6,771 matches
-
o cascadă rece ca gheața. Însăși vocea și privirea ei îi erau ca gheața. Cât ghinion avusese. Omul pe care-l divinizase, pe care-l iubise necondiționat, de la care moștenise apucăturile, calitățile chiar și fanteziile, nu reușise să-i dea sărutul de adio și să-i arunce un pumn de țărână în mormânt ca să-i fi putut spune după obiceiul strămoșesc „fie-i țărîna ușoară”. Un vânt al naibii de urât făcuse chiar atunci să bată în geam puternic crengile unui copac, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
soției sale era justificată. După masă, cei doi au mai discutat despre proiectele lor imediate cât și despre prăpastia imensă în care urma să ajungă Leon cu bună știință. Ridicându-se primul de la masă, buzele lui subțiri executară repede un sărut în părul ei, un sărut mai mult cu gura închisă. - Ce nebunie, se dojeni ea. Dar de fapt nu s-a întâmplat nimic. El nu încercă decât să fie politicos ca de obicei. Ar fi fost mult mai bine dacă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
masă, cei doi au mai discutat despre proiectele lor imediate cât și despre prăpastia imensă în care urma să ajungă Leon cu bună știință. Ridicându-se primul de la masă, buzele lui subțiri executară repede un sărut în părul ei, un sărut mai mult cu gura închisă. - Ce nebunie, se dojeni ea. Dar de fapt nu s-a întâmplat nimic. El nu încercă decât să fie politicos ca de obicei. Ar fi fost mult mai bine dacă nu ar fi existat nimic
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trăise o adevărată dragoste, iar celălalt nu. Este foarte important să fim atenți să nu intrăm într-o relație doar pentru a ne umple timpul, acest lucru atrăgând după sine și compromisuri. O dragoste trăită fără suflet e ca un sărut parșiv și trădător, ca o scrisoare timbrată fără destinație. Sexul nu este decât o energie sacră, o experiență unică situată în fiecare dintre noi. O viață orodnată din punct de vedere sexual evită multe dereglări hormonale și șterge multe tensiuni
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așa de mult cum n-am mai iubit pe nimeni! Ea era cu sânii goi și cu părul desfăcut, părând o zeitate. Acum fiecare râvnea la trupul celuilalt. El îi cuprinse umerii fierbinți și-i strivi din nou buzele cu săruturi. Nici unul nu se mai împotrivi. Gura lui Alin o căuta întruna pe cea a lui Nicole. Ea își lăsă gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui Nicole avea gust de fructe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
toate angoasele vieții oferindu-i cele mai normale condiții. Nimeni nu-i spusese mai bine și mai frumos ca ea povești cu prinți și prințese, făcându-i serile de catifea cu câte o poveste cu final fericit. Promisiunile părinților și sărutul lor îl ajutase să își păstreze liniștea din el. În fiecare zi primeau vești unii de la alții și îi trimiteau cu toată dragostea un suport solid material și financiar. După șapte ani de zile, din prestările unor servicii, Nicole și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
muzică de harpă în surdină iar trupul învăluit într-o energie cu valuri de mătase albastră legănând-o ca pe o fiică pierdută. Se hrănea cu iubirea lui ca pământul cu răsăritul fiecărei zile, iar setea și-o potolea cu săruturi din belșug ca la fântâna Edenului. Câte visuri, câtă dragoste, câtă iubire existau atunci în inima lor! Dar dacă acestea rămân niște iluzii? Dar dacă toate se destramă într-o zi ca noaptea în albastrul dimineții? Nu! Nu vreau să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Am plecat. Am o treabă. - Dacă nu vii mai devreme acasă de pe unde umbli, mai bine să-mi spui. Vreau să plec. Nu vreau să pierd timpul degeaba. Te rog mult! O privi cu intensitate ca pentru ultima oară zicând: - Sărut mâna, mamă. Am plecat, mă grăbesc. Am o treabă! Nu știu dacă ne vedem diseară. O să văd cum aranjez eu lucrurile. Ziua trecuse repede, iar Nicky nu mai apăruse. Carmen îi povesti diferite episoade din trecutul și prezentul lor. La
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să îți ofer altceva. Te rog să te simți ca la tine acasă. Sună cineva la ușă, era portarul care îi aduse un buchet de flori comandat de Nicky, în secret. Întinse buchetul spre Julia oferindu-i-l împreună cu un sărut. Ea prinse o floricică din buchet, o desfoi agale jucânduse copilărește „mă iubește, nu mă iubește”, iar răspunsul o făcuse fericită. Nicky se gândea pentru prima oară făcând o comparație între Carmen și Julia. O găsi pe Julia mai frumoasă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nași, verighete. Mie mi se părea că spune niște bazaconii care nu aveau de a face cu mine. Îmi promitea că nu o să mai bea. Într-o zi, spre sfârșitul său îmi luase o mână și o atinse cu un sărut timid. Îi simțeam pulsul iar ochii îi erau foarte tulburi, mai mult decât îi știam. Încerca să-mi spună ceva. Avea o durere în suflet, mult mai adâncă decât lăsa să se vadă. Apoi l-am auzit zicând: „dacă mor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oară, va trebui să găsesc o soluție, o ieșire din impas. O amînare de cîteva zile ar însemna mult, foarte mult, pentru mine. Nu, sub nici o formă, n-o pot invita pe Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu ochii îmbătați de plăcere. Spun un "sărut mîinile" șoptit și ies. Aud în urma mea ușa închisă încet, cu grijă, și mă cuprinde o mare părere de rău că nu am renunțat azi la serviciu. Trebuia să fi rămas, cu-atît mai mult cu cît astăzi iar voi avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-șef al Zonei Întîi, controlul de calitate, Desfacerea, președinta de sindicat a combinatului și unul din directori. Dacă obțineți semnăturile astea, aduceți formularele aici și le lăsați pe birou. Eu voi fi la un sfat tehnico-economic. Iau formularele, zic un "sărut mîinile" și ies, nu înainte de a-mi încrucișa privirea cu cea a doamnei Teona, pe care am simțit-o tot timpul asupra mea. Cred că m-am emoționat ca un puști, ridicîndu-mi-se tot sîngele în obraji și urechi. La întoarcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
retrag, rotindu-mi casca de protecție în mîini. Nu e în ordine, îmi spune Brîndușa, aruncînd formularele spre colțul biroului, trebuie să semneze și Aprovizionarea, că vă poate asigura la timp materia primă. Iau dosarul cu formularele, spun "mulțumesc", apoi "sărut mîinile" și ies. Abia pe culoar îmi dau seama cît de umil am putut fi! Dacă hîrtiile astea ar privi interesele mele personale, le-aș rupe și-aș presăra bucățelele la ușa Brîndușei. Cobor la parter, vreau să iau liftul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bun-simț. Este de puțin timp președintă, că cealaltă, care și-a pus cenușă în cap la plenară, a fost avansată la municipiu. Strîng mîna întinsă și ies. La cîțiva pași, pe culoar, e ușa secretariatului. Bat și intru, spunînd un "sărut mîinile" secretarei, care stă la biroul instalat în mijlocul încăperii. Aici am fost de nenumărate ori, iar secretara, femeie trecută de cincizeci de ani, cu capul alb, tip de moldoveancă blajină, cu vorbă cumpătată, mă cunoaște bine. Sper să obțin o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
într-un culoar lung, cu cîteva uși în partea stîngă, bat la o ușă pe care scrie "relații cu publicul" și intru. Observ că înăuntru sînt și femei și bărbați. Cuprind dintr-o privire pe cele trei femei și spun "sărut mîinile", apoi înclin capul spre cei doi bărbați, șoptindu-le "bună ziua". La biroul din stînga, după ușă, o doamnă, indiferentă la ce se întîmplă în jur, răsfoiește dosarele unui biblioraft și bifează din cînd în cînd cîte un nume de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
serviciu", întîlnindu-mă pe stradă, secretara mă va opri, întrebîndu-mă: De unde ați știut atunci că tovarășul Amariei va fi dat afară? Nu era deloc greu să ne dăm seama de asta, voi surîde eu.) Mă înclin în fața secretarei, îi spun un "sărut mîinile!", apoi ies, copleșit de acea stare sufletească pe care o are omul obosit de lupta cu valurile. "La naiba toată zbaterea mea pentru un lucru așa mărunt: o garsonieră! Avea dreptate inginerul Florea: un lucru de nimic! Mă duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un sărut lung, violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un sărut lung, violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul de pe Calea Victoriei, la contrafort, cînd am condus-o acasă pe Doamna Ana, după o zi întreagă de hoinărit împreună prin Herăstrău... dar atunci eram un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
O să-mi trebuiască măcar o lună să cîntăresc fiecare vorbă ori gest în parte. Cu bine! îmi întinde ea mîna plină de grație. Îți mulțumesc pentru că m-ai așteptat în fața cofetăriei! îi zic după ce-i iau mîna și i-o sărut. De ce rîzi? o întreb mirat, privind-o cum își dezgolește albul dinților într-un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune, retrăgîndu-și piciorul. Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Îmi iau sacoșa cu casca de protecție în ea, salut, apoi ies. Scot casca, mi-o pun pe cap, iar punga de plastic și ziarul le arunc în scrumiera mare, cu picior, de pe sală. Intru în camera dispecerului, spun un "sărut mîinile" tehnicienei de la pupitru și-i cer permisiunea să dau un telefon. În biroul lui Vlad nu e nimeni telefonul sună în gol. Formez numărul tabloului de comandă și-l rog pe operatorul de serviciu să-l anunțe pe Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din nou la fel de puternică și de acaparatoare chiar și numai dintr-un simplu gînd. Ascultă-mă: dă-i telefon fetei de la I.L.L., ori alteia; hotărăște-te! Primul pas va fi greu, căci după prima strîngere de mînă, ori după primul sărut, ai să-l dorești și pe-al doilea, cerîndu-i: Și cu parfum de farmec adapă-mă oricît, / Ca după una blondă ce-i hăt, la miazănoapte, Să nu regret atîta, să nu suspin atît". De unde știi că-i blondă?! tresare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fix, luat prin surprindere. Stai liniștit, îmi șoptește. Batista ei mi se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]