8,590 matches
-
de tipar. Cînd s-a încercat corectarea greșelilor, după manuscrise, s-a constatat că manuscrisul este necomplet; între manuscrisele poetului, se afla numai o copie de atelier, cu primele 5 strofe și de o lectură dificilă; restul strofelor s-a rătăcit. După concluziile trase de meticulosul Perpessicius, corectarea greșelilor, mai ales cea din ultimul vers, încă ea rămîne pe seama viitorului 156. Pe de altă parte, cei care, pentru Eminescu, au căutat, înainte de toate, modele străine, au fost de părere că cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
mama le făcuse pentru el: "...Cînd pe dînsa cu țărnă-a coperit-o Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă Și aș fi vrut cu dînsa ca să mă pue-n groapă... Cînd clopotul sunat-au, plîngea a lui aramă Și rătăcit la minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau rîu Din ochii mei nevrednici, pe negrul ei sicriu; Nu știam ce-i de mine și cum am să rămîn În lume-atît de singur și-atîta de străin. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de singur și-atîta de străin. Și inima-mi se strînse și viața-mi sta în gît... "194 S-a gîndît și la moartea lui și, în legătură cu aceasta, s-a gîndit și la Veronica. Dar tocmai atunci privirea-i tulburată și rătăcită prin cimitir s-a oprit pe mormîntul Casandrei. Crucea ei strîmbă stăruia ca o mustrare tîrzie, din partea primei lui iubite, căreia îi jurase credință pe toți vecii. Pe dosul unei petiții, pe care numai o începuse către Prezidentul Tribunalului din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
să știi O lume va cunoaște ............................................. Și-n cîntul meu, ce va trăi Infama rîmîne-vei Cum n-a mai fost și nici va fi O alta-n neamul Evei." (Cînd amintirile)218 Cert este că, în vremea aceea, gîndurile lui rătăceau cu tristețe tot pe la Ipotești. La 1 ianuarie 1880 a scris elegia O, mamă... Pe de altă parte, știindu-l pe bătrînul său tată singur și amărît, s-a gîndit că fratele său, Nicolae, rătăcit prin străini, ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în vremea aceea, gîndurile lui rătăceau cu tristețe tot pe la Ipotești. La 1 ianuarie 1880 a scris elegia O, mamă... Pe de altă parte, știindu-l pe bătrînul său tată singur și amărît, s-a gîndit că fratele său, Nicolae, rătăcit prin străini, ar fi mai de folos la Ipotești. În acest scop, a cerut unele relații de la Petru Carmena, căpitanul orașului Timișoara: "În Temișoara trebuie să fi trăind un om sub numele Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emmerich Christian. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el reprezintă spațiul unde cel mort poate vedea din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
e limpede că simpla apariție în visul lor a reginei moarte va fi de ajuns pentru a da un nou imbold prigonirii lui Oreste. Hecuba lui Euripide se deschide, în prolog, cu apariția fantomei solitare a lui Polidoros, umbră ce rătăcește în apropierea țărmului mării, dublu al unui cadavru azvârlit în valuri și purtat de ele de colo până colo, „neplâns și neîngropat” - psyche care, părăsind învelișul trupului, plutește de trei zile în aer, trecând mereu în zbor pe deasupra mamei sale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
după această victorie, ea însăși o îngrozitoare crimă, Oreste cel cu mâinile pătate de sângele mamei sale va cădea pradă furiei altor erinii, cele ale Clitemnestrei, devenită la rândul ei fantomă răzbunătoare. Hăituit de ele, Oreste va fi condamnat să rătăcească de colo-colo fără să-și afle liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le împărtășească și nici cu cine să le împartă, eroul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
distruse vieți omenești. Cei pe care zeii vor să-i răpună se văd, astfel, exilați în spațiile alterității, unde domnește teroarea; așa se întâmplă cu Io din Prometeu înlănțuit a lui Eschil, iubită odinioară de Zeus și silită acum să rătăcească flămândă prin ținuturi sălbatice, populate de tot soiul de spectre, de arătări, de fantome, urmărită de eidolon-ul lui Argos, boarul cu o sută de ochi, metamorfozat într-un tăun care o înțeapă neîncetat, întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
s-a întors din Infern ca să o hăituiască pe sărmana fiică a lui Inachos, să o vâneze pretutindeni, pe nisipurile de la marginea mării, în acele zone-frontieră dintre două lumi, teritoriu prin excelență al fantomelor. Io este condamnată nu numai să rătăcească în neștire; ea mai trebuie să îndure pe deasupra și metamorfozele propriului trup și pe cele ale minții sale răvășite, cum recunoaște ea însăși. Iar rătăcirilor ei nu le va putea pune capăt decât moartea. Nici Prometeu nu crede altceva; el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
până și măștile de erinii. Cu chipul lui înspăimântător, Oedip nu amintește și el de Gorgo? Căci nu e doar un om cu ochii scoși, cu găvanele însângerate, un om cufundat pe vecie în întuneric, ci și un om ce rătăcește prin locuri neumblate, prin pustietăți în tovărășia Antigonei și care evocă el însuși aceste cutreierări dramatice în dialogul cu Ismena. Mai trăiește oare sau e doar o fantomă acest Oedip ce-și caută un mormânt și al cărui trup neînsuflețit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
el e ataphos. Nimeni nu are voie, reamintește Tezeu, să-i arate mormântul. I-a jurat asta lui Oedip și se va ține de cuvânt. Daimon răzbunător, erou protector sau prezicător al morții și al răzbunării, Oedip mort nu mai rătăcește, dar nici nu poate fi localizat. Are un mormânt, dar e unul invizibil, ascuns nu departe de statuia - vizibilă însă - a eponimului locului, eroul Colonos. Oedip nu va avea un colossos. Nu va exista nici o piatră, nici o statuie unde psyche-ul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în tragedia greacă. Colossos-ul1, amintește Vernant, este acea efigie înălțată din pământ, împlântată în sol, simplă piatră, statuie-stâlp sau statuie antropomorfă ce figurează dublul, substitutul cadavrului absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care, ca fantomă, reprezintă o putere primejdioasă sau, dimpotrivă, protectoare. Acest colossos poate fi coborât în bezna mormântului, dar poate și să se ridice deasupra acestuia. Dintr-o piatră ori dintr-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
exilul s-ar putea să-i ofere posibilitatea „de a-și curăți viața de păcatele trecutului”. Alături de Semimaru se află o altă ființă izolată, alungată, exclusă dintre semenii săi: este prințesa Sakagami, sora lui, al treilea copil al împăratului, care rătăcește ca o nebună departe de palat, prin cele mai îndepărtate ținuturi și a cărei tulburare a minții (Ispășire a greșelilor făptuite într-o altă viață? se întreabă chiar ea) îi poartă pașii cât mai departe de capitala plină de flori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cei morți în aceeași măsură în care fantoma morților nu îi lasă în pace pe cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze constituie unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens. Pe țărmul de la Suma al mării rătăcesc plângând două pescărițe, fantomele lui Matsukaze și Murasame: lacrimile care mă leagă de cele lumești din nou mâneca-mi udă. Două fantome nostalgice și condamnate la singurătate, căci: de noi nu-ntreabă nimeni urmele noastre pierdute pe țărm la Suma
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și de spaimele întunericului. Dar oare nu tot într-o noapte asemănătoare, în actul al treilea din Regele Lear, întrebarea inaugurală din Hamlet se va face din nou auzită? O noapte vijelioasă, o noapte când nici măcar jivinele care, aidoma fantomelor, „rătăcesc prin beznă” („wonderers of the dark”) nu îndrăznesc să-și părăsească vizuina. Noaptea unei furtuni căreia omul nu-i poate ține piept, noapte încărcată de forța unei alterități terifiante ce pare să aparțină unui univers de dincolo de uman, într-atât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din Hamlet: „Who’s there?” („Cine-i acolo?”) reapare în acest act al furtunii? O spune Kent, în două rânduri: prima oară în momentul întâlnirii cu Lear, a doua oară în momentul întâlnirii cu Edgar - așadar, cu cele două personaje rătăcite prin câmpia pustie, cu cei doi oameni deveniți un soi de vagabonzi ai nopții, ajunși amândoi în pragul unei crize de nebunie care îi apropie de moarte, de abandonarea condiției umane. Iar Lear nu se recunoaște oare în Edgar, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cei doi oameni deveniți un soi de vagabonzi ai nopții, ajunși amândoi în pragul unei crize de nebunie care îi apropie de moarte, de abandonarea condiției umane. Iar Lear nu se recunoaște oare în Edgar, în zdrențărosul aproape gol care rătăcește fără țintă, în acest „despuiat și oropsit al sorții”, prezent în iconografia Evului Mediu ca una dintre posibilele figurări ale strigoiului 1? Fără îndoială însă, piesa în care „cumplita grozăvie a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde va fi înjunghiat Bassianus, azvârlit apoi într-o groapă întunecată ce-i va sorbi de îndată sângele, groapă „hâdă și hămesită” semănând cu o gură de iad nesătulă; locuri unde va fi violată, mutilată și părăsită Lavinia, sărmană ființă rătăcind de una singură, cu mâinile și cu limba tăiate, mai mult moartă decât vie și deznădăjduită la gândul că, văzând-o, tatăl ei va orbi din pricina durerii. Căci, ca și Gorgo, Lavinia nu mai poate fi privită. Cu pădurea din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Macbeth nu i-a pierit pentru totdeauna somnul de teamă că, adormind, îl vor tortura în vis fantomele victimelor lui? Lady Macbeth, mai dârză și mai rezistentă la început, nu devine ea însăși un soi de fantomă, o moartă vie, rătăcind noaptea prin palat cu ochii deschiși, deși este cufundată într-un somn adânc? Lady Macbeth doarme și nu doarme, trăiește și nu trăiește. Dincolo însă de toate aceste corespondențe între aparițiile propriu-zise și halucinațiile plăsmuite de o minte bolnavă, scena
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
același timp sentimentul că se află acolo de veacuri. Orbii au ajuns pe aceste meleaguri după o expediție pe mare, în cursul căreia s-au temut, nu o dată, că-și vor pierde viața. Ei sunt cei care au „traversat”, au „rătăcit vreme mult prea îndelungată”, venind „de dincolo de ape”. De fapt, locuiesc într-un azil, un vechi castel sumbru (foarte asemănător cu castelul din Prințesa Maleine), unde și-a găsit adăpost și un dulău care îi însoțește pretutindeni; un preot bătrân
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei femei frumoase, așa cum îi apare lui Golaud Mélisande, „micuța odraslă a pădurii”. Golaud, care s-a rătăcit vânând prin pădurea sălbatică, o întâlnește lângă fântâna orbilor pe ciudata Mélisande, despre care nimeni nu știe de unde venise. Ochii săi îl fascinează pe Golaud; el se întreabă dacă fata îi închide vreodată. Mélisande este simbolul unei alterități asociate deopotrivă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a distrus viața, i-a furat sufletul și l-a întemnițat într-o statuie; când acest „copil” al lor s-a arătat scăldat în lumina Învierii, femeia, abandonată, a pășit în lumea tenebrelor: s-a prăbușit într-o existență depravată, rătăcind de colo-colo, jucând în tablouri vivante unde apărea goală, „ca o statuie”; după două căsătorii ratate, și-a pierdut cu totul mințile și a trebuit să fie internată într-un spital de boli psihice, adăugând la propria-i nefericire și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
izbăvirea? Sunteți de acord, nu? Atunci nu mai încape îndoială că și eu sunt odrasla unor astfel de duhuri.” N-ar mai fi nimic de adăugat, în afara faptului că, într-adevăr, Necunoscutul este și el un suflet zbuciumat, chinuit, ce rătăcește, aidoma unei fantome, căutându-și odihna și împăcarea și că, tocmai din acest motiv, el reprezintă pentru Strindberg simbolul cel mai elocvent al adevărului vieții, așa cum numai teatrul ni-l poate înfățișa. Suflet zbuciumat, torturat, figură a peregrinării este și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de amintiri, dar și omul pe care cei întâlniți în cale îl fac „să-și descopere și să-și recunoască înrudirea cu muritorii de rând, cu oamenii obișnuiți”. Aidoma fantomei rătăcitoare, și el este o făptură a interstițiului, și el rătăcește într-un spațiu incert, în care desprinderea totală de viață nu s-a produs încă, dar nu s-ar putea spune nici că viața continuă. Un spațiu inseparabil de jocurile dublului sau de moartea vechiului eu, acel vechi eu abandonat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]