7,950 matches
-
când spre Răsărit, când spre Asfințit, se petrecu, de la o zi la alta, tot mai copleșitoarea paradă a unor soitari, cu fețe sluțite și plumburii, dar bine legați, echipați cu voci înspăimântătoare și cu unele mijloace foarte primejdioase. "De unde, oare, răsar și încă, așa de căliți, dintr-odată?", se întrebau, în tăcere, fruntașii goldăneștenilor, privind, cu îndoială, la acești necunoscuți, înzorzonați în îmbulzeală de steaguri roșii și gătiți în luxul unor salopete stranii, având gustul coșmarului continuu, neîntrecuți în a preschimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Deci: Enea Căpută știa el ce știa, fiindcă de la porcul lui era slănina și el o afumase și o meremetisise, la fum de lemn de prun, care-i dă o așa de bună aromă Atunci am luat de seamă cum răsare interes în ochii celorlalți și cum pironesc cu privirile bucățica de slănină, care tocmai trecea în partea și în proprietatea lui Enea Căpută, râvnind-o aprig, ca niște copii pofticioși Iar Pamfil Duran a mormăit în barbă ceva, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de specii arboricole demult dispărute. Se ridică încă buimăcit de neașteptata surpare gravifică și contemplă cu o uimire în creștere desfrâul vegetal al misteriosului tărâm, până când, din gama de verde virgin, reuși să decupeze profilul de harfă al unui pom răsărind din adânca despicătură a unei colosale copite de bazalt. E un arbore tipic medicinal, care nu crește decât pe anumite latitudini ale Timpului, se înfioră Profesorul, în timp ce examina interesantul exemplar botanic. Doamne, unde mă aflu, oare? Porni la nimereală printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tribul său. A comunicat, astfel, ceva către frunzișul candelabrului chaldeean, unde părea că ascultă și stă la pândă o individualitate cu care se înțelegea în acel grai misterios, în acel cifru exprimat prin șuierături. Din freamătul de clorofilă al candelabrului, răsăriră, de îndată, mișcările smuncite, comice și curiozitatea hazlie a unui cap de maimuțică, de dimensiunile unui ou de găină cu urechi, purtat de un trupșor tot atât de minuscul și de fragil precum al unei Prințese a libelulelor. Chemată autoritar, printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să fie uitat, ca destinație, doar manechinul gonflabil, care ar fi dat orice de pe lume, numai ca fata să-i acorde atenție. O atenție specială și, dacă se putea, exclusivă. Sprijinirea drăgălășeniei poate fi folositoare, fiindcă reușește să fortifice! Profesorul răsări dintre controverse indigeste, spunând remontat și visător: Dacă ați ști ce mi s-a întâmplat, dragii mei, confrați de călătorie! O, dacă ați ști și ați pricepe, dragii mei contemporani!... Ținându-și strâns pumnul mâinii stângi, îi privi cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
țeastă și de un dangăt care purta în el întunericul. Toată succesiunea, toată această rapidă serie de sonuri, mintea lui o etală, înainte de a înțelege că insul acela, cu mușchi reliefați peste tot, ca la un manechin gonflabil de cauciuc, răsărind din infinitele ape ale cleștarului de Murano, lovise cu precizie. Dulce, pavăza Reginei Să fi fost orele două din după-amiaza toropită de soare când, în pajiștea greierilor, prin țârâitul, zumzăitul, zbârnâitul și alte vibrații atât de bogate în sensuri, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de greieri sosi în teritoriul furnicilor, călătorind în rădvane trase de cosași verzi ce fuseseră tocmiți cu ziua, care, prinzându-i pe verii greieri la strâmtoare, invocaseră o pretinsă taxă de urgență, cerând astfel o plată întreită. În zarea limpede, răsăriră turlele de argilă ale Cetății furnicilor, tocmai atunci când la poporul lucrătoarelor se celebra secerișul grânelor. Prin ferestrele rădvanelor, greierii priviră cu mirare cum furnicile în salopete sărate de sudoare, cu brâuri tradiționale pe taliile lor incredibil de subțiri, își părăseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Apare un subofițer, fără caschetă și centură: Dom' locotenent ... dom' locotenent! Tremură necontrolat, în timp ce încearcă să articuleze coerent: Refugiați ... Basarabia ... acolo ... sub dărâmături! Marius se apropie de ceea ce pare că fusese fundația unei case. Din fumul gros, un copac singuratic răsare asemeni unei năluci. Agățate de ramuri, acum biete cioturi retezate, minuscule căciulițe flutură jalnic în bătaia vântului asemeni unor frunze albe pătate cu lacrimi rubinii. De-o bucată din ceea ce fusese trupușorul unui nou-născut spânzură un capăt de cămășuță înnegrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
altar, în aer nu plutește emoția și solemnitatea momentului ci avioanele de bombardament. Către București, negreala cerului este sfâșiată de văpaia incendiilor uriașe, iar văzduhul fierbe ca un cazan din iad tocmai în noaptea ce trebuie să aducă sărbătoarea luminii răsărită prin Hristos-Domnul din întunericul mormântului. Printre cântările religioase, se aud când și când bubuituri groase de tun. După celebrarea slujbei, Marius și Smaranda, împreună cu alți câțiva ofițeri internați, cinstesc împreună masa tradițională de Paște. Ciocnesc ouă roșii, rostind creștinescul "Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sticlă prăfuită de țuică, aproape plină. Probabil e licoarea pentru "dureri de cap" a Rozaliei, ferită acolo de ochii soțului, care cunoștea năravul consoartei lui. O duce la gură și bea pe nerăsuflate. De undeva, dintr-un cotlon al memoriei, răsare chipul lui Valentin Papadopol. Tocmai luaseră bacalaureatul și sărbătoreau fericitul eveniment în fața primului lor Cointreau. Ridicase paharul la buze, dar Vali nu-l lăsase să dea pe gât băutura. "Bea măi cu dreapta, că altfel te îmbeți!" îi spusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
albă a zăpezii. Un ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba, murmură el înciudat, trăgându-și căciula mai pe frunte, asta e tot ce ne mai lipsește." Conform planului stabilit, de aici trebuie să acționeze pe grupe. Privește către sergentul Lazăr și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strigăt, sau măcar suspin. Cu mâna dreaptă încleștată de gât, neamțul cade în genunchi. Pieptul lui se înclină încet. O ultimă zvâcnire și apoi încremenește pe zăpada inundată de sânge. Marius se întoarce către oamenii lui. Unul după altul aceștia răsar din întuneric. Fără o vorbă, locotenentul își reia locul în fruntea coloanei. Deodată, patru tunete aproape simultane sfâșie tăcerea și sfredelesc pădurea cu ecoul lor. Curând, prin desișul pădurii se zăresc țevile lungi ale redutabilelor tunuri de 88 mm. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai zdruncinat. Așezat pe un afet, cu arma trântită în zăpadă, murmură ceva numai de el auzit. Privește pierdut trupul unui soldat german, aproape un flăcăiandru, cu o rană urâtă la cap, care zace nemișcat în zăpadă, la picioarele lui. Răsărit din întuneric, Marius se apropie cu pași greoi. Automatul i se bălăbăne de cureaua petrecută după gât. Primise raportul pierderilor. Din fericire, printre victime nu se află nici unul dintre artileriștii lui care deja încep să-și facă de lucru pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sparte și crengi retezate răbufnesc, gemând. Un mal uriaș de pământ îngroapă cu totul pe sublocotenentul Novăceanu. O mitralieră bate într-o cadență leneșă, dar precisă și nu dă voie companiilor să înainteze. Gloanțele mătură totul. Un vânător de munte răsare dintr-un morman de cadavre, la nici câțiva metri de cazemată. Aruncă o grenadă înspre ambrazura betonată. Mitraliera îl ciuruie cu o rafală lungă. Se zguduie neîncetat, cuprins parcă de fiori. O detunătură înfundată face să tacă țăcănitul prelung. Norul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Transformate în cristale, poți orbi din cauza lor. Silențioși ca niște șerpi și la fel de periculoși soldații încep să înainteze printre copacii care mărginesc șoseaua. Luna dispare ascunsă de un nor străveziu și întunericul nopții se transformă într-o beznă ciudată, albăstruie. Răsărit pe neașteptate în fața lor, un post german de pază este lichidat din mers, cadavrele dispar repede, ascunse în tufișuri. Tăcuți și invizibili, atacatorii pătrund în câmp deschis. Instinctiv, se opresc cu toții, fără nici un ordin. Ascunși până atunci în relativa siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ți s-a albit de loteriile vieții, cînd ochii ți s-au umbrit de cîte-au văzut. Abia atunci, către sfîrșit, cînd trebuie să fi adunat În tine toate Înțelepciunile lumii. Nu acum la douăzeci și ceva de ani, cînd abia răsari În lumină, și se cuvine să vorbești numai În numele tău, nu și al Tablelor Legii, neștiutor cum ești, pentru că Încă nu le cunoști adîncimea, deși le-ai Învățat pe dinafară și ți se par foarte simple; cu atît mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cărămiziu, hîrșită de timp. Clădirea, puțin joasă, cu multele-i ferestre, părea un șir de case lipite una de alta, cum se puteau vedea În alte cartiere, de obicei mărginașe. Soarele bătea călduț În dimineața de primăvară. Avusesem impresia că răsărise special pentru mine, pentru revigorarea trupului acesta ieșit cu abia o lună În urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm În antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gînd, răsărit În legănarea șaretei, Lung zîmbi În somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
către doamna Pavel, ca să audă și celelalte femei: Mă conduci, tanti? - Ei, asta-i! răspunse doamna Pavel, găsind cererea nepoatei total deplasată față de raporturile ca și familiale cu tînărul judecător, după atîția ani de cînd locuia aici. Soneria zbîrnîi. Judecătorul răsări În fața ușii pe care o deschise larg. - Sărut mîna! Întîmpină cu vădită bucurie, mirîndu-se el Însuși de exuberanța afișată, neștiind precis dacă era o formă exagerată a politeții, ceea ce l-ar fi liniștit, sau o sinceritate ale cărei resorturi - născute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În șube, Lung cu gulerul dat peste umeri, aproape descheiat la gît, veneam ca din basme, el rîdea cu bucurie de copil, avea acum cincizeci și unu de ani, vesel de revederea fostului judecător din tinerețe, o Întreagă lume Îi răsărea În ochi, eu pe banca din spatele lui, privind pînă la orbire sticlirea fugară a zăpezii În soarele de necrezut al dimineții sfîșiat de goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an Începu spre seara zilei următoare În casa Învățătorului - el Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tatălui ei. Îl privii pentru ultima dată: se Încheia o lume. Seara, la masa de pomenire, Ana, care servea Împreună cu fiica, trecînd pe lîngă mine, Îmi spuse: - Îți mulțumesc c-ai venit! Vocea ei amintea o vreme uitată, ce-mi răsări la ceasul acela de primăvară, de taină și duh. Vizavi de mine rîdea - plîngea, pe perete, arlechinul dăruit in 1946; avusese răbdarea de intermediar al lumii mele, nemișcat peste decenii. Ana vorbea. Era În tonalitatea vocii și În inflexiunile rostirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
se făcu deodată dor de ea, deși Încă nu plecase. O și vedeam departe, niciodată Întoarsă și Începui să duc aberant dorul vocii ei cu inflexiunile de tandrețe știute de mulți ani În urmă. Și o vedeam Întoarsă În tinerețe răsărind În alte lumi, un fel de Circe În drumul lui Ulise. Era așa sau altfel, n-are importanță; important era numai felul În care ochii mi-o dezvăluiau, căci pînă la urmă nimeni nu cunoaște adevărul, deoarece Îl lăsăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care nu dă greș. De atunci n-am mai vorbit niciodată. Te stimează, vorbește foarte frumos de tine. În clipele acelea mi-e ciudă. Pe tine. Nu știu exact de ce. Acum ninge. Se Împlinește sub zăpadă grîul. La primăvară va răsări În lumină. Tu ești departe. Poate vei veni la mormintele lor să te Închini. Te aștept. Odată cu primăvara! Ana”. • A doua zi pusei la poștă o scrisoare prin care Îmi exprimam părerea de rău de a nu fi fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cunoscut și atât de cald, încât își simțea inima palpitând și creierul invadat de amintiri imposibil de legat într-o poveste. Și imediat știuse că sunt glole. Îi înconjuraseră capul și îi povesteau tot felul de lucruri, că abia a răsărit luna, că la nici trei metri sub el trece un izvor, că trebuie să respire de trei ori și pe urmă să se învârtă încetinel" (p. 59). Toate aceste suflete curioase, neliniștite, "țin în viață lumea". Un roman consistent și
Un vampir de treabă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8377_a_9702]
-
Eftimiu: M-am săturat de lichele, dați-mi o canalie!". Ori: Între ele se vor găsi și multe V.I.P.-uri sau vipere". Ori: "M-am săturat de gripa aviară, de pachetele de legi ale lui Eugen Nicolăescu, - de unde n-a răsărit încă nici un pachet de vată". Discursul colorat, sarcastic, cu iritări de lexic și prompte pansamente metaforice, doldora de amintiri, de "adevăruri trăite" ce încearcă a se corela cu adevărurile obștești al lui Niculae Gheran e străbătut de o nostalgie de
O scriitură suculentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8378_a_9703]