11,066 matches
-
cu un ochi ce încerca să surprindă rapid elementele esențiale ale formei, ca și alcătuirea interioară. În primele momente nu avu intenția să se oprească pentru o examinare atentă. Și apoi, surprinse o mișcare cu coada ochiului. O lumină. Se aplecă și se uită atent la o cutie lungă de metal, parțial transparentă, imitând grosolan forma unui coșciug, până și în privința căptușelii colorate și aparent costisitoare. Interiorul era ușor curbat pentru a forma un canal îngust. De-a lungul canalului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
În camisola asta de fero moni intra și în mare, mereu numai pân-la genunchi, mereu îm pin gân du-și sânii-nainte, pictându-și gurguiele și rotunji mea dulce de sub ele pe azur. Apoi înainta pe dâra de aur, se apleca și ridica-n palme câte-o meduză, știind că toți o privesc, că e miezul mie zului mării. Când se-ntindea din nou lângă mine (vai, cu același metru de nisip și scoici sparte-ntre noi), cu lentile moi de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ieșit din rol. Apoi mi-a zis: -Care e numele tău adevărat? -Codrin! Mă cheamă Codrin! Mă privi cu acea privire căutătoare, nesigură, reproșându-mi că mint, dar și-a dat probabil seama că m-am enervat și s-a aplecat puțin, privind în pământ. -Mai bine mi-ai spne tu ce cauți aici și cum te cheamă într-adevăr. Doar nu-ți imaginezi că pot crede că ai venit aici să joci teatru! Continua să privească imensitatea mării. -Nu-ți pot
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo, în noaptea geroasă de februarie. Mâinile ei, înțepenite și vinete, se încleștaseră pe volan în timp ce luneca printre rezervații. Mai întâi Winnebago, apoi vălurita Omaha. Arborii pitici de pe marginea șoselei neregulate se aplecau sub ciucurii de zăpadă. Intersecția Winnebago, terenurile pe care nativii americani din Nebraska se întâlneau la sărbătoarea Pow Wow, tribunalul tribal și unitatea de pompieri voluntari, stația de unde-și cumpăra benzină fără taxe, panoul de lemn pictat de mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe ea strigându-l pe nume, ca de departe: Mark? Vocea îl făcu să deschidă ochii, ca ochii din plastic tare ai păpușilor din copilăria ei. Nu mișca nimic, nici măcar pleoapele. Nimic până când gura lui începu să pulseze. Ea se aplecă spre aparate. Aerul șuiera printre buzele lui, acoperind bâzâitul monitoarelor. Vântul pe un câmp de grâne coapte. Chipul lui o recunoștea. Dar din gură nu-i ieșea decât un firicel de salivă. Ochii lui implorau, îngroziți. Voia ceva de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
audă niciodată. Eu n-am vrut. Dar în contact cu aerul, cuvintele se transformă în zburătoare. După două săptămâni, Mark se ridică în capul oaselor și gemu. Karin era la căpătâiul lui, la un metru de fața lui. El se aplecă de mijloc, iar ea țipă. Ochii lui se rotiră și o găsiră. Țipătul ei se transformă în râs, apoi în suspin, în timp ce ochii lui pâlpâiau peste ea. Îl strigă pe nume, iar fața de sub tuburi și cicatrice tresări. Imediat, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a cărei siluetă apăruse brusc la orizont, în amurg. Într-o după-amiază, Karin stătea lângă Mark, reamintindu-i regulile jocului de dame, când o umbră se mișcă pe tablă. Când se întoarse, văzu o siluetă familiară, într-o haină bleumarin, aplecată deasupra umărului ei. Mâna lui Daniel se întinse spre a ei, dar n-o atinse. I se adresă lui Mark, un salut blând, de parcă nu s-ar fi evitat reciproc în ultimii zece ani. De parcă Mark n-ar fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
înțelegea cât de aproape de colaps fusese. Dacă-l mai îngrijea o săptămână pe Mark, ar fi început să creadă teoriile lui despre ea. Ea și Daniel ieșiseră la picnic lângă zonele umede, nisipoase, aflate la sud-vest de oraș. Ea se aplecă și-și acoperi fața tremurătoare. —O, Doamne. Ce m-aș fi făcut eu aici, fără tine, cu ceea ce i s-a întâmplat? El îi ridică umerii. — Eu n-am făcut nimic. Aș vrea să pot face ceva. Îi oferi batista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
n-o să te mai vadă niciodată! Câinele sare ca pe arcuri, drept în sus. Mark își ridică brațele, ca să pareze atacul. Barbara îl sprijină. Ia uite cine a venit! zice Barbara. Uite cine murea de nerăbdare să te vadă. Se apleacă și-și freacă nasul de câine. Da, da, uită-te la voi - din nou împreună! Câinele scheaună la Barbara - afecțiunea aia nebunească a oricărui border-collie, apoi sare din nou pe Mark. Las-o mai moale cu limba. Dă-te jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de schimbări climatice - beneficiarul nemerituos al înțelegerii ei de asistentă socială. — Deci unde-i criza? Nu e ca și cum cineva te-ar obliga să-ți respecți niște promisiuni publice. Dacă asta e o chestie care te interesează, unde e vinovăția? Se aplecă spre el și culese o fărâmă rătăcită de rizoto din barba lui. Suntem doar noi doi, Bărbate. Marele public nu trebuie neapărat să știe că tu nu știi ce-i în capul tău. El gemu și scoase e-mailul împăturit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de când mă știu? — Știi de ce te afli aici? — Vrei să zici de sunt aici și nu acasă? Sau de ce sunt aici și nu sunt mort? În amândouă cazurile, același răspuns. Mark își trase de bluză până o întinse și se aplecă în față. Citește inscripția de pe bluză, frate! Câinele jucător de cărți și băutor de bere, care spunea: Ce dracu’ știu eu? Nu trebuie să dai o reprezentație pentru el, Mark. Băi, ce-ți pasă ție? Tu ești aia care vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-o. Cel puțin așa mi-au zis ei. Dar n-au venit cu dovada sau de-astea. Ăștia de pe-aici nu prea au treabă cu dovezile. Îmi pare rău să aud asta. —Zău? Se ridică în scaun și se aplecă în față. Super Dodge Ram roșu-cireașă din ’84. Blocul motor refăcut. Arborele de comandă modificat. Meșterită ca lumea. O să-ți placă. Vorbea ca un bărbat american tipic la vreo douăzeci de ani, din oricare stat mare și pustiu. Weber arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e singura? întrebă Weber. Mark se holba la el, fără să răspundă. Vreau să spun, mai e cineva care să nu fie ceea ce pare? —Doamne, doar ești doctor, nu? Ar trebui să știi că nimeni nu e „Ceea Ce Pare“. Se aplecă, uitându-se printre ghilimelele pe care le trasa în aer, lângă urechi. Dar înțeleg ce vrei să zici. Am eu un amic, Rupp. Eu și nenorocitul ăla facem totul împreună. Și lui i s-a întâmplat ceva ciudat. Falsa Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să crezi așa ceva? Un border-collie superb, alb cu negru, cu un pic de auriu pe la umeri. Cât de bolnav trebuie să fie un om ca să...? Renunță să mai joace hochei cu degetele de la picioare. Mâinile îi căzură în poală. Se aplecă în față. Uneori, e ca un film de groază. Nu-mi dau seama ce se întâmplă. Ochii i se umplură de o spaimă animalică, fiind gata să ceară ajutor chiar și acestui străin. Dar... femeia asta știe lucruri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vorba. Weber se mulțumi să-l asculte pe bărbatul mai tânăr cum se îndreaptă spre dezastru. Ceva care arată ca o posibilă leziune distinctă la nivelul girusului fusiform, ca și în zona girusului median anterior și temporal inferior. Weber se aplecă spre lumină și-și drese glasul. Nu prea vedea același lucru. Dacă despre asta e vorba, spuse Hayes, s-ar potrivi cu faptul că per ansamblu înțelegerea nu e afectată. Atât amigdala, cât și cortexul inferotemporal sunt intacte, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe Weber prin surprindere. Aerul inert i se umfla în plămâni, mirosind ca o vacanță de vară de demult. Îi amintea de ceva ce gustase în Ohio la vârsta de zece ani. Când se întoarse, îl văzu pe doctorul Hayes aplecându-se lângă el, cu mâna întinsă. —Mă bucur că v-am cunoscut, doctore Weber. — Te rog. Gerald. —Gerald. Abia aștept să văd noua ta carte. Un mod plăcut de a mai uita de muncă. Și vreau să știi că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
coduri păcătoase. Îi atinse cotul. —Întrebați-i pe-ăștia doi ce știu despre accidentul lui Mark. Un strigăt răsună dinspre fratele ei. —Hăi, alo? Le tragi cumva pe nas? —Jucau astfel de jocuri, doar că pe șosele adevărate. Mark se aplecă spre Weber. —Asta-ți ziceam despre ea, șopti el. Tom Rupp rânji. Asta se numește calomnie. Ai cumva o probă, cât de mică...? —Probă! Nu mă lua pe mine de parc-aș fi un polițist bătut în cap. Ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tocmai o minciună, în sine. Văzuse și lucruri mai ciudate. În privința speranțelor era cât se poate de calificat. Mark își mângâie fața plină de cicatrici și oftă. —Bine. Arată ce ai. Dă-te în stambă. Lucrară mult timp. Mark stătea aplecat asupra testelor, ținând pixul cu aceeași încăpățânare cu care ținuse și joystick-ul. Nu se concentra deloc, dar reuși să rezolve aproape toate cerințele. Cogniția nu părea să-i fie prea afectată. La maturitate emoțională obținu rezultate sub medie, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de pământ scăldat în soare, chiar în fața lui. —Cum adică? — Te-au construit și pe tine din componente? Tonul simplu al vocii, confortul corporal - parcă și-ar fi salutat un vecin peste gardul din spatele casei. Cu o politețe suavă, dar aplecat deasupra unei gropi fără fund. Nu crezi că sunt om? Nu știu ce să spun, îl imită Mark. Tu ce părere ai? Ochii lui de erbivor alunecară spre o mișcare din spatele lui Weber. Hei! Păpușica Barbie! Weber se întoarse, surprins. Barbara Gillespie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
N-am... zic și eu așa. Vino încoace. Trebuie să mă uit la tine. Trebuie să văd. Știi unde sunt? O, bine, mda. Mișcă-ți odată fundul. Okay. Nu. Stai. Nu discut. O să închid chiar acum. M-ai auzit? Se aplecă demonstrativ. Închid. Puse receptorul în furcă. Îl ridică din nou, ascultând. Se întoarse spre ceilalți, strălucind. Acceptă fără comentarii întoarcerea lui Weber. Plutea. —N-o să-ți vină să crezi cine era! Karin S.! Barbara îi aruncă lui Weber o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu ea fără pic de rușine, glumind pe seama vaselor ei fierbinți, fără fund. Aceleași glume de care erau pline localurile din Long Island, glume pe care Weber încetase de mult să le mai audă în propriul lui ținut. Ea se aplecă spre grupul de bărbați și începură să discute cu toții, cu voce scăzută. Despre el, cu siguranță. Specia extraterestră. Ea se întoarse la el, fluturând victorioasă cafetierele. —Ai văzut pozele cu ea de la Pioneer Pizza. Tipul ăla de colo... Indică direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
soră. Weber nu făcuse nimic ca să merite încrederea lui. Continuă să lucrezi cu tine însuți, Mark. Weber se crispă la auzul propriilor cuvinte. O să te întorci acasă în doi timp și trei mișcări. Mark își feri privirea, învins. Bonnie se aplecă și-l înconjură cu brațul. El scoase un sunet de câine bătut. Să mă lași iar cu ea! Și asta după ce am dovedit... —Scuzați-mă, spuse Weber. Mai am ceva de lămurit cu personalul medical înainte de plecare. Se întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e mort. Or să-l împuște într-un accident de vânătoare. Or să-l ia din nou cu ei la curse. Mai suntem și alții pe-aici, ca să te ajutăm să ai grijă de el. Eu sunt aici. Ea se aplecă și se lipi de el. —Oh, Daniel. Nu te înțeleg. De ce ești atât de bun? Ce câștigi la chestia asta? El îi puse mâna pe șold și o mângâie așa cum ar fi mângâiat un pui de căprioară. —Eu sunt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cea mai tristă chestie pe care am văzut-o vreodată. Își ridică privirea și o văzu învârtindu-se prin cameră. Hei, nu vrei să stai jos un minut? Mă stresezi. Se așeză din nou lângă el pe canapea. El se aplecă spre ea, scoțând la bătaie ceea ce în mintea lui trecea drept farmec. Își lăsă mâna pe coapsa ei și se lansă în litania lui zilnică. — Ce zici, mă duci și pe mine până la Thompson Motors? Pot să fac rost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să devină far prin propria strădanie. Cealaltă femeie ajunsese să fie mai la locul ei aici decât eraea. Mark ar fi făcut orice pentru păpușica Barbie a lui. Karin dădu peste ei într-o după-amiază târzie, la masa din bucătărie, aplecați asupra unui album de artă, arătând pentru orice privitor la fel ca Joan Schluter, cufundată în Scriptură împreună cu ultimul ei pastor. Cartea se numea: Un ghid al nevăzutului: 100 de artiști care ne-au dăruit alți ochi. Vreun volum din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]