6,859 matches
-
cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva lui Însuși”19, precum și istoria unui eu care-și pune În joc, În fiecare clipă, condiția 20. Mișcarea dramatică petrecută În interiorul textului confesiv răspunde dorinței sale fundamentale de clarificare. Obiectivul prim al confesiunii e presentimentul unei frustrări: experiența lăuntricului se produce În paralel cu proiecția dramatică a pierderii de sine. Prins În capcana așteptărilor, eul resimte nevoia de a se obiectiva simultan cu obiectivarea caracterului dramatic al experienței la care se supune. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se obiectiva simultan cu obiectivarea caracterului dramatic al experienței la care se supune. Autorul de jurnale suferă aceeași tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
simultan cu obiectivarea caracterului dramatic al experienței la care se supune. Autorul de jurnale suferă aceeași tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o iluzie 23. Fiecare dintre aceste entități este animată de forțe proprii, de un flux continuu, predeterminant. Confesiunea este tocmai un recurs la această ruptură, la scindarea care permite abolirea prea strictei determinări a mecanismelor de funcționare a relației interior-exterior. Dar schimbul de tensiuni dintre ele nu poate fi oprit. Așezându-se În puncte opuse, ele Își stabilesc
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o egalizare, o nivelare a existenței sub spectrul jurnalierului. El acționează cu o crudă indiferență la semnificația propriului conținut. Insignifiantul, ca și lucrul prețios au, pentru el, aceeași valoare. Aceeași democratică semnificație. O posibilă explicație a mecanismelor care declanșează nevoia confesiunii se află În dorința de confruntare a scriitorului. O confruntare cu lumea, cu exteriorul, dar și cu ceea ce psihanaliza numește eul idealizat. Nu arareori, individul ajunge să se identifice cu propria-i imagine visată În secret. Nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu e decât o reflexie goală. Ca operă de artă, jurnalul intim rezistă doar prin forța autopropulsorie a unui eu care-și domină (sau ambiționează să-și domine) discursul, lansând și invitația la distincție: Între creație și delir 50. Altminteri, confesiunea se compromite prin indistincție, prin repetabilitate și prin mecanizarea subiectivității. Strălucirea ei provine din aparența de virtuozitate, din sfidarea memoriei, din impresia de altceva pe fundalul unui mereu același. Eul nu trebuie să oglindească. Eul trebuie să se oglindească. Eul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se reușește „centrarea” timpului, scrie psihanalistul, se produce Încarnarea inconștientului Într-un corp, a unui nou zeu, a unei noi religii. Nu altceva se Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l instituie este un timp al trăirii, suprapus timpului confesiunii. Dar simpla sa captare, prin Înscrierea datei, nu Înseamnă mare lucru. Măsura timpului, calitatea sa, o dă interpretarea, și nu arbitrara numerotare. Jurnalul intim confirmă o lege - În egală măsură a fizicii și a psihanalizei: există câte un timp pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
narcisism autoproducător, liber, suficient sieși. Jocurile artei ori unicul joc al artei cu eul scriitorului permit repetiția și multiplicarea, instaurând o subtilă diferență. Jurnalul intim devine posibil În clipa În care monotonia și repetiția transcend spațiul evenimentelor. Timpul și spațiul confesiunii nu sunt „nici independente” și „nici echivalente”79. Și nici măcar decisive pentru edificarea structurii sale. Decisivă e topologia evenimentelor, timpul insinuat Între fragmentele spațiului care conține semnificațiile. Opera neterminată În epocile mai noi, Îndeosebi În perioada post-structuralistă, modelul (unitatea) textului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Problemele autorului, probleme morale, familiale, financiare etc. sunt, În noua perspectivă, problemele unui personaj. Ale unui personaj dintr-o scriere clasică, realistă, un personaj al unei lumi clar delimitate. Dar o lume În egală măsură fictivă, o lume scrisă. Între confesiune și elaborare, Între persoană și personaj, Învinge de fiecare dată al doilea termen. Împrejurările vieții nu mai sunt decât componentele unui text. E adevărat, un text vulnerabil, neterminat. Un text care-și trădează, poate, mult prea ușor mecanismele de funcționare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu demonstrează încă o vocație autentică, multe poeme, unele cu rimă sau cu ritm care șchioapătă, mimând un sentiment ori o semnificație obscură. De cele mai multe ori tensiunea, emoția pe care poetul încearcă să le imprime versurilor, prin intermediul sugestiei sau al confesiunii directe, sunt artificiale. Tendința de a urma modelul stănescian, al poeziei abstracte, conceptuale, conduce la construcții artificioase, lipsite de originalitate. Nu întâmplător, laitmotivele sunt cuvinte-metaforă, precum numele, semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
a impus ruperea de "nefastele" influențe ale trecutului printr-o prezentare total tendențioasă a acestora. Sistemul unor subtile puniții a îngăduit transformarea unora dintre "recalcitranți" în instrumente mincinoase ale căror nume mai zac și astăzi în dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul "divinității umane" venerate. În regimurile totalitare antireligioase, imposibilitatea mărturisirii generează traume interioare, conștiințe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
puniții a îngăduit transformarea unora dintre "recalcitranți" în instrumente mincinoase ale căror nume mai zac și astăzi în dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul "divinității umane" venerate. În regimurile totalitare antireligioase, imposibilitatea mărturisirii generează traume interioare, conștiințe ale păcatului amplificate de conflictele exterioare pe care cultul puterii le stimulează prin inventarea unor fictive motive de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un birocrat britanic ieșit la pensie: "Economia de adevăr este esența oricărui răspuns ce trebuie dat în parlament". De curînd, Quakerii din Marea Britanie au inițiat o anchetă asupra standardelor de integritate ale serviciului public, în urma demisi-ei unuia dintre membrii acestei confesiuni, care fusese promovat recent într-un post de rang inferior din aparatul executiv și care "nu a reușit să înghită ceea ce el a considerat a fi o viață mincinoasă". Înșelătoria și manipularea într-o birocrație pot lua forma minciunilor spuse
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sprijini în efortul lor sau pe care îi pot sprijini ei spre binele copiilor: educatori, psihologi, medici, organizații pentru copii; Un ,,părinte de calitate” este: - un bun ascultător - să-l facă pe copil să înțeleagă că îl preocupă problemele lui (confesiunea creează o atmosferă de respect și simpatie); - flexibil - să-i lase copilului o portiță de ieșire; să nu-l pună “la zid” fără a-i acorda o șansă; să-i arate că sunt gata să facă niște schimbări pentru ca lucrurile
ARTA DE A FI PĂRINTE by Camelia Acatrinei () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93076]
-
nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare, Fericitul gâde sau ca în postuma Plugărie. O fuziune de extaz și senzualitate spiritualizată e poezia din Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare... . Ferecând o confesiune de iubire aparent stranie în cătușele de aur ale prozodiei clasice, versul exprimă o elevație considerată de unii interpreți de natură platonică. I s-a dat și interpretare creștină. Fapt este că mai multe sonete celebrează un eros sacralizant, instrument
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
și La pragul minunii, care relevă drama unui tânăr evreu înapoiat de peste Nistru în târgul natal. Nesatisfăcut de răspunsurile date întrebărilor capitale de legea mozaică și de cea creștină, Ițic îmbrățișează ateismul și începe să lupte cu îndârjire împotriva tuturor confesiunilor. Însă în loc de a contribui la eliminarea credinței, redevine credincios el însuși, predicând o religie a înfrățirii universale, înăuntrul căreia să coexiste armonios toate cultele. Cu publicarea în 1966 a povestirilor lui V. literatura română a dobândit, la trei ani după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
47-64; Simion, Scriitori, II, 294-318; G. I. Tohăneanu, Dincolo de cuvânt, București, 1976, 182-195; Liviu Grăsoiu, Poezia lui V. Voiculescu, Cluj-Napoca, 1977; Ungureanu, Proză, 80-108; Brădățeanu, Istoria, II, 276-281; Livius Ciocârlie, Negru și alb, București, 1979, 229-242; Sorescu, Interpretări, 110-132; Crăciun, Confesiuni, 132-139; Lit. rom. cont., I, 32-43; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fișier istorico-literar, Buzău, 1980, 30-37; Elena Zaharia-Filipaș, Introducere în opera lui Vasile Voiculescu, București, 1980; V. Voiculescu interpretat de..., îngr. și pref. Rodica Pandele, București, 1981; Piru, Ist. lit., 362-366
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
să fie învățat să se cunoască, să obțină de la un sine, care se revelează ca altul față de un eu care îl utilizează, o evaluare care va deveni parte integrantă din observația altor euri. Fiecare carieră etnografică își găsește principiul în "confesiuni", scrise sau mărturisite."22 Antropologia răstoarnă decorul adevărurilor stabilite deoarece, în timpul șederii sale pe teren, cercetătorul este obligat să plonjeze în afara protecției date de conformismul unei ordini a lumii sale specifice. El asistă, participă și dă mărturie despre tentative diverse
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
127-135; Sorin Titel, „Avizuha”, RL, 1972, 12; I. Negoițescu, Eusebiu Camilar, ARG, 1972, 5; D. Florea-Rariște, Amintiri de demult, CL, 1975, 10; Nedelcovici-Popescu-Protopopescu, Cartea, passim; Dorina Mercheș, Eusebiu Camilar. Bibliografie, Iași, 1976; Haralambie Țugui, Memoria timpului, Timișoara, 1977, 144-197; Crăciun, Confesiuni, 274-276; Cioculescu, Itinerar, IV, 408-414; Corbea, Mărturisiri, 52-55, 57, 63-67; Negoițescu, Ist.lit., I, 241-243; Dicț. scriit. rom., I, 426-429; Rachieru, Poeți Bucovina, 74-78; Dicț. analitic, I, 75-76; Popa, Ist. lit., I, 701-704, passim. C.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
și funcție de adevărat arhetip național. Probabil cel mai profund sens al acestei rezistențe culturale este însă de ordin moral. Dar, în același timp, și cel mai greu de analizat și dovedit prin texte categorice, irefutabile. Intrăm într-o zonă de confesiuni și procese de conștiință, complexe și obscure, în care sinceritatea și automistificarea inocentă coexistă, mai totdeauna, în mod inevitabil și nedisociabil, cu ambiguitățile cele mai evidente și deschis asumate. O notabilă definiție a intransigenței morale riguroase, formată și trăită în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ar avea voie, că în cazul său această licență (să i spunem) i se permite, că este vorba de o relație normală, firească etc. Departe de a o considera o dovadă de cinism și amoralism, interpretăm dimpotrivă o astfel de confesiune tot ca o exigență a conștiinței morale. Doar răsturnată, în sens invers, un fel de retour du refoulă etic. La un om de cultură de calitatea sa, ea nu putea să dispară integral. Și această cazuistică morală refulată se traducea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
5 decembrie 1980, absolut esențială pentru precizarea atitudinii lui M. E.). Ca autor român, ce poate fi mai legitim decât dorința de a reveni în propria cultură? Dar unde încep ambiguitatea, candoarea și echivocul de neocolit al unor astfel de confesiuni și demersuri? El era convins (și în acest punct greșea, supraevaluându-se) că regimul dorea să facă totul ca să-l recupereze. Scrisoarea din 5 decembrie 1980 precizează foarte clar și condițiile: susținerea candidaturii la premiul Nobel. Firește, o imposibilitate. După cum
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
rest, fiecare proceda cum putea, de la caz la caz, à ses risques et părils. Noi spărgeam o blocadă, mențineam de bine de rău legăturile intelectuale cu Occidentul. Dar... psihologia omului de litere român era mai puternică... 4. Alunecat pe panta confesiunilor sentimentale, să adaug, în sfârșit, și o ultimă să-i spun întâmplare, pe care nu vreau s-o iau în tragic. Cuvântul exact este însă altul. Este vorba de o reacție strict personală și nu de una impusă de contextul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de elastică etc. este cu adevărat specifică unui filozof în sensul clasic al cuvântului. La prima vedere, unele accepții și afirmații pot părea chiar scandaloase. Iată doar câteva exemple. într-un loc din Jurnalul de idei 8 se reproduce o confesiune făcută tot cu prilejul primei călătorii în Occident: Le spun că fericirea are mai multe gusturi și comunismul mi l-a dat pe cel mai bun. Să înțelegem de aici că... comunismul are gustul cel mai bun? Ceea ce ar fi
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]