7,304 matches
-
cu reprezentații teatrale susținute printre alții și de Matei Millo. În anul 1856, postelnicul Nicolae Istrati a construit o nouă biserică pe moșia să din Rotopănești, la îndemnul soției sale, Sevastia născută Ciudin, si a fiului lor, Titus Istrati. Construirea lăcașului de cult s-a făcut cu binecuvântarea episcopului Meletie Istrati al Hușilor (1851-1857), fratele ctitorului. Deasupra intrării în biserică se află o pisanie cu următorul text în limba română cu caractere latine: ""Aquestu templu, dedicatŭ Santei Treimi, cu bine-cuvîntarea Prӗ-santieĭ
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
naționalizat după instaurarea regimului comunist (1948) și transformat în sediul C.A.P. Rotopănești. Etajul clădirii a fost demolat în jurul anului 1955. Astăzi, această clădire este monument istoric. După construirea bisericii, în anul 1856, Nicolae Istrati a dispus amplasarea în curtea lăcașului de cult a unei statui care să simbolizeze statul Moldova. Statuia este denumită și aceasta statuie este astăzi monument istoric.
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
Întruparea Domnului Ajot (?) Au Luat Început A Se Face Această Sfântă Bisearecă În Luna Lui Aprelî În De... Zile Și Sau Săvârșit”". În anii '50 ai secolului al XX-lea, odată cu construirea barajului și crearea lacului de acumulare de la Bicaz, lăcașul de cult din Răpciuni a fost strămutat la București, făcând parte astăzi din patrimoniul cultural național găzduit și conservat de Muzeul Satului. Demontarea bisericii a fost făcută cu meșteri dulgheri locali, care au și reconstruit-o în muzeu. Numele lor
Biserica de lemn din Răpciuni () [Corola-website/Science/321664_a_322993]
-
salvată din lac", ce a văzut lumina tiparului datorită Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, prin efortul documentaristic al unui grup de specialiști, coordonat de către cercetătoarea Ana Bârcă. Grupul s-a deplasat pentru documentare la fostul amplasament al lăcașului de cult, adică pe Valea Bistriței. S-a cerut sfatul unor oameni din Ceahlău, printre care și inginerului silvic Mihai Bulai, considerat a fi o adevărată enciclopedie vie a Ceahlăului. Studiul rezultat, coroborat cu descrierea profesionistă a valorii arhitecturale și
Biserica de lemn din Răpciuni () [Corola-website/Science/321664_a_322993]
-
pregătiți prin astuparea rosturilor dintre bârne cu lut și aplicarea unor șuvițe de pânză din in sau cânepă peste această lipitură. În plus, biserica este înzestrată cu icoane, cu textile decorative, covoare și obiecte care refac atmosfera de altădată a lăcașului de cult. Este de remarcat mulțimea de inscripții cu litere slavone, aflate pe grinzi, la ușa de la intrare, sub streașină sau pe icoane. Biserica are mai multe inscripții în grafie slavonă, slavo-română sau română care se adaugă celor slavonești de la
Biserica de lemn din Răpciuni () [Corola-website/Science/321664_a_322993]
-
ales inteligentă adaptare a omului la oferta naturii, o folosire judicioasă a ceea ce găsea la îndemână. este monument istoric, ea având codul B-II-a-A-18994 (biserica face parte din ansamblul Muzeului Satului și are codul acestuia). Numeroase, în trecut, în regiunile montane, lăcașurile de cult din lemn sunt considerate unanim, în prezent, monumente, o parte dintre ele devenind repere de cultură și civilizație țărănească. Între acestea, cu o valoare de patrimoniu incontestabilă sunt bisericile aflate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, precum
Biserica de lemn din Răpciuni () [Corola-website/Science/321664_a_322993]
-
devenit un rabin cunoscut în Israel, sub numele Shmuel Beeri. Tainele căntării vocale liturgice - hazanut - le-a însușit de mic copil, ca membru în corul de băieți al sinagogii Bilu din Tel Aviv, și la școala de hazanut de pe lângă acest lăcaș de cult. La vârsta de 12 ani a ajuns deja sa dirijeze corul, iar la 16 ani a îndeplinit deja misiunea de cantor - hazan sau „shliah tzibur”- la serviciul divin de celebrare al marilor sărbători mozaice. Ulterior Malovany a devenit
Joseph Malovany () [Corola-website/Science/321684_a_323013]
-
pe lista beneficiarilor de danii numai pe preotul paroh, iar nu și pe dascăl, deducându-se de aici că la acea dată biserica nu avea dascăl. Deși slujbele religioase au început să fie oficiate în noua biserică începând din 1798, lăcașul de cult a fost târnosit abia în toamna anului 1805, după cum consemnează Condica cronicală a enoriei Călineștii lui Cuparencu, document păstrat în parohia Călineștilor, sub forma unui registru tipizat, având foaia de titlu tipărită, cu mențiunea „Cernăuți 1890”. După unele
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Călinești-Cuparencu () [Corola-website/Science/321682_a_323011]
-
un conac, unde se adunau revoluționarii de la 1848, ce militau pentru realizarea Unirii Principatelor, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poposit de multe ori aici, în drumul său spre Iași. Conacul a fost distrus după 1958. Boierii Sturdza au reparat lăcașul de cult în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, aducându-i unele transformări. Printre cei mai importanți binefăcători ai bisericii s-a aflat logofătul Gheorghe Sturza, fiul lui Iordache Sturza, precum și cele două soții ale sale: Ecaterina Cantacuzino
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dulcești () [Corola-website/Science/321733_a_323062]
-
1811-1869) și Alexandru Hurmuzachi (1823-1871), frații Elisei Surdza. Aflată pe un deal, biserica avea temelia inundată frecvent de șuvoaiele de apă scurse de pe vârful dealului cu prilejul inundațiilor. Pentru a devia șuvoaiele ce se scurgeau de pe deal, la nord de lăcașul de cult a fost construit în anul 1955 un șanț din bolovani de râu și ciment, lung de 50 m. Alte lucrări de întreținere s-au efectuat în 1966. Cutremurele din anii 1977 și 1982 au avariat edificiul bisericii. Între
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dulcești () [Corola-website/Science/321733_a_323062]
-
abside semicirculare. Ea este clădită din piatră, cu rânduri de cărămidă, având un turn-clopotniță de formă dreptunghiulară deasupra pridvorului. Edificiul este înconjurat la partea superioară de două brâie de mortar, fiind acoperit cu tablă. Din punct de vedere arhitectonic, acest lăcaș de cult nu respectă forma bisericilor moldovenești din secolul al XVII-lea. Biserica nu este pictată. Catapeteasma sa datează din secolul al XVIII-lea. Ea este din lemn de tei pictat în ulei, fiind lucrată în stil gotic. Biserica "Pogorârea
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dulcești () [Corola-website/Science/321733_a_323062]
-
acestuia și 35 de hectare de teren din fosta moșie către moștenitorii familiei Strâmbeanu. Biserica "Sf. Voievozi" din Tupilați a fost construită în anul 1811 de boierul Ștefan Catargiu în partea de vest a domeniului Catargiu, în apropierea curții boierești. Lăcașul de cult a fost folosit o lungă perioadă ca biserică de conac a familiei Catargiu. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are formă de cruce, cu absidele laterale de formă dreptunghiulară, având colțurile ușor rotunjite și cu absida altarului semicirculară
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
de vedere arhitectonic, biserica are formă de cruce, cu absidele laterale de formă dreptunghiulară, având colțurile ușor rotunjite și cu absida altarului semicirculară. Deasupra pronaosului se află un turn-clopotniță. Edificiul este înconjurat la partea superioară de un brâu zimțat. Catapeteasma lăcașului de cult este pictată în secolul al XIX-lea, în stil neobizantin. Picturile icoanelor de pe catapeteasmă prezintă asemănări cu pictura unui epitaf executat de Dimitrie Zugravul în 1842. Biserica a fost reparată în anul 1923. Lângă biserică, sub fereastra altarului
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
folosită piatra adusă din zidurile Cetății Noi a Romanului, zidită de Ștefan cel Mare (1457-1504) pe malul stâng al râului Siret și aflată la o depărtare de 2 km sud-vest de sat. Cronicile parohiei menționează numele unor slujitori ai acestui lăcaș de cult. În 1816 slujeau la această biserică preoții Vasile și Procopie. Patru ani mai târziu, la aceeași biserică erau trei preoți (Gavril, Gheorghi și Vasile), un diacon (Iacob), doi clisiarhi (Gheorghi și Vasile) și doi dascăli (Gheorghi și Moisi
Biserica Sfântul Dumitru din Gâdinți () [Corola-website/Science/321745_a_323074]
-
de la 1867. Se distinge prin pictura interioară și din pridvor, îndeosebi prin arhanghelii veghetori de la intrare, macheta bisericii din naos și prin pomelnicele din altar. Stenapii laterali sculptați cu ulcioare și altarul în șapte fețe dau un caracter aparte acestui lăcaș. Valoarea de document istoric și artistic o recomandă pentru includerea pe noua listă a monumentelor istorice. Nu se cunoaște vechimea lăcașului din Roșioara, însă succesiunea de trei hramuri sugerează cel puțin două momente de rectitoriri anterioare. Vre-o veche pisanie
Biserica de lemn din Roșioara () [Corola-website/Science/321760_a_323089]
-
prin pomelnicele din altar. Stenapii laterali sculptați cu ulcioare și altarul în șapte fețe dau un caracter aparte acestui lăcaș. Valoarea de document istoric și artistic o recomandă pentru includerea pe noua listă a monumentelor istorice. Nu se cunoaște vechimea lăcașului din Roșioara, însă succesiunea de trei hramuri sugerează cel puțin două momente de rectitoriri anterioare. Vre-o veche pisanie s-ar mai putea afla sub stratul de tencuială din exterior sau din interior. Trăsăturile planimetrice și sculpturale caracteristice indică ridicarea
Biserica de lemn din Roșioara () [Corola-website/Science/321760_a_323089]
-
tencuială din exterior sau din interior. Trăsăturile planimetrice și sculpturale caracteristice indică ridicarea ei probabilă în secolul 18. Pe ușile împărătești apare o scurtă însemnare a zugravului: "„Iilie zugravu Dozăscu 1856”". Această lucrare a premers lucrările ample de înoire a lăcașului între anii 1864-1867. Construcția a primit înfățișarea actuală în urma unei refaceri din temelie între anii 1864-1867, lucrări surprinse în pisania de peste intrare. Textul, în litere chirilice, destăinuie următoarele fapte și nume: "„Cu ajutoriu prea Sfintei Treime: și a D[u
Biserica de lemn din Roșioara () [Corola-website/Science/321760_a_323089]
-
este un lăcaș de cult evreiesc din orașul Hârlău, localizat pe strada Mușatinilor nr. 5. Ea a fost construită în perioada 1814-1815. După tradiție, primii evrei s-au stabilit la Hârlău încă din vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504). La Curtea domnească de la
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
anume: ""ועשו לי מקדש ושכנתי בתוכם"", transliterată ""Veasu li mikdaș veșehanti betoham"". Acest citat reprezintă un pasaj din Tora în care Dumnezeu îi poruncește lui Moise: ""Să-Mi faci locaș sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor"" (Ieșirea, 25:8). Lăcașul de cult are cinci încăperi, iar sala mare are picturi realizate de Șloima Mendel în anul 1924. Sinagoga Mare avea în Aron Kodesh ("Arca Sfântă") 50 de suluri ale Torei. În timpul celui de-al doilea război mondial, soldații ruși au
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
putrezite care au fost îngropate în cimitir. În primul deceniu al secolului, mica obște evreiască (care avea în anul 2008 numai 19 persoane) a reușit cu mari eforturi să strângă bani pentru renovarea sinagogii. A fost stopată degradarea rapidă a lăcașului de cult, acesta fiind menținut în stare de funcționare. Cu toate acestea, pictura murală se află într-o stare avansată de degradare, necesitând intervenții imediate. În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea ""Seventy years of existence. Six hundred years
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
în situ. Recuperându-se prea puține elemente din vechea biserică, utilizându-se materiale noi, a fost reconstruită la Târgu-Mureș, fiind sfințită în anul 2001. Adusă conform tradiției din localitatea Laslăul Mare, biserica a fost folosită de comunitatea ortodoxă după ce vechiul lăcaș de cult cu hramul Sf. Arhanghel Mihail a fost atribuit minorității unite în urma conscripției generalului Buccow. Informații despre construirea bisericii în Sub Pădure le avem din inscripția ce se afla în proscomidie: ""Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
erau făcuți din lemn de brad. Spațiul interior, împărțit după rigorile cultului, era acoperit de o boltă semicilindrică comună. Pictura interioară, realizată după tradiția scolii de la Feisa a împodobit întreaga biserică. Din programul iconografic ce se putea identifica înaintea dispariției lăcașului sunt amintite: în altar - viziunea patriarhului Petru, Sfânta Maria cu Arhanghelii Mihail și Gavriil, cete de îngeri sau Sfânta Treime. În naos și pronaos erau reprezentați Adam și Eva, prorocul Ilie cu carul de foc precum și sfinte mucenițe și mironosițe
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
Biserica "Sfinții Voievozi" din Ipotești este un lăcaș de cult ortodox construit între anii 1929-1939 în satul Ipotești din comuna Mihai Eminescu (județul Botoșani). Ea se află în curtea complexului memorial Mihai Eminescu din Ipotești. Biserica "Sf. Voievozi" din Ipotești nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume Murguleț.""). Bisericuța a devenit astfel lăcaș de rugăciune al familiei, ea continuând să fie folosită ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia Ipotești până în anul 1878
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
biserică. Piatra de temelie a fost pusă la 28 iunie 1929. Primăriilor din localitățile apropiate (Bălușeni, Poiana, Trușești, Todireni, Bucecea) li s-au solicitat bani pentru construirea bisericii. Țăranii din sat au cărat pietre de râu cu carul cu boi. Lăcașul de cult a fost sfințit la 15 iunie 1939, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei. Cu acest prilej, Nicolae Iorga a plantat un brad argintiu în fața bisericii. În
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]