KorAP: Find »[drukola/base=odihni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...257 258 259 ...347 >

8,671 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

Rodrigo de Triana, urcat pe catarg, zărind țărmul, descoperind America. Iepurele, și el un iepure acolo, Într-o țară a Făgăduinței. Iubit de un copil. „La pasarelă scândurile e putrede”. Toate acestea se Întâmplă la Casa Scriitorilor. Unde scriitorii se odihnesc și, după ce se odihnesc, scriu. Unul din ei scrie că: „Moartea-și plimbă iar trăsura / prin turcitul București / care și-a-ntrecut măsura / În fasoane hărăpești /... Visita Interioram Terae... Departe, pe șosea În Mogoșoaia, venind de la Buftea, un microbuz se hurducă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
pe catarg, zărind țărmul, descoperind America. Iepurele, și el un iepure acolo, Într-o țară a Făgăduinței. Iubit de un copil. „La pasarelă scândurile e putrede”. Toate acestea se Întâmplă la Casa Scriitorilor. Unde scriitorii se odihnesc și, după ce se odihnesc, scriu. Unul din ei scrie că: „Moartea-și plimbă iar trăsura / prin turcitul București / care și-a-ntrecut măsura / În fasoane hărăpești /... Visita Interioram Terae... Departe, pe șosea În Mogoșoaia, venind de la Buftea, un microbuz se hurducă spre București. Pe bancheta din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

inspira mirosul cunoscut de vopsele de ulei și terebentină. Pânzele Împânzeau locul, cele mai multe erau sprijinite de pereți. Toate suprafețele erau presărate cu schițe vechi, rămășițe de cărbune de desenat și palete de culoare din hârtie de mult abandonate pe care odihneau mici turnulețe crăpate de vopsele de ulei. În mijlocul camerei, mama ei stătea În picioare adăugând culoare și pigulind la cea mai nouă pânză. Ruby era foarte mândră de realizările mamei ei. Spre deosebire de Phil, care era În anul terminal la școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Coasa sosirea cântând Bob Marley? Abia atunci codițele se separară de oase. Era un hamal Rastafarian Înalt de aproape doi metri, care lăsă scheletul Într-un colț și verifică dacă stătea fix pe soclu. —Na, frate, acuma poți să te odihnești și tu În pace, chiar dacă ești făcut din plastic... —One love, one heart, let’s get together... Și cu aceste cuvinte Închise ușa cu grijă În urma lui. Let’s get together and feel alright.... Sam izbucni În râs imediat. —E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
nu-ți mai aduci aminte. Pentru că durerea nu se mai potolea și Ronnie Încă mai părea Îngrijorată, doctorița Jane se decise s-o țină peste noapte sub observație. După ce plecă, Ronnie se Întoarse către Ruby: —Du-te acum acasă și odihnește-te, spuse ea. Eu sunt În regulă. Nu, e devreme, mai stau cu tine un pic să-ți țin de urât. Se uitară la televizor Împreună În salonul lui Ronnie, dar durerile erau mari. Ronnie devenea din ce În ce mai Îngrijorată că intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
știi ce se poate Întâmpla. Da, chiar n-ai, zâmbi ea. Chanel și Fi insistară ca Ruby să-și ia vacanță weekendul dinainte de Crăciun. Am aranjat ca altcineva să stea cu copii, spuse Chanel, tu du-te acas’ să te-odihnești. Ruby opuse rezistență, dar nu foarte multă. Nu plănuia să se odihnească totuși. Crăciunul venea În câteva zile, și ea nu cumpărase Încă nici un cadou. Sâmbătă dimineața se trezi și așteptă să o copleșească durerea obișnuită. Se lăsă pradă lacrimilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
și Fi insistară ca Ruby să-și ia vacanță weekendul dinainte de Crăciun. Am aranjat ca altcineva să stea cu copii, spuse Chanel, tu du-te acas’ să te-odihnești. Ruby opuse rezistență, dar nu foarte multă. Nu plănuia să se odihnească totuși. Crăciunul venea În câteva zile, și ea nu cumpărase Încă nici un cadou. Sâmbătă dimineața se trezi și așteptă să o copleșească durerea obișnuită. Se lăsă pradă lacrimilor. După câteva minute bune se ridică cu greu din pat. Își puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
nu e și cum vede legea lucrurile. Atunci, legea trebuie să-și pună ochelari. Ruby o strânse prietenește de umăr. — Hai să mergem jos să mai bem o cafea. Capitolul 19tc " Capitolul 19" Ruby și-a petrecut următoarele câteva zile odihnindu-și glezna, care Începuse să se umfle din nou pentru că se sprijinise prea mult pe ea și prea devreme. Își petrecea timpul citind și uitându-se la emisiuni tâmpite la televizor. Din când În când, se ridica de pe canapea ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
de Check-in- destul de liniștită pentru că exodul de mase se petrecuse Înainte de Crăciun - și Ronnie Îi spuse că trebuia să stea jos, Ruby i-a văzut figura. —La dracu’, mamă, ești foarte albă la față! —O să fiu bine după ce mă mai odihnesc puțin. Nu. N-o să fii. Ai intrat În travaliu. Recunoaște! — Nu, nu am intrat. Sunt doar contracții Braxton Hicks din alea. Dintr-odată mâna lui Ronnie se repezi către burtă și fața i se schimonosi. —Ooooo, aia a fost tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

pardoselii. Robinetul rău închis picura pe o farfurie murdară. Pe masă se afla o bucată de pâine abandonată printre fârâmituri, lângă un cuțit. Am luat pâinea și am început să o mănânc. Mama ta era în camera de sus, se odihnea. Am spionat-o în penumbră prin ușa întredeschisă: doar în chiloți și cu maioul de mătase cu bretele înguste. Cearșaful era strâns la capătul patului, unde-l împinsese cu picioarele. Fața îi era acoperită de părul des. Poate dormea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și am ieșit să-l iau. O pasăre care nu migrase a intrat în curte și acum se învârtea speriată, jos, printre plantele din grădina blocului, căutând o cale de ieșire. Mă uitam la ea în timp ce se oprea să se odihnească, aproape luptând cu greutatea aerului foarte cald, care se întunecase brusc. În scurtă vreme va începe să plouă. Am rămas afară așteptând răcoarea care poate se apropia. Scaunul, deși tapițat, nu era deloc confortabil. Un fâlfâit negru de aripi îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în momentul acela de abandon. În scurt timp adormi. Am rămas cu ochii țintă în tavanul de lemn, fără remușcări. O dusesem pe soția mea dincolo de vârtejul fantasmelor mele, până la malul de nisip cald unde se topise plăcerea. Acum se odihnea, aș fi mers să mă plimb pe drumul printre stânci. În ziua următoare, într-o dimineață de cristal, vom intra împreună într-un magazin în care o femeie micuță stătea în fața unui război de țesut. Mama ta va alege firele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
săli de provincie care deschid numai sâmbăta și duminica. La primul spectacol nu era aproape nimeni, ne-am așezat la mijloc, pe scaunele de lemn. Era frig și acolo. Italia și-a lăsat capul pe umărul meu. — Ești obosită? — Puțin. — Odihnește-te. A început să moțăie, sprijinindu-se de mine în întuneric, un obraz abia vizibil în lumina ecranului. Era un film comic, puțin trivial, era bine, totul era bine. Eram o pereche, poate pentru prima oară. O pereche în vacanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ating sânii, sânii aceia mici și ofiliți care îmi plac atât de mult. Nu mă oprește: — Iubitule, spune, iubitul meu... și mă strânge în brațe. O iau de mână și o conduc spre pat, vreau să stea comod, să se odihnească. Îi scot pantofii. Are ciorapi deschiși, de nylon dur, îi mângâi coapsele, picioarele care par ale unui manechin. Își scoate fusta, o împăturește cu grijă și o așază pe marginea de metal a patului. Face la fel cu bluza. Gesturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
prin partea laterală, spre locul în care se afla ieslea sfântă. Câteva figuri de ghips aproape de mărime naturală. Fecioara într-o mantie cu lungi pliseuri fixe își ținea ochii plecați spre o grămăjoară puțin ridicată de fân, pe care se odihnea statuia pruncului. Stranii, picioarele mi s-au îndoit în fața acelui grup urât de statui cu expresii mirate. M-am cufundat într-o patetică conversație cu mine însumi, ca și cum o prezență invizibilă m-ar fi văzut și judecat. Evident că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în geam, un om care face eforturi să se iubească, care supraviețuiește în ciuda neiubirii pentru el însuși. Ce voi putea să-ți dau, fetițo? Te-ai întors dincolo, în leagănul pe rotile din nursery, pentru că mama ta trebuie să se odihnească. A lăsat tava cu cina la capătul patului și acum se uită, cu ochi adormiți, la un televizor dat prea încet. Ce voi putea să te învăț, eu, care nu cred în bucurie, eu, care pedepsesc frumusețea, eu, care iubesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de ușa bucătăriei, care este pustie, se vede doar o cană cu gura în jos pe chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
varianta de legătură cu autostrada. Unde mergem? Te conduc. Ne aflam deja pe autostradă, Italia a clătinat încet din cap, apoi s-a predat. S-a abandonat pe scaun, fără să opună rezistență. — Cât facem? — Mai puțin decât cu trenul. Odihnește-te. A închis ochii. Dar pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-ar fi găsit pacea. A deschis din nou ochii, și-a întors capul spre mine și mi-a atins piciorul cu mâna. O mângâiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pe o stradă provincială liniștită. Italia îmi arătase ieșirea și acum mă ghida, nesigură, îngrijorată probabil, pentru că din cauza întunericului nu recunoștea nimic și poate multe lucruri se schimbaseră. De câtă vreme nu ai mai fost pe aici? — De mult. Se odihnise și totuși părea că face un efort și să-și țină capul în sus. I-am pus mâna pe frunte: ardea. — Ai febră, trebuie să ne oprim. După câțiva kilometri, într-o localitate de trecere (câteva case urâte, spânzurate pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
m-am îndreptat către mașina funerară. Înainte de a se urca, omul și-a scos haina și a agățăt-o în spate, de un cârlig fixat pe țapițerie, lângă geamul care ne despărțea de sicriu. Haina atingea lemnul în care Italia se odihnea și așa ar fi fost pe tot timpul călătoriei. Intimitatea aceea mi-a plăcut. Mă simțeam în largul meu în mașina cu scaune adânci, impecabilă ca și șoferul ei. Tapițeria și bordul din rădăcină de nuc, de culoare închisă, emanau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

ies în cale, și nu mă-ndoiesc că n-are nimic de făcut. Ce să facă, dom’le, ce să facă, ce treabă are el! E un trântor, un trântor ca... Nu, eu nu sunt trântor! Imaginația mea nu se odihnește. Trântori sunt cei care zic că muncesc și nu fac decât să bramburească totul și să-și înăbușe gândirea. Fiindcă, ia să vedem, măscăriciul ăla de negustor de ciocolată care se înfige în spatele vitrinei, și-nvârte sucitorul ca un apucat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-mi caut, am să continui să-mi caut, și între timp, mai așteptăm... Așteptăm..., așteptăm..., și uite-așa trec anii! - exclamă Eugenia, izbind în dușumea cu piciorul deasupra căruia se afla genunchiul unde Mauricio își lăsase mâna să i se odihnească. Și el, simțindu-și mâna zgâlțâită, o desprinse de locul unde o așezase, dar ca să-și pună brațul pe grumazul ei și să le dea de lucru degetelor cu unul din pandantivele iubitei sale. Eugenia îl lăsa. — Uite, Eugenia, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și rece pe care am primit-o se făcea aluzie la situația în care rămăsese biata nevastă a răpitorului soției mele. Răpitor sau răpit..., nu știu! Câteva zile bune n-am dormit, n-am mâncat și nici nu m-am odihnit; nu făceam decât să bat cartierele cele mai îndepărtate din orașul meu. Și-am fost pe punctul de-a cădea în viciile cele mai urâte și mai abjecte. Și când durerea a început să mi se mai domolească, să mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
jalnica amăgire a iubirii cu Eugenia și Rosario, toată istoria tragicomică a căsătoriei lui eșuate i se șterseseră din memorie sau mai bine zis i se topiseră într-o ceață. Abia dacă mai simțea contactul cu banca pe care se odihnea sau greutatea propriului corp. „O fi adevărat că în realitate nu exist? - își zicea el -. O fi având dreptate omul ăsta când spune că nu sunt decât un produs al fanteziei lui, o pură ființă fictivă?“ Extrem de tristă, extrem de dureroasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
depozitată relatarea vieții mele fictive, sau mai curând din mințile acelora care o citesc - din ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]