6,959 matches
-
și gândurile ei, vine ora mesei, ha-ha-ha, delicios prânz, ha-ha-ha, gândurile acelea bănuite zbârnâiau ca o coardă bine întinsă, o linie melodică ieftină dintr-un film prost, unul în care victima stă (bineînțeles, nu putea fi altfel) în cadă, în spatele perdelei de plastic ieftin, se săpunește cu simț de răspundere și observă înspăimântată umbra unui braț, brațul ține neapărat, dar neapărat, domnii mei, un cuțit cu lama lungă, aproape nesfârșită, perdeaua este trasă brusc într-o parte și atunci intervine țipătul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
victima stă (bineînțeles, nu putea fi altfel) în cadă, în spatele perdelei de plastic ieftin, se săpunește cu simț de răspundere și observă înspăimântată umbra unui braț, brațul ține neapărat, dar neapărat, domnii mei, un cuțit cu lama lungă, aproape nesfârșită, perdeaua este trasă brusc într-o parte și atunci intervine țipătul, mai mult sau mai puțin real - depinde de actriță, preselecția este întotdeauna dură în astfel de cazuri sau se induce o astfel de concluzie de către cei de la PR -, exact asta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
depinde de actriță, preselecția este întotdeauna dură în astfel de cazuri sau se induce o astfel de concluzie de către cei de la PR -, exact asta trăia și el acum, cu deosebirea esențială că dușul îl făcuse dimineața și nu trăsese nimeni perdeaua pentru a-i înfige un cuțit cu lamă lungă într-o anumită zonă a corpului, niciodată în inimă - victima trebuie torturată în prealabil, dacă moare instantaneu pleacă spectatorii din sală, nemulțumiți, dați-ne banii înapoi, PĂCĂLICILOR! -, încercă să se miște
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
toate cobrele lumii să fie ucise, indiferent dacă vreo asociație de tâmpiți care adoră reptilele aveau să-l dea sau nu în judecată. Nu-l dăduse nimeni, în schimb închiseseră vecinii luminile și el fusese convins că îl spionaseră din spatele perdelelor, râzând pe înfundate de scriitorul care umblă beat și caută scandal în loc să scrie... Îi înjurase și pe ei, apoi intrase în casă și făcuse dragoste cu Lucia ore în șir. Bați câmpii. Din nou. Ești un iepure urmărit de un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
extreme de prețioase. Multe cazuri (privire care sfredelește fața bătrânelului) au fost rezolvate tocmai datorită respectivelor informații... - Nu știu dacă voi putea fi de folos (voce tremurătoare, ca și cum Vecinul s-ar fi simțit, deja, vinovat fiindcă nu spionase îndeajuns printre perdele), eu și dânsul nu suntem, știți dumneavoastră (nu știu, spune-mi!), în relații... Spusese „relații” apelând la o tonalitate aparte, cineva ar fi putut sau ar fi trebuit să tragă concluzia că moșulică avea „relații” cu totul speciale, una și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
spun, nu a mai ieșit, nu că l-aș fi urmărit(atunci de unde dracului știi tu că nu a ieșit frumușel tot pe poarta pe care a intrat? De unde știi? Dar știi pentru că ai rămas înfipt în fereastră, în dosul perdelei, pentru a afla naiba știe ce, nici nu contează...). Pe urmă, am văzut la știri. Accidentul. Pe strada din spate. Se poate ieși de la domnul scriitor. Prin spate. Și am presupus, greșit, evident, că... Dar de geamantan nu au spus
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Aburea. 8 Văzu laptopul. Apoi auzi sirenele. Duse mâna către locul unde fusese lovit de glonte și simți o durere surdă. Încercă să surâdă. Dar nu reuși. Se apropie de fereastră, lăsând în urma sa urme de noroi și apă, trase perdeaua și privi către casa Vecinului. Nu-l suportase niciodată, acesta era adevărul (avusese senzația ciudată că era spionat mai tot timpul de ochi curioși din spatele perdelelor, iar Lucia ieșise odată - goală - pe verandă și se plimbase câteva minute, ca pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
reuși. Se apropie de fereastră, lăsând în urma sa urme de noroi și apă, trase perdeaua și privi către casa Vecinului. Nu-l suportase niciodată, acesta era adevărul (avusese senzația ciudată că era spionat mai tot timpul de ochi curioși din spatele perdelelor, iar Lucia ieșise odată - goală - pe verandă și se plimbase câteva minute, ca pe un catwalk) și nu se putea ascunde pe după plop, însă fumul acela gros care ieșea pe ferestre îi provocă o stare neașteptată, în care se amestecau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
surpriza și oroarea. Știa. Știa că dacă avea să deschidă fișierul Romanului care se Scria Singur tot misterul s-ar fi lămurit instantaneu. Acolo, în acel fișier, se afla - punct cu punct - scenariul morții unui alt om. Trase la loc perdeaua și simți cum îi curge o lacrimă pe obraz. Apoi își pipăi din nou pieptul. În ultimul vis (ultima interacțiune cu adevărata realitate, poate?), fusese împușcat. Pe un front al unui război neștiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de ce interlopul acela dorise să aibă un asemenea tatuaj pe mână) și obișnuia să-și elimine adversarii prin mărunțirea lor deplină (îi plăcuse ideea) într-un tocător de mare capacitate, plus un vecin extrem de curios care urmărea desfășurarea evenimentelor din spatele perdelelor. Lucia - blondă, bine proporționată, cu o gură care îndemna la păcat continuu, trăiau împreună de vreo șase luni - declarase că o aiureală mai mare nu poate exista la nivel literar, însă ridicase din umeri și citea în fiecare seară ultimele
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
apartamentul de mărimea unei case Întregi. Mă Întorc imediat cu tot ce ai cerut. Am aruncat o ultimă privire prin odaia magnifică. Era, fără doar și poate, cea mai elegantă, cea mai luxoasă cameră pe care o văzusem vreodată, cu perdele de brocart, cu covoare groase, de culoarea vaniliei, cu o cuvertură țesută peste patul imens și cu figurine aurii plasate discret pe rafturile și mesele de mahon. Numai un televizor cu ecran extra‑plat și un casetofon modern, argintiu, indicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aceea stranie lăbărțându-se fantomatic la fereastră, chiar dacă nu i se vedeau brațele fleșcăite aplecate ca de obicei cu disperare În afară, spre misterele străzii și ale lumii. Poate că nebuna se odihnește și nu mă mai pândește din dosul perdelei să mă blagoslovească cu Îmbierile ei pofticioase. Sau poate, speriat de tandrețea ei invadatoare, m-am Îndepărtat de strada Matei Basarab, ademenit În dogoarea după-amiezii, și am colindat toate fundăturile din jurul acestui punct de răscruce, unde realul se scufundă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și Înflorirea deșănțată a murdăriei; pe lângă garduri mișună haite furișate de câini sau de oameni la pândă. Mirosul greu de mortăciune, intrată de mai multe zile În putrefacție, mă paralizează; muște mari, roșcate bâzâie soioase peste tot. De după câte o perdea, pătată violent de culori indecise, mă privește cineva cu atenție; când ridic privirea, colțul perdelei cade brusc și nu văd decât mâna uscată cu degete negre ce o ține. De la o casă la alta, ceremonialul acesta fantasmatic de umbre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la pândă. Mirosul greu de mortăciune, intrată de mai multe zile În putrefacție, mă paralizează; muște mari, roșcate bâzâie soioase peste tot. De după câte o perdea, pătată violent de culori indecise, mă privește cineva cu atenție; când ridic privirea, colțul perdelei cade brusc și nu văd decât mâna uscată cu degete negre ce o ține. De la o casă la alta, ceremonialul acesta fantasmatic de umbre se repetă, din orice ochi de fereastră cineva mă fixează, mă urmărește, mă pândește, așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
buricele degetelor. Pe măsură ce le ating, observ cum se dezumflă, se reduc la dimensiunea normală, văd cum se rupe vălul de ceață din camera mea de student Anselmus și, deodată, mă smulg din torpoarea visului și sar din pat, trag violent perdelele, lumina năvălește, orbindu-mă. Ah, și azi o să-ntârzii la cursuri! Mă spăl repede, mă Îmbrac, alerg. Din când În când, Îmi pipăi craniul În timpul seminariilor, să văd dacă mai este același. „Ce dracu’ ai de te tragi de urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și baston, un domn bine“, „A ieșit o doamnă corpolentă ținându-se de braț cu Geta“ (cea mai mare curiozitate, aș putea s-o numesc agonică, era aceea de a reuși să privim Înăuntru să vedem ce se petrece după perdele). Am evocat la casa dei misteri pentru că Geta Spulber era prietenă cu Emilia C., de care mă Îndrăgostisem; eram după vacanță, când Îi scrisesem o scrisoare; Îmi răspunsese și am fost fericit toată vara. Atunci când urcam Împreună cu E. pe acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căci pe mine m-a neglijat total, ci „a văzut-o“. A văzut-o pe E. ca pe o femeie și a privit-o brutal ca pe o femeie: cu dorință, cu poftă, cu nerușinare. A privit-o direct, fără perdea, ca și cum ar fi fost goală. Ea a recepționat din plin provocarea sau invitația lui, a Înțeles perfect mesajul său (nu era atât de naivă ca mine) și a roșit toată, ca și cum ar fi făcut ceva nepermis, ceva ce se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se părea Înflorită; miresme de sezon Îmbălsămau aerul până În stradă. Trecusem adesea prin fața casei sale, numai pentru a arunca o privire spre acel cuib secret și a trage În piept miresmele grele ale curții Înflorite. Mă intrigau balcoanele pline de perdele albe. Făceam dese expediții la Olt, pentru ca, la Întoarcere, să am ocazia de a trece pe lângă gardul scund de lemn și să arunc o privire iscoditoare. Niciodată n-am văzut-o prin curte; nu mă interesa s-o văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mătușile ei nu erau acasă. A căutat cheia Între glastrele colorate și a deschis, Împingându-mă să trec pragul primul. M-am trezit În semiobscuritatea unei camere galbene; tot ce se afla acolo avea această culoare sau o nuanță apropiată, perdele, cearșafuri, scoarțe, perne, fețe de mese, covoare, hârtia cu care erau tapetați pereții În unele locuri, etajerele, mobilele, scaunele, toate obiectele din cameră se estompau, se reflectau, se dizolvau Într-o lumină obscură, ce Învăluia, sufoca, artificializa. N-am reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
era decât gest, privire și cuvânt; În rest, erau auxilii, deși un val de căldură m-a Înecat brusc, atunci când m-a luat de mână la ea În cameră, În acea cameră de fată, cam Întunecoasă, cu multe draperii și perdele, cu zorzoane și brizbanțuri pe la mese și scaune; gâfâiam amândoi, cuprinși de o stare febrilă neînțeleasă; mi-a dăruit dicționarul lui Nădejde drept compensație; de fapt, era prima dată când mă chema la ea acasă, era prima noastră Întâlnire Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
întrebare: ― Acum crezi că te iubesc? ― Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea. ― Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanța. ― Nu! zise Titu, crîmpoțindu-i buzele. Când rămase singur, Titu Herdelea lăsă perdeaua și aprinse lampa. Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. În cameră mai plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei... Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se pregăti să plece, îi zise semnificativ: ― N-ar fi rău să treci după-masă pe la Cameră, puiule! Poate să fie iar ceva interesant! Și mâine să vii mai de dimineață la redacție, ai înțeles? Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nori plumburii. În bătaia razelor calde, țăranii se îmbulzeau împrejurul cârciumii lui Busuioc, să afle ce-o fi pus la cale aseară boierii la curtea bătrânului. Primarul, mieros și glumeț, le spunea mereu: ― Măi băieți, nu vă pierdeți vremea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se amărască! Copacii din parcul conacului închideau ca un zid negru zarea din curte spre Ruginoasa. De-abia în uliță Leonte Bumbu văzu și înmărmuri cu mâna la falcă: ― Aoleu, mamă, mamă! La răsărit, pe cer, atârna o uriașă perdea de flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vâlvătaia părea atât de aproape, ca și când ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era curat și luminos ca în zorii zorilor, doar câteva stele mari mai pâlpâiau, înfricoșate și mirate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi venit la clacă cu lăutari. Numai bătrânul Ichim se uita mirat și nedumerit. Logofătul Bumbu se oprise, cu tremurături în genunchi și cu o înfățișare resemnată, lângă ușa locuinței sale, în fund, în vreme ce nevastă-sa dârdâia înăuntru, pândind de după perdea. ― Ați venit, ați venit? întrebă prostește logofătul când oamenii din capul cetei ajunseră lângă dânsul. Auzind că alții au intrat prin parc, trecu și el dincolo, parcă s-ar fi supărat că au îndrăznit să intre pe acolo și ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi mai cuminte să o ia cumva la sănătoasa, mai cu seamă când a văzut că a venit la priveghi Marioara, în care inima lui avea mai mare încredere. Ca să nu-l zărească cineva de pe afară, se piti după o perdea și de acolo întreba cu de-amănuntul pe Marioara asupra tuturor celor petrecute. Când auzi că țăranii au bătut și pe Leonte Bumbu, ba și pe nevastă-sa, și i-au cam prădat locuința, se gândi în sine că pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]