10,108 matches
-
Prima mea impresie este că, se pare, după ce Gorrold s-a mai gândit o dată - după cum a spus că va face - s-a hotărât, în cele din urmă să se amestece din nou. 29 Pe durata acelor minute, cât merse pe coridor, Gosseyn simți prezența alter-ego-ului său... de acolo din spațiul îndepărtat, de la bordul navei Dzan. Și, din cauza celor ce se întâmplau, se adresă acum celuilalt Gosseyn. Până acum n-am omorât pe nimeni." "Norocul tău!" veni replica. "Nu ai fost nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
suspensie arătau că, la o adică, putea fi vorba și de-altcineva). Pe bucata din dreapta, cloceau niște ștampile pătrățoase, morfolite în cerneală violet peste vreo trei semnături. Cravata era fabricată de „MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÎNTULUI. UNIVERSITATEA BUCUREȘTI. 2005“. Studenții fumau liniștit pe coridoare. Câțiva îmi împrumutau cărți sau căutau să stea de vorbă cu mine în pauze, în speranța unui 10 la examen. Îi ascultam pe toți, cu-atenție, zâmbind absent. Mă întorceam acasă cu rucsacul burdușit de cărți; le returnam după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
virtual, inspirat de trei tomuri de cibernetică. Le scrisesem academic, cu citate și note de subsol; nimeni nu le băga în seamă. Știam foarte bine ce fac. De când intram în sala de curs și până când simulam ultimul zâmbet social, pe coridoare. Oamenii ăștia creduli trebuiau deformați, mecanismele vieții lor disciplinate și insipide, care se reproduceau cu fiecare generație ce invada amfiteatrele, meritau sucite, date peste cap, îmbâcsite de neadevăruri fine și colorate. Ni se cerea să pregătim „profesori“, care să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
copii rumeni, trimiși de părinții lor să deprindă tainele oboselii șase ore pe zi pe câte o bancă de placaj rașchetat, creștea până la proporții nevrotice, îmi venea să-mi smulg creierul și să dau cu el de-a dura pe coridoare. Mi-ar fi plăcut să mă văd decapitat, cu sângele desenând arteziene, ca-n Kill Bill 1, gratuit și răutăcios; și mai departe, cu mintea splendid tranșată de creier, inaccesibilă puturoșilor cu care îmi pierdeam timpul, energia și demnitatea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de fum) și jucau diferite jocuri de cărți pe genunchi. Pierdeam zilnic câte 20 de minute din oră, dând afară recalcitranții și scoțând pramatiile la tablă, pentru binemeritatul 2 în fața colectivului. În felul ăsta, un sfert din clasă ajungea pe coridor, cu tot cu chitări. Următoarele 10 minute erau dedicate directorului, care mi-i aducea înapoi pe scandalagii, cerându-mi explicații. Acuma, dacă vine vorba de mine, nici eu nu eram ușă de biserică. Apariția prin cancelarie în blugi bufanți și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vorbeau decanul, secretarele și șeful de catedră, deși nici unul nu era de față. Dacă, în schimb, ridicai maneta, cablurile începeau să sfârâie de parcă băgaseși curent prin ele. Din gaura tăiată în perete pornea un zumzet, prelungit prin pereți, apoi pe coridoare, până sus la etajul 3. Acolo, deasupra ușii capitonate, altă surpriză - suna un clopot, ca la incendiu: DING-DING-DING-DING! Așa ceva nu se mai auzise de pe vremea războiului, când vuiau alarmele și oamenii fugeau de-americani în subsoluri, călcându-se în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să scape); după alții, din motive oculte (acolo s-ar fi aflat o bibliotecă a pașoptiștilor, pe care comuniștii ar fi zidit-o de vie). Aș fi putut oricând să părăsesc corabia, făcându-mă nevăzut pe punțile de ciment ale coridoarelor, pe care nu patrula nimeni noaptea. Nu terminasem însă cu lucrul. Scrisoarea a V-a mă aștepta, meditativă și impersonală. Și, ca să fiu sincer, și eu o așteptam pe ea. Scrisoarea 5. 29.02.1999 Direcția operativă, serviciul corespondență Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a comunismului românesc a fost caracterizată de un tratament evitaționist și de politici amnezice. Pentru mai bine de un deceniu și jumătate de la prăbușirea regimului totalitar, vocile care au cerut confruntarea oficială a trecutului comunist au rămas fără ecou în coridoarele puterii politice, populate în mare parte de foști membri ai Partidului Comunist convertiți la o formă sau alte de social-democrație și extremist naționalist. Cele mai sistematice eforturi de recuperare a memoriei traumatice a comunismului au fost depuse de victimele directe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cel mai apropiat. Or, această schimbare, soluția la care se oprise reprezenta o mare problemă, atât de mare, încât rezolvarea ei amenința să fie mai anevoioasă și mai chinuitoare decât tot ce fusese până atunci. Apartamentul era traversat de un coridor care începea chiar din vestibul. De o parte a coridorului se aflau cele trei camere destinate a fi închiriate unor persoane „cu recomandații speciale“; pe lângă acestea, pe aceeași parte a coridorului, chiar în capătul lui, alături de bucătărie, mai era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oprise reprezenta o mare problemă, atât de mare, încât rezolvarea ei amenința să fie mai anevoioasă și mai chinuitoare decât tot ce fusese până atunci. Apartamentul era traversat de un coridor care începea chiar din vestibul. De o parte a coridorului se aflau cele trei camere destinate a fi închiriate unor persoane „cu recomandații speciale“; pe lângă acestea, pe aceeași parte a coridorului, chiar în capătul lui, alături de bucătărie, mai era o cămăruță, cea de-a patra, mai mică decât toate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce fusese până atunci. Apartamentul era traversat de un coridor care începea chiar din vestibul. De o parte a coridorului se aflau cele trei camere destinate a fi închiriate unor persoane „cu recomandații speciale“; pe lângă acestea, pe aceeași parte a coridorului, chiar în capătul lui, alături de bucătărie, mai era o cămăruță, cea de-a patra, mai mică decât toate, în care era instalat însuși generalul în retragere Ivolghin, capul familiei, care dormea pe o canapea lată și era obligat să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
anunță Varvara Ardalionovna intrând în cameră. — A, foarte bine, excelent! Chiar mi se făcuse foame... Însă cazul, aș putea spune, a fost chiar psihologic... — Iar ți se răcește supa, spuse nerăbdătoare Varia. — Imediat, imediat, bombăni generalul ieșind din cameră; de pe coridor se mai auzi „și cu toate cercetările...“. — Va trebui să-i iertați multe lui Ardalion Alexandrovici, dacă rămâneți la noi, îi spuse Nina Alexandrovna prințului. De altfel, nu vă va deranja prea mult; până și prânzul îl ia singur. Fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe călcâie și ieși. După câteva minute, judecând după gălăgia care se auzea din salon, își dădu seama că în absența lui discuția devenise mai zgomotoasă și mai înverșunată. Traversă camera mare și intră în antreu ca să poată ajunge în coridorul care ducea spre camera lui. Trecând pe lângă ușa de la intrare, care dădea pe casa scării, auzi și văzu că, din partea cealaltă a ușii, cineva se străduiește din răsputeri să tragă clopoțelul și să sune; dar, cu siguranță, clopoțelul era defect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă trimit Indépendance Belge! — Țineți seama, încă mai insista generalul, că mie mi s-a întâmplat cu doi ani mai înainte... — Asta ar putea fi o explicație! Nastasia Filippovna râdea de parcă ar fi apucat-o isteria. — Tată, ieși puțin pe coridor să-ți zic două vorbe, spuse Ganea cu voce tremurândă, chinuită, apucându-l mașinal de umăr. O ură infinită îi clocotea în privire. Chiar în clipa aceasta se auzi o bătaie foarte puternică a clopoțelului din antreu. Smucitura ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zice lumea! observă Rogojin cu răceală. — Totuși, ai împrăștiat toată ceata; uite că stai în casa părintească, nu-ți faci de cap. Casa-i a ta sau ați moștenit-o toți? — Casa-i a mamei. La ea se-ajunge pe coridor. Dar fratele tău unde stă? — Frate-meu Semion stă în atenansă. — Are familie? — E văduv. Da’ de ce mă întrebi? Prințul îl privi și nu-i răspunse: brusc, căzuse pe gânduri și nu părea să fi auzit întrebarea. Rogojin nu insistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum acasă la Rogojin, să-l aștepte, să-l îmbrățișeze și, cu rușine, cu lacrimi, să-i spună totul și să termine totul dintr-odată. Însă era de-acum în fața hotelului lui... Acest hotel nu-i plăcuse mai înainte, aceste coridoare, toată această clădire, camera lui, toate nu-i plăcuseră de cum le văzuse; de câteva ori în această zi, cu un dezgust deosebit, își amintise că va trebui să se întoarcă aici... „Ce-o fi cu mine? Parcă-s o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dispăru repede. Prințul nu-l putuse vedea bine pe acest om și, desigur, n-ar fi putut spune cine-i. Pe deasupra, pe aici puteau trece mulți oameni; era un hotel și multă lume trecea la pas sau în grabă pe coridoare, înainte și înapoi. Însă în el se născuse brusc convingerea cea mai deplină și mai fermă că l-a recunoscut pe omul acela și că acel om era cu siguranță Rogojin. Peste o clipă prințul se repezi pe scări în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rogojin. Peste o clipă prințul se repezi pe scări în urma acestuia. Inima i se oprise în loc. „Acum se rezolvă toate!“ își spuse el cu o stranie presimțire. Scara pe care prințul dăduse buzna în fugă, de sub bolta porții, ducea în coridoarele de la parter și etajul întâi, de-a lungul cărora erau amplasate camerele hotelului. Această scară, ca la toate clădirile vechi, era din piatră, întunecoasă, îngustă și șerpuia împrejurul unui stâlp gros din piatră. Pe primul palier, în acest stâlp, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spre el, aproape atingându-l și recunoscu chipul palid al lui Rogojin. — Știam eu că rătăcești pe-aici, nu mi-a trebuit mult ca să te găsesc, bombăni Rogojin printre dinți. Erau pentru prima oară față în față după întâlnirea din coridorul hotelului. Stupefiat de apariția neașteptată a lui Rogojin, câtva timp prințul nu putu să-și adune gândurile și senzația dureroasă i se amplifică în inimă. Probabil că Rogojin înțelegea impresia pe care i-o producea; deși la început se arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deoarece pierduse încă o jumătate de oră cu mâncarea și abia mai târziu își dădu seama că nu-l obligase nimeni să mănânce și că putea să plece lăsând gustarea neatinsă. O senzație ciudată puse stăpânire pe el în acest coridor prost iluminat și neaerisit, o senzație care tindea chinuitor să se transforme într-o idee; dar tot nu putea ghici în ce consta această nouă idee care îi dădea târcoale. Până la urmă ieși din hotel, nefiind deloc în apele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai ușor și mai repede decât el. Apoi își aduse aminte de Ippolit și de faptul că Rogojin îl vizita. După aceea gândul îi zbură chiar la Rogojin: parcă-l văzu la prohodul recent, apoi în parc, apoi chiar în coridorul de aici, când se ascunsese în ungherul acela și-l aștepta cu cuțitul în mână. Își aminti acum de ochii lui, de ochii care priveau atunci din întuneric. Se cutremură: ideea care-i dădea de mult târcoale de-abia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el, la prinț, cu intenții bune sau rele, dar va veni, cel mai probabil cu intenția de data trecută. În tot cazul, dacă cine știe de ce Rogojin ar avea nevoie de el, nu poate veni decât aici, tot în acest coridor. Nu știe altă adresă; deci, e foarte posibil să-și închipuie că prințul s-a oprit la același hotel; cel puțin va încerca să-l caute aici... dacă va avea foarte mare nevoie de el. Și cine poate ști dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu îi e bine...“ Desigur, având asemenea convingere, ar fi trebuit să-l aștepte pe Rogojin la hotel, în cameră; dar prințul parcă nu putu suporta această nouă idee, sări în picioare, înșfăcă pălăria și o luă la fugă. În coridor se întunecase aproape de tot. „Ce-ar fi dacă ar ieși din colțul acela și m-ar opri lângă scară?“ se întrebă el, apropiindu-se de locul știut. Dar nu ieși nimeni. Coborî pe sub arcul porții, ajunse pe trotuar, se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar la ureche cu jumătate de voce: — Lev Nikolaevici, vino cu mine, frate, trebuie. Era Rogojin. Ciudat: de bucurie, prințul se apucă să-i povestească pe loc, bâlbâindu-se și aproape nerostind cuvintele în întregime, cum îl așteptase acum în coridorul hotelului. — Am fost acolo, îi răspunse, surprinzător, Rogojin. Să mergem. Prințul rămase surprins de răspuns, dar trecură cel puțin două minute până îl cuprinse uimirea, după ce ajunse la el sensul celor auzite. Dezmeticindu-se, se sperie și începu să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de tăcere. Am știut că o să tragi tot la hotelul acela, începu el cum fac uneori oamenii care, voind să intre în fondul problemei, încep cu amănunte lăturalnice, nelegate în mod direct de chestiunea în discuție. De cum am pășit în coridor, m-am și gândit: ce-ar fi să stea acum și să mă aștepte cum l-am așteptat eu atunci? Ai fost la văduva învățătorului? — Am fost! șopti prințul, abia reușind să vorbească din pricina puternicei zbateri a inimii. — Și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]