6,602 matches
-
Mâna dreaptă a Magdalenei a devenit un fragment cu o tensiune orientată către eliberare, iar această tensiune înzestrează punctul nodal cu energie și greutate. Personajul violonistului din figura 96 prezintă un întreg mănunchi de noduri: obrazul cântărețului este așezat peste vioară, arcușul o traver sează, mâna dreaptă strânge arcușul, în vreme ce stânga apasă pe gâtul instrumentului. Laolaltă, aceste suprapuneri formează un centru de o intensitate considerabilă. (6) Orice prindere sau împreunare implică suprapunere, dar dezvăluie o constrân gere sporită. Eva lui Tintoretto
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
sau veghează somnul omului ce îmbrățișează în vis iarba, sau trăiește clipe ce-au fost cumplite, dar care au făcut posibilă renașterea de astăzi: "Vin tunuri, feciori ne vin,/ Scoateți steaguri afară,/ Munții să fiarbă de vin./ Cetina-i toată vioară." Timpul contemporan, cel al păcii și-al războiului, pătrunde în versurile poetului cu mari efluvii: "Puteri aș da arborilor să-nflorească într-o noapte,/ Orașele lor, să se înalțe-n deșerturi;/ Vuietul armelor l-aș îngropa." Poezia militantă, poezia patriotică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dedică poeme unor confrați suprarealiști ca Ștefan Roll, Geo Bogza, V. Teodorescu etc. Motivul obsesiv este visul. Astfel surâsul iubitei poartă lumini de vis, înserarea coboară ca un vis, singurătatea este alungată, fiindcă, odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion Caraion se apropie de peisajul copilăriei, de târgul bacovian cu care se înrudește prin melancolie și convulsie. Poetul tulbură universul poeziei cu imaginile sale ferme, care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
instrumente muzicale, între care fonografele și gramofoanele (marca „înger”!), „cu mii de cîntece naționale și străine neîntrecute în sonoritate și claritate”, cum sună o reclamă 3). O natură muzicală, Bacovia e și consumator și interpret de muzică. El cîntă la vioară (ca Lenau ori ca G. Coșbuc), compune, consultîndu-se uneori cu lăutari, și ascultă muzică. Esențialmente muzicală, poezia sa e un veritabil document pentru arhiva sonoră a perioadei de la începutul secolului al XX-lea pînă dincolo de jumătatea lui. Numărul instrumentelor citate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
XX-lea pînă dincolo de jumătatea lui. Numărul instrumentelor citate e mai mare, cred, decît la oricare alt poet romîn din acea vreme: acordeon, caterincă, clavir, flașnetă, flaut, fluier, ghitară, goarnă, harfă, „harmonie”, liră, nai, orgă, piano, pianole, piculină, țambale/țimbale, vioară/ scripcă/ violină. Lista poate fi completată cu: buciume, tălăngi, clopote, zurgălăi. în proză sînt amintite: drîmba, trompetele, toba, gramofonul, „fonografele publice”. Se aud arii, canțonete, doine, marșuri, melodii, „operă”, romanțe, serenade, „populare”, iar în încercările de roman, „muzică de piano
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent îndeosebi la muzica gravă, cea care-i întreține stările elegiace. La el, clavirul, violina, vioara, harmoniile, flașnetele, piculinele, trompetele cel mai adesea „plîng”, care „trist”, care „sentimental”, care „cavernos”. Instrumentele sînt uzate, dezacordate: clavirul e „prăfuit”, scripca e „înnegrită”, orga e „stricată”, caterinca e „veche”, „hodorogită”. Odată cu Stanțe burgheze (și după acestea) climatul muzicii evocate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dezacordate: clavirul e „prăfuit”, scripca e „înnegrită”, orga e „stricată”, caterinca e „veche”, „hodorogită”. Odată cu Stanțe burgheze (și după acestea) climatul muzicii evocate de Bacovia se schimbă. A dispărut „muzica de toamnă”, exasperantă. Au dispărut clavirele, caterincile, flașnetele. A rămas vioara, partenerul său în singurătate, instrumentul care îl leagă de trecut și au apărut acordeonul, ghitara, naiul. „Fonografelor publice” le-a luat locul „Radio” ul. Deși compusă din „sunete lirice, bucuroase”, „frumoasă”, muzica nu-i mai „sonorizează” orice atom, ci îi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de mobilele apartamentului său, care, într-o noapte, o iau razna.9) Sau, cel mai plauzibil, din Fenomenele spiritismului, de Camille Flammarion, în care rapoartele referitoare la experiențele cu mediumul Eusapia Paloding relatează despre mese ridicate, mobile răsturnate, cutii muzicale, viori, tamburine, tabachere, ceasuri, perne mutate de la locul lor și de cărți care trec prin perdele, „zboară”. Cu atît mai posibil, cu cît din aceeași lucrare 10) a reținut noțiunile de „forță necunoscută” și „magnetism animal”, folosite în „Dialog de iarnă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ci și (caz rar) exuberant e „Alb”, scris în stil de cronică mondenă: „Orchestra începu cu o indignare grațioasă./ Salonul alb visa cu roze albe-/ Un vals de voaluri albe.../ Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă.../ în aurora plină de vioare,/ Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări-/ Cîntau clare sărutări.../ Larg, miniatură de vremuri viitoare...” 16) Aproape fiecare vers e o frază dintr-o astfel de cronică. Totul e argumentat în vederea sugerării farmecului, purității, voioșiei, langurosului („o tristețe armonioasă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
armonioasă”), promisiunilor de fericire (erotice). „Alb” e o filă cu impresii de bal, în care cel ce le notează se arată foarte satisfăcut. Balurile reușite („strălucite”, „splendide” etc.) durau pînă în zori, numiți, cu afectare, „auroră”: „în aurora plină de vioare”. Momentul era consemnat de fiecare dată în cronicile mondene, compuneri pleziriste, excesiv de măgulitoare: „amfitrionii, amabili, voioși și neobosiți ca ntodeauna, au făcut onorurile somptuoasei lor case, pînă cînd aurora cu degetele trandafirii... etc., etc.” 17) Poemul comentat dovedește că dansatorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
combinate cu ale luminii electrice făceau ca totul - oameni, vitrine, automobile - să pară fascinante. Orașul cu numeroase cafenele și restaurante, unde viața de zi se prelungește, cu o frenezie în plus, în viață de noapte: „Și pe publice terase/ Plîng viori sentimental.../ E parfum, bomboane/ Și desfrîu de lupanar...” 4) „Orașul prăbușirilor”! Orașul cu amanți bogați și cu „burgheze colorate”, întreținute sau neveste. Orașul mare vara, pandantul orașului mare iarna, din „Și ninge...”, văzut, în ambele cazuri, cu un ochi de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ceea ce denotă că întreținea bune relații cu directorii revistei, foștii săi elevi Gr. Tabacaru și G. Bacovia. Amănunt interesant: pentru a figura în prima parte a sumarului, cred, schița sa „Extas”, în care descrie impresiile trăite la un concert de vioară (povestitorul - pe cele de sublim; în „contrapunct”, la final, o doamnă cu „glas dulce, dulce de tot”, complet neatentă la muzică, vorbind despre partida de cărți din seara precedentă), a apărut intercalată în poemele și proza lui Bacovia.9) Redacția
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
25 aprilie 1920, p. 198. 3. în ,,Clopotul”, 1, nr. 3, 5 noiembrie 1922, p. 10. „Princese” 1. Opere, p. 41. 2. „O, rămîi”, Poezii. ediția cit., p. 71. 3. „Nunta Zamfirei”, în Versuri, ediție citată, p. 10. 4. „Cînd vioarele tăcură’’, XV, apud: Zina Molcuț, Simbolismul european, 2, Ed. Albatros, „Lyceum”, 1983, p. 457. în Opere (1938), „princese”, din același vers, e înlocuit cu „prințese” (p. 62). 5. „Concert nupțial”, în Calendarul Luceafărul 1915, p. 66. 6. „Țiganul”, în Obraze
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
La o lectură atentă îți dai seama că de aci lipsește ceva: e numit interpretul cupletului, nu și autorul lui. Acesta e Mircea Dem. Rădulescu, poet cu succese de librărie, dar controversat în critică. 7. Opere, p. 457. 8. „Cînd viorile tăcură”, XX, Opere, ediția cit., p. 66. Despre plumb 1. în grupul din revista „Versuri”, e al treilea, după „Finis” și „Gri”. în Caietul Plumb 1900 e printre ultimele. (Vezi lista în Opere, Ed. Univers Enciclopedic, 2001, p. 690). în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aur,/ Și rubin la orizont”), și cînd o înfățișează în ultima fază cromatică („Aurora violetă/ Se pătează de culori”). în „Alb” însă cuvîntul „auroră” dobîndește un soi de majestate din cauza entuziasmului cu care e trăită clipa: „în aurora plină de vioare,/ Balul alb s-a răsfirat pe neuitatele cărări”. Am motive să cred că la Bacovia, de fiecare dată, culoarea e naturală, „reală”. „Voi scrie un vers, cînd voi fi liniștit...” Am probat de numeroase ori adevărul celor spuse de poet
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în „Notița” (o, ce notiță: sînt peste 60 de pagini!) despre Charles Baudelaire, Théophile Gautier amintește de cazul lui Fernand Boissard care, tînăr, părea „mai bine dotat” decît autorul Florilor Răului. Avea o „sănătate à la Rubens”, picta, cînta la vioară, organiza cvartete, învăța limbi străine, făcea sonete, se distingea prin „ușurința de a inventa cuvîntul și fraza” ( l’invention du mot et de la phrase). Acest Boissard promitea mult în fiecare din domenii, dar nu s-a ilustrat deplin în nici unul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în degete și rezistență la efort. Freca, din veche obișnuință, dacă pot să zic așa, un arcuș pe strune, monoton; se îngîna, în singurătate, gîndindu-se aiurea ori la sine, ca-n „Toamna murind”, în care penultimul vers e „îmi cade vioara și cad ostenit”. (Opere, 1978, p. 307) E drept, sînt cîteva povești și un poem (de Petre Pascu) 334 Constantin Călin despre el și vioara sa, ba și o fotografie cu ea (din 1956), însă nu ținînd-o sub bărbie și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aiurea ori la sine, ca-n „Toamna murind”, în care penultimul vers e „îmi cade vioara și cad ostenit”. (Opere, 1978, p. 307) E drept, sînt cîteva povești și un poem (de Petre Pascu) 334 Constantin Călin despre el și vioara sa, ba și o fotografie cu ea (din 1956), însă nu ținînd-o sub bărbie și cu arcușul gata de atac, demonstrativ, ci ca pe o relicvă, tremurător. Chiar dacă poetul a acreditat legenda de compozitor și interpret („fac muzică”, îi declara
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
legenda de compozitor și interpret („fac muzică”, îi declara lui I. Valerian), n-o consider o explicație suficientă pentru muzicalitatea versurilor sale. N-am să pun niciodată aceasta pe seama faptului că și le potrivea și le însoțea cu cîntece de vioară. Dacă relația ar fi una de cauză și efect, ea ar trebui să funcționeze și la alți poeți cu calități de instrumentiști. Bacovia lua „note”, adică făcea însemnări, care aveau un ton, nu aranja portative. Apropo, nu-i ciudat oare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a condițiilor în care se cînta, ea avea sonorități metalice, de trompete, sau stridențe vocale. Muzică „de noapte”, cîntată tare, în aer liber sau muzică lăutărească amestecată cu zgomotele localurilor de consum. Mai rar muzică de salon, la clavir și vioară. Uverturile, rapsodiile, ariile din opere romantice, valsurile, cîntate de fanfare (sau „harmonii”), aveau alte culori decît cele pe care le știm azi. De aci și efectele lor diferite: „Și tot orașul întrista,/Fanfara militară”. („Fanfară”) Sau: „Orchestra evoca anii tineri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fel de sinucidere, Editura Junimea, Iași, 1998 și Amanții iluziei, Editura Timpul, Iași, 1999) are un rol esențial. Marius Chelaru o tratează într-o manieră tradițională, inspirată de lectura cărților sacre ecourile cele mai vizibile sunt cele din Cântarea cântărilor ("Viorile plâng pe inima mea/ așternându-se/ ca pletele fecioarei peste primul sărut") și textele orfice ("coapsele tale / cântec de dor") și o transcrie într-o imagistică ținând mai degrabă de idealitate, de vizionarism. În general, percepției strict senzoriale îi este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca în cu tălpile în lutul bucătăriei de vară: "cu tălpile în lutul bucătăriei de vară/ ne-am afundat copilăria în curtea lucreției/ în mijlocul ierbii vasile priponea fulgerele/ scăpate de cerul rupt din omăt/ iar noi țeseam din coada minodorei/ vioară și țambal/ și cântam în cerdacul cu păianjeni/ greierii noaptea se ascundeau/ în găurile de șarpe/ și căutau ouă să își ascută glasul// (...)// până când a venit toamna/ și au căzut frunzele prin praful verii/ și ne-am dus toți în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Junimea, Iași, 1997) și Iluzia ontică (Editura Gramma, Iași, 2002) tematizează în genere fie îndoiala existențială, fie travaliul artistic, când nu combină ambele forme de reflecție într-un discurs în care lucirile autoironice capătă un relief nou, de tușă suprarealistă: "Vioara începu să cânte singură,/ un cal păștea cu sexul atârnând pân' la pământ,/ din șevalet vreo zece mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os după os din trup/ și le umpleam cu dinamită
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os după os din trup/ și le umpleam cu dinamită ca pe niște pipe,/ lumii să fac cea mai frumoasă farsă./ Cine va limpezi culorile acestei clipe?" (Vioara). O cu totul anvergură au poemele din Atelierul (Mocanorfoze I). Poem (Editura T, Iași, 2007) și Atelierul (Mocanorfoze II). Poem (Editura Cronica, Iași, 2011), texte pluriforme, adesea spectaculare, ce conferă atelierului poetic al lui Traian Mocanu aspectul unei pânze imbricate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate de dosuri de animale/ purtând bonete, pălării cu pene, lumânări./ Sălbatica feerie prin fața tronului trecea: viori, fluiere, acordeoane/ tobe și clopote răsunând absurd,/ iar arca'n care oamenii și animalele se adunaseră/ era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia de tine, din Beggarland Poema inițierii (Falii 5), editate în 2004). Pe de altă parte, vocabule
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]