KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...258 259 260 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

E ceva de care se vorbește, printre Credincioșii Iubirii. Poate că e comoara sa ascunsă, În siguranță, ca Într-un leagăn de fetru. Dante căscă ochii. Între fetru și fetru: Fabio dal Pozzo folosise și el cam aceleași cuvinte. Își apucă prietenul de umeri, scuturându-l. - Ce Înseamnă Între fetru și fetru? Cecco pălise. - Nu știu despre ce vorbești! bâigui el. Era un fel de a spune, printre Credincioși... Părea sincer, se gândi Dante dezorientat. Și totuși, falsa cruciadă trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ăștia afurisiți. Ajunse la destinație Învingându-și arsura din măruntaie. Toată zona era ocupată de prăvălii, dar nu exista nimeni la Încărcatul sau la descărcatul mărfurilor: clopotul bătuse nu de mult ora a noua și probabil că toți hamalii se apucaseră de mâncat. Astfel, Dante se Îndreptă spre magazia de stofe de lână. În poartă era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E cumva În depozit o Încărcătură de fetru? Omul Îl cântări alene din cap până În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Judecând după paloarea chipului său, părea să fi crezut povestea. Pentru câtva timp, plăcile aveau să fie În siguranță. Priorul se Întoarse Încă o dată spre depozit, Încercând să Își Întipărească exact În memorie rafturile unde era ascunsă Încărcătura. Apoi o apucă spre ieșire, trecând din nou prin fața paznicului, care Îl aștepta neliniștit. - Mai există cu siguranță și alte fâșii, În Încărcătură. Nu e sigur că provin de la Cremona, dar ține-te departe, pentru siguranță. Mă voi Întoarce repede, cu șeful medicilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
vorba de sticlarul cel mai mare din toate timpurile, cine știe. O poveste istorisită printre membrii breslei noastre, un basm. - Care? - Acela despre cuptorul de pe Canal. Acolo a sosit un meșter pe nume Tinca, de la mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se desprinse dintr-o dată din contemplarea propriei sale mâini și Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dar celălalt părea să-și fi dat seama că vorbise prea mult. - Vei vedea când va fi vremea, Îi răspunse el atunci, Îndepărtându-se sub privirea cercetătoare a priorului. La Priorat, pe la amiază Dante ieși din chilia sa și o apucă prin galeria deschisă. Ușile de la chiliile celorlalți priori erau și ele deschise. Colegii săi se strânseseră laolaltă și discutau cu Însuflețire. Când Îl văzură, tăcură dintr-o dată, fixându-l stânjeniți. Mai cu seamă unul dintre ei, scund și cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Păi, ar putea fi pelerini În drum spre Roma, saltimbanci sau soldați Împrăștiați din milițiile de la Imola. Se pare că acolo trupele nu Își mai primesc solda de câteva luni și că au dezertat, iar acum jefuiesc ținutul și au apucat-o spre Apenini. Dar suntem toți foarte Îngrijorați, adăugă omul, apropiindu-și confidențial buzele de urechea poetului, că ar putea fi vorba de niște mulțimi de eretici și de intriganți care coboară În Peninsulă pentru a se deda jafului. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar fi fost azvârlite la Stinche pentru hainele alea. Dar acum... comentă el. Dante se mărgini să dea din cap. Erau lamentații inutile și fără de speranță. Îl plictiseau. - Iar acum, nici asta nu e de ajuns. Acum bărbații s-au apucat și ei să practice meseria asta. - Sodomiții? - Poponari afurisiți, messer Durante. Ca aceia care ticsesc taverna lui Ceccherino În fiecare noapte. Dante Încuviință cu un zâmbet zeflemitor. Nu era pentru prima oară când auzea acel nume. Și nu era singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Colonna continuau să Îi răsune În minte. „Când vom fi toți”, spusese el. Și unde s-ar fi putut Întâlni mai bine cei ce erau așteptați decât Într-un loc unde nici măcar straja de cartier nu cuteza să pătrundă? O apucă pe strada ce ducea către Porta del Prato, de-a lungul vechiului drum, de la răsărit la apus, al primei așezări romane. Construcțiile plasate de o parte și de alta a pavajului alcătuit din lespezi, răsărite pe anticele ruine precum mucegaiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mașinăriei e doar celebrarea propriei sale măiestrii. Un monument Închinat mândriei oarbe. - Un joc minunat, dar lipsit de scop. Și pentru asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își ridică privirea spre el, tulburat, Însă Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto. Nu știi cât e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
toată splendoarea ei. Poate că Fabio urcase pe acoperișul turnului pentru a-și completa observațiile. În sinea lui, Încercă un sentiment de admirație pentru omul acela care, chiar la durere, nu Își neglija pasiunile minții. Ieși din cameră și o apucă pe scară, spre vârful construcției. La capătul treptelor, un chepeng Închis dădea către acoperiș. Îl ridică, Înălțându-și capul prin deschizătură. Rămase dezamăgit când constată că locul era pustiu. Trase la loc chepengul, dar, În clipa aceea, niște strigăte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dante Își plimbă de mai multe ori privirea de pe chipul ei spre piesele de pe tabla de șah, căutând o posibilă semnificație a acelei reprezentații. Dar Amara continua să stea nemișcată, contemplând În liniște ceea ce făcuse. Apoi Își Întinse mâna și apucă o altă piesă de pe marginea tablei, așezând-o alături de rege, cu numai un pas Înapoi. Era regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată, Amara mai apucă o piesă, așezând un pion alb lângă regina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
liniște ceea ce făcuse. Apoi Își Întinse mâna și apucă o altă piesă de pe marginea tablei, așezând-o alături de rege, cu numai un pas Înapoi. Era regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată, Amara mai apucă o piesă, așezând un pion alb lângă regina de aceeași culoare. - Un fiu, murmură Dante. De la o altă femeie. Din nou muta se opri, recăpătându-și imobilitatea absentă. Și totuși, exista o semnificație În clipele acelea de suspensie. Probabil că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aminteau de silueta unui episcop, și le așeză alături de el, ca pentru a-l apăra. - Fiul a fugit? Ascuns printre... clerici? o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de a nu izbuti să exprime ceea ce ar fi vrut. Ochii săi căzură peste micuța coroană pe care el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii Îi intrase În oase și o durere intensă Îi punea stăpânire pe membrele care Îi amorțiseră și Îl furnicau. La un moment dat, i se păru că cineva se apucase să deplaseze oglinzile În alte poziții, În centrul sălii. O geometrie Îngrozitoare de imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Celălalt Își Înclină capul ușor, făcându-i semn să continue. - E posibil ca, pe undeva, să mai trăiască vreun urmaș de-al lui? Istoricul ridică din umeri. Dintr-o dată parcă observase o pată de cerneală pe un deget și se apucă să o privească atent, ca și când acolo ar fi urmat să găsească răspunsul. - E posibil, zise după un timp, privindu-l În sfârșit din nou pe poet. De ce mă Întrebi? - Din cauza... unor fapte petrecute nu demult. O senzație, indicii slabe... Nădăjduiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ridică din umeri. - Ai zis că funcționează. Arată-mi cum. Celălalt Încuviință, iar mâna sa se deplasă Îndărătul mecanismului. Undeva mai jos, Într-un punct pe care poetul nu-l putea zări, din mașinărie ieșea o tijă cotită. Alberto o apucă și Începu să o Învârtă, scoțând un hârșâit metalic. - Cotul acesta Încordează o spirală de oțel. Așteaptă. Mâna sa efectuă o duzină de rotații. Dante avea senzația că, la fiecare rotație, rezistența oțelului devenea mai puternică. În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Și cum funcționează? - Clondirul trebuie pus pe plită și Încălzit. Sunt de ajuns doar câteva momente ca să se aprindă și să emane o strălucire uimitoare, albă și lipsită de variații, ca aceea a soarelui. Din instinct, Dante Întinse mâna să apuce sticla, Însă Arrigo o retrase brusc. - Atenție, priorule. Simpla și ușoara căldură a mâinii este și ea suficientă ca să stimuleze amestecul. - Dar, dacă e vorba de ceea ce spui, de ce Elia nu i-a dezvăluit acest secret Împăratului? Un asemenea dispozitiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
alăturată. - Așadar, spune-mi ce vrei. Pe chipul cardinalului se lăți o expresie satisfăcută. - Să aflu de la dumneata care Îți sunt sentimentele politice. - Ce interes pot avea ele pentru voi? În loc de răspuns, prelatul Întinse o mână spre perna de lângă jilț, apucând un fascicul de foi. Aruncă o privire peste prima, dar apoi Își ridică din nou privirea asupra lui Dante, ca și când ar fi cunoscut prea bine conținutul acelor file. - Dumneata ești un iubitor al istoriei, nu-i așa? Îl Întrebă, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întărit În cunoaștere și În Învățătură, iată că dispare dintr-o dată. Iar În locul lui apari dumneata, messer Alighieri, omul care ești acum. Celălalt. - Celălalt? - Un altul, care, potrivnic oricărei sale obișnuințe și Împotriva adversității sale declarate față de vulgaritatea plebei, o apucă pe o cale anevoioasă. Începe să Încânte poporul simplu cu vorbele sale meșteșugite, În adunări de la colț de stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând ce căi trebuie să Îndrepte ori ce impozite să introducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
semne că i-ar fi observat prezența. El, În schimb, zări umbra unui al treilea bărbat, care venea dinspre celălalt capăt al podului. Înainta tăcut, măturând pietrele cu marginea de jos a hainei. Înalt, cu pasul ușor legănat, doctorul Marcello apucase să urce rampa opusă, apropiindu-se cu repeziciune. Cei trei se Întâlniră la jumătatea podului fără vreun gest de surpriză, ca și când și-ar fi dat acolo o Întâlnire secretă. După o clipă, Dante se alătură și el grupului. Îi reveniră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
francezul era omul cel mai adânc implicat În urzeală, cu purtarea sa misterioasă și cu politețea lui afectată, de gentilom de peste Alpi. Dacă ar fi dispărut cu adevărat, atunci și crimele ar fi rămas pentru totdeauna Învăluite În beznă. O apucase cu pași Înceți pe o străduță din spatele bisericii Santa Maria Maggiore, cu privirea ațintită În pământ. Deodată, Îi atrase atenția o umbră dublă din fața lui. La o anumită distanță, doi bărbați mergeau unul lângă altul. Judecând după veșminte, erau străini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care Îi strângea pântecul, Amara Îi apucă mâna, cu o forță neașteptată, oprindu-l. Apoi se ridică Încet-Încet În picioare, ținându-l mereu la distanță cu vârful degetelor. El făcu un pas În față, Încercând să prindă creatura care continua să Îi scape, Însă din nou aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În timp ce Amara se apropia, văzu cu silă că și partea masculină a acelei făpturi se stârnise. Incapabil să reacționeze, Dante se pomenea dezbinat Între două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de a-l Îmbrățișa și de a-l poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Înșiri vorbe. - Asta Îl mângâie pe omul singur. Vorbele sale. - Tu vrei să fii singur pentru că te temi să nu fii părăsit, replică Pietra disprețuitoare. Dante se pregătea să răspundă, Însă ea nu Îi lăsă timp. - Vorbe, de unul singur. Apucă una din foi și o aruncă pe jos furioasă. - O grămadă de vorbe fără rost. Cleștele de foc continua să strângă fruntea poetului. Clătinându-se, Își dădu drumul să cadă pe pat. Pietra Îi urmărise mișcările. - Din nou boala aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe un ton zeflemitor. Multă lume din Florența ar putea-o descrie, cu o pană chiar cu mult mai iscusită! - Dar nimeni nu ți-ar putea da În vileag ceea ce a mai rămas din ea. Dante Întinse o mână ca să apuce pergamentul, Însă mâna energică a bătrânului i-o opri pe masă. - Nouă este numărul care te guvernează. Nouă. Același număr ca al destinului lui Frederic, care a murit dinaintea celei de-a noua umbre cu două fețe. Priorul nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]