7,756 matches
-
pe jumătate cu semivisări turburi, pricinuite de impresia avută. . . Când m-am uitat afară: încă îmbrobodită, apărea porțiunea din Cetatea vie. . . asfaltul lucea ghețos și brâul Palatului regal era mohorât. . . Dar sus, pe coperiș, se desfășura seninul acelei dimineți!... Halucinația pierise. Mi-era acum frig puțin și puțină frică de realitatea mea și a orașului sacru. . . Mini tăcu timp de o secundă sau cine știe cât tăcu, la altă măsură a timpului. Vorbise cu un glas somnambul, ca și cum ar fi citit. Reluă tonul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
dine hoinar își trecu pe lingă ei umbra scundă. Icniți în asudarea lor trudnică de dușmănie și apropiere, desigur răspândeau în jur acel duh anume pe care, pentru instinctul olfactiv al celorlalte animale, îl va fi având alaiul vînătoarei omenești. Pieriră. Mini se gândea acum la devenirea Haiiipilor, la completa lor dezmembrare, la dărâmarea casei lor familiale. Erau risipiți în Cetatea vie, subt formă de indivizi separați, piese despărțite dintr-un tot descompus, pentru a deveni fiecare un resort inițial de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Totul curge fără dor, Încă zilele mă dor Și viața n-o mai capăt. Treapta a XVIII-a Catren Iar raza atinsă atunci, prea târziu, Deșteaptă în mine-nviere Și duhul luminii nu-mi face sicriu, Ci mult nu mă piere. Treapta a XIX-a Prima scrisoare către cel născut, al meu Învață, când vei veni, să nu judeci prin comparație. Învață să nu te lași copleșit de realitate - chiar Dumnezeu de ar fi - din care să faci un pat al
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
își ridică ochii bulbucați spre cer, parcă șoptind făra de glas: -N-are rost să gândim prea departe, chiar dacă lacul ăsta înghețat seamănă a cavou, noi suntem datori cu încă o moarte până la primăvară. Spusele lor se rotunjeau în piepturi și piereau pe buzele umede, blestem al tăcerii. Tăcerea durea. Orice tăcere doare atunci când nu e ascultată... Și povestea devenea tot mai dezlânată, pleoapele se îndesau cu țurțuri ascuțiți. Alunecau zgomotos în cămășile sfâșiate. Cuvintele mocneau undeva, după o perdea groasă și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
N-au fost niciodată Oameni, au fost poate un MÂL DE MATERII URÂCIOASE prin care și-au hrănit Stârvul lor de PĂSĂRI SPURCATE. STÂRVUL lor de mumii întruchipate mai bine zis. HAITE ce sau desprins din mizeria lumii, dar să piară din Calea Sufletului meu de POET să nu-i mai văd și să nu-i mai aud niciodată. Ei ce nu sunt Oameni sunt dar niște VIERMI AI HAZARDULUI ÎNSÂNGERAT. Doamne numai tu vei ști ce trebuie să faci cu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
am rămas singură cu inima zăvorâtă de întuneric, nici nu știu prea bine cine ai fost și de ce te-am iubit în toate nopțile melenumai cărțile sfinte mi-ar putea tălmăci destinul; poate așa mă voi schimba să nu mai pier în mizeria mărginită de lume; mi-am îndrăgit atât de mult semenii, dar ei mi-au lăsat numai umbrele lor pentru a-mi crede suferințele și-n îndrăgostitele ispite n-am zărit decât cenușa vântului ce mi-a astupat rămășițele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
din adevărata-mi sărăcie iertată de noapte. TRUPUL OBOSIT DE ATÂTA IUBIRE DE LUME în amintirea prof. Iancică Dobriță Să înțelegi lumea și să o iubești cu adevărat e ca și cum ai iubi zorile unui surâs înfrigurat în dispariția celor ce pier. Acolo poate locui înserarea cu sângele unui timp însingurat. Să înțelegi lumea e o prietenie dintre înghețul universului unde te poți strecura în diferite forme ale iluziei pentru a te adânci cât mai mult în luminile unor ființe ce au
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea a cerului de unde mă strecor ca un vânt cu setea timpurilor din ființele iubite. Obiectele făceau parte din febra cearcănelor în care căutând înțelegere am împrăștiat împărăția scrumurilor prin visele ce nu pier niciodată. Vorbeam cu ele, iar din adâncurile lor mai supraviețuiau întrebările despre cine a fost el în nălucirea trecutului, el ce mi-a lăsat penumbra să sărute prăbușirea adâncurilor, el ce m-a lăsat să caut zădărnicia iubirilor în durerile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
calmă aerul sferic. Venim la tine cu sufletul-chin, din trupul nostru se tânguie o vară legenda românului din cerul divin mai plouă-n tăceri pe-o geană de seară. Venim cu luare aminte, Doamne, cei ce mai fac rău o să piară-n curând Căci sabia ta de sute de ani, nu mai doarme, Și lovește-n demonii sufocați în veșmânt. Venim la tine, Măria Ta, Ștefane, cum a venit prin istorie neamul românesc, ai rămas îngerul triumfal al dreptății privind înghețat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
albă, peste un destin de gheață Și din fărâme de soare prin dor să hoinăresc Cu brațele de lună, prin timp să te iubesc. Rămâi iubire pură, cu sufletu-ți de ger Și-n nopțile cu stele albe, iubirile se pier, Prin plapuma tăcerii un Ochi este intrus de El, murirea arde, prin AERUL stingher. Eu am să fiu o viață de sfere amestecate Pe un asfalt de lună cu doruri vindecate Și-am să trăiesc durerea din ploile de vară
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Din AȘCHIA DE SUFLET, un gând mi se revarsă-n soare. 15-08-2007, 1600h AERUL DIN VIEȚI Eu nu te caut umbră, ca să nu disper Căci ești minunea vie, strivită de o adiere, În sufletul de cer, alung iubirile ce-mi pier, Și-n calea mea ești noaptea de tăcere. Și-n nepătrunsul vis eu te-am rănit cu albe versuri suspinând uitarea, Ești întunericul adânc ce l-am iubit Cum mai iubesc din razele de lună doar visarea. Ating fiorul sfânt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
uite-așa prostimea se va ferici Căci au scăpat de un ideal al dreptății; Vor trece viața lor, iar eu voi putrezi Pentru liniștea ideală din jurul cetății. Pe pământul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Cei ce fac rău o să piară prin geruri, Căci Dumnezeu nu va dormi în curând Și va lăsa doar poeților moștenirea din CERURI Să amintească despre cele nevăzute urmașilor, să nu mai îndrăznească să distrugă O lume ideală născută-n infinite Când demonii răi vor încerca
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și o lumină de veghe albăstruie s-a aprins instantaneu. M-am rugat numai să nu fie de incendiu. Amândoi ne-am ridicat privirea în tavan. A fost primul gest comun dintr-o serie ce urma să vină. I-a pierit și râsul cu această ocazie. Nu se poate, mi-am zis, trebuie să ne scoată de aici, repede, ce dracu', sîntem în sediul celei mai mari companii de informatică din lume, trebuie să aibă ăștia un sistem de supraveghere și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Hai mai încolo!... Poate dăm de un loc mai cumpătat, de unde să putem arunca undița. Hai, dar nu cred să facem ceva. Tu nu vezi ce mizerie?... Și pute bahna asta a hoit! Oare de ce? Ehe, cîte animale n-au pierit aici, înghițite de mlaștină! dădu explicație Bărzăunul cu ifose de atoateștiutor, dar și cu o notă de compătimire în glas. Oare o fi adîncă? Zic unii că n-are fund. Dacă pici în ea... Brrr!... se înfiora Virgil trăgîndu-se cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
citit "Baltagul" și se gîndea cum ar putea să-i convingă pe părinți de necesitatea unui cîine. L-ar dresa cum ar ști el mai bine și ar pleca împreună peste tot. Cîinele pe care-l avusese pînă nu demult pierise lîngă o grămadă de îngrășăminte chimice. Și așa de mult îl regretaseră și Bărzăunul și părinții lui, încît se luase hotărîrea în comun de a nu mai ține astfel de vietăți pe lîngă casă. Deodată auzi, foarte aproape de el, pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în care auzi gândurile celuilalt, pulsând ca un cer deasupra lumii tale... 23. și mai departe Așteptau. În căldura grea, ca o pâclă, așteptau să se întâmple ceva. O vreme, oamenii lui crezuseră că hachița stăpânului pentru creștina bolândă va pieri odată cu prima încruntătură de sprâncene a lui Al-Walid. Sau că, într-o noapte, cu sau fără stele, ea va pieri și, în dimineața următoare, Musa, scuturat de vraja ei, va porni spre Damasc. Numai că nu se întâmpla nimic. Sacul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ca o pâclă, așteptau să se întâmple ceva. O vreme, oamenii lui crezuseră că hachița stăpânului pentru creștina bolândă va pieri odată cu prima încruntătură de sprâncene a lui Al-Walid. Sau că, într-o noapte, cu sau fără stele, ea va pieri și, în dimineața următoare, Musa, scuturat de vraja ei, va porni spre Damasc. Numai că nu se întâmpla nimic. Sacul de oase întârzia să-și dea sufletul. Așteptau. Lâncezeau, mai bine zis. Din când în când le ajungeau la urechi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mi-a ucis fiul, care am sărutat mâna aceea, care l-am blestemat, care l-am iubit, care l-am urât ca nimeni altul, care i l-am împroșcat cu venin lui Al-Walid, care mă rog zi și noapte să pier sfâșiat de ciumă, de fiare, de oamenii lui, de oamenii mei, ce-mi mai pasă... Eu mi-am purtat războinicii până la porțile Cetății Parfumurilor, pentru gloria lui Allah și a lui Al Walid Abdalmelek, după mine au botezat muntele Jabal
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
îi cade la picioare. Uneori se distrează batjocorind un copil tuciuriu, cu buza despicată. Musa râde de el. Și la fel râd scribii. Cadânele. Dansatoarele. Bucătarii. Eu însumi râd, pentru că altfel sunt la cheremul toanelor lui. Toți suntem. Toți putem pieri dintr-o fluturare a mâinii emi rului. Prietenul și stăpânul meu. Musa cel tânăr. Copilul privește mirat, ca un câine care nu știe de ce îl bate Dumnezeul lui cu chip de om. Singurul pe care îl cunoaște. Inima mea plânge
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Eșecul ei cu David, faptul că el nu s-a legat de ea o definește și n-o să l depășească niciodată. Din păcate, ăsta e cercul din Infern unde ea s-a pierdut. Și ironia e că, încet, încet, te pier de și pe tine, din același motiv... Să nu crezi că Domnica nu știe. Că nu-și dă seama. Nu înțelegi? Sunteți absolut la fel, atât că tu ești mai puternic. Mâna cu degete prelungi a balansat lingurița pe marginea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
familiară. Gosseyn îl privi și-și aminti unde și când auzise pentru prima oară această voce de bas. Șocul revelației îi concentră reacția într-un singur cuvânt: ― X! ― pronunță el, cu voce tare. 35 Chipul meu e chipul lui Trupul piere, eu nu mor Impunându-i timpului Amintirea urmelor Lăsate ici, colo, pe cărare peste uitare. T II Bătrânul tuși cavernos, contractându-se de durere. Mișcarea făcu halatul zdrențuit să alunece și-i dezgoli pieptul carbonizat. În coasta dreaptă, destul de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și neînfricați pentru a vă bucura cu toții de viață și de frumusețile ei aici, în prea frumoasa și vesela Grădină. Iar cine va încălca vrerea mea și va încerca orice supunere a semenilor prin puterea pumnului acela de buzdugan va pieri! Și blestemat în veci va fi! Înseamnă, slăvite Stăpâne, că, pentru toate cele îndurate și câte-or să mai vină, ne dai în schimb o rază de lumină a speranței! Întocmai așa va fi! Nădejdea spre mai bine vă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mai, un Gheo pe cinste, un Gheo și jumătate, fost lipit pământului din cauza bogătanilor hrăperți. Și-apoi, câte un hartan se va mai putea dosi pentru acasă, că doar carnea de cal abatorizat îi mai bună decât cea de oaie pierită de gălbează pe la oamenii din sat. Oricum, măi Gheo-tată, suntem la un singur pas de belșugul făgăduit, și-a zis grăjdarul, salivând cu gândul la fripturi și la tocane aburinde, bine mirositoare, și la mulțumirea sufletească pentru răzbunarea împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
-i o gaură specială într-o bucată de lemn. După luni, întrebat despre prietenul său el spune că l-a împușcat. „-De ce?“-întrebă consternați cei de la centru. „-Păi, l-am prins cu bucata mea de lemn!“. Dar nonșalanța asta piere. În finalul vîrstei vrem să scăpăm de partea asta a noastră care e murdară și mulți sfîrșim obsedați de regretul că porceala nu moare decît odată cu noi. Un pocnet îndepărtat de ușă închisă mă reîntoarce la momentul în care am
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fi singurul supraviețuitor. Ai mulțumi lui Dumnezeu că te-a scăpat?” Și, iată V. tînăr devin Robinson, ultimul. Se cheamă că deja am murit pentru că spiritul nu există decît în comuniune. Sînt un mort-viu. Dumnezeu nu m-a lăsat să pier și mă ia lîngă El. Să nu fiu singur. Dar, ce contează? Am Puterea asupra lumii noastre. Și ce beție: să lași puterea liberă, fără rost, înfruntînd ultime, vînturile și de aceea să exclami peste trupurile viermuind dulceag: „-E Pace
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]