinger descrie momentul magnetic al electronului și se notează prin litera m și câteodată cu litera m având indicele l (m) pentru că momentul magnetic
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
salturile cuantice" (cu cuvintele lui Wilhelm Wien ). În 1927, Heisenberg a făcut o nouă descoperire bazându-se pe teoria sa cuantică care a avut consecințe practice ulterioare referitoare la acest nou mod de a privi materia și energia la nivel atomic. În formula mecanicii matriciale Heisenberg a descoperit o eroare sau o diferență de h/4formula 21 între poziție și moment. Cu cât este mai precis determinată poziția unei particule, cu atât mai puțin precis este determinat momentul acesteia iar valoarea minimă
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]