10,656 matches
-
din ceriuri, oiu plânge al tău nume, L-oiu sămăna-n flori palizi și-n stelele de foc, Cînta-te-aș ca și râul cel scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun Și aș culca în piatră inima mea adâncă, Cu dorul ei nebun. {EminescuOpIV 41} LOCUL ARIPELOR Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur, Raze cari cad în valuri pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
voce suspinînd? Durere!... și-i profundă când România plânge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormânt; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge În valea și Carpatul ce-i-romînesc pământ. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frământă Și spre un țărm sau stâncă se-mping a se opri: Așa durerea sparge o țară și s-avîntă Colo spre mănăstire la Putna a lovi. De printre munți, câmpie, din unghiuri depărtate, Din târguri, municipii, cotune, un popor De-același curat sânge, se scoală să ia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și-apoi spune: O Ștefan! tu ești mare și la mormântul tău! {EminescuOpIV 58} ANDREIU MUREȘANU Tablou dramatic într-un act Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
58} ANDREIU MUREȘANU Tablou dramatic într-un act Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor. Mai în avanscenă, turnul vechiu și negru a bisericei satului. Biserica de lemn
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În tine e puterea-ți, nălțarea-ți și pieirea-ți. Eu cred că tot ce este menit de a fi mare Să-și înnăsprească trebue superba rădăcină Prin viscole turbate, prin arșiță și-ngheț. {EminescuOpIV 65} Mai tare e-acea stâncă, ce a trecut martiră Prin vijelii mai multe. Popoarele barbare Ce-au cotropit Românii sunt vijelii mărețe, Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, Dară și trecătoare ca ele. Iar stejarul Poporului meu tare ridică și-azi în vânturi Întunecata-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eu; - viu, eu aș fi mort. Trăiește-mi dar - c-adînc în piept te port! {EminescuOpIV 72} CÎNTECUL LĂUTARULUI Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-nneacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-nneacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieți-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aș cruce pe-un mormînt! Care-i scopul vieții mele, De ce gîndu-mi e proroc, De ce știu ce-i scris în stele, Când în van lumea o-nvoc. {EminescuOpIV 73} Crucea-mi pară gânditoare Parcă arz-a vieți-mi tort, Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmi zâmbește, iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește. Luna prin nouri înger pe lume blând veghiază. Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi. Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază, Copacii se cutremur în frunțile de stânci, Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci - Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept, În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept. Ea vine și pe sînu-mi cu dulce ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră: Rozele dulci, rubine; foile: Smaralde, iară crinii {EminescuOpIV 91} Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. Din carnea-i putrezită, din noroi S-au născut viermii negrului cadavru; Oamenii. Spre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
divin, Făcuți ca să-și petreacă Dumnezeul Bătrân cu comica-ne neputință, Să rîdă-n tunet de deșertăciunea Viermilor cruzi, ce s-asamăn cu el, Să poată zice-n cruntă ironie: Pământ rebel, iată copiii tăi! {EminescuOpIV 92} MIRADONIZ Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechiu Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când de-asupra, streșina antică, Codrul cel vechiu fremea îmflat de vânt. O vale-adîncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când de-asupra, streșina antică, Codrul cel vechiu fremea îmflat de vânt. O vale-adîncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul, jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat - O vale-adîncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc, bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el - O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
măiastră De aur, se așază-ntr-a ei aripi Și sboară-n noapte printre stele de-aur. {EminescuOpIV 96} ECO Cu-ncetu-nserează și stele isvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scut argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gîndirei se-ntrece Și calu-i turbat Sbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. {EminescuOpIV 97} Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul se-nnalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
suit Al boții granit. Urcat într-un arc de fereastră Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastă Și gratii de fier a lui mînă-a cuprins Uitîndu-se-n sala cea vastă. {EminescuOpIV 98} Pe stânci de bazalt Stă calu-i înnalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în cale-i supune Furtuna, copila de crai. {EminescuOpIV 99} Prin păru-i de aur, coroană Cu colțuri în fulger și jar, Ea apele-n cale-i aplană Și-ndoae bătrânul stejar. Prin poarta îngustă din murii Grădinei, cetăți-mi din stânci, Cobor în adâncul pădurii Unde-isvoarele murmur adânci. Prin nourii rupți trece luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns, Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îngerii albe și pure - Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuer în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt și totul dispare... Și nori se-ncrețesc risipiți și s-avînt. În lună stau stâncile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchiu de granit, pe ruine Bătrâne. {EminescuOpIV 103} ODIN și POETUL Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruesc în rime și-n cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adînci și nemai auzite Ordonă numai - sau de vrei ca fluviul De foc al gândurilor mele mari Să curgă-n volbură de aur pe picioare De stânci bătrâne, într-o limbă aspră Și veche - însă clară și înaltă Ca bolțile cerului tău, o, Odin, Spune-mi atunci, să-nstrun ale ei coarde Ca să-mi câștig cununa mea de laur. Poate-ar fi vrut ei să mi-o dee
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înneacă a lui dor. {EminescuOpIV 113} De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice - Memphis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înneacă a lui dor. {EminescuOpIV 113} De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice - Memphis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
moiu în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din ceriuri. Vulturi peste văi înnegurate, Grei atârnă cu întinse aripi și priviri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită Și în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
secolii ce trec. Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată Stă Orfeu - cotul în razim pe-a lui arfă sfărâmată... Ochiu-ntunecos ș-ntoarce și-l aruncă aiurind Când la stelele eterne, când la jocul blând al mării. Glasu-i, ce-nviase stânca, stins de-aripa disperărei, Asculta cum vîntu-nșală și cum undele îl mint. De-ar fi aruncat în chaos arfa-i de cîntari îmflată, Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată, Ar fi curs în văi eterne, lin și-ncet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]