67,111 matches
-
la fel cum avarul devine atașat de averea lui, oamenii pot dezvolta un atașament direct fâț] de principiile lor morale chiar dac] la început ele sunt percepute ca instrumente în realizarea fericirii. Oamenii pot dezvolta o motivație interioar] de a acționa moral, devenind astfel ființe pe deplin autonome. (Curentul utilitarist este prezentat mai pe larg în capitolul 19, „Consecințialismul” și în capitolul 20, „Utilitatea și binele”. Vezi, de asemenea, în capitolul 40, „Prescriptivismul universal”.) Utilitariștii au continuat s] enunțe principiile acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] nu presupun], așa cum susținea Hegel, nici un punct în afara istoriei și nici un singur principiu abstract drept bâz] a sa. Deși indivizii sunt influențați de comunitatea în care tr]iesc, ei pot elabora în mod rațional noi soluții pentru problemele sociale, acționând împreun] în mod constant în sensul reform]rii comunit]ții și a profilelor morale proprii. 3. Îndoielile relativiste și sceptice legate de existența unei morale eterne și, obligatoriu, universale, izvorâte din cunoașterea variet]ții codurilor și a practicilor din întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Opera lui Rawls nu indic] numai o nou] respingere a gândirii utilitariste. Ea indic] și îndep]rtarea de considerarea moralei ca fiind structurat] în jurul individului autonom și a filosofiei morale ca având m]suri de a explica cum trebuie s] acționeze un astfel de individ. Rawls susținea c] problemă drept]ții nu poate fi rezolvat] prin deciziile pe care indivizii le iau separat, chestiunile sunt mult prea complexe. Dreptatea poate fi realizat] numai prin intermediul unui fel de contract social, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
personalit]ții morale și a fundamentelor moralei (vezi capitolul 21, „Teoria virtuții”). 3) În cele din urm], s-a observat o creștere rapid] a interesului pentru probleme ridicate de nevoia de a coordona comportamentul a mai mulți indivizi pentru a acționa eficient. Dac] prea mulți oameni aleg o anumit] zon] ca loc de retragere la tar], nimeni nu va avea parte de solitudinea dorit]; decizia unei persoane de a nu merge în acel loc nu ajut] cu nimic; cum putem decide
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și nu ar putea tr]i dac] nu s-ar consideră astfel. Concepția are sens atâta vreme cât se bazeaz] pe ipoteza voinței libere. Kant susține c] această din urm] și cauzalitatea sunt compatibile, cu condiția că libertatea uman] - capacitatea de a acționa în mod autonom - s] nu fie considerat] un aspect al lumii naturale. Cauzalitatea și libertatea intervin în domenii distincte; cunoașterea ține de primă, iar libertatea de cea de-a doua. Soluția dat] de Kant problemei libert]ții și determinismului este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
categoric ar fi urm]torul: un agent care adopt] un principiu al falselor promisiuni nu va dori că acesta „s] devin] lege universal]”. Dac] s-ar întâmpla acest lucru, încrederea s-ar pr]buși, iar agentul nu ar mai putea acționa pe principiul inițial al falselor promisiuni. Acest experiment imaginat demonstreaz] c] un principiu al falselor promisiuni nu poate fi universalizat, deci nu poate fi inclus printre principiile împ]rt]site de orice pluralitate de agenți. Maximă respingerii falselor promsiuni este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a cerinței respectului pentru individ. În loc s] se pretind] verificarea universalit]ții principiului, ni se cere în mod mai puțin direct s] action]m astfel încât s] respect]m sau cel puțin s] nu afect]m capacit]țile altora de a acționa (oferindu-le posibilitatea de a acționa pe baza maximelor pe care noi înșine le adopt]m). Formulă „Scopului în Sine” este, de asemenea, folosit] pentru a distinge dou] formă de eșec moral. A folosi o alt] persoan] înseamn] a o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] se pretind] verificarea universalit]ții principiului, ni se cere în mod mai puțin direct s] action]m astfel încât s] respect]m sau cel puțin s] nu afect]m capacit]țile altora de a acționa (oferindu-le posibilitatea de a acționa pe baza maximelor pe care noi înșine le adopt]m). Formulă „Scopului în Sine” este, de asemenea, folosit] pentru a distinge dou] formă de eșec moral. A folosi o alt] persoan] înseamn] a o trata ca obiect sau unealt] și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de luat. Dac] vom reuși s] îl respect]m, atunci vom fi ar]țâț, din punctul de vedere al lui Kant, respect pentru individ și pentru demnitatea uman]. Celelalte formul]ri ale imperativului categoric reunesc perspectivele celui care încearc] s] acționeze pe baza principiilor care ar putea fi acceptate de c]tre toți ceilalți și care respect] capacit]țile de a acționa ale tuturor celorlalți. Kant utilizeaz] retorica creștin] tradițional] și concepția lui Rousseau asupra contractului social pentru a contura imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
respect pentru individ și pentru demnitatea uman]. Celelalte formul]ri ale imperativului categoric reunesc perspectivele celui care încearc] s] acționeze pe baza principiilor care ar putea fi acceptate de c]tre toți ceilalți și care respect] capacit]țile de a acționa ale tuturor celorlalți. Kant utilizeaz] retorica creștin] tradițional] și concepția lui Rousseau asupra contractului social pentru a contura imaginea unui „Regat al Scopurilor în Sine” în care fiecare individ este în același timp surs] de legi și supus legilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ca și pentru Rousseau, autonomia nu înseamn] numai voința liber] sau independența fâț] de ceilalți, ci și acel tip de control care ține cont și de statutul moral similar al celorlalți. A fi autonom, în viziunea lui Kant, înseamn] a acționa moral. Etică lui Kant: problemă libert]ții, a religiei și a istoriei Structura concepției kantiene este dezvoltat] în mai multe direcții diferite. Kant argumenteaz] de ce ar trebui s] consider]m imperativul categoric ca principiu rațional obligatoriu și cum se aplic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lor nu trebuie s] dovedim libertatea. Totuși, trebuie s] încerc]m conceptualizarea leg]turii dintre ordinea natural] și libertatea uman], acceptând versiuni ale „postulatelor” și „speranțelor” care fac leg]tură dintre cele dou]. În cele din urm], angajamentul de a acționa moral depinde de a nu consideră (prin postulat sau speranț]) ordinea natural] ca fiind incompatibil] cu intențiile morale. „Etică lui Kant” Numeroase critici ale operei kantiene s-au cristalizat într-un curent independent cunoscut că „etică lui Kant”. Unii susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dintre afirmația c] agenții liberi trebuie s] fie capabili de acțiuni autonome (în sensul kantian sau în cel al concepției lui Rousseau care leag] autonomia de moral]) de afirmația c] agenții liberi acționeaz] întotdeauna autonom. Imputabilitatea presupune capacitatea de a acționa autonom, dar este posibil ca aceast] capacitate s] nu fie întotdeauna exercitat]. Acțiunile incorecte nu sunt într-adev]r autonome, dar ele sunt mai degrab] alese decât induse mecanic de dorințele sau de inclinațiile noastre. vii. Etică kantian] Etică lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi mai simplu? Aparentă simplitate a abord]rii este totuși înșel]toare, deoarece ea cuprinde teorii diferite care ofer] explicații divergențe pentru conținutul și forță normativ] a „contractului”. Morală contractualist] ne cere s] „ne al]tur]m celorlalți pentru a acționa în moduri pe care fiecare, împreun] cu ceilalți, le putem accepta drept standard moral comun” (Diggs, 1982, p. 104). Dac] nu oper]m ins] cu o definiție a contractului liber și rațional, atunci aproape orice teorie poate fi descris] ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru ei; și eu pot fi unul dintre ei. Combinat] cu principiul v]lului ignorantei, ipoteza interesului propriu are același efect cu cea a bun]voinței, deoarece trebuie s] m] identific cu oricare alt membru al societ]ții și s] acționez ca si cum binele acestuia ar fi la fel cu al meu. În acest fel, acordurile realizate din poziția inițial] acord] tratament egal tuturor. Poziția inițial] „reprezint] egalitatea dintre ființele umane în calitatea lor de persoane morale” (Rawls, 1971, p. 190), și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a explica rațiunea respect]rii obligațiilor morale. Susținând c] apelurile la normele etice sunt „artificiale”, Buchanan sugereaz] c] teoreticienii kantieni au eșuat în a g]și o motivație „real]” pentru acțiunea moral]. Dar de ce ar trebui ca motivația pentru a acționa moral s] fie neap]rât una moral]? Pentru Kant și adepții s]i contemporani, c]utarea unei motivații ne-morale pentru acțiunea moral] nu este necesar] - oamenii pot fi motivați s] acționeze moral doar prin înțelegerea motivelor morale de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Dar de ce ar trebui ca motivația pentru a acționa moral s] fie neap]rât una moral]? Pentru Kant și adepții s]i contemporani, c]utarea unei motivații ne-morale pentru acțiunea moral] nu este necesar] - oamenii pot fi motivați s] acționeze moral doar prin înțelegerea motivelor morale de a face astfel. Acest proces poate p]rea „artificial” pentru cei care adopt] o viziune hobbesian] a raționalit]ții, dar problema este tocmai raportarea la aceast] viziune. La fel cum obiectivitatea moralei nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
asigure soluționarea conflictului (cum ar fi interdicția de a ucide). Ins], în acest caz, nu funcționeaz] principiile egoismului etic, întrucât este exclus] modalitatea de soluționare autoritar] a conflictelor interpersonale de interese, din moment ce o asemenea reglementare presupune, în anumite situații, a acționa contrar intereselor proprii (din considerente de natur] etic]), iar în alte situații presupune interdicția de a acționa în scopul binelui personal. În acest sens, egoismul etic este incompatibil cu doctrina reglement]rii conflictelor etice, deoarece accept] doar principii sau precepte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
egoismului etic, întrucât este exclus] modalitatea de soluționare autoritar] a conflictelor interpersonale de interese, din moment ce o asemenea reglementare presupune, în anumite situații, a acționa contrar intereselor proprii (din considerente de natur] etic]), iar în alte situații presupune interdicția de a acționa în scopul binelui personal. În acest sens, egoismul etic este incompatibil cu doctrina reglement]rii conflictelor etice, deoarece accept] doar principii sau precepte aferente autorit]ții personale; aceste principii m] pot îndrept]ți s] îmi ucid bunicul, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
toarea idee: nu este niciodat] lipsit de rațiune s] urmezi binele propriu și nici s] înf]ptuiești ceea ce este obligatoriu sau de așteptat din punct de vedere moral și c] atunci când acestea dou] se afl] în opoziție, este bine s] acționezi potrivit rațiunii. Sidgwick a fost nemulțumit (pe bun] dreptate) de aceast] „bifurcare” a rațiunii pragmatice, precum și de unică soluție la care a putut ajunge: aceea a existenței unei zeit]ți care, în situații de conflict între ceea ce este bine și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
zeit]ți care, în situații de conflict între ceea ce este bine și ceea ce este avantajos (între bine și câștig), acord] o r]splat] corespunz]toare binelui și sancționeaz] câștigul, determinându-i pe oameni s] cread] c] este mai rațional s] acționeze conform moralei decât s] realizeze ceea ce convine propriilor interese, date fiind recompensele și pedepsele amintite. Dar de ce ar atribui o zeitate (care se presupune a fi ea ins]și o ființ] rațional]) recompense atât de vaste pentru îndeplinirea obligației morale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
utarea binelui colectiv. Deși acești oameni nu privesc interesul personal și pe cel colectiv ca fiind niște finalit]ți dezonorante sau care ar trebui evitate în virtutea moralei, sunt de p]rere c] acestea nu constituie un temei suficient pentru a acționa. Susțin]torii teoriei amintite consider] c] exist] acțiuni greșite prin ele însele și care, prin urmare, nu pot fi acceptate ca mijloace de realizare a nici unui scop, fie el admirabil sau obligatoriu din punct de vedere moral. (intensitatea caracterului prohibitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
p. 9)... faptul c] urm]rile finale sunt pozitive nu garanteaz] corectitudinea acțiunilor care le-au produs. Aceste dou] aspecte nu sunt doar diferite din punct de vedere deontologic, ci mai mult decât atât, corectitudinea este anterioar] binelui. Pentru a acționa corect, subiecții trebuie s] se abțin] de la acele fapte cunoscute deja ca fiind greșite. Aceste condiții restrictive se concretizeaz] în reguli, legi, constrângeri deontologice, interdicții, restricții sau norme pe care le voi numi, măi general, „constrângeri deontologice”. Conform viziunii deontologice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și prin interpretarea noțiunii de influent], f]când apel la distincția dintre intenție și prevedere. Astfel, inc]lcarea constrângerii deontologice privind r]ul f]cut unui om nevinovat are loc numai atunci cand aceast] fapt] este intenționat]. Alegerea de a nu acționa tocmai pentru a nu face r]u cuiva, precum și consecințele negative pe care mijloacele și finalitatea intenționate le-ar putea avea asupra celorlalți, nu constituie o inc]lcare a principiilor deontologice, cu toate c] ele ar putea fi supuse criticilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
încerc]rile consecințialiștilor de maximizare a bun]st]rii și minimizare a r]ului sunt considerate a fi incompatibile cu respectul fâț] de alte persoane. În lipsă deținerii unei averi minime, care include chiar și viața proprie, omul nu poate acționa în calitate de ființ] rațional]. Atunci când, potrivit principiilor deontologice, alegem moartea a cinci persoane pentru una singur], nu ne facem oare vinovați de lipsă de respect pentru cele cinci? În sfârșit, chiar dac] ar fi posibil] g]sirea unor argumente plauzibile în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]