7,232 matches
-
să perceapă ecoul dintre sens și propriul lui trecut. El a realizat astfel un sistem de corespondențe prin care un Același, un Sens fundamental, a fost ipostaziat și amplificat. Acesta este un mod poetic de a proceda.” În Bagaje pentru paradis (Albatros, 1997), cele două instanțe mai sus pomenite se regăsesc, cu o substituție: în locul mamei, soția. Li se adaugă, de data aceasta, o dramă: drama singurătății impuse autorului începând din 1990. Nici acum moartea nu lipsește. Mult timp, ea este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aceea, nu e de mirare că raiul îi apare lui Valeriu Cristea ca loc unde se adună oamenii care în viață s-au iubit. Așadar, iubirea este cel mai prejos „bagaj” pe care omul îl poate lua cu sine în paradis. Acolo se desăvârșește o stare de perfectă comuniune. E totuși un spațiu mai cuprinzător unde va fi dusă cu sine nu numai iubirea, ci tot ce a fost fericit și fast în viața omului. Fericirea, chiar când este fugară, lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rai. O fetiță care are grijă de frățiorul ei este cooptată și ea. „Bagajele” sunt de tot felul, de la cele mai modeste la cele mai cuprinzătoare. „Un pumn de castane, scrie Valeriu Cristea, trebuie să ajungă, neapărat, cu mine în paradis” (15). Tot așa, o pată de lumină pe masă, înregistrarea unui cor de ruși albi, atmosfera unei zile, dar și, într-o stare privilegiată, o zi feerică de iarnă și chiar lumea în întregul ei: „Frumusețea lumii mă izbește dureros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
refer se înscrie în paradoxul artistului. Omul ar trebui ferit de suferință, însă artistul are nevoie de ea. Excepționala sensibilitate a lui Valeriu Cristea, profunda lui vulnerabilitate, susceptibilitatea, complexitatea sufletească l-au „creat” ca artist. După-amiaza de sâmbătă, Bagaje pentru paradis stau mărturie, alături de capodopere cum sunt Spațiul în literatură și Dicționarul personajelor lui Dostoievski. Și unele și celelalte stârnesc admirația cititorilor avizați, dar primele îi produc și o puternică strângere de inimă celui care l-a cunoscut pe admirabilul, frământatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Victoriei, care mă face să mă gândesc nu numai înapoi, ci și înainte: din bagajul pe care mi-l pregătesc, această „mostră” de copilărie clujeană nu poate să lipsească. Un pumn de castane trebuie să ajungă, neapărat, cu mine în paradis. Dacă voi fi acolo, veți fi și voi cu mine acolo. Vă promit! * Nu am vorbit până acum despre Cati, fetița cu doar câțiva ani mai mare decât Jeni, pe care am luat-o cu noi la Corabia, în 1944
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cinematografic, o luminos-idilică lecție de gimnastică pe când mama avea 15 ani, iar profesoara ei vreo 18-20. Obțin secvența, o „fixez” și mă încumet s-o trec „dincolo”: radioase, mama și profesoara ei mai tânără cu câțiva ani fac gimnastică în paradis. * De ce nu o visez pe mama? De ce continui să nu o visez? E supărată pe mine? Nu vrea să mă sperie? Dar de ce să mă sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe care l-am încercat - vai, din păcate doar pentru o clipă - în plină viață deschisă, în mijlocul unei lumi ce ne este nu o dată străină și chiar ostilă. Un cunoscut filozof din prima jumătate a veacului nostru solicită ca în paradis, alături de el, să aibă acces și pisica lui favorită (adică - dacă i-am înțeles bine gândul - toate ființele, cuvântătoare sau nu, în care de-a lungul vieții sale pe pământ el și-a investit afecțiunea. Cum și în viața mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Țiți, pisica anilor copilăriei mele, stătea cu mine în pat, când eram bolnav și rămâneam singur în casă, făcută covrig la picioarele mele pe care le încălzea ca o perniță așezată deasupra plapumei), îi dau dreptate filozofului. Pentru mine însă paradisul ar reprezenta, în primul rând, o mare familie din care ar face parte nu numai părinții, și frații, și rudele, ci toți oamenii pe care i-am iubit sau către care într-o împrejurare sau alta simpatia m-a proiectat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și frații, și rudele, ci toți oamenii pe care i-am iubit sau către care într-o împrejurare sau alta simpatia m-a proiectat irezistibil, inclusiv deci întreaga armată de prieteni fulgerător câștigați, a trecătorilor și trecătoarelor, evocată mai sus. Paradisul ar fi realizarea unei perfecte stări de comuniune. * Variantă. Ce înseamnă a trăi, ce înseamnă „viață”? Aș răspunde că a trăi înseamnă „totul” și, în același timp, ceva foarte simplu. Înseamnă, să zicem (pentru a da un foarte mic exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mic exemplu) să mergi pe stradă și să te simți brusc inundat de un fulgerător sentiment de afinitate față de un trecător necunoscut cu care te „întâlnești” pentru câteva secunde din întâmplare și de care te desparți imediat pentru totdeauna. Dacă paradisul ar exista, mi l-aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel de-a lungul anilor în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fi cu Mine în rai”. Mântuire fulgerătoare, obținută tocmai pentru că nici nu îndrăznea să cugete la ea, în ceasul al doisprezecelea (niciodată nu e prea târziu), de către păcătosul aflat pe marginea prăpastiei (iadului). Și ce împărtășește este răsplătit, nu numai paradisul (imediat), ci și cu câteva din cele mai frumoase cuvinte evanghelice, cu o magnifică replică cristică: „Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Rareori în soarta unui om a intervenit o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ai luat câte ceva cu tine, nu glumă! Case, odăi, străzi, biserici, teatre, stadioane, ținuturi! - Spații... - Spații!?! - Spații ocrotitoare, explică noul venit, cu modestia cuvenită, smerit. - Dar cu fumul ăsta ce-i?!, se răstește, scandalizat, strâmbând din nas, reprezentantul autorității. Poluarea paradisului este interzisă prin lege! - E fumul focurilor de toamnă, de prin curți, care-mi plăceau așa de mult, bâiguie, intimidat, pasagerul ajuns la destinație. „Bagajele” reprezintă clipele fericite și spațiile faste - drumul cu căruța de la Bistrița la Sângeorz în 1945
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Bistrița la Sângeorz în 1945, excursia la Someșul Rece, sau pauza dintre două cursuri în amfiteatrul Facultății de Mecanică din Cluj - evocate în După-amiaza de sâmbătă și în cartea de față, ca și, în alte volume. Ideea romanului este că paradisul e pavat nu cu intenții bune, ca iadul, ci cu trăiri și ființe bune, că el constituie chiar totalitatea acestor trăiri și oastea acestor ființe ridicate la cer, posibilitatea de a trăi veșnic în cele mai luminoase momente și spații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceea ce vedem aici și acum, realitatea cu alte cuvinte, pare să infirme îndrăznețele dumneavoastră ipoteze...” * „ - Eu sunt motanul lui Nikolai Alexandrovici Berdiaev, la care marele filozof, stăpânul meu, s-a referit când a scris că nu concepe să fie în paradis fără mine... Iar eu sunt cățeaua din Cântecul cățelei de Esenin”. * „ - Soldatule, bunule soldat! Dumneata trebuie să fii soldatul acela rus, cu inimă de aur, oaspetele nostru de o seară de la Galați, în toamna lui 1944... pe care te-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el și ne dă voie să intrăm. Lângă zidul de piatră, în interiorul grădinii, este aleea pe care merg toți vizitatorii. Între copaci și alee mai este un gard protector din fier forjat prin care privești grădină. Parcă am intrat în Paradis. Toți avem emoții. Dăm slavă lui Dumnezeu, îngenunchem și sărutam pământul (pietrele) - urmele pașilor Domnului Iisus. Ne descătușam inimile, ne spunem tainic durerile care ne apasă sufletul, ne rugăm pentru toți și-i pomenim pe cei de acasă. Cu adevarat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Providenței. Nu a înțeles că mișcarea de el declanșată duce necesarmente pe un cu totul alt tărâm. Schimbând ce e de schimbat, rolul său e comparabil cu al lui Virgiliu în Divina Comedie, care îl duce pe Dante până în pragul Paradisului, dar acolo nu are acces. Gorbaciov a fost unul din cei mai benefici comuniști. Totuși, comunist. De acest lucru nu s-a putut mântui. Am în față o carte lămuritoare pentru cele ce s-au întâmplat și se vor mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cel mai umilit/ te-am sărutat eu mortul ”. Acum doarme la doi pași de Daniel Turcea, în cimitirul Mănăstirii Cernica. Mormântul lui e sub un pom mare și rămuros, iar în imediata lui apropiere e o fântână. Ca în grădina Paradisului din poezia persană. Privindu-l, mi-am amintit de versul lui Baudelaire : Toujours le tombeau comprendra le poète. De-acum înainte, pentru el, va fi mereu liniște și va fi mereu seară. Insomnia și arta Cu titlul admirabil Arta insomniei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a destinului în coșul pieptului de erou. Apoi, pentru a concretiza ideea noastră că timpul poate fi înțeles numai prin muzică, Ingrid s-a așezat la pian cântând Mozart, Adagio în Si minor și Fantasia în Do minor. Delir de paradis în aer până când vecinii, îngreunați de prea mult băut și cântat gregar, ne-au bătut în țevile caloriferului. Am vorbit despre René, am citit prima lui scrisoare în care stă parcă scris tot ce urma să se întâmple mai târziu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
frustrată ca și el, înțepenită, de o rigiditate endemică, fără voința de a da drumul demonilor ei acumulați, a se goli de infern cu repetate mișcări voluntare. Incapabilă de naturalețe. Bănuiesc că interiorul acestui tip de persoane nu ascunde vreun paradis al liniștii, în care boschete cu iasomie lasă în afară miros frumos. Dimpotrivă, dacă sunt încurajați puțin să deschidă gura, iese imediat un miros pestilențial de stătut, ofilind frunzele. E cazul multora aici, în lumea bogată a Vestului, unde de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și a lui René. Am vizitat casa lui Andersen și apoi pe aceea a lui Kierkegaard, apoi expoziția de la Louisiana, nereținând nimic altceva decât peisajul plin de linii sofisticate în care pământul plin de iarbă, pietrele și apa formau acel paradis intelectual în care creația era la ea acasă. René nu făcea altceva decât încerca să mă convingă că voi sta cu el pentru totdeauna, că nu exista o altă soluție mai bună... În Suedia, la Stockholm, lumina era și mai
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
e asemănătoare serviciului militar, care te inițiază în duritatea și speranțele înalte ale vieții. Corpul se schimbă veșnic, celule mor ca să învieze prin cele noi, toate astea îi fac pe îndrăgostiți să se caute, să se unească febril, ca în paradis, în vederea creării unei ființe noi, cu un nou suflet. Starea nu durează prea mult (numai la creatori, cei sterili pe planul fizic al perpetuării, poate dura o viață), și într-o zi cei îndrăgostiți constată cu stupoare că sunt străini
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui încă nescrise. Cu Edith, în piața de lângă Biserica „Hedvig Eleonora”, să cumpărăm un somon de cinci kile, un pește de vis, cu o piele de argint pe tot corpul ceresc! Apoi în magazinele cu mirodenii, unde miroase ca în paradisul oriental. Inger (Johansson) a venit și ea de la Lund, pentru a ne ajuta la prepararea banchetului. Când ne aflam în bucătărie, sună telefonul de la Bruxelles: Lionel se află pe aeroport cu Ralf, care îmi povestește că Lionel a început deodată
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
înconjura: fotografii, tablouri, obiecte inutile și foarte ridicole, citate din Biblie și din alte cărți (în bucătărie, de exemplu - care e teritoriul ei și castelul ei -, deasupra șemineului e un citat incrustat într-o ceramică ieftină): „Cine spune Mama spune Paradis, lumina inimii, tandrețe și încântare, chipul mamei e mereu frumos”. Ei bine, mi-am schimbat părerea. Nu că n-aș găsi că toate astea sunt kitsch-uri - cine ar putea să nege! Nu, ceea ce am înțeles e că ea are
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la Dagmar? Sentimentele unui om de șaptezeci de ani, un gentleman frumos, arătând ca un bărbat de patruzeci de ani, sunt luate în râs aici, în Suedia. Ca scriitor, iubindu-i pe oameni și tot ce ține de infernul și paradisul naturii lor, am avut un hiatus în a-mi exprima clar căldura omenească, m-am cenzurat și m-am rănit drept în inimă. Cu Dan Shafran și soția lui, Doina, pentru a o întâmpina pe Ileana (Mălăncioiu) pe aeroportul Arlanda
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ce-i. - Un măr, doamnă. Primul și singurul măr din livadă. Înveliți-l în ceară să rămână ca amintire. - În ceară zici? Bine. și l-am tăiat bucățele mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și aici. Speranțele și puțina avere am încărcat-o în trei căruțe. Trei arce de unde guițau porcii, cârâiau păsările. Am luat și câinele. Doar caprele, cele două capre de ținut
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]