6,860 matches
-
redactată de discipolul său Vasile Trifu (Ed. Fundația regală pentru literatură și artă, Buc. 144). Modestia, dăruirea, principialitatea, grandoarea creației sale științifice, într-un cuvânt, geniul său, au stârnit admirația contemporanilor (chiar și a dușmanilor săi) peste tot în lume, admirație care continuă să dăinuie spre cinstea poporului care l-a zămislit și pe care l-a slujit și l-a plâns alături de atâtea minți luminate născute din plămada lui. „A trăit ca un mucenic și a murit ca un sfânt
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sunt avortate, 10-12% conduc la născuți morți, 2-5% născuți vii cu malformații compatibile totuși cu viața dar cu potențial reproductiv redus sau absent și numai 30% produși de concepție viabili și normal conformați. Acest artist desăvârșit, despre care vorbea cu admirație Paulescu, ce determină admirabila dezvoltare a ființei este în fapt codul genetic despre care nu se știa decât foarte puțin la acea vreme. Aplicând gândirea paulesciană, în fapt logica lui Paulescu, acestei probleme trebuie să ne întrebăm: este codul genetic
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
a procesului de adaptare a acestora sub acțiunea factorilor de mediu. Știința și tehnica nu a reușit să reproducă viața decât pornind tot de la viață, iar codul genetic care s-a dovedit a fi artistul desăvârșit, despre care vorbea cu admirație Paulescu, este extrem de conservator în ceea ce privește menținerea tipului specific speciei, atât sub aspectul recombinării genetice cât și sub aspectul mutațiilor. Ceea ce se poate modifica oarecum în timpul evoluției unei specii este doar fenotipul, prin exprimarea unor gene mutante, sau existente deja în
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
individ și încheind cu societatea în care omul își poate realiza împlinirea și destinul, remedii care au rămas și astăzi la fel de valabile. Contestate în epocă tocmai datorită realismului lor, bună parte din scrierile lui Paulescu au văzut lumina tiparului, stârnind admirație dar și controverse. Perioada zbuciumată pe care România a parcurs- o la sfârșitul perioadei interbelice, dar și în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale și mai ales în perioada comunistă, au făcut ca opera paulesciană, mai ales sub aspect social
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sa, că în milostenie se sintetizează toate virtuțile vieții creștinești. „Tu cel sărac împrumută-L pe Dumnezeu cel bogat’ spunea el ca îndemn la facerea de bine. Minunatele înfăptuiri ale acestui mare sfânt, aparținând spațiului oriental al creștinismului, va stârni admirația creștinătății și va constitui îndemnul de a extinde aceste așezăminte care vor deveni germenii asistenței spitalicești atât de performantă astăzi. „Îndată ce ieși din cetate vezi un oraș nou care este sanctuarul pietății. Acolo boala îndurată fără murmur, pare a fi
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
a funcțiilor de nutriție și relație sub acțiunea unei cauze patogene, pentru înțelegerea corectă sunt necesare noțiuni de fiziologie alese de un medic adevărat, sarcină pe care Paulescu și-a asumat-o. Realizarea a fost pe măsura geniului său, stârnind admirația ilustrului fiziolog profesorul Maurice Arthus care-l prezenta astfel “Este un unicat ca structură și mod de abordare, total deosebit de tratatele de Fiziologie pe care studenții de ieri și de azi trebuie să le parcurgă în pregătirea lor’. Numai din
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
din interior’. Așa se explică faptul că în întreaga sa activitate științifică, didactică și filosofică, nu apare nici o referire cu caracter discriminatoriu sau în spiritul urii de rasă care i se impută astăzi cu atâta vehemență. Mărturie stă venerația și admirația studenților și medicilor evrei, exprimată de o manieră cât se poate de convingătoare de Aurel Avramovici în Necrologul pe care-l publică în revista „București Medical” 131. Într-adevăr Paulescu nu a confundat niciodată cele două domenii: pe de o
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
se încadrează, cu siguranță, în clasa traiectoriilor stranii. Iată un obiect de studiu considerat cu doar 20 de ani în urmă nelegitim, trivial, adică inexistent, și care în prezent stîrnește o vie curiozitate, ce se ivește, mai curînd, dintr-o admirație pentru comunicare decît din vicisitudinile politicii. Astăzi, comunicarea interesează pe toată lumea. E de ajuns să constatăm cîteva semne sociale ale recunoașterii sale. Ridicîndu-se la demnitatea ministerială cu prețul unei asocieri la Cultură, comunicarea se ivește și în filierele învățămîntului, în
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
În Israel, C. este receptat mai ales pentru poemele sale inspirate din realitatea istorică și politică imediată, scrise pe un ton pamfletar și deschis angajat (pe care nu le-a selecționat pentru antologiile publicate în țara noastră), care stârnesc deopotrivă admirația unora și contestarea altora. În România îi este apreciată îndeosebi poezia cotidianului așezat sub semnul ireversibil al neființei. Cea mai elocventă caracterizare a produs-o Al. Mirodan, care afirmă că scrisul lui C. „seamănă cu o femeie care, de la distanță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
în exces și adesea fără nicio legătură unul cu celălalt, gesturile eroice și solitare de protest din partea dr. Ion Vianu, a Doinei Cornea sau Dorin Tudoran, manifestele lui Radu Filipescu, poemele Anei Blandiana sau ale lui Mircea Dinescu puteau suscita admirația, dar în prea mică măsură adeziunea în masă. Proiectul de sindicat liber al lui Paul Goma era singurul care avea oarecare șanse de a depăși această regulă a protestului izolat, și de aceea a și fost atât de brutal sufocat
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
tuturor frustrărilor, firești într-o epocă de bulversare economică și socială: toți cei păgubiți sau doar nefavorizați de evoluția imprevizibilă a stării de fapt și-au găsit un alibi sau o defulare în stereotipele "toți fură", în invidia amestecată cu admirație secretă față de cei îmbogățiți peste noapte, făcând din tema corupției generalizate pivotul unui discurs deopotrivă popular și populist. Nu doar săracii României, ci și elitele prospere ale Occidentului au îmbrățișat acest discurs, care omite sistematic să implice și pe corupători
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
enumerația, repetiția, epitetul, metafora, hiperbola, personificarea, etc. Alte obiective, de urmărit: 1. mijloace de realizare a imaginilor artistice; 2. acuitatea observației; 3. participarea eului poetic la spectacolul naturii. ODA - este o specie a genului liric; - se exprimă sentimente: a. de admirație 1. pentru fapte mărețe; 2. evenimente; 3. personalități; 4. o colectivitate; b. stimă; c. mândrie 1. față de un eveniment; 2. o persoană; 3. țară; 4. eroi; 5. limbă; d. de proslăvire 1. a unei personalități; 2. a unui ideal; e
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
formă concentrată de exprimare a sentimentului; - determină în conștiința cititorului înalte sentimente de dragoste și prețuire; - autorul are o anumită atitudine față de noțiunea evocată, preamărită (om, eveniment, etc.); - folosește un ton solemn; - dă glas unor tulburătoare sentimente de atașament și admirație; - predomină adresarea directă, prin folosirea pronumelor de persoana a II-a singular, a formelor verbale corespunzătoare; - uneori, chiar titlul conține cuvântul „odă, de regulă dezvăluind intenția poetului de a defini liric, subiectivat, noțiunea supusă admirației;modalități artistice: evocarea, invocația artistică
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
tulburătoare sentimente de atașament și admirație; - predomină adresarea directă, prin folosirea pronumelor de persoana a II-a singular, a formelor verbale corespunzătoare; - uneori, chiar titlul conține cuvântul „odă, de regulă dezvăluind intenția poetului de a defini liric, subiectivat, noțiunea supusă admirației;modalități artistice: evocarea, invocația artistică, adresarea directă, descrierea, monologul liric, etc. Teme: a. apărarea patriei; b. salvarea patriei; c. eliberarea patriei; d. cultul eroilor; e. iubirea; f. natura, etc. - sentimentul patriotic este des exprimat;iubirea de popor împrumută: a. o
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
în Prescurtarea sa de istoria românilor. În răspărul atitudinii încetățenite de la cărturarii ardeleni, de disprețuire ori în cel mai bun caz de tratare cu indiferență sau condescendență a barbarilor care au fost cuceriți de romani, Heliade Rădulescu își declară deschis admirația față de virtuțile războinice și patima libertății demonstrate de daci. Însă decisivă nu este atât pozitivarea retrospectivă a dacilor, cât mai ales revizuirea tezei exterminării. Deși Traian "Intreprinsse dar un resbel de exterminațiŏ, dupŏ cum mai făcusserŏ Romanii și airea ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Decebal era blamat, printre rânduri sau de-a dreptul explicit, și portretizat ca lipsit de cinste pentru că a rupt tratatul de pace cu romanii și prin aceasta a declanșat cel de-al doilea război daco-roman, Heliade nu își poate frâna admirația pentru lupta de eliberare inițiată de acesta: "Departe de a critica pe Decebal, aflăm un sintiment marea într-ensul; pentru quo e mare capul unui popol sau națiuni que nu suffere jugul quellor que lau alles. [...] Decebal era datori sieși și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
celebrul precursor Dante Alighieri, pe care atât Boccaccio, cât și Chaucer l-au avut drept model de necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
că cele două sexe au aspirații comune, sunt asemănătoare din punctul de vedere al emoțiilor trăite.96 Istorisirea răzeșului este plină de optimism, toleranță, exprimă dorința de egalitate umană. Naratorul are o viziune liberală asupra raportului dintre sexe și o admirație vădită pentru femei, este descris ca un „om nou” ce încearcă să răstoarne ierarhia tradițională. Povestirea lui se încheie subliniind ideea că bunătatea este intrinsecă ființei umane, de aceea poate fi regăsită în orice clasă socială. „Povestirea sa este plină
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
societate ce izolează și condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă. Femeia joacă un rol multiplu și se înfățișează în mai multe ipostaze: centru al preocupărilor artistice ale creatorului, muză permanentă, generatoare a celui mai nobil sentiment, iubirea. Pentru Boccaccio viața are sens numai sub
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
recomandă o atitudine defensivă în fața agresiunilor verbale ale unui soț ce se dorește autoritar, celei firave îi prescrie un atac verbal, care poate fi la fel de eficient și la fel de dur împotriva dominației masculine, celor frumoase le îngăduie expunerea publică spre o admirație generală, iar urâtelor, risipa și flirtul, și toate acestea numai spre a-i tulbura pe cei care se cred infailibili - bărbații: „Voinico, tu să stai în apărare,/ Căci, ești cât o cămilă de-ncălată/ și nu-l răbda pe soț a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
47. 222 Ibidem, p. 316. 223 Ibidem, p. 319. 224 Ibidem, p. 318. 82 sentimente, chiar dacă uneori mai târziu, după moarte. Femeia nu poate refuza dragostea care i se oferă, altfel devine blamabilă de cruzime, de insensibilitate și decade din admirația ce i se acordă. Ca și celelalte tovarășe de reculegere în lumea mirifică a poveștii, nici Neifile nu privește cu dispreț acele femei care comit adulter, mai ales dacă au o scuză, așa cum este, deseori, prezența unui soț gelos și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cap, sărmanul” 552 ), dând crezare vorbelor iscusit întocmite ale unei femei, devine un adevărat intermediar pentru ea, aducându-i în brațe ibovnicul dorit. O singură dată în Decameron un membru al cinului monahal, un abate de Cluny, este privit cu admirație, fără ironie, pentru că se dovedește recunoscător față de un tâlhar care l-a ajutat să se vindece de boala de stomac ce îl chinuia, omul Bisericii înnobilând persoana care s-a dovedit atât de generoasă, cerându-i papei să-i ofere
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
perseverența este cea care îl caracterizează pe cavaler, femeia testează vasalul îndrăgostit doar pentru a-i proba și mai bine calitățile. Scenariul este completat cu primirea în dar a unui inel pe care ea îl dăruiește ca semn al îngăduirii admirației primite cu înfocare. Iubita este cea care dă sens vieții neexperimentate a cavalerului, devine o adevărată călăuză și protectoare, cum de altfel ne și așteptăm de la o donna angelicata: „În anii tinereții mele/ Ea m-a cârmit în toate cele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
este o donna angelicata, cu trăsături aristocratice și comportament pe măsură, este imaginea femeii idealizate („O vulturiță, cea mai minunată/ Din câte-a zămislit închipuirea,/ Cea mai blajină și mai dezmierdată,/ De haruri plină.” 673), ridicată pe un piedestal al admirației și devoțiunii totale, dar care rămâne doar un model, un personaj plat, din păcate, nereușind să se individualizeze, să spargă un tipar și să dobândească o personalitate distinctă. Legenda femeilor cinstite (The Legend of Good Women, c. 1386) se dorește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
in The Miller's Tale and The Merchant's Tale, în „Philological Quarterly”, spring 2001, vol. 80, nr. 2, p.133. (trad. n.) 901 G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 248. 242 gusturile rafinate ale femeii, care nutrea însă o admirație pentru banii deținuți de acesta. Prin trădare și ipocrizie personajul feminin se înscrie în tipologia donnei demonicata, dar se salvează de la o condamnare certă prin inteligență. Monna Tessa, din prima nuvelă a zilei a șaptea, „o frumusețe de nevastă, isteață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]