8,304 matches
-
Cinstit și lăutărește: mașina asta năzdrăvană ți-o lăsăm domniei-tale, până iese pașaportul pentru Caterina. Fără să aștepte încuviințare, l-a ridicat pe Vartolomei la pieptul vestonului său nemaivăzut și îl sărută puternic, cu un pocnet răsunător, de ventuză medicală, smulsă de pe obraz. Lăsându-l în jos pe beteag, care, ca un gândac ce se chinuiește, răsturnat pe spate, dădea neputincios din gaibaracele schiloade, Profetul vorbi iar, în felul acela stâlcit, de mai înainte: Noi acuma plecat, dar puneam telefon, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ea străbate întinderea de la Marea Stăpână a nopții până la Pământul cel binecuvântat. Îmbătat de înțelesul concentrat, de revelația surprinzătoare, de savoarea misterioasă a concisei balade, Profesorul se precipită spre o tufă de ghimpe din marginea luminișului cu arborele-candelabru de argint. Smulse dintr-un ram țepos un spin ascuțit și lung și împinse cu hotărâre vârful atroce în carne, dungându-și câteva linii sângerii în formă de radical în podul propriei palme. Văzându-l, Vânătorului i se crispară ușor vopselele de război de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
uneori pe furiș, până când, seara, în joaca de lumini și de umbre a flăcărilor, apele ei limpezi reflectau intermitent ceva ce se contura între tandrețe și ambiguitate. Din acest ritual, ce implica oarecum beatitudinea, pe la miezul nopții, venea să-l smulgă îndemnul alarmat și categoric al doamnei, purtând capotul ei roz peste cămașa de noapte din mătase verde: Albert implora ea somnoroasă, arătând cadranul de bronz al pendulei elvețiene, care nu se mai oprise de două sute de ani Albert, ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe ea nici mai mult nici mai puțin decât Regina Cetății furnicilor! Ca din senin, în casa furnicii-discipol apăru, atunci, Marea Farmazoană, care-i spuse: ce vrei să faci, nesocotito? Apoi, fără multă vorbă și fără multe reproșuri, i-a smuls furnicuței sclifosite și necumpătate Piatra azurie din mână. Pe loc, le-a chemat pe celelalte Vrăjitoare, ducând Piatra, cu toatele, împreună, la locul ei din vârful cel înalt al Turnului făcut din piatră lucie ca oglinda. A fost mare tămbălău în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
muște mari, verzi, cu aripi cenușii, ce roiesc haotic deasupra morților, invadând cu larvele lor carnea putredă, un camarad necunoscut care bea apă dintr-o baltă unde plutește cadavrul în descompunere al unui cal. Cu o bruscă tresărire lăuntrică se smulge din amintirile războiului. Își trece apăsat și puternic palmele peste față, ca și cum ar încerca cu acest gest să șteargă orice urmă a imaginilor terifiante. Respiră adânc și regulat de câteva ori apoi își croiește cu un pieptene de os o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de lupi, Emil sanitarul, timid și rușinos ca o fecioară pură, împușcat de un lunetist tocmai când ajuta un rănit. Căzuse pe fundul tranșeei, iar ochii lui larg deschiși păreau să pună întrebări zeilor nedrepți cu mirarea tânărului care fusese smuls brutal din viața netrăită încă pentru a fi aruncat în încremenirea veșnică a morții. Unul dintre soldați îi încrucișase creștinește brațele pe piept și încercase apoi să-i închidă pleoapele, dar acestea rezistaseră încăpățânate, dorind parcă să ofere în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
este imposibil. Atenția fetei este concentrată asupra celui care necesită acum toată grija dată de pregătirea ei profesională. Capul și ochiul stâng al rănitului sunt înfășurate cu un strat gros de bandaje însângerate, iar una dintre mânecile uniformei murdare este smulsă, lăsând vederii un braț slab, la fel de negru ca și al unui lucrător într-o mină de cărbuni. Din blocul operator ies mai mulți brancardieri și medici care se apropie în pas alergător de arătările fantomatice care odată se chemaseră oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sufletul, la fel de plăcută ca o plapumă călduroasă într-o noapte de iarnă. În clipa aceea își jură că viața trebuie să-i ofere aceea împlinirea a feminității și iubirii ei, iar pentru asta este pregătită să lupte îndârjit și să smulgă viitorului incert această fericire. Ei, gata să luăm din nou viața în piept? Bineînțeles. Atunci să mergem. IV De când ieșise din spital și revenise la regiment, atmosfera apăsătoare care cuprinsese Bucureștiul de la începutul bombardamentelor anglo-americane l-a făcut pe Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
am mai putea dori acum când avem tot confortul? După ce îl ridică pe von Streinitz, cu ajutorul lui Marius, bătrânul se asigură că cei doi stau cât de cât bine, apoi plescăie scurt din limbă un îndemn pentru cal. Hurducăturile căruței smulg printre buzele nefiresc de albe ale neamțului câte un geamăt slab. Ies curând la șosea și acestea încetează. Tataie, dar un telefon găsesc acolo? Numa' la șeful de post, răspunde bătrânul cu glas domol. Cu un zgomot infernal, o motocicletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pentru ea. VI Pe faleza înaltă, aflată la malul mării, miroase a nisip ud și alge intrate în putrefacție. În larg, hula amenințătoare adună uriașe creste de lichid verde-întunecat ce se înfig violent în mal cu mugete asurzitoare. Rafalele puternice smulg eșarfa albă de la gâtul Smarandei, făcând-o să zboare în sus și jos ca o pasăre rănită peste viroagele înguste și grohotișul peretelui abrupt de piatră către spumele valurilor înfuriate. Cuvintele ei se pierd, luate de vânt și duse departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un țipăt răgușit și o bufnitură înfundată anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște în trăsăturile feței schimonosite de rictusul morții chipul cerșetorului care făcuse pe-a orbul. Sărind treptele două câte două, amândoi coboară scara interioară către ușa principală. Ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alunecări ocazionale. Schițează un zâmbet fugar atunci când surprinde privirea locotenentului. Cu un gest scurt, își înlătură cu dosul palmei chiciura depusă pe față, apoi pornește mai departe. Un urlet prelung care semnalează în imediata lor apropiere prezența unui lup îl smulge din gândurile sale pe Marius. Probabil alungat din haită, poate și bătrân, dar sigur înfometat și în consecință deosebit de periculos pentru ei. Un lup singuratic nu atacă o pradă mare, dar omul e victimă mai mult decât probabilă dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
chip. Nu mai apucă să facă nici un gest. Este lovit puternic de către Nicky cu muchia palmei în beregată. Se prăbușește ca secerat la pământ. În cădere trage după el mica centrală telefonică care aterizează cu zgomot în capul lui. Romulus smulge firele din contacte. Legătura cu celelalte eșaloane este întreruptă și nimeni nu poate da alarma. În timp ce aleargă prin întuneric, un subofițer neamț se izbește de Marius. Cu degete tremurătoare, caută disperat să scoată masivului Parabellum aflat la centură, dar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dussek și bântuind cu privirea prin cameră, aparent absent, înfășoară un cârlionț subțire în jurul degetului arătător Văd că nu vrei să ne înțelegem. Chiar nu ai nimic să-mi spui? Fără să mai aștepte răspunsul trage cu putere de păr, smulgându-l de la rădăcină din pielea capului. Prizonierul scoase un urlet asurzitor și încearcă să se ridice. Imediat, primește un cot în gură, care-l trântește din nou la podea, năucit de durere. Lucrezi cu englezii banditule, știu asta! Te încăpățânezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
doar o masă informă de carne în care se văd două găuri, mandibula ruptă atârnă grotesc într-o parte iar orbitele goale ale ochilor se cască hidos și halucinant. Începând din spatele urechii nu mai are scalp, jumătate din păr este smuls iar buzele sunt doar zdrențe însângerate. Sturmbannführer-ul face semn maiorului să-l urmeze în cameră. Duhoarea cu iz iute a unor axile abundent transpirate izbește precum un baros nările lui von Streinitz. Îngrețoșat, acesta întoarce discret capul, răsuflarea îngreunată căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se încrucișează în văzduh, aruncate de o parte și alta. Bubuiturile se succed în lanț și limbi lungi de flăcări se înalță către cer. Exploziile rup bucăți mari din ziduri, ca și cum ar fi din carton. Ferestrele sunt sparte și ușile smulse din balamale. Trasoarele desenează dungi luminoase care străpung trupurile nenorociților aflați în calea lor. Carol ochește atent cu zebeul, sus. O singură împușcătură și un corp izbește pământul. Sărind peste dărâmături, o parte din soldați, sub conducerea lui Mâțu, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mică Marius observă micul proiectil cum se apropie de el, ca să se oprească la numai câțiva pași distanță. Nu mai are vreme să se ferească. Pune corpul mortului peste el. Explozia îl trântește de perete cu forță incredibilă și-i smulge tot aerul din plămâni. Urechile îi țiuie, fața și uniforma sunt împroșcate de sângele care țâșnise ca dintr-o conductă spartă din trupul neamțului. Dar este viu! În jocul permanent de zaruri pe care-l poartă cu Moartea dăduse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mâțu aleargă printre flăcările nestăvilite care luminează locul luptelor ca în miezul zilei. Din capătul coridorului, din spatele unei uși, este întâmpinat cu un tir concentrat de arme automate. Se adăpostește împreună cu Iovuț în spatele unui perete afumat. Scoate o grenadă, îi smulge siguranța și o aruncă cu un gest larg. Un bubuit răsunător, apoi un fulger orbitor. Se aud țipete. Sergentul înaintează cu grijă, gată să tragă la primul pericol. Trei nemți zac pe podeaua camerei. În jur, numeroase rafturi făcute surcele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Lazăr aud la etaj zgomot de ferestre trântite și sunet de voci. Intră pe un coridor mic, strâmt și ușor curb. Și aici se văd urmele luptei. Becul din tavan este făcut țăndări, globul de cristal care-l proteja este smuls cu tot cu o bucată de zidărie. Pășesc peste cadavrul unui militar neamț și deschid o ușă pe care scrie cu vopsea verde, scorojită, ceva în cehă. Intră, urmat de Mâțu, în scârțâitul balamalelor uzate. Sprijinit de peretele scorojit, cu arma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Face o piruetă lentă înainte să cadă la pământ. Brusc, sunetul strident al mitralierelor pătrunde brutal în urechea lui Marius. Privirea se mai limpezește puțin și poate să vadă bine. Vizează un grup compact de vreo cincisprezece-douăzeci de soldați inamici, smulge siguranța grenadelor și cu o mișcare largă, specifică unui discobol, aruncă pachetul către ei. Se aruncă pe burtă, împreunându-și mâinile pe cască, cu fața în zăpada afânată și rece. O detunătură puternică zguduie pământul și un gheizer de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ea și scoate masivul Luger dintre degetele ei încleștate. Ți-am spus că nu voi da voie la nimeni să facă rău fetelor noastre. Se stinge ca o lumânare sfârșită, dar ultimele ei puteri se adună în cuvintele ce le smulge morții cu energia disperării. Marius, trebuie să-mi promiți, nu, trebuie să-mi juri că vei face orice să salvezi fetele. Orice, auzi? Vreau să te aud spunând asta. Pentru că eu nu o voi mai putea face. Îți jur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fi socotit un adăpost cât de mic pentru eventualii supraviețuitori. Marius privește nemișcat cum unul dintre mastodonți trece foarte aproape de el. Urcă rapid pe laterală, ciuruie cu o rafală scurtă spatele ofițerului care se prăbușește peste marginea metalică a turelei, smulge siguranța unei grenade cu dinții, apoi o plasează prin trapa deschisă. Imediat, dinăuntru răsună țipete îngrozite. Sare rapid într-o groapă din apropiere. Nu așteaptă mult. Două secunde și o explozie zguduie pământul. Se scutură de toate mizeriile căzute peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cel ce secătuia viața Însăși, complexitatea, strălucirea relațiilor umane. Era ca și cum respirația societății se prinse izgonită de o piază rea. Mai era sectorul codului penal cu furtișagurile, escrocheriile lui, nimicniciile vieții omenești, lăturile valului dintotdeauna. Roba de pe umeri ne fusese smulsă de mult, destinul părea să fi fost În felul acesta conștient că urma să prezidăm cenuși. Lumi buimăcite Își cerșeau bruma de dreptate, cîtă mai rămăsese de partea lor, cu ochii ațintiți spre dreptatea răpită sau cea absolută la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lipsi de la serviciu tocmai acum În săptămîna mare? - Se mai poate, doamnă... așa cîteodată, zîmbii. Ana mă privea ca din altă lume. - Pari neschimbat! - E o părere, răspunsei și ochii mi se fixară Într-ai ei, neverosimil, neputînd să se smulgă acelei atracții nemaipomenite, din lungimea timpului cînd venisem aici prima dată, Încît se auziră - pentru urechile noastre - Între noi, zgomote de Înnebunite foșniri de mătase. După o oră sau două, imediat după masă, ne duserăm, mama Anei, Ana și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dăm niciodată importanța cuvenită și anume că nu avem decît o singură viață. Și Încă un adevăr; că vîrstele sunt numai o minciună a timpului, o escrocherie, căreia Îi cădem victime numai dacă vrem, dacă ne lipsește efortul de-a smulge masca acestei Înșelăciuni. Timpul are putere numai asupra trupului; e tot ce poate fi la Îndemîna lui, ca la Îndemîna oricărui neisprăvit, dar niciodată asupra spiritului. Aceasta e marea taină pe care n-o observăm. CÎnd mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]