7,814 matches
-
de NP. Reflectați asupra acestor extrase dintr-un moment de început al ultimei reverii a lui Gabriel: Poate că nu-i spusese toată povestea (1). Privirea i se îndreptă către scaunul pe care [ea] își aruncase cîteva dintre haine (2)... Biata mătușă Julia! Și ea avea să fie în curînd doar o umbră (3)... Nerespectînd puțin ordinea propozițiilor, în a doua se simte clar naratorul: potrivindu-se încadrării naratoriale aproape fără excepție, proiectarea ei în termeni caracterologici, prin intermediul celui de-
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
mai potrivit să presupunem că acesta este un alt lucru la care se gîndește Gabriel și, într- adevăr, acesta este un gînd pe care îl reia în propozițiile următoare din paragraf. Și se potrivește perfect celui de-al doilea eșantion: Biata mătușă Julia! Și ea va fi, în curînd, doar o umbră, observă personajul (pentru sine). În final, prima propoziție, Poate că nu îi spusese toată povestea, luată separat, pare să treacă atît proba naratorială, cît și pe cea caracterologică: o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
întregul cinstită cu el) sugerează că această remarcă potențial ambiguă îi vine mult mai bine lui Gabriel, în GIL. Mai mult decît orice, modalitatea din acest ultim exemplu - Poate că nu-i spusese etc. - și evaluarea expresivă din exemplul precedent - Biata mătușă Julia! Și e, etc. - ne încurajează să atribuim interpretări DIL. Într-un text aparent narativ, DIL are capacitatea de „a pune la loc” toată imediatitatea, subiectivitatea și expresivitatea care altfel, în DI standard, sînt eliminate. Și această expresivitate subiectivă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
o dată în varianta Mihál <footnote Viorica Goicu, Nume de persoane din țara Zarandului, Editura Amphora, Timișoara, 1996, p. 130. footnote> . Afirmația lui Eminescu, după care „cine nu-și aduce aminte cum [ungurii] au schimbat numele indivizilor din districte întregi, încît bieții locuitori nemțești nu știau în urmă cum îi cheamă. Astfel cu aparența, cu numele maghiar, ei vor să mintă ființa germană ori română“ <footnote Mihai Eminescu, Echilibrul, în Idem, Scrieri politice, Scrisul românesc, Craiova, 1931, p. 23. footnote> nu este
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
de nouă ori pe sub icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și să-i spui necazul. Aici, la Giurgeni, comorile sunt aranjate special pentru a nu atrage atenția. Călugării modești și primitori, biserica veche, te obligă să te simți un biet călător care ar trebui să înainteze desculț spre icoana Maicii Domnului, cu cinci ochi și două guri, unică în lume. Și, mai ales, să te străduiești să deslușești taina acestor comori ascunse cu grijă. În timp ce le trăiești, ajungi să conștientizezi
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
de Victor Kernbach. Epitetul „retardat” aruncat În treacăt de frumoasa persoană a făcut bineînțeles explozie În creierul meu pentru că venea din partea unei „autorități”, dar și pentru că se potrivea cu propria mea părere despre mine, În perfectă - și sinistră! - concordanță cu bietele mele scrieri de atunci, cu grava mea stângăcie comportamentală și socială, cu teribila bănuială a Eului meu, aflat În crize sceptice, că „marile mele calități”, Încă defel omologate, se află În perfectă discordanță, nepotrivire, nu numai cu „lumea comunistă, stalinistă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și socială, cu teribila bănuială a Eului meu, aflat În crize sceptice, că „marile mele calități”, Încă defel omologate, se află În perfectă discordanță, nepotrivire, nu numai cu „lumea comunistă, stalinistă românească”, dar... și cu lumea În general! Un mărunt, biet tinerel paranoid ce-și „coafează” lenea și inconecvența profesională În „ratare”! Ratare a... ce! (Insist asupra „cazului” pentru „a face curaj”, dacă e posibil, tinerilor cărora li se pare că li se Întârzie norocul” atunci când ambiționează a face carieră Într-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
atunci oricum mai recent - și definitiv! - În cele somnoroase și melodice ale romantismului!... Și, printre altele, nevoia, foamea, uneori chiar panica de profeție, de acea „cunoaștere sau știință” ce se opune cu sfruntare „științei academice” și care-i face pe bieții muritori contemporani, de la cei mai umili până la magnați ai finanței sau șefi de state, să alerge În cabinete obscure, clienți docili, brusc puerilizați, ai unor indivizi cu turban și ochi fioroși sau ai unor siluete feminine cu antecedente clar asiatice
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Îi cunosc „mediocritatea” și mai ales limitata sa suportabilitate psihică. Într’ adevăr, cine, În jur de treizeci și cinci de ani, nel mezzo del camin, ar „accepta”, ar suporta ideea că, „În ciuda” atâtor „calități” deja acceptate de cei din jur, nu e, bietul de el, decât un „melodios cretin”, cineva incapabil de a citi coerent și calm „partitura existenței” și, Într-o continuă panică sentimentală și cerebrală, amestecă notele, armoniile, tonalitățile, Încât propria sa viață - dar și cea din jurul său sau cea pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Într-o continuă panică sentimentală și cerebrală, amestecă notele, armoniile, tonalitățile, Încât propria sa viață - dar și cea din jurul său sau cea pe care i-o „recomandă” Însăși istoria! - ia forme „ciudate”, comice, uneori de-a dreptul monstruoase?!... Și... atunci, „bietului de el” nu-i rămâne altceva decât să prefere visul realității și să facă aceasta cu atâta cerbicie și Încăpățânare Încât existența Însăși, Viața, În ochii săi cel puțin, să prindă un aer de... cum să-i zic, de... neverosimilitate
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
când nu ne mai „Înțeleg” și când nu numai că nu ne mai „recunosc”, dar și refuză să o facă, deoarece „altădată le păream” sau... „apăream” cu totul „altfel”: amabili, delicați, generoși, curtenitori și vii În spirit!... Dar... revenind la „bietul autor”... de ce... „bietul de el”, doamnelor și domnilor?! Oare nu a găsit el o cale, În sfârșit o cale, de a ieși din existență, o cale mai onorabilă decât sinuciderea? Și... mai presus de orice, un fel de „a ieși
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mai „Înțeleg” și când nu numai că nu ne mai „recunosc”, dar și refuză să o facă, deoarece „altădată le păream” sau... „apăream” cu totul „altfel”: amabili, delicați, generoși, curtenitori și vii În spirit!... Dar... revenind la „bietul autor”... de ce... „bietul de el”, doamnelor și domnilor?! Oare nu a găsit el o cale, În sfârșit o cale, de a ieși din existență, o cale mai onorabilă decât sinuciderea? Și... mai presus de orice, un fel de „a ieși rămânând”, așa cum sunt
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
eforturi ce multora, În decursul anilor, le vor apărea ca „dizgrațioase” (vezi ultimele atacuri grosolane din ziarul „de prestigiu” - Adevărul!Ă, să-și impună pur și simplu propria-i realitate! Într’ adevăr, ha, ha, ce poate să facă bietul Edmund, bietul nebun, dacă vrea „neapărat”, dacă bietul de el „nu poate altfel”?! Oare cu acest „nu poate altfel” nu ne aflăm În esența definiției „vocației”?! Vocația despre care vorbim adeseori În câmpul artelor și care necesită mereu, nu știu de ce, o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spre stupefacția lor, nu rareori, pe care și-o ascund cu grijă, ca pe-o boală de piele... Pozăm, pozăm fără oboseală, folosind mii de tertipuri și, observând că poza noastră nu rareori impresionează, convinge, respectul față de noi Înșine ce, bietul de el, trebuie să se alimenteze din surse cam dubioase, prinde cumva... teren. Acest „articol”, respectul de sine, unul dintre cele mai rare, mai inflaționate, mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lumii, matrice a creației și a exaltării de a fi și sunt pur și simplu „plictisit” (ca să nu zic scârbit!Ă de cei care azi fac din „ea” unelte ale reclamei comerciale grosiere și lacome până la indecență, din Madonă - un biet, previzibil și automatizat instrument al plăcerii tot mai „simple”, mai aproape... nu, nu de animalitate, ci de acea animalitate joasă, pe care numai omul o poate atinge, un anumit om, cel care degradează, „simplifică” tot ce atinge, credința, natura, femeia
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și un fel de contract, o serie de „neînțelegeri” se abat asupra sa, „neînțelegeri” care iute iau forma celor mai fanteziste și „incomode” nenorociri! Când vrea sau a vrut, de exemplu, să facă bani sau politică... Sau când a Încercat, biet neghiob, să-și Înjghebe, cum se zice așa de frumos, o familie! Sau, și mai penibil, când Încearcă, ca atâția alți bufoni simpatici din jur, să joace rolul cuiva care posedă farmec, de humor să nu mai vorbim! Aceste „invariabile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vrut, tocmai, să o comparăm, În „absurditatea, În nefirescul ei”‚ cu cea amintită mai sus, a „sensului vieții”; concept, ca și alte câteva la fel de „enorme, diletante”, pe care filozofia contemporană nu și-l mai pune și ne lasă pe noi, bieți scribi - dar și pe unii oameni de știință, fizicieni, matematicieni, medici -, să le abordăm, afrontând un anume ridicol, e drept, dar răspunzând nevoii și interesului atâtora care, În „ciuda enormului progres tehnic și științific” sau poate tocmai de aceea, se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care nici nu erau măcar astfel - „chiaburi” (cuvânt urât, depreciativ, pe care văd că-l folosesc și azi unii jurnaliști sau tineri scriitori!Ă -, ci progenituri ale unor țărani care refuzaseră să se Înscrie În colhozurile numite CAP-uri sau bieți posesori a câtorva hectare de pământ și care aveau Însă, spre ciuda propagandiștilor și a oportuniștilor locali, o anume autoritate În satul românesc al anilor ’50 - dar și mai târziu! - și care asistau țăranii, prinși În menghina partinică de-o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
practic eu și o cu totul altă „singurătate”, cea impusă din afară, o izolare, de fapt, o dură, insistentă, marginalizare, o pestiferare socială cu care te pedepsește regimul furios nu numai pentru că i-ai Încălcat preceptele și i-ai disprețuit bietele privilegii pe care ți le aruncă la fel ca pe niște scumpe daruri, dar și Îngrijorat ca exemplul tău de nesupunere și demnitate să nu „facă valuri”, să nu creeze „școală” la cei Încă „amorțiți” În teamă vagă și speranțe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a filozofa „cu ciocanul”; coborând din munți și Întâlnind un fel de călugăr, un om bătrân care viețuia Împreună cu fiarele, acesta Îl Întreabă unde merge. - Cobor la oameni, Îi răspunde Zarathustra. Eu iubesc oamenii și am să cobor la ei. - Biet călător, Îi răspunde bătrânul pustnic, dar de ce crezi Tu că am fugit și m-am ascuns aici, În păduri, În pustietate? Tocmai pentru că Îi iubesc, pentru că iubesc oamenii!... Într-adevăr, adeseori, În existență, trebuie să-i ferim „pe oameni” de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Astfel, aflăm că îndrăznețul profesor suplinitor este un tânăr filosof foarte cunoscut, despre care au vorbit în termeni elogioși Jean-Paul Sartre, André Malraux și Roger Garaudy... Pentru Daniel Durban, venirea celor doi pune capăt micului dar instructivului "séjour" de la Opăriți ("bietul căutător de certitudini" află aici multe drame care traduc o existență spirituală "modernă"), întrucât urmează a se întoarce la Iași pentru a încerca să o salveze pe Ozana Dumitrescu. Intrăm, astfel, în secțiunea a doua a romanului (p. 90-133), care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
război. Se încercase atunci echivalarea creației lui, sălbatic mutilată (rămăsese doar Împărat și proletar în fragmente, Scrisoarea III la fel de ciopârțită și o sărmană postumă despre care nici nu se știa că era o adaptare după preromanticul englez Thomas Moore) cu bietele rânduri rimate ale unor poeți de la "Contemporanul", revista socialistă de la 1881, de care nimeni nu auzise până atunci. De altfel, cred că sunt unul dintre puținii supraviețuitori ai teribilului moment din 1950, așa-zisa sărbătorire a centenarului eminescian, desfășurată la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să-l înalțe într-o perspectivă înnoitoare, conformă manierei sale de a vedea (după propriile vorbe: "pe deplin modernă"), este proiectată, dincolo de obiecțiile și acuzațiile pe care le știm, la nivelul unei morale politice absolute care lipsea nu numai în biata noastră țară. Gânditorul preocupat de știință și filosofie care-și fixa intuițiile incredibil de moderne în caietele socotite de Dinu Noica asemănătoare cu acelea ale lui Leonardo da Vinci sau Paul Valéry, este așezat de Th. Codreanu acolo unde știința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
blagiană din Pietre pentru templul meu (1919) decât, să zicem, cu perspectiva asupra vieții, propusă de Garabet Ibrăileanu. Dăm spre exemplificare: "Geniul adult cu somn de copil" și "Privit pe întuneric, licuriciul pare un giuvaer și nu e decât un biet vierme de lumină". Și, încă una care îmi amintește de Învățăturile lui Neagoe Basarab: "Albina străbate câmpurile cu flori, dar mierea n-o lasă decât închisă în stup". Paradoxal, Theodor Codreanu lucrează ca și Camil Petrescu, mereu în răspăr, mereu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui ciudat embargou. În fond, canonicul de la Blaj punea în discuție, cu "furie iconoclastă" (Th. Codreanu, lucr. cit., p. 323) tocmai cultul pentru cel care nu era "nice barem poet". Eminescu, "geniu impus", un biet poetastru era beneficiarul presiunilor venite dinspre noua direcție, ctitorindu-i un cult periculos și nemeritat. Or, poezia sa crea o veritabilă "tortură sufletească", aparținând unui "suflet mohorât și putred". Iar gestul lui Maiorescu, tipărindu-i volumul, pune bazele acestui cult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]