KorAP: Find »[drukola/base=chef & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...258 259 260 ...289 >

7,208 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

Bloomsbury o va publica anul viitor, scrisă de Jaime Clarke, iar eu voi protesta vehement - titlul ei: Insula Ellis.) Iar drogurile au continuat să curgă. Mai exista și problema banilor - n-aveam deloc. Îi cheltuisem pe toți. Pe ce? Droguri. Chefuri care costau 50.000 $. Droguri. Femei care voiau să fie duse în Italia, la Paris, Londra, St. Barts. Droguri. Garderobă Prada. Porsche nou-nouț. Droguri. Tratamente de dezintoxicare care nu erau suportate de asigurarea de sănătate. Banii proveniți din contractele scenariilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Însă tot nu-i convenea să fie lăsat singur în orice cameră în care mă aflam și eu. Petrecerea a fost ideea mea. Fusesem „băiat cuminte“ de peste patru luni și eram de părere că asta merită sărbătorit cumva. Dar cum chefurile opulente de Halloween făcuseră parte din trecutul meu (trecutul pe care Jayne voia să-l nege și să-l șteargă), ne-am certat din cauza acestui „bairam“ (cuvântul ales de mine; Jayne a folosit termenul „bacanală“), amiabil, chiar în glumă, până când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
în timp ce zdrăngăneam la chitară - ceea ce constituia și o stratagemă deșteaptă de a-i descuraja pe studenții mei să vorbească despre scrierile lor (întotdeauna unul dintre cele mai puțin preferate subiecte de conversație ale mele - iar în seara asta n-aveam chef să fiu iscodit: „Domnule Ellis, ați ajuns să citiți La ce mă gândeam când i-am luat-o la clanță?“). Și nici nu m-am dedat la nimic special până când a apărut Aimee Light. Aimee Light se înscrisese la masterat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
vrei să mă-ntorc acolo și să mă ocup de asta sau vrei să taci din gură și să tragi o linie cu mine? - Tu chiar nu te pricepi la chestia asta, nu-i așa? - La ce? Să dau un chef de groază? - Nu. Să fii însurat. Să fii tată. - O, e OK să fii însurat - dar chestia cu tatăl e mai dură, am zis. ”Tati, nu-mi dai un pic de suc?“ „Nu vrei apă, iubita?“ „Tati?“ „Da?“ „Un pic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
un pachețel. L-a desfăcut, inspectând cocaina, apoi l-a așezat pe capota Porsche-ului și a început să răsucească o hârtie de douăzeci într-un foarte strâmt pai verde. După ce am tras două linii uriașe din propriul meu gram, aveam chef să-mi laud motorul. - Hey, Jayster - uită-te și tu. Yamaha Y2F-RI. O sută cincizeci și doi de cai putere. Viteza maximă: doar o linie sub o sută șaptezeci de mile pe oră, am tors eu. - Cât? - Doar zece mii. - Bravo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
plâng că muzica e prea tare, zise Jayne. - Numai prietenii tăi, chica. Pauză. În plus, te-aud perfect. - Chica? Mi-ai spus chica? - Ascultă, dacă nu vrei să fii sociabilă și nu poți fi superdezinvoltă când vine vorba de dat chefuri... M-am pomenit pipăind absent un cornet de popcorn. - Sunt studenți în piscina noastră, Bret. - Știu, am zis. Și ce? Înoată. - Iisuse, Jay e la fel de amețit ca tine. - Jay face gimnastică suedeză, am zis cu indignare. El nu e amețit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
am urcat pe scările impozante, curbate, la primul etaj, să verific dormitorul lui Sarah - folosindu-mă de o așa zisă investigație a cazului Terby, scuza pentru o nouă linie de prizat. Era atât de liniște, că abia dacă puteam auzi cheful de la parter; atât de mare era casa. Dar era și foarte frig și am început să tremur fără să mă pot controla în timp ce înaintam pe coridorul întunecat. Am trecut de camera lui Robby - prietenul lui dormea dus în patul dublu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
târa în jurul pietrelor de mormânt, urmărindu-se unii pe alții. Deasupra pietrelor de mormânt am văzut desenul lunii, lumina selenară prelingându-se pe câmp, iar dinspre pădure se revărsa spre noi un văl de ceață. Mi-a venit pe loc chef să trag o linie masivă, ca apoi să mă alătur lor, dar chiar atunci ceva pâlpâi în spatele meu, apoi se stinse - era o aplică de perete, din fier forjat aurit, una din multele aplice aliniate de-a lungul peretelui, cam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ce-o suni pe nevasta lui Jay și-o întrebi... - N-aș suna-o pe Helen dacă tu nu te-ai droga din nou, zise ea cu o voce stridentă, chinuită. Se opri, respirând sacadat, să se calmeze. - Nu am chef de asta acum. Hai s-o lăsăm moartă. - Mi se pare rezonabil, am murmurat, amabil, întorcându-mă la ziare. Am încercat să sorb o înghițitură bună, dar sucul s-a revărsat peste buza paharului, așa că l-am pus pe masă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
semifaimoasă actriță TV în culise, doar cu câteva minute înainte ca ea să apară în talk-show-ul Live with Regis and Kelly. Își flexează bicepșii și se laudă cu abdominalii („Michael nu avea doar șase - avea douăzeci și patru; o navetă!“) oricui are chef să-l admire. Femeile îl imploră să fie mai deschis și mai afectuos, aruncându-i cu indignare replici de genul „Nu sunt o curvă!“ și „Nu vrei să vorbești niciodată despre nimic!“ și „Trebuia să luăm o cameră!“ și „Ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
lor. - Promit. Probabil îți place s-o repeți. - De fapt unul dintre autorii mei preferați m-a sunat astăzi . - Și cine ar fi acela? - Jay. Binky făcu o pauză. „Mi-a spus că ai făcut-o lată de tot astă-noapte. - Chef de zile mari. Am făcut și eu o pauză, dându-mi seama de ceva. Și nu crede tot ce-ți spune Jay. - Niciodată, zise ea, generoasă. Apropo, ai primit cecul gras al englezilor pentru drepturile de autor de la American Psycho

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
În timp ce ne pregăteam să ieșim din birou, Aimee și-a amintit ceva. - Băiatul ăla care a fost aici mai devreme... - Da. Îl cunoști? Pauză. - Nu, dar îmi pare cunoscut. - Asta am crezut și eu. Nu l-ai văzut aseară la chef? am întrebat în timp ce imprimanta începu să-mi livreze comanda. - Nu sunt sigură, dar îmi amintește de cineva. - Da, a venit costumat în Patrick Bateman. Era tipul într-un costum Armani. Foarte straniu. - Hm, Bret, am noutăți pentru tine: erai atât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
îmi amintește de cineva. - Da, a venit costumat în Patrick Bateman. Era tipul într-un costum Armani. Foarte straniu. - Hm, Bret, am noutăți pentru tine: erai atât de drogat aseară, nu prea cred că puteai să recunoști pe cineva când cheful a luat viteză. Am dat din umeri, mi-am vârât visul în haină și am ridicat cele câteva povestioare pe care studenții le lăsaseră în coșul de lângă ușă. Se lăsase liniștea. Aimee părea să se gândească la altceva, aprinzându-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de mobil. Repet, vă rog, sunați-mă cât mai curând posibil. Am terminat votca din cană și mi-am mai turnat una. Când l-am sunat pe Kimball, nu voia să discute despre „asta“ la telefon, iar eu n-aveam chef să merg la Midland, așa că i-am dat adresa noastră. Kimball mi-a zis că poate ajunge într-o jumătate de ora, dar a ajuns după cincisprezece minute de la finalul convorbirii telefonice, ceea ce m-a făcut să intuiesc vag și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279

biblioteca; au fotografiat apoi pe fiica mea Tansi și pe mine, de vreo 3-4 ori, În camera ei. Eram tare mahmur, ca după o noapte de insomnie, tare indispus; dar a trebuit să fac mină bună, ca să nu-i stric cheful bunului Moscaliuc, după atâtea sacrificii făcute pentru niște sarbede amintiri. Acum, că ți-am satisfăcut curiozitatea cu privire la d. Moscaliuc, să ne ocupăm și de-ale matale! Nu știu ce medici curanți ai și dacă d. Dr. Spiridon Îți poate ajuta cu ceva

CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU (2013) [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293

am identificat „parcela românească”: Nicolae Prelipceanu și Adrian Popescu au plecat la o plimbare nocturnă prin Lisabona, iar lui Andrei Bodiu i și-au rătăcit bagajele la Amsterdam și, evident, într-o astfel de stare de spirit, i-a pierit cheful de petrecere... VITALIE CIOBANU: Încerc să decriptez chipuri, să ghicesc identități, desprinzându-le din masa omogenă a convivilor. Primele clipe de derută, când nu cunoști pe nimeni și te învălui instinctiv într-un cordon de protecție, pentru că la rândul tău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun - masă suedeză - la restaurantul hotelului. Un grup de turiști americani, care fumează pe întrerupte, stau alături de mine. Nu mănâncă nimic, beau cafea și apă, multă apă. E de presupus că se „restabilesc” după un chef monstru. Au fețele buhăite și se mișcă greoi. Abia îi aud șoptindu-se, ei, care de obicei vorbesc tare și etalează o poftă de viață aproape impudică. Altfel spus, am în față câteva exemplare ale „turismului specializat”, în acest caz

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
și ne strânge cu gratitudine mâna. Scena îmi amintește de veleitarii culturali, cu mulți bani, de la noi, care, dacă le zgândări puțin orgoliul artistic nămolos, sunt în stare să comită gesturi de caritate: sponsorizează editarea unei cărți sau plătesc câteva chefuri pentru scriitorii (presupuși adevărați) care „i-au recunoscut”. Câte asemenea duioase situații a înregistrat „grădina lui Cimpoi” de la Uniunea Scriitorilor?... E cald și mulți și-au scos încălțările, inclusiv gazdele, îndemnați probabil și de covorul verde-închis al ierbii. Bem o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
ochii pe noi. Abia atunci observ că întregul maidan în care suntem concentrați e îngrădit din trei laturi și vegheat cu strășnicie. Pe aici, turiștii sunt un trib de extratereștri ce trebuie protejat, iar capacitatea de a le îndeplini toate chefurile și capriciile măsoară adecvarea gazdelor la standardele occidentale... E trecut de zece seara. Ieșim în drum, și în spate ne cântă un cor de femei, adăpostit sub o copertină în formă de scoică. Melodii clasice, voci catifelate, o armonie perfectă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
nordică a Rusiei de pe țărmul Golfului Finnik ne-a întâmpinat cu o grimasă ursuză: Gara Varșovia în care am intrat, oamenii de pe peron, cu aerul lor pierdut, accentuând pustietatea garniturilor de pe liniile paralele, o haită răzlețită de câini, traversând fără chef peroanele intermediare, o debarcare sub un cer... de plumb (nu știu ce cuvânt mai potrivit să găsesc - în fața acestor priveliști dezolante, intră în șomaj imaginația cea mai exuberantă). O stare de tristețe, ca un abur otrăvit, începuse să-și facă loc în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
moldovenii”, cu cei din România. Afinități elective și opțiuni (geo)politice implicite. Seara e liniștită și caldă. Încercăm să urcăm pe un vaporaș care circulă pe râul Fontanka până spre Neva, dar e foarte scump. În urma noastră, contaminați de același „chef”, renunță și polonezii, probabil din aceleași rațiuni de preț, supraevaluate peste tot în acest oraș. 5 iulie, miercuri VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun în stradă, în fața hotelului. În cele trei zile cât am fost cazat aici, am mâncat în trei localuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
colegii din România cu atitudinea mea. În final, constată trist că Rusia a pierdut, deocamdată, războiul informațional privind evenimentele din Cecenia, însă lucrurile se vor schimba în timp, voi vedea... Nu mă îndoiesc că vor reuși să le schimbe. Altfel, cheful e plăcut. Lumea s-a grizat destul de tare, mai ales că băutura prisosește... 8 iulie, sâmbătă VASILE GÂRNEȚ: Eschivele sunt bune, dar uneori trucul nu ține. Există, apoi, și curiozitatea legitimă. Mergem, eu și VITALIE CIOBANU, la Ambasada Republicii Moldova, la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-ți imaginezi cum e să faci cale întoarsă, din cauza unei neglijențe banale, în târla dictatorului de la Minsk, pentru a-ți recupera pașaportul pe care să ți-l fluture sub nas un nu știu ce ofițer de securitate dornic să te umilească, și cheful de glume îți piere. Interogatorii, dispariții, șicanări, ședințe de tortură psihologică - orice i se putea întâmpla colegului nostru uituc. În grup, la Minsk, era altfel: făceai parte dintr-o schemă în care autorităților le revenea o parte de responsabilitate; prezența

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
în baza unei fotocopii a pașaportului, dar a trebuit să coboare în prima localitate poloneză pentru o verificare mai minuțioasă. Avea să ni se alăture la Varșovia. VASILE GÂRNEȚ: Oboseala călătoriei și o anume repetivitate a evenimentelor îmi sabotează rău cheful de jurnal. Pe „ai noștri” - scriitorii din Trenul Literaturii - îi cunosc destul de bine, surprizele din partea lor vin tot mai greu, iar locurile vizitate, lungul pelerinaj prin câmpia slavă m-au obosit și m-au enervat în mare parte. Poate că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
vestul Europei care concep unitatea europeană drept o ripostă dată, în primul rând, „imperialismului american” - teama de globalizare, ei uitând adevărul că fără implicarea americană continentul nostru ar fi fost de mult o uriașă ruină comunizată? - Deși aș mai avea chef de vorbă, mă tem că am cam răspuns la întrebarea asta lungindu-mă la cea dintâi. Dar mai pot adăuga: sunt sigur că și noi, ăștia din Est, dacă o să mai avem timp, după mulți ani de la eliberarea din ghearele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]