KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...257 258 259 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

ca-n urmă cu 47 de ani. De atunci... - Te înșeli. Ne-am mai întâlnit de-atunci de atâtea ori acolo, dar tu nu știi. - Nu înțeleg. - De aici unde ești nu se înțelege. Când va veni timpul tău vei pricepe totul. Nici spațiul, nici timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mâinii cu care mă înlănțui, nasturele, singurul de la gât, se deschise, lăsând vederii lucirea albă a pielii către sâni. Te iubesc!, îmi spuse și-n clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

tocmai bine, pentru că, dincolo de ceea ce știam eu pe fond, existau lucruri pe care nu aveam cum să le cunosc și mi-ar fi prins bine să-mi atragă atenția; dar el s-a spălat pe mâini; explicația că nu se pricepea la chestiunile juridice nu mă satisfăcea și mă gândeam dacă, pur și simplu, nu-l interesează sau că nu vrea să-și asume răspunderea într-o chestiune pe care și el o putea vedea a fi potențial mult mai delicată

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
regim de navigație pe Dunăre care să ne fie avantajos; ne-au lipsit perspicacitatea, perseverența, îndrăzneala și crezul de care aveam nevoie; însăși problema pe care o aduc în discuție ne oferă, din păcate, un asemenea exemplu. România nu se pricepe ori nu se poate obișnui cu ideea fundamentală, potrivit căreia un stat riveran sau pe teritoriul căruia curge Dunărea, trebuie ca el, în primul rând, să se bucure de ceea ce este pe teritoriul aflat sub suveranitatea sa, care îi aparține

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla greu. —Vere Costache, grăi Neculai cătră un țăran tânăr și mărunțel; du-te până la Baba Catinca, ad-o încoace; ea poate s-a pricepe mai degrabă ce să facă. Popa Ștefan intră, cu ochii sticlind, bătând tare cu cârja în podele și scărpinându-și nasul înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe lucruri. Sandu crâșmarul, iar, vorbea prea mult, și ce voiam eu să aflu, ori nu era în stare să-mi spuie, ori se prefăcea că nu înțelege. Și mă lua cu vorba-i pripită înainte, îmi zâmbea prietinește, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
De ce-ai ucis-o? De ce m-ai otrăvit? Nici n-am puterea să mă clintesc. În glasul lui grozav, tremură o ură zeci de ani stăpânită, o ură mistuitoare, fără nume, ura unui întreg neam obijduit poate, și văd, pricep foarte limpede că mă va strivi fără milă, căci nu este nici loc de scăpare, nici clipă de iertare. Mânile, mânile mari, noduroase, cu vinele ca frânghii grămădite, mi se arată deodată, cu degetele rășchirate, înălțându-se spre mine, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
era liniștit. Ș-așa mă duceam eu des în Prisaca lui Ion. Mă îndemna ceva ascuns din fundul ființii mele spre Măriuca, căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Are să deie Dumnezeu, tată, să izbutești... Și cum sta pe scaun, și-a ridicat ochii mari, negri și sprâncenați, spre oaspete, și parcă avea flăcări în priviri; iar zâmbetu-i era de o dulceață nespusă. Mai târziu a început Haia a pricepe mai bine lucrurile. Acu crescuse, umbla mai curat îmbrăcată și se ducea mai des pe la domnișoara Beti. Îi era dragă domnișoara Beti. Era frumoasă și deșteaptă și cetea multe cărți. Și-și aducea foarte bine aminte Haia că fata aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am o dragoste... și de multe ori plâng... Pe vremea aceea a venit de multe ori la Bărgăoani un domnișor subțirel, care era subprefect - și Meer Avramovici îl primea bine... Iar Beti umbla atuncea veselă și râdea, cu ochii umezi. Pricepea Haia dragostea aceasta, și-i era milă de fata stăpânilor... Și asculta ca într-un vis un glas melodios care spunea: „E tânăr, deștept și vorbește frumos...“ Și madama Ernestina suspina: „Și are legături cu lume bună...“ Iar Meer Avramovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la mine... Și el râdea arătându-și dinții albi și ascuțiți, și se pleca domol spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui Rusu, orfană de mamă, crescuse singură prin străini, fără dragostea tatălui, fără dragostea nimănui. Singură, cum se pricepea și cum încet-încet învățase, ducea cu amar, cu ceea ce rămânea din puțina leafă a picherului, casa. Răbdase de foame și de frig, plânsese pe la porțile străinilor și abia acuma, după optsprezece ani împliniți, izbutea să ducă mai lesne de azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
limpede. Ce-ar fi putut face ei în viață, alături? Pe lângă tatu-său, ar mai fi avut o sarcină. Și prin mintea ațâțată i se perindau toate căsniciile nefericite din mahalalele prin care trecuse, unde învățase să sufere, dar nu pricepuse îndestul viața. Acum înțelegea ceva cu strășnicie, cu încăpățânare, și nimic nu-i mai trebuia! Lucra și se gândea că va găsi ea sub soare un loc pentru dânsa și pentru cel nevinovat, care va veni plângând în lume. Va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte, când o simți pe fată tremurând lângă pieptul lui. Îi cuprinse cu dreapta grumazul. Și ea i se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară creștinește. Apoi se descoperiră în tăcere, trăgându-și cu stânga de pe plete căciulile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întrebă Culi a doua oară, ridicând glasul. Se uita când la una, când la alta. —Tu, băiete, nu ești în apele tale, îl înfruntă bătrâna, privindu-l cu nemulțămire. Te întreb ce ai, nu răspunzi. Îți vorbim limpede și nu pricepi. Unde putem să ne ducem, decât unde e nevoie? Aici, în pustie, Ana se prăpădește; ți-am spus asta și ieri și alaltăieri. Tu nu vrei să pricepi; așa ești totdeauna. Dacă e vorba să vie doctoria duminică și doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nemulțămire. Te întreb ce ai, nu răspunzi. Îți vorbim limpede și nu pricepi. Unde putem să ne ducem, decât unde e nevoie? Aici, în pustie, Ana se prăpădește; ți-am spus asta și ieri și alaltăieri. Tu nu vrei să pricepi; așa ești totdeauna. Dacă e vorba să vie doctoria duminică și doctorul niciodată - te-am înțeles. Dar eu nu vreau așa; copila asta mai are zile; așa că, arătându-i-se în vis și Precista, trebuie să ne ducem. —I s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vadă ce mai este. Că noi nu ne oprim decât la Sebeș. —He-hei! departe Sebeșul! Departe ori nu, tu să faci cum spun. —Bine, am să fac, că de asta-s pus. —Așa; atuncea să spui tu cum te-i pricepe; și scoate afară sarica. Eu viu cu pruncul. Se întoarse în casă și Culi, ca să ajute pe Ana. Dar Ana încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și năcăjită, cu acest singur fecior. L-am iubit și l-am crescut și am avut în el nădejde. Nu mi-l lăsați să se prăpădească, oamenilor și creștinilor! vai și iar vai, amar de mine! Badea Toma și Traian pricepuseră de la Onu Bezarbarză că cei de la Prelunci stau sub mare cumpăt. Acuma vedeau cu ochii lor rătăcirea lui Culi. Își puseră caii în goană. Mai aveau până la sanie două sute de pași. Culi nu se grăbi prea tare. Trase carabina de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
te grăbești, Ursake. Îți dăm noi un ajutor. Însă ce fac eu cu lupii, domnule doctor? se interesă bolnavul. Dacă ați adus și pentru ei pravuri, trebuie să le dau. Vom rândui și asta, îl îmblânzi domnul Ionaș Popa. Se pricepe și nana Floarea cum să facă. Iar teascurile de jderi le poate purta Onu. Ai făcut bun ucenic din băiatul ăsta. Nici n-am văzut ucenic mai semeț decât Bezarbarză. Culi nu părea nemulțămit de vorbele ce i se spuneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bune prietine în tinereța noastră și nu era zi să nu ne vedem. Soțul ei a pierit în bătălie la țara Italiei; i s-a întors de acolo numai numele. Se ofilește și ea acolo în Laz - și lucrează. Se pricepe la țesut și la ales scoarțe - care nu mai este nimene ca dânsa în țara asta. O rugasem, cum ți-am spus, să-mi aleagă anume bumbac, ce-mi trebuie. Mirarea lui Culi sporea: — Dar nu mi-ai spus niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a avut treburi mai multe decât de obicei. A copt pâne, a sărat carnea de la un purcel, a umblat încolo, a umblat încoace; tot se tânguia că e singură și nu mai poate. Nicula a tot ascultat-o și a priceput că poftește să-i mai poruncească ceva. Unde dorești să mă mai duc, maică? a întrebat el zâmbind. Cred că a venit vremea să mă duc. — Unde să te duci? s-a întors ea, privindu-l cu luare-aminte. N-avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în lumina unui alt tărâm. —Ai fost în păduie? — Am fost, răspunse Onu. —Ai văzut ulsu? —Văzut. —Nu te-ai temut? — Nu. — Ce i-ai spus? I-am spus: bate ici brânca și să ne luăm la trântă. Octavian nu pricepea nimic din afacerea asta și, în întrebările lui, era necontenit ajutat de Onu; cu toate acestea era fericit că întreabă și i se răspunde. Culi s-a grăbit să-și ia copilul în brațe și să-l mângâie; pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi preferat să fiu singur. —Trebuie să-ți spun îndată și asta, a adăogat Ștefan Gâdea, că acel uncheș e tocmai omul care-ți lipsește dumnitale. Precum ai văzut, eu nu-ți pot fi folositor la multe. Duc barca unde pricep eu că dorești. Îți spun cum merge meșteșugul nostru al turtucăienilor; cât somn prindem cu oriile; până unde ne ducem cu bărcile; ce necaz avem, ce neguțătorii învârtim; asta știu, asta spun; însă eu povești de alea de care-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi - îl taie pe Gogu dacă-l mai găsește pe-acilea. Îl taie, ca să-i vândă pielea pe opt lei, s-o despăgubească pe rudăreasă. Îl pune ea la cale să facă asta? —Nicidecum! Însă nu se poate altfel. Nu pricep. Dar eu parcă pricep! s-a mirat Gâdea. Are ea într-însa un diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Gogu dacă-l mai găsește pe-acilea. Îl taie, ca să-i vândă pielea pe opt lei, s-o despăgubească pe rudăreasă. Îl pune ea la cale să facă asta? —Nicidecum! Însă nu se poate altfel. Nu pricep. Dar eu parcă pricep! s-a mirat Gâdea. Are ea într-însa un diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ghețărie, s-aprindă stuful umed. — De cine vorbești dumneata? —De grangurii din salcie. Dumneata nu le spui granguri? — Atuncea de ce-mi vorbești de privighetori și ciocârlie? —Apăi, domnule, toate-s ale lui Dumnezeu. Le spun și eu cum mă pricep. Când e ciocârlie, văz că e ciocârlie. Când e grangur, văz că e grangur. Eu așa pe deasupra nu le știu; nici să răspund întocmai. Aici, la coliba asta, eu vorbesc, eu răspund - treaba merge altfel decât la București. Am, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]