6,901 matches
-
1218, vărul lui Borilă, Ioan Asan a revenit din exil și l-a înfrânt pe Borilă, care se închisese în Tărnovo. După un asediu de circa șapte luni, Borilă a fost nevoit să fugă, însă a fost capturat de către noul țar, Ioan Asan al II-lea, care l-a orbit și l-a închis într-o mănăstire. De pe urma primei sale căsătorii, văduva lui Ioniță Caloian, Borilă ar fi avut o fiică, al cărei nume nu este cunoscut și care s-a
Borilă () [Corola-website/Science/324373_a_325702]
-
nartex prezintă viața sfântului Nicolae. Pictorul a extras unele aspecte din stilul de viață contemporan. În "Minunea de pe Mare", nava și costumația marinarilor amintește de flota venețiană. Portretele ctitorilor bisericii — sebastocratorul Caloian și al soției sale Desislava, precum și cele ale țarului bulgar Constantin Tih și Tsaritsa Irina, sunt considerate a fi printre cele mai impresionante și pline de viață fresce din biserică, aflându-se pe zidul său de nord. Pe lângă primul stat de fresce din secolele al XI-lea-al XII
Biserica Boiana () [Corola-website/Science/326744_a_328073]
-
Sud. Doar în 2008, a atras 900.000 de vizitatori. Mănăstirea apare pe aversul bancnotei de 1 leva, emisă în 1999. Tradiția spune că fondatorul mănăstirii a fost pustnicul Sf. Ivan din Rila, al cărui nume îl poartă, în timpul domniei țarului Petru I (927-968). Pustnicul a locuit de fapt într-o peșteră fără vreo posesiune materială, nu departe de locul mănăstirii, iar complexul a fost construit de ucenicii săi, care au venit în munți să învețe de la el. Încă de la înființare
Mănăstirea Rila () [Corola-website/Science/326749_a_328078]
-
complexul a fost construit de ucenicii săi, care au venit în munți să învețe de la el. Încă de la înființare, mănăstirea Rila a fost susținută și respectată de conducătorii bulgari. S-au efectuat donații substanțiale aproape înfiecare an de către aproape toți țarii celui de al Doilea Imperiu Bulgar până la cucerirea otomană, făcând din mănăstire un centru cultural și spiritual al conștiinței naționale bulgare, care și-a atins apogeul între secolele al XII-lea și al XIV-lea. a fost reconstruită în poziția
Mănăstirea Rila () [Corola-website/Science/326749_a_328078]
-
avea moșia, a primei școli din comună (1865) precum și a bisericii „Sf. Nicolae” (1884-1892), construită în stil slavon-bizantin de inginerul Ioan Bacalu după planurile arhitectului rus , director al Institutului de Ingineri „Împăratul Neculai I” din Petrograd, cunoscut pentru realizarea monumentul țarului Alexandru al II-lea de la Kremlin. Gheorghe Ruset-Roznovanu a contribuit, de asemenea, la înființarea spitalului din localitate (1892), la construirea clădirii primăriei și la realizarea căii ferate Bacău-Piatra Neamț și a gării din Roznov. Neavând descendenți direcți, colonelului Gheorghe Alexandru
Gheorghe Ruset Roznovanu () [Corola-website/Science/326859_a_328188]
-
în cercurile naționaliste ruse, Alexandru I nu s-a arătat dornic să îi provoace pe Metternich și Castlereagh și să ofere grecilor mai mult decât un sprijin limitat diplomatic. În timpul Congresului de la Verona din 1822, Castlereagh l-a convins pe țar să ignore cauza grecilor, până atât încât să refuze să primească delegația elenă la conferință. În același an, Alexandru I l-a forțat pe ministrul său de externe de etnie elenă Ioannis Kapodistrias (care avea să devină primul președinte al
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
În același an, Alexandru I l-a forțat pe ministrul său de externe de etnie elenă Ioannis Kapodistrias (care avea să devină primul președinte al Primei Republici Elene) să demisioneze pentru că era un susținător al cauzei independenței Greciei. În 1824, țarul a propus puterilor europene un plan pentru autonomia Greciei. Pentru toată lumea a devenit clar că împăratul Rusiei nu era pregătit să acționeze de unul singur. În 1822, funcția de ministru de externe britanic a fost preluată de George Canning, spre
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
să înăbușe revolta în lunga perioadă de neintervenție asigurată de britanici și austrieci. În momentul în care otomanii păreau că fac progrese serioase, era deja prea târziu. În decembrie 1825, contextul internațional s-a modificat în mod semnificativ odată cu moartea țarului Alexandru. Pe tronul Rusiei a urcat fratele lui mai tânăr, Nicolae. Noul împărat era la cei 30 de ani ai săi mult mai dispus să-și asume riscuri, iar atitudinea sa era una mai naționalistă. În ceea ce privește politica externă el a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
inițierea unei intervenții comune. Dacă intervenți Rusiei era inevitabilă, atunci el dorea să se asigure că avea să se desfășoare în niște limite acceptabile pentru Londra. El a propus o soluție care era în mare parte identică cu cea a țarului Alexandru: autonomia Greciei sub suzeranitate otomană. Formula părea suficient de satisfăcătoare pentru ruși, iar britanicii apărau integritatea teritorială otomană. Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat în aprilie 1826 un document prin care se propunea o misiune de mediere a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
au semnat în aprilie 1826 un document prin care se propunea o misiune de mediere a marilor puteri. Acesta a fost un punct de cotitură al politicii britanice, deoarece se lua în considerație pentru prima oară o intervenție în forță. Țarul i-a surprins pe britanici făcând public acest protocol (care fusese gândit doar ca un prim pas în procesul semnării unui tratat oficial), pe care l-a folosit pentru a face presiune asupra Porții. Adevărul era însă că nici turcii
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
unui tratat oficial), pe care l-a folosit pentru a face presiune asupra Porții. Adevărul era însă că nici turcii, nici rușii nu erau complet pregătiți de război. Ambele puteri erau în plin proces de modernizare a armatelor lor, iar țarul era preocupat de nesupunerea internă - Revolta decembriștilor fusese cât pe ce să îl împiedice să acceadă la tron. Ca urmare, ambele tabere au acceptat un compromis semnând Convenția de la Akkerman în octombrie 1826. Prin acest tratat, țarul nu mai insista
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
armatelor lor, iar țarul era preocupat de nesupunerea internă - Revolta decembriștilor fusese cât pe ce să îl împiedice să acceadă la tron. Ca urmare, ambele tabere au acceptat un compromis semnând Convenția de la Akkerman în octombrie 1826. Prin acest tratat, țarul nu mai insista asupra problemei Greciei, iar sultanul își retrăgea armata din Principatele Dunărene și recunoștea autonomia Principatului Serbiei. Poarta a crezut probabil că a reușit să blocheze sprijinul rușilor pentru greci și a neutralizat protocolul anglo-rus din aprilie. Dar
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
nu mai insista asupra problemei Greciei, iar sultanul își retrăgea armata din Principatele Dunărene și recunoștea autonomia Principatului Serbiei. Poarta a crezut probabil că a reușit să blocheze sprijinul rușilor pentru greci și a neutralizat protocolul anglo-rus din aprilie. Dar țarul Nicolae nu dorea să lase de-o parte problema elenă. Negicierile au continuat pentru semnarea unui tratat oficial, de această dată într-un format lărgit, prin includerea Franței. Metternich a refuzat să participe, păstrând Austria ferm de partea otomanilor. Negocierile
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
un format lărgit, prin includerea Franței. Metternich a refuzat să participe, păstrând Austria ferm de partea otomanilor. Negocierile băteau însă pasul pe loc, în principal datorită disensiunilor din cadrul cabinetului britanic, în principal a ducelelui de Wellington, față de o intervenție militară. Țarul a devenit tot mai nerăbdător și, pentru a forța guvernul britanic, a trimis din Sankt Petersburg spre Mediterana o escadră navală, care în drumul ei a vizitat și baza navală britanică de la Portsmouth. Acest marș a nu a făcut să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
franceze au acționat în continuare pentru elimnarea garnizoanelor otomane din Peloponez, care de altfel au opus o rezistență mai degrabă simbolică. În același timp, forțele elene au recucerit controlul asupra Greciei centrale printr-o campanie rapidă. Pentru campania din 1829, țarul Nicolae I l-a demis pe și l-a numit în funcția de comandant pe Hans Karl von Diebitsch, care a reușit să cucerească Silistra. Această victorie a fost urmată de o manevră îndrăzneață prin care a ocolit Șumen, a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
public că bătălia a fost un „eveniment nedorit”. Situația politică a lui Codrington a devenit precară odată cu revenirea ducelui Wellington la putere în ianuarie 1828, de această dată ca prim-ministru al guvernului Tory (1828-1830). Războiul declanșat în 1828 de țarul Nicolae I împotriva Imperiului Otoman nu a făcut decât să confirme cele mai negre previziuni ale politicienilor britanici și să adâncească disgrația în care se afla Codrington. La început, criticile împotriva lui Codrington au fost precaute, din cauza uriașei popularități ale
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Feodor al III-lea Alexeevici al Rusiei (; 9 iunie 1661 - 7 mai 1682) a fost Țar al Rusiei în perioada 1676 - 1682. Feodor s-a născut la Moscova și a fost fiul cel mare al Țarului Alexei I al Rusiei și a primei sale soții, Maria Miloslavskaia. În 1676, la vârsta de 15 ani, i-a
Feodor al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/325606_a_326935]
-
Feodor al III-lea Alexeevici al Rusiei (; 9 iunie 1661 - 7 mai 1682) a fost Țar al Rusiei în perioada 1676 - 1682. Feodor s-a născut la Moscova și a fost fiul cel mare al Țarului Alexei I al Rusiei și a primei sale soții, Maria Miloslavskaia. În 1676, la vârsta de 15 ani, i-a succedat tatălui său la tron. A fost înzestrat cu un intelect fin și cu o nobilă dispoziție; a primit o
Feodor al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/325606_a_326935]
-
căsătorit cu Agafia Grușevskaia, fiica unui nobil polonez ortodox. Manierele și îmbrăcămintea poloneză au ajuns să predomnie la curte. Agafia a dat naștere unui fiu, Ilia, în iulie 1681, însă atât ea cât și copilul au murit după câteva zile. Țarul a fost îndemnat de consilieri să se recăsătorească cât mai repede din motive dinastice. S-a recăsătorit în februarie 1682 cu Marfa Apraxina. Înainte de Paștele din 1682, Feodor s-a îmbolnăvit grav și a murit fără să desemneze nici un moștenitor
Feodor al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/325606_a_326935]
-
Alexei Mihailovici (în rusă: Алексей Михайлович, 9 martie 1629 - 29 ianuarie 1676) a fost țarul Rusiei în perioada 1645 - 1676. În ajunul morții sale, Țaratul Rusiei avea aproximativ 8.100.000 de km. Născut la Moscova la 9 martie 1629 ca fiu al țarului Mihail și a Evdokia Streșnieva, Alexei a accedat la tron la
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
rusă: Алексей Михайлович, 9 martie 1629 - 29 ianuarie 1676) a fost țarul Rusiei în perioada 1645 - 1676. În ajunul morții sale, Țaratul Rusiei avea aproximativ 8.100.000 de km. Născut la Moscova la 9 martie 1629 ca fiu al țarului Mihail și a Evdokia Streșnieva, Alexei a accedat la tron la vârsta de 16 ani după decesul tatălui său la 12 iulie 1645. Educația lui s-a desfășurat sub supravegherea boierului Boris Morozov, un adept al culturii occidentale. Când a
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
și a Evdokia Streșnieva, Alexei a accedat la tron la vârsta de 16 ani după decesul tatălui său la 12 iulie 1645. Educația lui s-a desfășurat sub supravegherea boierului Boris Morozov, un adept al culturii occidentale. Când a devenit țar, fiind prea tânăr pentru a domni, l-a numit pe Morozov în fruntea guvernului său. Politica externă a lui Morozov a fost pacifistă. El a asigurat un armistițiu cu Polonia și a evitat cu grijă complicațiile cu Imperiul Otoman. Politica
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
cu Imperiul Otoman. Politica sa internă a fost scrupulos echitabilă și a vizat ameliorarea sarcinilor publice prin limitarea privilegiilor comercianților străini și desființarea a multor birouri inutile și costisitoare de judecată. Obiectivul premierului a fost să-i găsească o soție țarului. La data de 17 ianuarie 1648, Morozov l-a căsătorit cu Maria Miloslavskaia, fiica ministrului de finanțe. Zece zile mai târziu Morozov a devenit cumnatul țarului după ce s-a căsătorit cu sora Mariei, Ana. Morozov era foarte nepopular; în general
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
inutile și costisitoare de judecată. Obiectivul premierului a fost să-i găsească o soție țarului. La data de 17 ianuarie 1648, Morozov l-a căsătorit cu Maria Miloslavskaia, fiica ministrului de finanțe. Zece zile mai târziu Morozov a devenit cumnatul țarului după ce s-a căsătorit cu sora Mariei, Ana. Morozov era foarte nepopular; în general detestat de moscoviși a fost acuzat de vrăjitorie. În mai 1648 moscoviții s-au ridicat împotriva lui în ceea ce s-a numit Rebeliunea Sării; s-au
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
numit Rebeliunea Sării; s-au adunat în fața Kremlinului și au cerut să le fie predați consilierii nepopulari. Au dat foc caselor celor pe care voiau să-i linșeze iar focul s-a întins pe cuprinsul Moscovei provocând mari pagube. Tânărul țar a trebuit să-l demită pe Morozov și să-l exileze la mănăstirea Kirillo-Belozerski. Suferind de separarea forțată, Alexei a trimis multe scrisori mentorului său și a îndemnat paznicii săi să se poarte civilizat cu el. În 1653, slăbiciunea Poloniei
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]