7,470 matches
-
13.XI.1941, Blăgești, j. Bacău), poet. Este fiul Olimpiei și al lui Gheorghe Chirilă, țărani. A absolvit în 1959 Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț, iar Facultatea de Filosofie din Iași, în 1964. A funcționat ca asistent la Catedra de socialism științific a aceleiași facultăți (1964-1966), profesor de istorie la Roznov (1966-1967), redactor la redacția culturală a Televiziunii Române (1968-1971), redactor la Editura Minerva (1971-1974) și apoi, până în 1990, la revista „Contemporanul”. Între 1990 și 1992, a fost redactor la „Pentru patrie
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
Chindriș, țărani. După studii gimnaziale și liceale la Carei (1949-1955), urmează Facultatea de Filologie la Universitatea din Cluj (1957-1962). Își ia doctoratul în filologie în 1977 și doctoratul în istorie în 1994. Debutează cu un reportaj literar în ziarul „Pentru socialism” din Baia Mare (1957). Ca redactor la Studioul de Radioteleviziune Cluj (1962-1985), cultivă acest gen literar în emisiunile realizate, precum și în reviste ca „Vatra”, „Flacăra”, „Tribuna”, „Familia”. Complementar, abordează și alte genuri publicistice, precum reportajul-anchetă, masa rotundă, interviul etc. Colaborează la
CHINDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286197_a_287526]
-
al unui lirism al suferinței și degradării (I. Negoițescu), C. contemplă puritatea cu priviri stinse și obosite, apărându-se de „ochii depresiv de albaștri ai copiilor” și de „suavele nerușinări ale naturii” prin ironii amare („Pleacă oamenii și rămân potecile. / Socialismul e zâmbet”) și conștiința „prelungirii lumii prin durere”. Poetul își apare sieși ca un nou Oedip, ispășind o vină care nu este a sa, și își compune cântecul din „halucinații și oracole”, pribegind în afara cetății pradă unui „extaz al suferinței
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
în afirmarea națiunii (Schifirneț, 2007a). În formarea statului român modern au acționat două mari orientări politice: liberalismul atașat tezei evoluției precipitate a societății românești către modernitate și conservatorismul asociat concepției privind evoluția organică românilor în cadrul proceselor de modernizare. Celelalte curente - socialismul, poporanismul, sămănătorismul, țărănismul - au gravitat în jurul celor două doctrine principale. Europenizarea este un proces complex și de durată, mai ales într-o țară ca România care a cunoscut într-un interval destul de scurt procesele de naționalizare sau de românizare. Statul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
comună la M. Eminescu, E. Durkheim și C. Stere. Viziunilor sociologice despre dezvoltarea capitalistă a societății românești li s-au alăturat ca alternative alte două curente sociologice - poporanismul, fiind subliniate contribuțiile lui C. Stere, V. Madgearu și M. Ralea, și socialismul, cu exponentul său C.D. Gherea. S-ar fi cuvenit o prezentare a ideilor lui G. Ibrăileanu, promotorul literar al poporanismului. Doamna Maria Larionescu are o contribuție importantă în studiul școlii sociologice de la București, sintetizată și în cartea discutată aici. Pe
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
constituirea unui corp de profesioniști cu poziții de vârf în lumea academică autohtonă și internațională. Cele două teme aprofundate în Istoria sociologiei românești sunt pline de idei și sugestii de interpretări. Prima se referă la devalorizarea antreprenorilor privați, odată cu instituirea socialismului de stat, a doua dezbate instituționalizarea capitalului social-politic și contraselecția clasei de mijloc. Aș reține din aceste două teme teza despre inventarea de către ideologia comunistă a conceptului de omogenizare socială, ca o directivă pentru orice demers de analiză a societății
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
autorul le face. Întâlnim în el concepte „uitate”, „ocolite” sau pur și simplu rămase inoperante pentru sociologii din România (alienare, fetișismul mărfii, xenocentrism, sexism instituționalizat, lupta de clasă, îmburghezirea clasei muncitoare, masculinitate hegemonică, oprimarea femeilor, panică morală, injustiție socială, proletarizare, socialism de stat etc.), care, lepădându-se de marxism, au aruncat, odată cu apa, și copilul din copaie. Dacă în perioada comunistă, în științele socioumane te împiedicai de „marxismul creator” la tot pasul, după decembrie ’89, Karl Marx a fost izgonit din
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
literară”, cuprinde versuri de D. Nanu, Mircea Rădulescu, George Gregorian, o amplă descriere a mișcării artistice din 1920 și un „raport” asupra activității teatrului românesc în același an, semnat de Liviu Rebreanu. I. Paul semnează proză. George N. Leon analizează socialismul lui Marx, punându-i în lumină erorile de concepție. Mihail Sorbul publică un substanțial fragment din comedia tragică A doua tinerețe. D.B.
ALMANAHUL „INFRAŢIREA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285276_a_286605]
-
De altfel, ideologia burgheză îi neagă utopiei orice valoare, după cum mărturisește H. Passy în al său Dictionaire de l'économie politique ⁄ Dicționar de economie politică (1873): "Utopiile sunt [...] obstacole directe în dezvoltarea progresivă a bogăției, pe care concepțiile viciate ale socialismului le-au presărat în calea societăților". Distopia va fi deci adesea exploatată și pusă în slujba ideologiei burgheze, așa-zis liberale, care prevalează începând cu epoca respectivă și din care rămân texte devenite clasice cum ar fi Brave New World
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
că în România de astăzi ar mai fi forțe capabile să amenințe sistemul socialist? Eu cred că nu mai există. Nici țăranii colectiviști, nici muncitorii, nici intelectualii, nimeni nu-și mai poate permite să se îndoiască de soliditatea și forța socialismului. Bineînțeles, mai există nebunii, și nebuni sunt peste tot în lume, dar pentru aceștia societatea noastră are la dispoziție toate mijloacele necesare, inclusiv cămașa de forță (Cucu, Cucu, 2005). Așadar orice opoziționism se consideră a ține de psihopatologie. 2. Industrializarea
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
prin sacrificiile prezente (Linden, 1986). Sporirea natalității într-o vreme în care natalitatea scăzuse peste tot în lume și toate statele încercau măsuri de revigorare a ei, în România, politica demografică a fost în mod explicit pusă în scopul construirii socialismului astfel încât se poate afirma că „nicăieri nu s-a produs o asemenea intruziune în corpurile și viețile oamenilor ca în România lui Ceaușescu”(Kligman, 2000). Câteva date statistice ne pot ajuta să înțelegem momentul și efectul măsurilor severe impuse de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
importante erau: El Globo, El Solfeo, La Vanguardia, La República, La justicia. Anarhismul (clandestin până în 1881) a dispus și el de presă și s-a manifestat în publicații precum El Orden, Las Replesalias, El Municipio Libre sau La Revista Social. Socialismul a contribuit la creșterea numărului de ziare cu El Socialista, La Lucha de clases (Bilbao, 1984), La Aurora social (Asturias), La Guerra social și La República social (ambele catalane). Publiciștii catolici au încurajat și dezvoltat mijloacele de comunicare catolice, în
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
impune opiniile, sugerând că cei ce gândesc diferit nu ar fi catolici autentici" (Leon XIII, Instrucction Nessuno...). 129 Papa Pius IX, Syllabus, 8.XII.1864. 130 În primele 19 propoziții, documentul condamna panteismul, naturalismul, raționalismul moderat și absolut, indiferentismul, latitudinarismul, socialismul, comunismul, societățile secrete, societățile biblice și pe cele clerico-liberale. În următoarele 25 de propozitii erau condamnate greșelile legate de natura Bisericii și a statului, iar cele referitoare la etica creștină, în succesivele 10, pentru ca apoi să se treacă la alte
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
inspirație. Ea fascinează prin potențialul de a oferi o cale de mijloc între Scila ridicărilor populare și Caribda încremenirii aristocratice. Silueta lui Guizot se remarcă, așa cum notează Aurelian Crăiuțu, prin acest aliaj complex de adaptare pragmatică și opoziție inflexibilă față de socialism, spre exemplu. Schimbând cei de schimbat, remarcile lui Crăiuțu în marginea „doctrinarilor“ sunt aplicabile și canonului politic junimist. Fără a fi reacționare, ideile politice ale „Doctrinarilor“ sau pronunțat cu fermitate împotriva spiritului revoluționar în toate manifestările sale. Ca atare, moderația
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
aspră pe care posteritatea ia rezervato doctrinarului francez.<ref id=”1”>Aurelian Crăiuțu, Elogiul moderației, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 158.</ref> Nașterea acestui liberalism conservator în Franța, ca și aiurea, nu poate fi disociată de ascensiunea religiei politice a socialismului. Anul 1848 în Franța relevă, de o manieră dramatică, existența unei „chestiuni sociale“ pe care radicalismul de stânga nu va ezita să o exploateze. Anul 1848, în Franța, mai mult decât în oricare altă țară europeană, opune revoluția socială revoluției
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
hartă europeană a reveriilor revoluționare. Simptomatic, linia de demarcație dintre pasiunea națională și „chestiunea socială“ străbate întreg secolul al XIXlea. Și, dacă expediția lui Garibaldi de la 1860 este cântecul de lebădă al unei revoluții a națiunilor, niciodată înfăptuită cu adevărat, socialismul și comunismul vor fi noile repere în jurul cărora se va aduna oștirea proletară, ca detașament al viitorului. Aici, ca și în alte puncte, Franța indică Europei drumul de urmat. Răscoala de la Lyon, confruntarea socială a anului 1848, Comuna din Paris
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
dă provocării re pre zentate de urgența revoluției. Centralismul democratic, fetișizarea unității de partid, predilecția pentru demonizarea adversarului sunt mărcile identitare ale acestui nou fanatism ce contaminează societatea rusă. Intelighenția este patul germinativ al utopismului. Îi va fi dat acestui socialism rus, stihial și sangvinar, să modeleze secolul XX. Cotitura luteriană a lui Lenin, spre a relua formula memorabilă a lui James Billington, împinge până la ultimele consecințe ipotezele pe care se sprijină proiectul revoluționar. Ceea ce urmează după 1917 este istoria și
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
șovăitor și sceptic. Paul Cornea intervine mai târziu în dezbatere („T. Maiorescu și pașoptismul”, în Viața românească, nr. 9, 1963, pp. 103-121), însă simte „nevoia de a clarifica rolul istoric al criticului [...] de a-i defini raporturile cu noi, constructorii socialismului, fără a face hagiografie”, tonul fiind pe alocuri ironic: „La 1892 el credea a dovedi lipsa de fundament pentru o mișcare de clasă a proletariatului la noi. Spre sfârșitul vieții, Maiorescu îi încredința unui discipol, cu o mare satisfacție, că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
credea a dovedi lipsa de fundament pentru o mișcare de clasă a proletariatului la noi. Spre sfârșitul vieții, Maiorescu îi încredința unui discipol, cu o mare satisfacție, că vechile lui îndoieli asupra materialismului istoric s-au adeverit și că falimentul socialismului e inevitabil. Cel care ne-o relatează nu comunică data, dar ne amintim când a murit Maiorescu: în 1917, anul marii revoluții din Octombrie”. Ultimul intervine în dezbatere Paul Georgescu („T. Maiorescu - critic literar”, în Viața românească, nr. 12, 1963
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pe care le cerea însuși progresul economic”. în schimb, despre Maiorescu se vorbește în termeni apropiați de cei ai lui Savin Bratu, unii speculând că acesta ar putea fi autorul sau inspiratorul articolului din sinteză. Astfel, T. Maiorescu „a urât socialismul și a susținut necesitatea reprimării răscoalelor țărănești din 1907 [...]. Bolliac a demascat semnificația reacționară a doctrinei estetice maioresciene chiar de la apariția revistei Convorbiri literare [...], însuși Xenopol va înfiera cosmopolitismul ideologic al lui Maiorescu”. Tratatul de filosofie apărut în același an
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prin minune rămășițele limbii de lemn și etichetările, retorica de clasă pierde din asprime. Excepție nu face nici o sinteză de filosofie, apărută în 1972, articolul fiind elaborat la un nivel și astăzi acceptabil, pe alocuri chiar supralicitându-se: Maiorescu „apreciază [socialismul și comunismul] pentru năzuința de a da o explicare și o organizare rațională a societății”; „avea o concepție înaltă despre națiune”, juca „același rol pozitiv” ca și Gherea. în 1973 este publicată cea mai importată sinteză de istorie literară din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
medievală și modernă), nu se sfiește să le găsească lipsuri: datarea venirii slavilor în Dacia (amintită după năvălirea bulgarilor mongoli), omiterea relațiilor comerciale și politice medievale ruso-române anterioare lui Ștefan cel Mare, cercetarea prea limitată a influențelor mișcărilor revoluționare, ale socialismului rusesc la români, ca și tratarea succintă a colaborării militare (1944-1945) și apoi pașnice româno-sovietice, lipsa unui capitol despre Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea care să fi cuprins și răscoala Decembriștilor în manualul de istorie contemporană
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dintre părți nefiind interesată într-o slăbire a acestora. La 18 decembrie 1981, Nicolae Ceaușescu efectuează o vizită la Moscova, pentru a participa la sărbătorirea a 75 de ani de la nașterea lui Leonid Brejnev, și-i înmânează acestuia ordinul „Victoria Socialismului”. în telegrama adresată celui sărbătorit, liderul român dă o înaltă apreciere aportului lui Leonid Brejnev „la dezvoltarea continuă a raporturilor de prietenie frățească și colaborarea pe multiple planuri dintre Partidul Comunist Român și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, dintre România
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ale vieții internaționale. în toastul rostit la dineul oferit în cinstea oaspeților în prima zi a vizitei, liderul român apreciază „stadiul înalt” al raporturilor româno-sovietice “întemeiate trainic pe deplina egalitate, stimă și respect reciproc, pe principiile și idealurile nobile ale socialismului”, exprimând, totodată, dorința ca acestea „să se dezvolte necontenit și să se afirme tot mai puternic ca un exemplu de raporturi între state socialiste care colaborează și conlucrează activ pentru construirea noii orânduiri în țările lor”. Mult mai pragmatic, secretarul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conducerea tuturor sectoarelor vieții economico-sociale, a întregii societăți”. Pentru a justifica linia promovată, considerată justă pentru România, secretarul general al PCR socotește de cuviință să readucă în actualitate teza, vehiculată în trecut, privind „diversitatea căilor și formelor de construire a socialismului și necesitatea de a se ține seama de această diversitate, de a se respecta dreptul fiecărei țări de a-și stabili de sine stătător, în funcție de condițiile concrete, căile și formele de dezvoltare”. Referindu-se la o serie de probleme internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]