KorAP: Find »[drukola/base=consta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2579 2580 2581 ...2826 >

70,637 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

critică. Mai jos este redată schema întocmită de autori: Figura 6. Cadrul și tipologia analizei discursive Sursa: N. Phillips și C. Hardy (2002, p. 20) Câteva mențiuni sunt necesare pentru clarificarea schemei de mai sus. În ceea ce privește axa verticală text-context, diferența constă în gradul de focalizare a investigației pe texte individuale vs. centrarea mai pregnantă pe contextul societal înăuntrul căreia textele studiate capătă semnificație. Analizele textuale (orientate mai degrabă înspre texte singulare) țin și ele cont de contextul social, însă fac referire

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pretins cunoscut adevăr istoric. Cu toate că susținem posibilitatea principială a cunoașterii istorice de a ajunge la concluzii adevărate despre realitatea trecutului, pentru scopurile de față renunțăm la pretenția personală de a cunoaște adevărurile istoriei românești. Consecința logică a îmbrățisării agnosticismului epistemologic constă în faptul că miza centrală va fi dată exclusiv de reușita decelării discursului înscris în manualele de istorie națională, a principiilor sale generative și a mecanismelor care o reglementează și îi guvernează producția. O miză subordonată acesteia este dată de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
această bază metodologică nu condamnă ineluctabil la un empirism trivial capabil să ofere doar un descriptivism steril teoretic. Cercetătorul social ce mânuiește metoda analizei documentelor poate evita, cu puțin efort și simț teoretic, ceea ce ar putea fi numită eroarea empiristă, constând în "confundarea științei cu acea vană erudiție care acumulează mașinal fapte" (Comte, 1999, p. 26). Dimpotrivă, metoda analizei discursive, mobilizată de un cercetător imaginativ, pune la dispoziția acestuia o platformă metodologică robustă de analiză a datelor empirice. Mânuită cu dexteritate

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
până la sfârșitul secolului acest proces de profilare a memoriei naționale să fie în mare parte finalizat. Demersul analitic desfășurat în cele ce urmează este tributar teoriei cadrelor sociale dezvoltată de M. Halbwachs (1992) [1925], a cărei principală inovație ideativă a constat în susținerea că memoria individuală este întotdeauna încadrată într-un context social (familie, grup de prieteni, colectiv profesional, confesiune religioasă etc.), în sensul că individul își amintește evenimente și experiențe din trecut doar prin prisma grupului, ca membru al unei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
profitabilă pentru statul habsburgic. Până la politicile educaționale inițiate de împărăteasa Maria Tereza, a cărei domnie s-a întins peste patru decenii (1740-1780), educația în teritoriul imperiului a fost lăsată în apanajul bisericilor. Corolarul logic al încadrării ecleziale a educației a constat în faptul că conținutul învățământului a avut în exclusivitate o coloratură religioasă. În timpul lungii domnii a împărătesei, statul habsburgic își manifestă interesul față de educație, redefinindu-și radical atitudinea față de aceasta din indiferență statală și delegare în jurisdicția bisericii în preocupare atentă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în meserii specifice meșteșugarilor și negustorilor, în timp ce progeniturile nobilimii erau pregătite educațional pentru o carieră de funcționari, administratori sau ofițeri (Pascu et al., 1983, pp. 239-240). O altă specificitate a legislației din 1777 față de Regulamentul școlar general din 1774 a constat în menționarea faptului că educația pe teritoriul ungar trebuia să fie făcută în limba maternă. Fiecare "națiune" era împuternicită să organizeze învățământul în limba proprie, introducându-se pe lângă aceasta prevederea predării limbii germane, pe care Curtea intenționa să o instaleze

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
istorie. Înainte de orice, educația publică derulată în statele danubiene modelează supusul religios, loial mai întâi Bisericii și Credinței, abia apoi Domnului și Patriei. Într-un univers școlar dominat de bucoavne și texte religioase, în care finalitatea educației era programată a consta în formarea de creștini cu frica lui Dumnezeu înzestrați cu abilități practice minimale pentru îndeplinirea obligațiilor religioase, primul fior patriotic este introdus de către Grigore Pleșoianu în 1828 prin Abecedar înlesnitor pentru învățătura copiilor. Desigur, nu este vorba de un manual

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și principiul naționalității care constituie firele roșii ce străbat de la un capăt la altul narațiunea istorică a principatului Țării Românești. Pentru prima dată în istoriografia românească este fără echivoc identificabil un "naționalism retrospectiv" (Smith, 2002, p. 32) explicit și manifest, constând în proiectarea în trecut a ideii și aspirației de unitate națională și politică a tuturor etnicilor români din toate teritoriile populate de aceștia. Această reconfigurare a istoriei românilor în cadrul definit de ideile de naționalitate și unificare politică este unul dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
al Școlii Ardelene este opera lui Kogălniceanu, care prin Cuvânt pentru deschiderea cursului de Istorie Națională în Academia Mihăileană din 1843 a rostit discursul manifest al romantismului istoriografic. Punctul de inflexiune în care este detectabilă detașarea de paradigma Școlii Ardelene constă în condamnarea "romanomaniei", instalată în cultura română ca teză istoriografică sacrosanctă. Deși îl elogiază pe Petru Maior, pe care, într-un limbaj specific unei evanghelii a naționalismului, îl asemuiește cu "un Mois [care] a deșteptat duhul național, mort de mai

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
arătându-se, idee care va fi ținta secolilor viitori și a tutulor voevozilor cei mari" (Bălcescu, 1894, p. 28). Desigur, Bălcescu este victima a ceea ce L. Febvre (1982, p. 5) [1942], marele istoric al Școlii analelor, a numit "anacronism psihologic", constând în atribuirea protagoniștilor din vremurile trecute a unor intenții, credințe sau aspirații prevalente epocii contemporane. Fiecare epocă istorică este caracterizată de propriul său "utilaj mental" (outillage mental, termenul îi aparține aceluiași Febvre). Ignorarea diferențelor cognitive existente între epoci diferite prin

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
care definesc paradigma latinistă sunt: latinitatea absolută a poporului român, identitatea romano-română, continuitatea romanică după retragerea aureliană, unitatea etnico-teritorială a românilor și a spațiului românesc, spiritualitatea creștină timpurie a poporului român. Cea mai importantă inovație adusă de romantismul pașoptist a constat în centrarea discursului istoriografic pe ideea de unitate politică a neamului românesc în aceeași autoritate statală (cu un accent mai apăsat pe unirea principatelor danubiene, "valachii transdanubieni", cum îi numește Kogălniceanu pe românii ardeleni, neintrând în pragmatica politică a vremii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1845, pp. 92-93). Apoi, în finalul Precuvântării sale la Manual..., Albineț laudă ideile veacului al XIX-lea (patriotismul și iluminismul asociate cu Petru Maior și Școala Ardeleană), comparându-le cu "focul lui Promiteu adus din ceriu", al căror efect a constat în "a aprinde în inimele tinerimei Românilor sentimentul civilizației" (Albineț, 1845, p. XXX). În spiritul formulei de încheiere a rugăciunilor creștine - amin! -, Albineț își încheie Precuvântarea cu această năzuință: "Fie ca lucrul început întru renașterea morală și politică a Românilor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
alcătuită din state naționale aflate în competiție unul cu celălalt. În termeni inspirați din repertoriul concepual elaborat de A. Toynbee, "riposta" universală a societăților europene statalizate la "provocarea" ridicată de sistemul interstatal cristalizat în decursul secolului al XIX-lea a constat într-o serie de măsuri succesiv-corelative: a) într-o primă instanță, statele-națiune au reacționat prin declararea educației publice de masă ca scop de interes național, asumându-și țelul de a înființa și instituționaliza un sistem de învățământ național; b) acestei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
asumându-și țelul de a înființa și instituționaliza un sistem de învățământ național; b) acestei asumări declarative a interesului național în educația publică i-a urmat legiferarea obligativității școlarizării; c) pasul următor, în continuarea logică a celor deja făcuți, a constat în crearea ministerului educației de stat, ca for organizațional suprem însărcinat cu responsabilitatea instituțională asupra învățământului public; d) măsurile luate au fost încununate prin stabilirea autorității jurisdicționale statale asupra tuturor unităților de învățământ, atât asupra celor existente în jurisdicția altor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
15 409 1.542 48.677 37.915 33.522 25.421 Sursa: Anuarul Statistic al României 1912 (p. 459) și 1928 (p. 430) Și pe plan curricular sunt sesizabile motificări importante. Pentru interesele noastre, cea mai notabilă schimbare a constat în introducerea istoriei țării ca materie obligatorie de studiu în învățământul primar obligatoriu. Legea stipulează următoarele obiecte de studiu ca având caracter obligatoriu: citirea și scriere, catehismul, noțiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria țării, de dreptul legislativ

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de forță ale naționalismului etnic cu tente xenofobice și exclusiviste. Patriotismul civic este deturnat înspre un naționalism etnic. În paralel, se produce și tranziția de la accident la destin, de la hazard la necesitate istorică. Florian Aaron o spune tranșant: patriotismul "patologic", constând într-o "nemăsurată iubire egoistică de cei de un neam și sânge cu dânșii", este produsul obișnuinței (Aaron, 1843, p. 7). Acest patriotism de neam și sânge rezidă în faptul că cineva "s-a întâmplat ca să se nască și să

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
propriul său panteon al figurilor eroice, în centrul cărora au fost plasați Mihai Viteazul în Țara Românească, Ștefan cel Mare în Moldova, respectiv Iancu de Hunedoara în Transilvania. O altă consecință a Unirii principatelor din 1859, corelativă unificării istoriografice, a constat în construirea unui panteon național unitar, în care "Mihai, Ștefan, Corvine", după cum răsună versul imnului național compus de Andrei Mureșanu în zorii revoluției din 1848, au fost aduși în același cadru de referință istoric. Asistăm în această perioadă la un

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
gata a-și jertfi viața pentru Țară și Tron, în orice împrejurare", stipulează unul din Principiile Generale ale Regulamentului Serviciului Interior pentru trupele de toate armele din 1921. Ultima stație de naționalizare - poziționată în urma educației primare și a instrucției militare - consta în școlile de adulți. Dacă învățământul elementar avea sarcina ideologică de naționalizare primară, iar instrucția militară pe cea de naționalizare secundară, educația adulților trebuie văzută ca un proces de "re-naționalizare", i.e., resocializare în spiritul ideii și ideologiei naționale. Astfel, școlile

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1927, p. 170). Anticipând ceea ce legionarismul a transformat într-un adevărat cult al morții, poetul din Rășinari care va ajunge prim-ministru în guvernul Goga-Cuza a fost unul din principalii creatori ai "catehismului datoriilor noastre" naționale, în care imperativul moral consta în a face "din hetacombele noastre piedestalul gloriilor de mâine" (Goga, 1927, p. 26). Principiul forță din care s-au împărtășit toate formulele de extremă dreapta a fost "ideia națională", care, desfăcându-se progresiv în conștiința românească, "a cucerit toate

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pentru a rezulta ceea ce poate fi numit cronotopul matricial în coordonatele căreia se desfășoară drama istorică românească. Dacia Traiană este orizontul spațial în cadrul căruia s-a precipitat țâșnirea în "istorie" a românismului. Tragedia originară a destinului românismului în istorie a constat însă în năvălirea valurilor de popoare migratoare, care au anihilat angajarea proto-românilor în istorie. "Începuturile românismului coincid astfel cu o "retragere" din "istorie"" (p. 227). Metaforicitatea neprelucrabilă a limbajului blagian obligă imperativ la reproducere, ca în cazul de față, în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
poporului nostru nu s-a desfășurat în mod izolat; ea se împletește cu istoria popoarelor vecine țării noastre" (p. 3). Consecința nefastă pe planul psihologiei colective a integrării istoriei naționale în istoria universală și a comparării cu popoarelor vecine a constat în dezvoltarea unei conștiințe acute și resemnate a inferiorității, cel mai intens prezentă în Prefața scrisă de D.D. Patrașcanu (1937) la Istoria Românilor pentru clasa a IV-a secundară din care vom reproduce un paragraf relevant: Desigur istoria popoarelor apusene

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
făcut parte din creația divină, Stăniloae introduce concepția de creaționism germinativ. Să îl lăsăm pe Stăniloae însuși să dea glas acestei bizare acrobații argumentative prin care se străduie să dezvolte o teologie primordialistă a națiunii: "[...] creațiunea propriu zisă n-a constat într-o arătare a lumei în forma ei deplin desvoltată, cu toate speciile și varietățile lucrurilor din ea. Dumnezeu a creat numai semințele lucrurilor, dar în aceste semințe se cuprind potențial toate formele ulterioare ale lor. [...] Dezvoltarea lumii e o

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
memoria națională în trena ridicării principatului România la regat în 1881) în principiul dinastic (ulterior momentului încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia în 1922). 3.4. Antinaționalism comunist (1947-1964) 3.4.1. Cadrul politic Urmările teritoriale ale războiului au constat în recuperarea Transilvaniei de nord (prezentată ca un cadou din partea lui Stalin care gira politic prin aceasta noua guvernare comunistă de la București). Basarabia și nordul Bucovinei erau încorporate însă în URSS. Anul 1948 a cunoscut lansarea pachetului de reforme structurale

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
capul listei de priorități de pe agenda politică a autorităților socialiste. Centralizând controlul asupra educației prin introducerea curriculelor unitare și a manualelor unice standardizate, autoritățile comuniste au încercat să materializeze ceea ce J.V. Wertsch (2004, pp. 85-86) a numit "visul statului totalitar", constând în impunerea unei "reprezentări univoce fără rival a trecutului, cel puțin nu în sfera publică". Reforma stalinistă a învățământului românesc a urmărit să transforme școala dintr-un incubator al naționalismului, laborator de producere a lui "homo nationalis", într-un locus

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în prezenta discuție este vorba despre o "revoluție mnemonică avortată" și nu despre una socio-politică, întrucât proiectul comunist desfășurat în societatea românească, în ciuda contorsiunilor pe care le-a suferit de-a lungul timpului, a fost unul de succes, dovada supremă constând tocmai în prelunga durată a rezistenței formațiunii socio-politice socialiste (din 1947 până în 1989). 3.5. Naționalism comunist: torsiunea națională a comunismului (1964-1989) 3.5.1. Cadrul politic Faza stalinismului represiv a comunismului românesc, în care noile autorități au recurs la

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]