7,252 matches
-
În timpul unei astfel de incursiuni, un detașament condus de Crupențchi (viitor mare jitnicer) a luat de pe șesul Bahluiului până și caii domniei. Rămas fără cai, domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693) a fost nevoit să se retragă între zidurile Cetățuii. După cum scrie cronicarul Ion Neculce: "„Și domnie în Iași, după ce i-au luat caii, nu putè șădèa, ce s-au mutat în Cetățuia. Că de nu s-ar hi mutat în Cetățue, când au bătut poghiiazul pe Velicico hatmanul la Copou, l-ar
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
pe răzvrătiți să se potolească. Comandantul turc Mehmet iazagi efendi s-a dus la Cetățuia de mai multe ori, cerându-i domnitorului să se alătura armatei turcești, dar Cantemir a refuzat pe motiv că moldovenii s-ar răzvrăti. După cum spunea cronicarul Nicolae Costin, "„Iară Mehmet iazagi efendi și alți turci ce-au fost mai fruntea, pricepând lucrurile, mers-au la Cetățue de atâte ori de au dzis lui Dumitrașco vodă în față, strigându, de vreme că nu purcede la oaste este
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Cetățuia a fost filială a Parohiei Galata, aici slujind un preot o dată pe lună. În curtea bisericii, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a înființat acolo o pepinieră de arbori și viță de vie americană. Alți cronicari ai epocii care au vizitat Cetățuia au putut constata urmele ruinării acesteia. În jurul anului 1870, Vasile Alecsandri prognoza că "„ruinele”" de la Cetățuia "„vor dispare poate cu totul”". Episcopul Melchisedec Ștefănescu care a trecut pe acolo în anul 1884 nu a
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
pe peretele vestic, s-a păstrat tabloul votiv în care este reprezentată familia ctitorului: domnitorul Gheorghe Duca, Doamna Anastasia, Doamna Ecaterina (probabil soacra domnitorului), Constantin Duca (care va domni între anii 1693-1695 și 1700-1703), fiica sa Elena (viitoarea soție a cronicarului Nicolae Costin), fiica sa Maria, alături de un alt copil, al cărui nume nu se poate descifra. Ei sunt pictați în costume de ceremonial, brodate cu flori cu fire de aur și cu brandemburguri. Sunt de remarcat și figurile sfinților pictați
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
pe ea fiind scris în limba greacă următorul text: "„Aici se odihnește robul lui Dumnezeu ... frate al lui Io Duca Voievod ... a fiului său Ioniță cu Maria”". Biserica a fost înzestrată cu odoare de preț și veșminte scumpe, după cum relatează cronicarul Nicolae Costin. Multe dintre acestea s-au pierdut din cauza neglijenței egumenilor greci. S-a mai păstrat un Orar din catifea roșie, decorat de Doamna Anastasia cu broderii lucrate cu fir de aur și argint, pe care se află următoarea inscripție
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
facă“. "New York Herald Tribune" a părut de asemenea să aibă o idee despre cât de populare vor deveni cărțile, scriind în revizuirea sa că erau „predestinate să depășească generația noastră“. Totuși, nu toate revizuirile originale au fost atât de încurajatoare. Cronicarul de la "New York Times" Judith Shulevitz a criticat „pedanteria“ stilului literar al lui Tolkien, spunând că acesta „a formulat o credință imaginară față de importanța misiunii sale, aceea de conservator literar, care se pare a fi în realitate moartea literaturii însăși“. Criticul
Stăpânul inelelor () [Corola-website/Science/302434_a_303763]
-
Jan Sobieski și austriecilor, planurile acestora. Dușman al partidei poloneze din Moldova, face marea greșeală de a-i ucide pe logofătul Miron Costin și pe fratele său hatmanul Velicico Costin, bănuiți că au participat la un complot împotriva domnului. Marele cronicar Miron Costin nici nu a mai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția în fața domnului: luat din satul său Bărboși (jud. Neamț), în drum spre Iași a fost executat la Roman (1691). Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
Cantemyri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l ucide pe cărturarul Miron Costin. Petre P. Panaitescu arăta că „În împrejurările specifice în care a scris Dimitrie Cantemir viața tatălui său, el nu putea face operă de cronicar obiectiv, chiar sentimentele firești ale unui fiu față de părintele său îl sileau să înfrumusețeze, să înnobileze figura morală a lui Constantin Vodă”. Constantin C. Giurescu, probabil în baza informației preluată din I. Neculce, consideră că domnul „Constantin Cantemir era dintr-
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
boiernași din Țara de Jos, un strămoș al căreia, Pătru Silișteanu, este menționat încă în documentele de pe timpul lui Ștefan cel Mare. În timpul domniei lui, Moldova a suferit o invazie a tătarilor și polonezilor, dar și biruri grele. Despre el, cronicarul Ioan Neculce scrie astfel: „Carte nu știè, ce numai iscălitura învățasă de o făcè. Practică bună avè la voroavă, era sănătos, mânca bine și bè bine".
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
să scrie istorie în limbile medievale, și nu în latină. Cruciadele sunt semnificative, Occidentul putând întreține mari armate, la mari distanțe de el. De asemenea, în secolul XIII încep călătoriile transcontinentale (Marco Polo - China). Raoul Glaber (985-1046/1047), călugăr și cronicar burgund, trăiește și scrie în mânăstiri de lângă Dijon, Cluny, Auxerre, opera sa fiind sursa principală pentru istoria franceză în secolul X-XI. A scris lucrarea „Istoria în 5 cărți de la 900 la 1044”, unde cuprinde istoria Franței, Scoției și Italiei, operă
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
de creștinii apuseni împotriva creștinilor răsăriteni. Opera are un stil sobru, fără ornamente inutile, fiind o lucrare bine informată, uneori părtinitoare, latinii fiind uimiți de bogăția Constantinopolului. Este prima lucrare istoriografică în limba franceză. Jean de Joinville (1224/1225- 317), cronicar francez, seneșal de Champagne, ce provine dintr-o familie nobilă; a participat la cruciada a VII-a, devenind un apropiat al regelui Ludovic (1248-1254) și a scris, în limba franceză, "Viața Sfântului Ludovic", o lucrare politică, dar și hagiografică, regele
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
dintr-o familie nobilă; a participat la cruciada a VII-a, devenind un apropiat al regelui Ludovic (1248-1254) și a scris, în limba franceză, "Viața Sfântului Ludovic", o lucrare politică, dar și hagiografică, regele fiind canonizat ulterior. Jean Froissart (1337-1405), cronicar francez, a scris "Cronica Franței, Angliei, Scoției și Spaniei din timpul Războiului de 100 de ani". Giovanni Villani (1275-1348), care a fost cronicar florentin, și-a scris lucrarea în limba italiană și începe, în mod convențional, cu evenimentele biblice, după
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
franceză, "Viața Sfântului Ludovic", o lucrare politică, dar și hagiografică, regele fiind canonizat ulterior. Jean Froissart (1337-1405), cronicar francez, a scris "Cronica Franței, Angliei, Scoției și Spaniei din timpul Războiului de 100 de ani". Giovanni Villani (1275-1348), care a fost cronicar florentin, și-a scris lucrarea în limba italiană și începe, în mod convențional, cu evenimentele biblice, după care trece rapid la evenimentele contemporane, până la 1348. Matteo Villani (fratele lui Giovanni) scrie despre evenimentele petrecute până la moartea sa (1363), iar Fillippo
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
și istoric din Antiochia, a expus personalitatea și victoriile militare ale împăratului. Theofilact din Simocatta a scris despre invaziile slavilor și perșilor, precum și despre războaiele împăratului Heraclius împotriva perșilor și arabilor. Teofan Mărturisitorul (cca. 758/760 - 817/818), călugăr și cronicar bizantin, precum și partizan al icoanelor, a scris "Cronica" (de la domnia lui Dioclețian până la domnia lui Mihail I). După reorganizarea școlii superioare din Constantinopol, fondată de Leon Matematicianul, a izbucnit "Primul umanism bizantin". Fotie I al Constantinopolului (cca. 820- cca. 897
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
istoric grec bizantin, la fel ca fratele său, Mihail, scriind o istorie a Imperiului bizantin cuprinzând perioada dintre anii 1118 și 1207 (răscoala lui Petru și Asan sau căderea Constantinopolului din 1204). Georgios Akropolites(n. 1217 sau 1220 - 1282 ), un cronicar și om de stat bizantin, a scris "Istoria" cuprinzând perioada 1204-1261. George Pachymeres (1242-1310) este cel mai mare învățat bizantin din a doua parte a secolului al XIII-lea. Istoric, jurist, filosof, poet, născut la Niceea, a scris "Istorii Complete
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile "Legendele istorice", "Florile Bosforului", "Basmele", "Macedonele" și "Reveriile". "Legendele" sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simțire și o mare iubire de țară. Acestea l-au făcut popular și multe din cugetările exprimate într-un stil sentențios
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
învățământul superior. Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele și schițe "Capcana" in 1927. Între anii 1922 și 1924 Teatrul Național din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa "Rămășagul", dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul "Rampa" din București pentru Teatrul Național din Craiova. În 1925 susține bacalaureatul la Colegiul "Carol I" din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar și a războiului. Între anii 1924 și
Mihail Drumeș () [Corola-website/Science/298982_a_300311]
-
târziu Cecil și consiliul îl declară rege pe Iacob al VI-lea al Scoției. Sicriul Elisabetei este transportat în timpul nopții pe Tamisa, pe un șlep luminat de torțe. Apoi un dric tras de patru cai o poartă la Westminster Abbey. Cronicarul John Stow povestește: catedrala Westminster gemea de lume, străzile erau pline de oameni, cortegiul funebru fiind urmărit și de la ferestrele caselor, iar când au văzut statuia de pe sicriu, gemete și plânsete s-au ridicat din mijlocul mulțimii, cum nu se
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
(n. 30 martie 1633 - d. 1691) a fost un cronicar moldovean, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română. • "Viața Lumii" - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În "Predoslovia voroavă la cititor" prezintă scopul
Miron Costin () [Corola-website/Science/299037_a_300366]
-
după moartea lui Ekkehard, un alt călugăr al mânăstirii, Ekkehard IV, s-a gândit să aștearnă pe hârtie istoricul mânăstirii St. Gallen, scriind cronica cunoscută sub numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel ar fi fost destul de monotonă. Reluând povestirile călugărilor, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire precum și ale timpului
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce lipsește din cronică este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne de semnalat. Cum pe cronicar îl despărțeau peste 100 de ani de evenimentele pe care le descrie, el privește perioada respectivă cu o oarecare nostalgie, parcă ar vrea să se refere la vremurile bune de odinioară. Cronicarul idealizează în mod vădit personajul lui Ekkehard II
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
să prezinte evenimente demne de semnalat. Cum pe cronicar îl despărțeau peste 100 de ani de evenimentele pe care le descrie, el privește perioada respectivă cu o oarecare nostalgie, parcă ar vrea să se refere la vremurile bune de odinioară. Cronicarul idealizează în mod vădit personajul lui Ekkehard II, pe care îl prezintă ca pe un bărbat cu un fizic atractiv, carismatic, care în plus mai era cultivat, talentat și înțelept. Totuși, unele elemente ale caracterizării sunt probabil reale. Îmbinând în
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
talentat și înțelept. Totuși, unele elemente ale caracterizării sunt probabil reale. Îmbinând în mod neuzual monahia și învățătura, pe de o parte, cu eleganța și cunoașterea uzanțelor, pe de altă, parte, era normal ca Ekkehard II să-și impresioneze contemporanii. Cronicarul vorbește cu simpatie și despre ducesa Hadwiga, pe care o prezintă ca pe o femeie temperamentală și cu o profundă dorință de a se instrui. El lasă să se întrevadă o legătură sentimentală între Ekkehard II și Hadwiga, fără să
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Titus Livius, Dionysius din Halicarnas, Strabo și Plinius cel Bătrân. Tradiția a fost confirmată de excavațiile recente din forul roman unde s-au găsit unele dovezi ale existenței unui asemenea sistem încă din acea perioadă. Totuși alte informații ale acestor cronicari sunt probabil incorecte, având în vedere că erau relatate la câteva sute de ani după evenimente și deci nu se puteau baza pe surse directe. Astfel Titus Livius susține că lucrarea a fost făcută prin excavații subterane, ca un tunel
Canalizarea Romei antice () [Corola-website/Science/304625_a_305954]
-
Albă. Conform consemnării făcute de Grigore Goilav, textul inscripției menționează: "Această cruce este gravată la 416" (data aparține cronologiei armene introduse la 11 iulie 551, deci corespunde anului 967). În Transilvania este semnalată prezența aproape simultană a unei colonii armenești. Cronicarii maghiari Simon de Kezai și Thuroczi scriu că, în timpul ducelui Géza (972-997) și al regelui Ștefan I (997-1038), s-au stabilit în regat, pe lîngă boemi, poloni, greci, spanioli și alții, un număr de armeni care au fost înzestrați cu
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]