7,219 matches
-
cimitirul de altădată al orașului. Iozefina povestea că visase (și asta i-o spusese numai lui) cum ajunsese cumva între nișe singură, și ar fi văzut cum, deschizându-se un sicriu, o mână de cadavru se-ntinsese s-o tragă înăuntru, că o luase repede la fugă, dar la fiecare pas, se împiedica și cădea sau se agăța de tot felul de arbuști care o zgâriau. - Cred că dacă aș fi obligată să stau singură în fosă- zicea ea - în câteva
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
finalul textului, Roji, bibliotecara ne anunță că iese să-și cumpere ceva de mâncare și, dacă apare cumva vreun client, ne roagă să-i ținem locul. O ninsoare slabă parcă împrospăta aerul, și nu numai afară. Parcă ninsoarea tăbărâse și înăuntru. Ieșirea lui Roji produse între noi, văzându-ne singuri, un fel de electriezare. Cum auzi una ca asta, Iozefina întoarse capul spre mine zâmbind ca și cum ar fi zis: Nici nu se poate mai bine! și înfiorată, începu să dea semne
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și înțelese că orice rezistență ar fi fost zadarnică. Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl mai ținea și, scoțând pistolul din tocul ce-i atârna de centiron, își continuă drumul spre cel mai mare cort. Dispăru înăuntru și după un minut se auzi o detunătură seacă și amară. Ieși apoi afară și făcu un semn spre doi soldați, ce alergară după el. Când reapărură, îl târau după ei pe bătrânul care își clătina capul și plângea molcom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înăbușitor, fiindcă rădăcinile lor se adânceau în apa clară și răcoroasă a sute de izvoare și nenumărate puțuri. Era, într-adevăr, un spectacol frumos, chiar și cu soarele ce te bătea în cap, drept și imparțial, dezolant și copleșitor, pentru că înăuntru, în imensul birou întunecos, apărat de exterior de geamuri groase și perdele fine, albe și imaculate, aerul condiționat menținea permanent, zi și noapte, în toate anotimpurile anului, aceeași temperatură, aproape de gheață, cum cerea fără nici o discuție guvernatorul Hassan-ben-Koufra, ca să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că pe acești temniceri îi cunoștea, pe fiecare în parte, știa numele și gusturile fiecăruia și mai știa și că li se tăiase beregata în propriile lor paturi. Traversă curtea fără grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii și privi înăuntru, punându-și mâinile streașină la ochi ca să evite reflexele luminii în geam. Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu cearșafuri murdare ce nu lăsau să se vadă nici măcar o pată din sângele absorbit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
s-a nimerit ca și tata să fie prin preajmă. Era chiar în fața biroului directorului. După ce n-am reușit să-i fac să înțeleagă cum se născuse în mine acest puternic sentiment pentru poporul frate congolez, tata a fost invitat înăuntru. I s-a explicat că s-a luat hotărârea premierii mele: voi fi trimis în concediu, trei zile, vreme în care trebuie să reflectez profund la multe chestiuni ale vieții. Mi se întâmpla rar, dar povestea asta cu "vreme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sunt ale noastre, ale poporului, ale mele. Cum să scot eu bilet, ca să intru la mine în casă?... Aici cerberii erau mai scoși din boale, aveau puterea să râdă, îmi dădeau câte o palmă peste ceafă și-mi făceau vânt înăuntru. Unii chiar se amuzau, atunci când reveneam: "Atenție! A venit poporul în vizită!" Hâtrul de la Antipa mă întâmpina, în poziție de drepți, salutând cu "Onor la popor!" Ninetistele însă au devenit o adevărată făbricuță de bani pentru mie... Vai, tu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Întrerupă solitudinea crescândă și șterse sticla cu degetele, la timp pentru a vedea o fată subțiratică, În balonzaid alb, dispărând În lungul coridorului, spre clasa a doua. O dată se deschise ușa și un bărbat mai În vârstă aruncă o privire Înăuntru. Avea o mustață căruntă, purta ochelari și o pălărie moale, ponosită. Myatt Îi spuse În franțuzește că acest compartiment era ocupat. — Un loc, spuse omul. — Doriți la clasa a doua? Întrebă Myatt, dar omul clătină din cap și trecu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui. Dacă aș putea dormi, se gândi el cu jind, mi-aș putea aminti cu mai multă claritate toate lucrurile pe care trebuie să mi le amintesc. Ușa cazanului se deschise, iar lumina și dogoarea furnalului răzbătură pentru o clipă Înăuntru. Mecanicul deschise complet regulatorul și platforma vibră de greutatea vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se gândi ea cu amărăciune și sări. Ateriză În genunchi, pe treaptă, tocmai În momentul când capătul peronului rămase În urmă. Ultimul semnal luminos dispăru. Sub apăsarea trupului ei, ușa se deschise spre interior, și femeia se prăbuși pe spate Înăuntru, pe coridorul vagonului. Se ridică, proptindu-se de perete și având grijă de umărul care o durea, apoi se gândi cu un triumf amar: Mabel Zăpăcita a urcat la bord. Lumina dimineții se strecură printr-o fantă a jaluzelei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cuvintele precedente și vulgaritatea suspiciunii ei zăceau ca o barieră de clasă Între ei. — Dă-mi poșeta dumitale, spuse el. Ea i-o Întinse, rămânând Întoarsă cu spatele, și auzi cum degetele lui deschid Închizătoarea. — Uite aici. L-am pus Înăuntru. Nu trebuie să-l folosești neapărat. Poți să stai aici doar când vrei. Și să dormi aici când ești obosită. Sunt obosită, se gândi ea. Aș putea dormi aici ore Întregi. Spuse cu o voce Încordată, ca să-și ascundă lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
venin amarnic și obscen, dar În surdină. — Ce-ați spus? — N-o să mă părăsești În starea asta până când nu-l găsești pe doctor, așa-i? Uite, compartimentul meu este la capătul culoarului. Acolo e și nepoata mea. Eu mă duc Înăuntru și poate Îl aduci tu. O urmări pe Coral Musker cum dispare și se strecură În toaletă. Trenul se opri brusc și Începu să dea În spate. Domișoara Warren recunoscu prin geam clopotnițele din Würzburg și podul peste Main. Trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În pelerină, cu mâna peste căușul unei pipe, acesta pândea cu ochi mici și lucitori oamenii care treceau pe culoar. Un preot moțăia În colțul opus. Domnișoara Warren deschise ușa și păși Înăuntru. Se comportă ca un stăpân - se așeză fără a mai aștepta să fie invitată. Simțea că-i oferea omului acestuia ceva ce-și dorea, publicitate, iar ea nu câștiga nimic corespunzător În schimb. Nu era nevoită să-i vorbească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de rama ochiului de sus. — Cel de jos, șopti Josef, nu cel de sus. Mă crezi acrobat? Când geamul se ridică, el dovedi multă agilitate pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el! O amenință cu degetul, În joacă: — Tu și cu mine, Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
jur după un scaun și-l propti sub clanță, așa Încât ușa să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea roșie, un balansoar, câteva măsuțe ici și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încă roșie de la temperatura flăcării. — Eu și cu Anna... spuse el. — Spune odată, ticălosule! țipă Herr Kolber la el. — Eu și cu Anna suntem prieteni. Îmi pare foarte rău, Herr Superintendent, că m-ați prins astfel. Anna m-a invitat Înăuntru. — Anna? spuse Herr Kolber, nevenindu-i să creadă. De ce? Șoldurile lui Joseph se agitară din cauza stânjenelii. — Păi, Herr Kolber, vedeți cum devine situația... Eu și cu Anna suntem prieteni. — Anna, vino Încoace! Ușa se deschise Încet și Anna ieși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pună haina, Întrebase mecanic și fără undă de interes: „Cum merg operațiile?“ Era limpede că-l luase pe Czinner drept un hoț. Apoi trebuise să se-ntoarcă În prăvălie pentru a vinde un Almanach Gaulois unui școlar ce se furișase Înăuntru. „Mărșăluiți, voi, slavi, mărșăluiți!“ Omul care scrisese muzica imnului fusese ucis cu baioneta În fața tribunalului. — Pui Înăbușit! Friptură de vițel... Chelnerii Își făceau drum de-a lungul vagonului și sparseră liniștea momentului. Toți Începură să vorbească deodată. — Am constatat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mă acceptă la jocul lor de cărți. Probabil câștigă Într-o zi cât câștig eu Într-o săptămână și mai sunt și plătiți, Își spuse el, socotind cât i se trage din soldă pentru mâncare, cazare și Încălzire. — Maiorul este Înăuntru? Întrebă el când ajunse la postul de gardă și apoi bătu cu timiditate la ușă. Ar fi trebuit să transmită mesajul prin intermediul sergentului, dar acesta era plecat, și de fapt nu se știe niciodată când poate apărea ocazia de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea. Nu trebuie să pierd trenul. — Nu fi speriată, spuse el. O să le explic eu și or să-ți dea drumul În cinci minute. Trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Trebuie să-i lași să te percheziționeze, dacă asta vor. Au luat scrisoarea? Nu. — Mai bine dă-mi-o mie. Nu vreau să te bag În nici un bucluc. Ea Întinse mâna și În acel moment se deschise ușa. Soldatul veni Înăuntru, zâmbind Încurajator, și-i luă scrisoarea. Doctorul Czinner vorbi cu el, iar omul spuse și el ceva repede. Avea ochi terni, nefericiți. După ce plecă din nou, dr. Czinner Îi spuse fetei: — Nu-i place. I s-a spus să pândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
A fost foarte bun cu mine. E cu totul altfel decât alți evrei. Ei sunt În general atenți, dar el... el este liniștit. Cred că este un bărbat deosebit de norocos, spuse dr. Czinner. Ușa se deschise și doi soldați Împinseră Înăuntru un alt bărbat. Dr. Czinner Înaintă repede și puse piciorul În ușă. Le vorbi soldaților cu voce scăzută. Unul din ei răspunse, celălalt Îl Împinse Înapoi și trânti ușa, pe care o Încuie pe dinăuntru. — I-am Întrebat de ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cel aproape domn. Apoi, cu o voce ceva mai Înaltă, el cântă partea fetei. Glasul Îi era mai puțin aspru și s-ar fi putut să fi fost cândva frumos. Unul din soldații de pază veni la fereastră și privi Înăuntru, iar Josef Grünlich Începu să plângă Într-un mod absurd, teutonic, gândindu-se la orfanii din zăpadă și prințesele cu inima de gheață și nici o clipă la Herr Kolber, al cărui trup era purtat acum prin zăpada cenușie din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]