10,656 matches
-
la fereastră, n-au dat rod. Poate, cândva, într-o dimineață de primăvară... Nestrămutare Se aud ecouri sparte din fântâni părăsite, secate de vremuri incerte; Strigă piatra nemângâiată de ape... Nu voi părăsi locul de baștină; voi săpa adânc în stâncă, să găsesc izvorul dătător de viață nouă... Voi fi chiar troița care va sta pavăză între bine și rău. Atitudine de ziua Unirii Țara mea plutește în derivă ca o arcă, de douăzeci și doi de ani a strâns numai
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelegea." 24. De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stîncă. 25. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stîncă. 26. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stîncă. 25. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stîncă. 26. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. 27. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au izbit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
vedem dacă va veni Ilie să-L mîntuiască." 50. Isus a strigat iarăși cu glas tare, și și-a dat duhul. 51. Și îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus pînă jos, pămîntul s-a cutremurat, stîncile s-au despicat, 52. mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră, au înviat. 53. Ei au ieșit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfînta cetate și s-au arătat multora. 54. Sutașul, și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea. 59. Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pînză curată de in, 60. și l-a pus într-un mormînt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormîntului și a plecat. 61. Maria Magdalina și cealaltă Marie erau acolo, și ședeau în fața mormîntului. 62. A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoții cei mai de seamă și Fariseii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Apostol apăsat. ― Așa se zice, dar în realitate nimic nu rezistă la infinit! zâmbi Varga. Așa chiar tu mi-ai spus-o odată, într-o discuție, la Budapesta, la unchiul meu, și n-am uitat-o. Picătura de apă găurește stânca... Ș-apoi tu parcă nu te-ai schimbat? Poate că tu nu-ți dai seama, dar eu, care am stat cu tine, într-o odaie, aproape două luni și ți-am înghsițit toate curiozitățile... ehe! prietene, întreabă-mă pe mine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cea dreaptă și m-am întors înapoi și nici înapoi n-am mai cunoscut drumul pe care am mers... ― Și eu am purtat crucea ta, Apostole, și Dumnezeu, când am fost mai disperat, mi-a trimis credința cea tare ca stânca și m-a mîntuit! rosti preotul limpede ca o vestire, trecând alături de el. Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă! Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și mai cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele râpei găsi altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vale, să-și piarză urmele. În pădure ar putea chiar aștepta să se facă ziuă... ferit și adăpostit... Totuși, își continuă drumul ca și cum gândul de întoarcere ar fi privit pe altcineva, nu pe el. Cărarea ocoli iar un picior de stâncă și Apostol Bologa se ciocni piept în piept cu un om care, sărind brusc înapoi, strigă înfundat: ― Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită. Ochii lui Bologa sfredeleau întunericul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric... CARTEA A PATRA 1 Apostol Bologa mergea liniștit, parc-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
primăvara, peste câmpuri, peste plai, veselia umple țara, c-a venit Întâi de Mai...” Sandu Șpriț a sosit la cârciumă echipat În salopetă nou-nouță, culoarea gri-șoarece. Poartă o șapcă proletară pe cap și cântă pianissimo hei rup, hei rup, sar stânci de fier, În lupta dusă de brigadier... Este 1 mai muncitoresc, tovarăși, după cum anunță chiar el, În timp ce se așază la masă și face semn patronului să-i aducă nelipsita sticlă de Tămâioasă. O primește cu zâmbet de satisfacție Întipărit pe
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
{EminescuOpIV 3} FRUMOASĂ-I... În lacul cel verde și lin Resfrînge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lacul cel verde și lin Resfrînge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncia bine 30Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri 25De pământul eternel? Cine-i palida minune, Ce privește parcă-n veci Printre stânci de pietre seci, Cum se scutură de spume 30Ale mărei unde reci? {EminescuOpIV 24} PRIN NOPȚI TĂCUTE Prin nopți tăcute, Prin lunce mute, Prin vântul iute, Aud un glas; Din nor ce trece Din luna rece, Din visuri sece, Văd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare Prin tactul cîntărei sublime de bard Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În sboru-i puteric și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten L-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare Prin tactul cîntărei sublime de bard Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În sboru-i puteric și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten L-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cînture, Lin-împărat. Venit-a Regele să calce văile Cătând o sor, Eroi se-ninimă și plâng femeile De-a lui amor. El fură nunților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fiă gemene Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebue să-ți semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Naște a soarelui albă lumină, Astfel prin vocile răsunătoare Curge-astă mistică, dulce cîntare: Ondină, Cu ochi de dulce lumină, Cu bucle ce-nvălue-n aur Tesaur! Idee, Pierdută-ntr-o palidă fee Din planul Genesei, ce-aleargă Ne-ntreagă! Să-nvii vii Și stânca de care râd timpii Și tot ce mai e-n nesimțire În fire? Vin-dară Căci ochiu-ți e viață și pară Și sufletu-ți blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte Și-a munților creștete-nalte Să salte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel curat Cum o lebădă se pleacă, Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă Sunt o cruce pe-un mormânt. Care-i scopul vieții mele Întreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinețit. {EminescuOpIV 33} Crucea-mi pare gânditoare, Parcă arde-a vieți-mi tort Și prin neguri mormântare Privesc fața mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din ceriuri, oiu plânge al tău nume, L-oiu sămăna-n flori palizi și-n stelele de foc, Cînta-te-aș ca și râul cel scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun Și aș culca în piatră inima mea adâncă, Cu dorul ei nebun. {EminescuOpIV 40} Înger venit din ceriuri, oiu plânge al tău nume, L-oiu sămăna-n flori palizi și-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]