7,079 matches
-
acestor societăți (poate și din hărnicia lor) depinde de o bună camuflare a morții, de izgonirea acestei permanențe în spatele panourilor publicitare. Încep să zăresc un sens tare în modul nostru de a marca moartea fiecărui membru al societății prin aglomerație, blocarea circulației, zgomot și slujbe. E un memento mori ce străbate, odată cu fiecare moarte, comunitatea. Mi-ar place să cred este principalul motiv al ineficienței noastre. Însă nu văd despărțirea de superficialitate nici măcar în acest context grav. * În raport cu veșnicia, superficialitatea este
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
sau refuzând o viață absurdă. Viața Încetează de a mai fi o sursă de plăceri, de stimuli pozitivi. În plus, persoana nu va mai avea unde și pentru ce să construiască sau să-și proiecteze idealuri. Suicidul reprezintă Închiderea sau blocarea transcendenței. Aceasta este problematica care Închide omul modern În limitele sale, transformând Însăși natura sa fundamentală. Persoana-limită Așa cum, prin situații-limită, Înțelegem acele situații de viață care Închid perspectivele ontologice ale individului, trebuie să acceptăm faptul că orice persoană angajată În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de a primi bunuri, de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, de a primi vizite. În afară de aceste sancțiuni, proiectul de lege prevede avertismentul și pedeapsa izolării pe maximum 10 zile. Evident că aplicarea sancțiunii are și consecința blocării accesului la un alt regim de executare a pedepsei sau, în ipoteza în care abaterea este gravă, plasarea deținutului într-un regim de executare mai sever. Cea mai importantă consecință a primirii unei sancțiuni constă în posibilitatea pierderii dreptului de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
personalității la exigențele realității, respectiv cea a rezistenței la stresurile cotidiene și învingerea privațiunilor și contradicțiilor pe care omul le întâmplină, în mod curent în cursul dezvoltării sale. Această, problemă este importantă, sub raport teoretic, deoarece cercetarea, comportării în timpul unei „blocări” sau a unui „conflict de interese” poate furniza date valoroase în legătură cu legile dinamicii psihice interne, cu mecanismele psihologice ale comportării etc. - aspecte psihologice indispensabile elaborării unei teorii științifice a personalității. Atunci când frustrarea nu capătă proporții excesive (producându-se în limite
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de soluționare a problemelor apărute, sau a celor planificateș acomodarea presupune, în plus, și participarea instanțelor afective și volitive ale personalității, a acelor stări sufletești și reacții comportamentale care apar, care apar, de obicei, în situații de constrângere, contrariere sau blocare, când oamenii nu pot reacționa șablon, pe baza unor deprinderi stereotipe. Când exigențele realității obiective exterioare ating, sau depășesc, limitele de rezistență ale individului sau când trebuințele și scopurile acestuia întâlnesc, în calea realizării lor, obstacole exterioare sau interioare importante
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aproape invincibile, apărute în timpul desfășurării activității - și în raport cu care sunt studiate de regulă fenomenele de frustrație - sunt considerate de către cei mai mulți cercetători bariere, obstacole, sau piedici frustrante. Ne întrebăm, însă, în ce măsură putem adopta acest punct de vedere. Este suficient doar ca blocarea / contrarierea să fie însoțită de un afect puternic și de conștiința prezenței unei intense contrarieri în calea spre satisfacerea unei trebuințe, sau realizarea unui scop, pentru ca să apară sentimentul de frustrație? Chiar și în cazul dificultăților invincibile, sau aproape invincibile, sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
numai prin raportarea sa la un întreg complex de factori, în care includem: a) natura și intensitatea, obstacolului extern sau intern care determină blocajul sau contrarierea, b) starea psihică rezultată dintr-un mod personal de percepere și interpretare a respectivei blocări/contrarieri, c) reacțiile comoprtamentale condiționate de această stare psihică (reacții care au menirea de a asigura o echilibrare, o adaptare la situația creată, atingerea scopului propus, și o reevaluare a situației frustrante prin fenomenul de „feed-beck”). Vom vedea, pe parcurs
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unui obiectiv (adică, scop, trebuință, necesitate, problemă etc.) în realizarea căruia subiectul trebuie să fie intens motivat, iar pe de altă parte a unui obstacol, extern sau intern, real sau imaginar, material sau spiritual, suficient de puternic pentru a produce blocarea, contrarierea. Când apare tensiunea și insatisfacția subiectivă produse de absența acelei situații finale care este necesară satisfacerii unei trebuințe active (ex. setea, foamea etc), vorbim de frustrația primară, sau „privațiunea”, specifică lumii animale. Când individul întâmpină un obstacol sau o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cauzele adevărate. 3. Mulți dintre cercetătorii frustrației văd în „emoționalitate în afectul puternic, particularitatea tipică a frustrației. De exemplu, English H. și English Ava C., când definesc frustrația au în vedere tocmai această particularitate: „...stare motivațională și afectivă, rezultată din blocarea tendinței. La fel, pentru Woodwort, R.S. și Donald G. Marquis, „când o persoană eșuează, în așteptările sale de a-și rezolva, problema, dar nu cedează încă pentru că plăcerea este prea puternică și persistentă, ea este într-adevăr într-o stare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care felul obișnuit de răspuns este înlocuit de noi răspunsuri, de natură creatoare, care sunt bine adaptate la cerințele problemei întâlnite. În schimb, dacă motivele sunt puternice și scopurile importante, sau dacă dificultățile vincibile sunt percepute subiectiv ca invincibile, atunci blocarea/contrarierea ivită ia aspectul unui conflict de nerezolvat, în cursul căruia energia depusă crește, emoțiile devin mai intense, iar activitatea este redirecționată. Așadar, nu este suficient să definim frustrația numai prin faptul blocării unei tendințe, dorințe, aspirații etc.: situația obiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
vincibile sunt percepute subiectiv ca invincibile, atunci blocarea/contrarierea ivită ia aspectul unui conflict de nerezolvat, în cursul căruia energia depusă crește, emoțiile devin mai intense, iar activitatea este redirecționată. Așadar, nu este suficient să definim frustrația numai prin faptul blocării unei tendințe, dorințe, aspirații etc.: situația obiectivă de frustrare este frustrantă numai dacă ea este interpretată de către subiect ca privatoare, sau arbitrară. „Emoționalitatea” este strâns legătă, deci, de actul interpretării, de conștiința importanței motivelor, a scopurilor activității și a dificultăților
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
moduri de răspunsuri neadecvate. În acest sens, se poate vorbi de existența unor diferențe individuale, de anumite praguri de toleranță la frustrare. Determinanții toleranței la frustrare nu sunt cunoscuți încă în suficientă măsură. Desigur că aceștia vizează atât aspectul gravității blocării (există, în această privință, pentru fiecare individ o zonă, cuprinsă între două intensități de stres, în cadrul căreia răspunsul individual este adecvat), cât și diferitele aspecte al personalității umane (copiii, de exemplu, în comparație cu adulții, subiecții nevrotici și psihotici, în comparație cu indivizii normali
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului la frustrare este toleranța la frustrare, care implică, familiarizarea cu situațiile frustrante și învățarea modalităților de a face față situațiilor de blocare. Iar cel mai important factor îl reprezintă, gradul de maturizare intelectuală, afectivă și morală a personalității, care va impune un anumit nivel de echilibrare psihică și de obiectivitate în crearea semnificației motivaționale a situației frustrante. 4. Cercetarea frustrației din această
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de «bariere» care blochează activitatea” (op. cit., p. l20). De existența unei frustrații propriu-zise putem vorbi, prin urmare, numai în lumea umană, unde întâlnim, în strânsă legătură cu limbajul, procesele de evaluare și interpretare prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
procesele de evaluare și interpretare prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de frustrare. Animalul se află și el, adesea, în situații de conflict ca, de exemplu, atunci când un rival aparținând aceleiași specii îl împiedică în obținerea obiectului necesar satisfacerii unor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de frustrare. Animalul se află și el, adesea, în situații de conflict ca, de exemplu, atunci când un rival aparținând aceleiași specii îl împiedică în obținerea obiectului necesar satisfacerii unor trebuințe biologice: ex. de hrană
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei probleme. El reprezintă, de fapt un factor inerent procesului de adaptare la mediu și, în acest sens, putem spune că el constituie termenul general, „genul proxim”, care înglobează atât fenomenul „conflictualității”, cât și pe cel al „frustrției” și „stresului”. Blocării realizate de obstacol îi corespunde, mai precis, conflictul între tendințe (dorințe, trebuințe etc.), sau între individ și ambianță. „Conflictul”, la rândul său, implică în mod necesar - așa cum am văzut - actul frustrării, deoarece „satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
riguroasă. Ceea ce credem că trebuie precizat în legătură cu nota definitorie a fenomenului de frustrație, în raport cu alte fenomene psihice care sunt implicate în procesul de adaptare a personalității, sunt următoarele lucruri: dacă forma „primară” a frustrației poate fi înțeleasă numai prin privațiune (blocarea unei pulsiuni, tendințe organice și prin descărcarea uneori nediferențiată, a tensiunii, în forma „secundară” a frustrației, starea de privațiune este finalizată și conștientizată fie prin atribuind altei persoane intenția de a ne deposeda de un bun sau de un drept
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Maier trăsătura caracteristică a frustrației o reprezintă, așadar, „fixația”, lipsa de finalitate rațională, pentru Barker, R., Dembo, T., Lewin, K. „regresia” constituie reacția tipică a frustrației. Ei înțeleg „regresiunea” ca o coborâre, sub influența agentului frustrant, a „nivelului” activității, până la blocarea acesteia și reapariția unei deprinderi anterioare părăsite (adică reîntoarcerea la unele forme de conduită primitive, infantile). Fără a exclude posibilitatea ca „fixația” și „regresiunea” să constituie, în anumite împrejurări, forme specifice de reacție la frustrare, N.D. Levitov arată că, în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și cel apărut în lumea animală. Astfel, se impune remarca că în cazul omului, - ființă rațională, conștientă și, totodată socială, reprezentând „suma relațiilor sociale” - „situația frustrantă” are o semnificație psihologică mult mai profundă: dacă la animal ea desemnează, în exclusivitate, blocarea cursului satisfacerii unei trebuințe „organice” de către un obstacol concret experior, la om „blocarea” reprezintă, de obicei, contrarierea unor cerințe (trebuințe, motive, interese, convingeri etc.) spirituale și culturale specific umane, de către o varietate de agenți frustranți (de la cei exteriori, aparțin în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
omului, - ființă rațională, conștientă și, totodată socială, reprezentând „suma relațiilor sociale” - „situația frustrantă” are o semnificație psihologică mult mai profundă: dacă la animal ea desemnează, în exclusivitate, blocarea cursului satisfacerii unei trebuințe „organice” de către un obstacol concret experior, la om „blocarea” reprezintă, de obicei, contrarierea unor cerințe (trebuințe, motive, interese, convingeri etc.) spirituale și culturale specific umane, de către o varietate de agenți frustranți (de la cei exteriori, aparțin în mediului fizic și social, la cei interiori, aparținând propriei personalități). Apoi, dacă în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de frustrație și conflict sunt legate, astfel, în sistemul de explicație al lui G.W. Allport, în primul rând de activitatea instanței „Propriumului”, care niciodată nu va putea să-și realizeze integral dezideratul său suprem: impunerea sistemului axiologic personal. Numeroasele blocări, contrarieri, care vor apărea în funcționalitatea sa îl vor determina să adopte roluri și modalități de acțiune care nu-i sunt proprii, care nu sunt conforme cu tendințele sale native, fapt care împiedică manifestarea și exteriorizarea plenară a „Propriumului”, a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în mod succint, principalele caracteristici ale acestor trei niveluri de adaptare. 1) La nivelul biofiziologic de adaptare, „fenomenul de frustrației” exprimă un conținut psihologic sărac și o funcție cu finalitate negativă. Astfel, sub raportul conținutului, el desemnează, la acest nivel, blocarea în primul rând a satisfacerii unor trebuințe biologice, semnifică dominarea stărilor și reacțiilor afective primare, precum și folosirea mecanismelor homeostatice de adaptare. Sub raportul finalității, - deoarece la acest nivel predomină forma pasivă de adaptare, caracterizată prin păstrarea acelorași mijloace de adaptare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acest ultim caz prezentând importanță întreaga personalitate a subiectului frustarnt (felul în care realizează conștientizarea situației, sensibilitatea, complexitatea motivației, sistemul de atitudini față de sine și față de ceilalți etc.). Angajarea, de exemplu, a „frustrației” pe traiectoria unei „spirale ascendente” - când contrarierea/blocarea unui obiectiv propus are menirea de a angaja întregul sistem psihic într-un proces ascendent de ridicare, prin salturi, pe o treaptă superioară de evoluție - depinde, desigur, de nivelul anterior de dezvoltare psihică a sbiectului frustrat, de experiența individuală în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
biofiziologic”, „psihologic” și „socio-culturale”, - la care realizează adaptarea. În felul acesta vom constata o diversificare tot mai mare a tipurilor de „situații frustrante”, o creștere a gradului lor de complexitate. Astfel, dacă la nivelul biofiziologice „situația frustrantă” desemnează, în special, blocarea cursului satisfacerea unor trebuințe organice de către un obstacol concret exterior, la nivelele psihologic și socio-cultural ea semnifică contrarierea conștinței de sine ca valoare, a unor trebuințe „spirituale” și „materiale” specific umane, de către o varietate de agenți frustranți. Vor predomina, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]