6,679 matches
-
sară inima și pentru tine!... Acu să pleci, că te iau și eu la bătaie, drac împielițat ce ești! Copilul se ridică și, fără să se uite la nimeni, porni pe uliță în sus, ținîndu-se cu mâinile de urechi și urlînd: ― Aoleu, că mi-a rupt urechea!... Aoleu, că m-a omorît! ― Tare-i neastâmpărat și nebunatic băiatul ăsta! clătină din cap o femeie. ― Hai acasă, Nicușor! zise nevasta lui Vasile Zidaru, luîndu-și odrasla cu mândrie de mână. Tu ești cuminte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Numai Cârciumarul Busuioc, din pragul lui, scoase căciula cu plecăciunea obișnuită. O mână delicată îi răspunse din mașină cu o fluturare amicală. În acest moment, parcă nu s-ar mai fi putut stăpâni, Petre Petre țâșni în mijlocul uliței, în urma mașinii, urlând furios: ― Huo!... Huo! Din vreo sută de gâturi izbucni aproape simultan și furtunos același "huo" revoltat, pe când Trifon Guju, apucând o piatră, o zvârli după automobilul ce se depărta, scrîșnind: ― Soarele și dumnezeii voștri de tîlhari! Zgomotul motorului era însă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
băiete, n-auzi?... Pe grecoteiul ăsta am venit să-l jugănim, ca să nu mai poată sări pe fetele și nevestele oamenilor! Urmă o secundă de zăpăceală. Unele glasuri întrebară "ce-a zis", altele strigară "vrea să-l jugănească", iar alții urlau "dar mai bine să-l omoare, că nu-i nici o pagubă". Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuse asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gândea cum s-ar putea furișa mai la o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
știți c-a omorât pe conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut una ca asta, Toderiță? Toader Strîmbu răspunse liniștit: ― Ba a murit ca un pui de găină, zău așa! Cum am strîns-o nițel să nu urle, cum n-a mai suflat... ― Aoleu! făcu Petre iarăși, mai abătut... Rău ai făcut, Toderiță, că de-acuma... Țăranul se uită la Petre, apoi la ceilalți cu o mirare ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe când se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, însîngerați, scânteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vânt năprasnic. Începu să urle ca o fiară scoasă din minți, mișcîndu-se de ici-colo, parcă ar fi călcat cu tălpile goale pe jăratic, gângăvind și spumegînd: ― Da ce-i dacă a murit?... Dar muierea mea cum a murit de nemâncare cu zilele și că nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumerească. Într-o clipire loviturile îl copleșiră din toate părțile. Văzu ca prin vis că Trifon Guju i-a smuls pușca de pe umăr. Își ferea capul, lăsîndu-l pe piept și instinctiv nu căuta decât să scape din mijlocul mulțimii. Țăranii urlau și loveau. Dă bine, mă!" ,Arde-l!" Fugi! Fugi!" În spate auzea glasurile jandarmilor, spăimîntate: "Nu da!" Se avântă cu capul înainte să-și croiască o trecere. Iureșul ținu numai câteva minute. Cu toată răpăiala de pumni, Boiangiu izbuti să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe ferestrele scoase din pervaze picioare de scaune rupte, rufe sfârtecate, oale de noapte, perne spintecate și cu fulgii împrăștiați, rame de tablouri... ― După mine, fraților! strigă Petre peste un răstimp. Prin celelalte odăi și la parter toată lumea spărgea și urla. Petre alerga ca un nebun, agitând barda. ― Foc!... Foc!... Praf și cenușă să se aleagă! poruncea Petre coborând în parter către cei ce soseau de afară. ― Puneți foc, fraților! strigau alții învîrtindu-se pe loc. ― Apoi așa da, Petrică! făcu Serafim
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai mult afuma. De-abia când se înnopta de-a binelea flăcările mari izbucniră prin coperiș ca o coroană luminoasă, scăpărând milioane de scântei. Oamenii umblau în jurul focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți răgușiseră urlând și totuși urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în flăcări, vechiul conac apărea negru și adormit. Când se uitau într-acolo oamenii se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
De-abia când se înnopta de-a binelea flăcările mari izbucniră prin coperiș ca o coroană luminoasă, scăpărând milioane de scântei. Oamenii umblau în jurul focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți răgușiseră urlând și totuși urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în flăcări, vechiul conac apărea negru și adormit. Când se uitau într-acolo oamenii se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și încălzească inima, bolborosi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la cadavrul boierului Miron. Ascunse sunt cărările tale, Doamne, blagoslovit fie numele tău în vecii vecilor, amin! Sosirea preotului nu stânjeni deloc fierberea țăranilor. Câțiva se uitară după el până intră în casă, apoi își continuară sfătuirile. În timp ce unii mai urlau în neștire sau umblau să mai găsească ceva de luat, cei mai mulți, grupuri răzlețe, vorbeau numai despre împărțirea pământurilor, sperând fiecare să aibă o parte mai mare. Acum, că nu mai sunt boieri, socoteau că ar fi bine să nu tărăgăneze
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
acuma parcă și mirosul îi gâdila nările. Tănăsescu întoarse capul spre el, dar nu răspunse decât printr-o privire disprețuitoare. În schimb rosti câteva comenzi care puseseră în mișcare zidul de soldați... Țăranii fugeau mâncând pământul, îmbulzindu-se, strivindu-se, urlând. Se îngrămădeau mai ales pe șosea, dar mulți se împrăștiau și prin grădini, prin curțile caselor de margine, fiecare grăbit să dispară în fața gloanțelor. Pe câmp rămâneau doar câteva zeci de trupuri, unele zvîrcolindu-se și văitîndu-se, altele înțepenite cum le-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
i se încalce autoritatea, fiindcă pacificarea tulburărilor e o operă delicată, care cere calm și tact, iar nu orgie de sânge. Procurorul, cu ochii holbați, aproba dând mereu din cap și tresărind de câte ori auzea o nouă salvă. ―... stai!... ochi!... foc! urla maiorul Tănăsescu în clipele când prefectul Baloleanu se zbuciuma la marginea satului. Ceata fugarilor scăzuse la mai puțin de o treime. În afară de cei prăbușiți de gloanțe, mulți se refugiau prin ogrăzi ca să scape de urmărire, mai cu seamă când ajungeau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de soldați vegheau ca nu cumva să fugă cineva înainte de a fi cercetat. Totuși, rezultate deosebite încă nu se obținuseră. Două echipe de soldați cu vergi și cu pari băteau fără alegere și cu rândul, spre a nu obosi. Țăranii urlau, implorau milă și iertare, dar nu voiau să mărturisească crimele și nici să denunțe pe criminalii principali. Numai grație plutonierului Boiangiu au putut fi descoperiți șapte înși care au lovit și dezarmat pe jandarmi, între ei Serafim Mogoș și Trifon
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lanțuri! Trifon Guju lipsea. Cineva spuse că a fost împușcat de boierul cel bătrân și că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața îi era o rană neagră. Rămase întins pe pământ, gemând. ― Sus! în picioare, tîlharule! urlă maiorul, izbindu-l cu botul cizmei în coaste. Țăranul se ridică. Ochii îi erau umflați și închiși. Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească. ― De ce te-a împușcat boierul, hoțule? întrebă ofițerul. Ai ridicat mâna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e bestia de muiere care a cutezat? strigă maiorul cu ochii bulbucați. Niculina ieși la iveală, palidă, cu copilașul de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strigă Tănăsescu. De altfel banditul ăsta a fost ieri în fruntea rebelilor și a îndemnat pe soldați la nesupunere... L-am auzit eu cu urechile mele!... Caporal, ia să-i numeri câte i se cuvine! În vreme ce soldații îl băteau, Anton urla cu mare bucurie, parcă nici n-ar fi simțit loviturile: ― Dați, dați, fraților!... Că judecata cea mare tot are să vie și glasul lui Dumnezeu... Loviți, loviți!... Că d-aia m-am sculat de jos și d-aia... Maiorul Tănăsescu, plictisit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luă mai bine de o oră. Coltuc se simțea rușinat, văzând umerii aduși ai Melaniei, chipul ei frumos și trudit întorcându-se ca să-l întrebe dacă i-e bine. Iar el, deși șoldurile, atât cât le avea, îl făceau să urle de durere la fiecare muchie a caldarâmului, nu știa ce să zică s-o liniștească. O iubea atât de mult, dar i se părea caraghios să i-o spună, câtă vreme nu putea face nimic să i-o dovedească. I
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l curioși și ascultând scrâșnetul dinților sfărâmați. Apoi, cu răsuflările năclăite, își ștergeau mucii într-un colț de cearșaf și o zbugheau pe scări. Bărbații și femeile, aplecați peste ferestre, uitaseră de rață, își fixaseră acum ținte imaginare împotriva cărora urlau din rărunchi. Nu-i vedeau pe cei de vizavi, nici nu auzeau prea bine ce-și spun, dar, câtă vreme nu știau cine e inamicul, se simțeau toți victorioși. Maca se opri, gâfâind, și se așeză pe banca din fața blocului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
norii negri care alunecă pe cer. — Târfă! înjură ele. Acum roagă-te lui Buddha înainte de a muri! Deodată, atenția gloatei este distrasă. An-te-hai s-a cățărat pe poartă și aruncă de acolo cu tărtăcuțe umplute cu pietre. — Fantome fără dinți! urlă el. Înapoi! Înapoi în sicriele voastre! 9 Îl trimit pe An-te-hai după eunucul-șef Shim. Când acesta sosește, îl primesc în ținuta mea oficială de Curte, complet machiată și purtând podoaba pentru cap. Este surprins: — Doamnă Yehonala! Shim se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Sa cu cântatul său, însă împăratul nu are și energia de a se ridica din pat. Într-o noapte, Hsien Feng aruncă un teanc de documente pe pat și mă roagă să arunc o privire. Se lovește peste piept și urlă: — Orice copac poate susține o funie pentru mine. De ce aș ezita? Mă apuc de citit. Educația limitată de care am avut parte nu-mi permite să merg mai departe de înțelesul de bază al cuvintelor. Cu toate astea, problemele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
poate pierde, deoarece ea reprezintă morala și principiile Cerului!“. Și totuși, adevărul e atât de limpede, că până și eu pot să-l văd: China a fost în mod repetat atacată, și împăratul ei făcut de ocară. Aș vrea să urlu la ei. Au decretele împăratului Hsien Feng puterea de a opri invazia străină sau de a-i uni pe țărani? Nu a acordat Majestatea Sa destul timp pentru ca planurile magice ale sfetnicilor săi să dea rezultate? Îmi privesc soțul zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-i ridată s-a modificat din dealuri în văi adânci: Întreaga familie a unui rege a fost omorâtă după ce a fost răsturnat imperiul. Toți, inclusiv, copiii! Fusese satisfăcută să observe că suntem speriate de vorbele ei: — Șleahtă de analfabete, a urlat ea. Pe neașteptate, din gâtul ei au răsunat o serie de „Ooohhha, haahaaha! Ohhha, hahaha!“. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că râdea: — Frica e bună! Ooohaha! Frica vă chinuie și vă face să vă purtați cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în fața mea. Sclava asta de nimic trăgea cu ochiul în scrisorile Majestății Voastre! Norișor neagă acuzația. Când o ameninț că o bat dacă nu mărturisește, ea își dă arama pe față. Ochii săi mici se scufundă în chipul gras atunci când urlă la An-te-hai: — Animal fără coadă ce ești! Apoi începe să mă insulte pe mine: Stăpâna mea a intrat pe Poarta Purității Celeste când a venit, pe când tu ai intrat pe o ușă lăturalnică. Îi spun lui An-te-hai să o scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se odihnească. După o scurtă pauză, Kuei Liang vorbește din nou: — Rușii au venit să se alăture hoției, Majestatea Voastră. Hsien Feng respiră adânc și apoi întreabă: — Ce vor? Să retrasăm granița de nord pe râurile Amur și Ussuri. — Prostii! urlă Hsien Feng. Începe să tușească și eunucii se reped la el să îi șteargă fruntea și gâtul. El îi împinge la o parte. Kuei Liang, tu ai permis să se întâmple asta... tu! — Majestatea Voastră, nu merit nici o scuză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din hârtie de orez, paginile tratatelor. Durerea mea pentru Hsien Feng și pentru țara mea nu poate fi exprimată în cuvinte. La colțurile buzelor violet ale Majestății Sale se strânge salivă. Plânge fără lacrimi. De zile întregi tot țipă și urlă. În cele din urmă, glasul i s-a stins. Fiecare răsuflare este acum un chin. Degetele-i sunt ca niște bețișoare fragile, iar trupul lui nu e decât un schelet. A început călătoria transformării într-o palidă fantomă. Strămoșii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]