7,971 matches
-
și Îi doborî cu o singură salvă. Recul foarte puternic: jumătate din peretele din spate căzu. SÎngele țîșni din belșug. Ed se Împiedică și se șterse la ochi. Îl văzu pe Jones Încercînd să ajungă la lift. Alergă după el, alunecă, se Împiedică, Își reveni. Jones apăsa butoanele liftului, urlînd rugăciuni, cu figura la cîțiva centimetri de sticlă, „Te rog, Iisuse!“ Ed ținti de aproape și apăsă de două ori pe trăgaci. Sticla și alicele Îi retezară capul lui Jones. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
coșciugul este lăsat În pămînt. Viii cu viii, morții cu morții. Stens a Încasat șase luni. Umbla vorba că Exley e În amor cu Inez: cine mătrășește patru ciori, rămîne cu fata. Îndurerata adunare se apropia de capelă. Ellis Loew alunecă și căzu În cur. Bud se gîndi la partea bună a lucrurilor: Lynn, cei de la West Valley se ocupau de uciderea lui Kathy... Deocamdată cele rele să se spele... În capelă: mantale de ploaie și umbrele abandonate. Goana după scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să plouă cu găleata. Ca să rămînă treaz, Bud număra stopurile mașinilor: puncte roșii, hipnotizante. Parcurse Nottingham Drive aproape dus, amețit, cu membrele amorțite. Lynn, pe veranda ei, privea ploaia. Bud alergă spre ea. Femeiea Îl Întîmpină cu brațele deschise. El alunecă și-și recăpătă echilibrul sprijinindu-se de ea. Lynn se retrase. Bud spuse: — Am fost Îngrijorat. Te-am tot sunat seara trecută, Înainte ca lucrurile să o ia razna. — Cum să o ia razna? — Îți spun mîine dimineață. Povestea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Începu să sfîrÎie. Spade ridică privirea. Bud Își scoase arma. OMOARĂ-L! Cooley se mișcă primul: un scut din două fete, bine lipite de el. Bud se apropie, trase de brațe, de picioare, fu zgîriat de unghii pe obraz. Fetele alunecară, se Împiedicară și se rostogoliră spre ușă. Spade spuse: — Iisuse, Marie și Sfinte Iosif! Fumul Îi pătrunsese În organism. Propria lui lume de vis Începea să prindă contur. Ultima parte a ritualului. Prelungi clipa. — Kate Janeway, Jane Mildred Hamsher, Lynette
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar Înflorind ca și tăpșanul Alungă dorul amar Genele se zbat în șoapte Trase-n fire de balsam Petice negre de noapte Lin alunecă pe geam Mă surprind cu încântare Călătoare prin tării Iar mă plimb în Carul Mare Până înspre zori de zi
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care-l făcuseră un reper în toată acea îngrămădire de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vedea un film despre inundații, că asta gândise. Nu era atent la ce spune comentatorul, știa unde se petrec toate, urmărea doar imaginile, înfiorându-se ca de fiecare dată când era martorul unei nenorociri, simțind mai întâi un gol rece alunecându-i în stomac, apoi ridicându-i-se brusc în gâtlej, se stăpânea cu toate puterile să nu vorbească în acele clipe în care glasul i-ar fi tremurat sub imperiul emoției și să nu arate nici ce simte și chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să se miște, dar nu are putere. Nu are putere nici să deschidă ochii. Nici să știe ce se petrece în jur. Probabil se află în salonul de reanimare, dar nu poate gândi mai mult, se străduiește să gândească, dar alunecă, are credința că se prinde cu mâinile de lucrurile din jur, care or fi ele, dar rămâne nemișcată și alunecă, iar alunecă. După aceea se simte din nou zdrobită de durere, dar durerea asta nu poate să nu fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în jur. Probabil se află în salonul de reanimare, dar nu poate gândi mai mult, se străduiește să gândească, dar alunecă, are credința că se prinde cu mâinile de lucrurile din jur, care or fi ele, dar rămâne nemișcată și alunecă, iar alunecă. După aceea se simte din nou zdrobită de durere, dar durerea asta nu poate să nu fi fost acolo tot timpul, ci doar ea abia acum o înțelege. Cu mintea, acum. După care își zice că se trezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Probabil se află în salonul de reanimare, dar nu poate gândi mai mult, se străduiește să gândească, dar alunecă, are credința că se prinde cu mâinile de lucrurile din jur, care or fi ele, dar rămâne nemișcată și alunecă, iar alunecă. După aceea se simte din nou zdrobită de durere, dar durerea asta nu poate să nu fi fost acolo tot timpul, ci doar ea abia acum o înțelege. Cu mintea, acum. După care își zice că se trezește sau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vreodată ce îi apăreau nu numai îndepărtate și străine, ci chiar ostile și lucrături ale unui neștiut dușman ce-i pregătea capcane. Apoi, nu mai știa bine dacă e trează ori e în vis: dar era condusă - nu ca înainte, alunecând și incapabilă să se prindă de ceva, prăbușindu-se în nesimțire, ci condusă cu adevărat - pe un drum ca oricare altul, nu înțelegea de cine, dar acel cineva avea o forță nemaipomenită de atracție, încât își simțea picioarele înaintând nesigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știe că doar mintea ei ultraexcitată de anestezice deformează sau falsifică lucrurile din jur, dar nu mai are timp să se gândească la ea, pentru că toate se învârt atât de înfiorător de repede, încât e mai mult decât amețită și alunecă dintr-odată, nu alunecă, nici nu are timp să înțeleagă ce se petrece, se prăbușește pur și simplu în ceva fără fund. Dar cum să spună? Ce să spună mai întâi? Cum să spună mai întâi? Al patrulea cerc Starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei ultraexcitată de anestezice deformează sau falsifică lucrurile din jur, dar nu mai are timp să se gândească la ea, pentru că toate se învârt atât de înfiorător de repede, încât e mai mult decât amețită și alunecă dintr-odată, nu alunecă, nici nu are timp să înțeleagă ce se petrece, se prăbușește pur și simplu în ceva fără fund. Dar cum să spună? Ce să spună mai întâi? Cum să spună mai întâi? Al patrulea cerc Starea de teamă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care-l făcuseră un reper în toată acea îngrămădire de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bruște aproape, de comportament, neștiind cum să le interpreteze și socotindu-le aproape femeiești schimbări de umoare. În numai câteva săptămâni se închisese cu totul în el. Atunci probabil că n-ar fi vorbit chiar nimănui despre abisurile în care aluneca și s-ar fi putut crede că nu mai bâjbâia după sensul acela al lucrurilor pe care îl căutase întotdeauna, deși mai mult ca oricând atunci ar fi vrut să afle nu numai sensul, ci și rațiunea ce modifică atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și murmurele ei, frânturi de cuvinte spuse cu vocea ei gravă, de noapte, din care s-ar fi putut desluși un „te iubesc“, nici acesta foarte clar, toate murmurele încetând tot așa de brusc cum se porniseră, ea continuând să alunece în somnul foetal, neștiutoare, liberă, fericită. Iar el treaz multe ore, privind-o cum doarme și simțindu-se cuprins de o căldură căreia nu știa dacă să-i spună iubire. Dar toate acestea s-au risipit treptat pe drumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că n-o vede și numai rareori își lasă privirile să zăbovească pe culoarea cămășilor și bretelelor înguste ale funcționarilor. Se uită numai în jos, printre ramurile încâlcite ale arțarilor care se înalță până aproape de etajul al treilea. Vede troleurile alunecând pe sârmele paralele, într-un sens și în altul, într-o succesiune legănată, acoperișurile prăfuite ale troleibuzelor, autoturismele în toate culorile repezindu-se din cele două părți în ciorchine, apoi rare, apoi iarăși ciorchine și iarăși rare, cu scrâșnet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
meseria. Dar tot bunicu-său era în spate și l-a ținut din nou din scurt, obligându-l să continue să învețe în vreme ce lucra. Maică-sa parcă era o umbră, abia de-o simțea în casă, se ofilise înainte de vreme și aluneca printre mobilele ei ca o străină, dar atunci a început să o adore sau poate fusese încă mai înainte, și nu i-ar fi ieșit niciodată din cuvânt. Era ferm, încăpățânat, sigur pe el, tăcut, închis, nu dintr-odată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
păsări, înlăuntrul căreia își privea fața nobilă licornul... Pe gâtul, umerii și sânii Doamnei răsunau clopoțeii de argint strânși în sfere de filigran și apoi sferele, cu clinchet, în mănunchiuri înșiruite după liniile înalte și subțiri de-a lungul cărora aluneca lănțugul. Ea își întinse mâinile și le trecu în jurul gâtului meu și din apele lacului, întunecate, a ieșit către oglinda pe care, îmbrăcată în brocarturi, după vechile științe, o ținea în mână Doamna, licornul. ...iar Doamna striga cu glas încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-ți cu chestii d-astea.“ Dar n-apuca să spună mai multe pentru că Iuliu Sofronie se deda iarăși jocului pe care văzusem că-l făcea cu toate femeile, prinzându-le de mijloc și lipindu-și buzele de umărul lor și alunecându-le pe gât spre lobul urechii. Rodica Dumitrescu a chiuit scurt. „Ți-am zis din timp c-ai să pierzi“, îl auzeam pe Vlad Dumitrescu. „Asta-i pentru că mi-au stat ăia tot timpul pe cap cu gargara lor“, răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se interesa Andrei Vlădescu. „Am venit până aici, se poate și într-acolo“, se mândrea Iuliu Sofronie, încăpățânându-se asupra ambreiajului care mi se părea că scoate un zgomot infernal. În cele din urmă mașina s-a urnit dintre nămeți, alunecând ușor. L-am văzut pe Iuliu Sofronie cum se apleacă și apasă nu știu ce butoane și interiorul a explodat în muzică, mai ales la difuzorul din spatele meu. L-am rugat să o dea mai încet, dar n-a vrut sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
văzut pe Iuliu Sofronie cum se apleacă și apasă nu știu ce butoane și interiorul a explodat în muzică, mai ales la difuzorul din spatele meu. L-am rugat să o dea mai încet, dar n-a vrut sau nu m-a auzit. Alunecam pe niște străzi știute, pe urmă curbele într-o parte și în alta s-au înmulțit, prin străzi prea puțin luminate și totuși strălucind de atâta zăpadă și nu mai știam unde mă aflu. „Nu prea-mi place“, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pieptul lui o clipă, speriată, și a vrut să se întoarcă acasă. A insistat să-l țină de braț tot timpul, mergea lipită de el, privind semeț trecătorii cu capul sus, fulgii topiți pe obrazul ei și picăturile de ploaie alunecau în dâre amestecate cu fard, dar nu-i păsa. Andrei Vlădescu și-a zis că n-ar străluci într-atâta chipul ei dacă n-ar fi fericită. L-a luat cu ea să-i șteargă părul ud și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Și-a dat jos paltonul, și-a scos cizmele și în timp ce îi pregătea cafeaua, s-a schimbat în spatele perdelei înflorate, într-o rochie de casă subțire și închisă la culoare. Părea altă femeie, cu picioare fine, șolduri late, sâni mici, aluneca prin spațiul acela strâmt cu mișcări timide, de parcă s-ar fi speriat că are oaspeți. A căutat într-un dulap și a adus o sticluță cu coniac din care a turnat în păhărele verzui așezate pe o tăviță portocalie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să i se uite în ochi de aproape, suflându-i în față respirația duhnind a alcool. Andrei Vlădescu s-a scuturat, dându-se puțin înapoi, mâna grea și nesigură a căzut în gol și trupul mare, lipsit de sprijin, a alunecat în față, spre marginea mesei. Privirile bărbatului au înotat câteva clipe speriate, a întins mâna cealaltă să nu se lovească, somiera a scheunat îndelung, căciula i s-a rostogolit pe preșuri. A rămas o vreme încordat, mai mult pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]