7,442 matches
-
fost: „Măcar dacă asta ar fi fost pentru Irlanda”. Aproximativ o treime dintre regimentele de infanterie ale Armatei Regale Franceze de dinaintea Revoluției franceze era formată din soldați străini. Cel mai numeros grup de mercenari străini era format din cele 12 regimente elvețiene. Alte grupuri importante erau formate din Brigada irlandeză și, după ce recrutarea „gâștelor sălbatice” a devenit tot mai dificilă, germanii au format grosul mercenarilor străini din cadrul acestei brigăzi. Ofițerii brigăzii irlandeze au fost însă în continuare recrutați din familiile emigranților
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
tot mai dificilă, germanii au format grosul mercenarilor străini din cadrul acestei brigăzi. Ofițerii brigăzii irlandeze au fost însă în continuare recrutați din familiile emigranților irlandezi stabiliți de vreme îndelungată în Franța. În timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea au funcționat regimente de mercenari scoțieni ("Garde Écossaise"), suedezi ("Royal-Suédois"), italieni ("Royal-Italien") și valoni ("Horion-Liegeois"). În 1773, armata franceză avea aproximativ 20.000 de infanteriști recrutați din străinătate. Numărul acestora a crescut la 48.000 de mercenari în timpul Războiului de Șapte Ani. După
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
germani pentru întărirea armatei regale din America. Majoritatea mercenarilor germani proveneau din principaltul Hesse-Kassel. Din acest motiv, revoluționarii americani i-au numit pe mercenarii germani „hessieni”, indiferent de statul german din care erau recrutați. Armata spaniolă a folosit de asemenea regimente permanente de mercenari. În rândurile armatei spaniole au existat trei regimente irlandeze („gâște sălbatice”), unul italian (Neapole) și cinci suedeze (Wimpssen, Reding, Betschart, Traxer și Preux). De asemenea unul dintre regimentele Gărzii Regale a fost format din valoni. Ultimul regiment
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
din principaltul Hesse-Kassel. Din acest motiv, revoluționarii americani i-au numit pe mercenarii germani „hessieni”, indiferent de statul german din care erau recrutați. Armata spaniolă a folosit de asemenea regimente permanente de mercenari. În rândurile armatei spaniole au existat trei regimente irlandeze („gâște sălbatice”), unul italian (Neapole) și cinci suedeze (Wimpssen, Reding, Betschart, Traxer și Preux). De asemenea unul dintre regimentele Gărzii Regale a fost format din valoni. Ultimul regiment de mercenari din armata spaniolă a fost demobilizat în 1815 ca
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
care erau recrutați. Armata spaniolă a folosit de asemenea regimente permanente de mercenari. În rândurile armatei spaniole au existat trei regimente irlandeze („gâște sălbatice”), unul italian (Neapole) și cinci suedeze (Wimpssen, Reding, Betschart, Traxer și Preux). De asemenea unul dintre regimentele Gărzii Regale a fost format din valoni. Ultimul regiment de mercenari din armata spaniolă a fost demobilizat în 1815 ca urmare a dificultăților de recrutare apărute după izbucnirea Războaielor napoleoniene. Un eveniment notabil al conflictelor din această ultimă perioadă a
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
regimente permanente de mercenari. În rândurile armatei spaniole au existat trei regimente irlandeze („gâște sălbatice”), unul italian (Neapole) și cinci suedeze (Wimpssen, Reding, Betschart, Traxer și Preux). De asemenea unul dintre regimentele Gărzii Regale a fost format din valoni. Ultimul regiment de mercenari din armata spaniolă a fost demobilizat în 1815 ca urmare a dificultăților de recrutare apărute după izbucnirea Războaielor napoleoniene. Un eveniment notabil al conflictelor din această ultimă perioadă a apărut în timpul bătăliei de la Bailén, când „elvețienii roșii” (numiți
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
notabil al conflictelor din această ultimă perioadă a apărut în timpul bătăliei de la Bailén, când „elvețienii roșii” (numiți astfel după culoarea uniformelor lor) din cadrul armatei franceze au fost obligați să lupte împotriva „elvețienilor albaștri” din armata spaniolă. „Atholl Highlanders” sunt un regiment privat de infanterie format de ducele de Atholl în 1839 strict pentru a fi folosit în cadrul ceremoniilor. Acest regiment a primit un statut militar oficial din partea reginei Victoria în 1845 și este în zilele noastre ultima armată privată din Europa
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
culoarea uniformelor lor) din cadrul armatei franceze au fost obligați să lupte împotriva „elvețienilor albaștri” din armata spaniolă. „Atholl Highlanders” sunt un regiment privat de infanterie format de ducele de Atholl în 1839 strict pentru a fi folosit în cadrul ceremoniilor. Acest regiment a primit un statut militar oficial din partea reginei Victoria în 1845 și este în zilele noastre ultima armată privată din Europa cu statut legal. În timpul războaielor din Abhazia și Osetia de Sud, părțile implicate în conflict s-au acuzat reciproc
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
în satul natal, alături de casa părinților săi. După mai bine de 15 ani de la terminarea războiului o controversă apare privind adevărata identitate a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului său, un proiect de lege pentru acordarea unei pensii viagere sergentului Grigore
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
care a atacat spatele liniilor rușilor, jefuind, distrugând satele, liniile de aprovizionare și, în cele din urmă, încendiînd orașul Kozelsk. Pentru faptele sale de arme din timpul Războiului Smolenskului, (în timpul căruia a fost avansat la gradul de porucznik al unui regiment de cazaci), el a primit o proprietate în voievodatul Smolensk, lângă Starodub . După război, el s-a mutat într-o mult mai prestigioasă unitate de husari și, datorită reducerilor bugetare care au afectat efectivele armatei regale, el a trecut în
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
al Armatei Germane și a lucrat în Franța și Italia. Richter venise de curând la București în calitate de consilier al baronului von Keil. În urma discuțiilor între ofițerii complotiști și inginerul Comșa s-a propus folosirea căpitanului Matei Udrea (Constantin Diplan) din Regimentul 2 Tancuri pentru a pune mâna pe planul Margareta II. Ofițerul tanchist fusese coleg cu Richter la Școala Militară de la Frankfurt, între cei doi existând o relație reciprocă de prietenie bazată pe respect. Udrea era agreat de comuniști din cauza originii
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
a fost o luptă purtată între luptători din triburile sioux de partea amerindienilor împotriva "Regimentului 7 Cavalerie" a Armatei SUA. Bătălia, care a avut loc în zilele de 25 și 26 iunie 1876 lângă râul Little Bighorn în Montana a fost acțiunea cea mai proeminentă în cadrul "Marelui război cu tribul sioux din 1876". Lupta s-
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
în Montana a fost acțiunea cea mai proeminentă în cadrul "Marelui război cu tribul sioux din 1876". Lupta s-a sfârșit prin victoria zdrobitoare a indienilor, conduși de mari căpetenii ca Gall și Crazy Horse, inspirați de Sitting Bull (Tȟatȟáŋka Íyotake). Regimentului 7 Cavalerie, incluzând Batalionul Custer, o forță condusă de George A. Custer au suferit o înfrângere gravă. Cinci companii ale regimentului au fost anihilate, Custer a fost ucis, împreună cu doi frați ai lui și un cumnat. Pierderile americanilor, incluzându-i
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
victoria zdrobitoare a indienilor, conduși de mari căpetenii ca Gall și Crazy Horse, inspirați de Sitting Bull (Tȟatȟáŋka Íyotake). Regimentului 7 Cavalerie, incluzând Batalionul Custer, o forță condusă de George A. Custer au suferit o înfrângere gravă. Cinci companii ale regimentului au fost anihilate, Custer a fost ucis, împreună cu doi frați ai lui și un cumnat. Pierderile americanilor, incluzându-i pe cercetași au fost 268 morți și 55 răniți. În 1874 în munții Black Hills, în Montana și Dakota, în teritoriul
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
batalion de 210 soldați, iar cel de al treilea de căpitanul Frederick Benteen care s-a îndreptat spre sud-vest. Custer s-a confruntat cu forța reală a indienilor doar atunci, când Reno a pornit asaltul. Cei 600 de soldați al Regimentului 7 Cavalerie au văzut șocați, că sunt în fața a peste 2.000 războinici lakota și cheyenne. Cu toate că atacul americanilor i-a surprins pe indieni, ca urmare a reacției lor rapide, au trecut imediat la contraatac și au înconjurat trupele lui
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
din spatele victoria franceză în Bătălia Prima Marne în 1914. Gallieni să născut în Saint-Beat, în departamentul Haute-Garonne. El a fost educat la Militaire Prytanée în La Flèche, iar apoi Ecole Militaire Speciale de Saint-Cyr, devenind un al doilea locotenent în Regimentul de infanterie marină treilea înainte de servire în războiul franco-prusac. El a fost promovat locotenent în 1873 și în 1878 căpitanul. El a fost ulterior publicat în Africa, în mijlocul anilor 1870, luând parte la explorări și expediții militare diferite. După ce a
Joseph Gallieni () [Corola-website/Science/328002_a_329331]
-
și a fost cel mai modern aruncător la vremea respectivă. Acesta a fost urmat în anul 1931 de "Modèle 27/31", muniția fiind îmbunătățită semnificativ. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, armata franceză deținea 8000 de aruncătoare "", fiecare regiment de infanterie având la dispoziție opt piese. Aruncătoarele de calibrul 81 mm au fost amplasate și în turele de-a lungul Liniei Maginot. Aruncătorul M1 folosit de armata americană era o variantă fabricată sub licență. Aruncătorul Brandt Mle 27/31
Brandt Mle 27/31 () [Corola-website/Science/327145_a_328474]
-
franceză. Conducerea armatei române a decis să folosească și 800 de aruncătoare de calibrul 82 mm capturate de la Armata Roșie. Aruncătoarele Brandt de calibrul 81 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. La începutul războiului, fiecare regiment avea câte 12 aruncătoare Brandt Mle 27/31. Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat " Învățămintele trase din operațiile executate de Armata a 3-a în războiul cu rușii (3 iulie - 10 septembrie
Brandt Mle 27/31 () [Corola-website/Science/327145_a_328474]
-
și în Westfalia, Moltke le-a dislocat pe teatrul principal. În data de 3 iulie 1866 a avut loc Bătălia de la Königgrätz, în care forțele austriece au fost înfrânte. Retragerea armatei austriece („Rückwärtskonzentrierung”) a fost acoperită de artileriștii români din regimentul 16, rezultat în urma reorganizării Graniței Militare Transilvănene. Comandamentul prusac nu a încercat blocarea retragerii forțelor austro-saxone. Generalul Benedek a retras trupele rămase la Olmütz, alocând pentru protecția Vienei o defensivă slabă. Prusacii au reluat înainatarea, Armata a 2-a în
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
bursier al Fundației Rockfeller pentru studiul Fiziologiei nervoase la Oxford și Cambridge. Reîntors la Iași, devine medic primar la același spital (1924-1928) fiind și director al acestuia între anii 1928-1936. Leon Ballif și-a îndeplinit serviciul militar în 1910-1911 la Regimentul 4 Vânători Iași și ulterior a participat la campania din 1913 a Războiului Balcanic precum și la Primul Război Mondial (1916-1917) cu gradul de medic-căpitan. A fost membru Societății de Medici și Naturaliști din Iași, al Societății de Biologie, al Societății
Leon Ballif () [Corola-website/Science/327230_a_328559]
-
o invazie surpriză a germanilor. Filmul este narat din perspectiva unui băiat care avea (pe atunci) 15 ani, Sașa Akimov și prezintă în special cele mai importante trei centre de rezistență împotriva asediului german prelungit: una în frunte cu comandantul regimentului Piotr Gavrilov, alta condusă de comisarul politic Yefim Fomin și a treia de șeful avanpostului de frontieră 9, Andrei Mitrofanovici Kijevatov.
Cetatea Brest (film) () [Corola-website/Science/327237_a_328566]
-
esaulului (grad militar căzăcesc, inferior celui de heman, membru al statului major căzăcesc) Ivan Barabaș, care îndeplinea funcția de reprezentant al cazacilor la curtea de la Varșovia. Printre membrii delegației căzăcești se număra și Bogdan Hmelnițki, la acea vreme comandant al regimentului cazacilor înregistrați din Cihirin. Din delegație mai făceau parte și Iliaș Karaimanovici și Ivan Nestorenko. Regele a ales Lwowul ca punct de întâlnire al oștilor care urmau să participe la campania împotriva tătarilor. Pregătirile de război au fost interpretate de
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
după alte surse în a doua decadă a lunii ianuarie 1648) unde s-a întâlnit cu Liutai pe insula Tomakivka de pe Nipru. În apropiere se afla insula Hortiția, unde era o garnzoană poloneză, ale cărei efective erau formate dintr-un regiment al cazacilor din Cerkasî și o unitate de dragoni sub comanda polocovnicului Górski were. Venirea lui Hmelnițki în regiune a dat un imbold pregătirilor pentru rebeliune. Au fost trimiși mesageri cazacilor de pe Don și la Bahcisarai - capitala Hanatului Crimeii. Cazacii
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
răspuns că așa ceva urma să se întâmple dacă Potocki și restul magnaților polonezi părăseau Ucraina. După un asemenea răspuns, Potocki a plecat în grabă cu armata sa spre sud. Principala forță a lui Mikołaj Potocki era încartiruită în Cerkasî, în vreme ce regimentul lui Kalinowski era staționat în Korsun. Alte trupe erau încartiruite pe proprietatea stegarului Coroanei Aleksander Koniecpolski din Kaniv. Armata Coroanei destinată înăbușirii revoltei avea aproximativ 15.000 de sodați. Mai înainte părăsirea Siciului, Hmelnițki l-a trimis pe Tugay-Bey cu
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]