8,805 matches
-
romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mei acuma nimic nu are preț, Ca taina ce ascunde a tale frumuseți...” (1886). Datorită căii singulare de cunoaștere a realității în epoca de autodefinire a spiritualității românești . E s-a însingurat, devenind de neînțeles, drept care va fi etichetat ca straniu, iar în cele din urmă, și vom vedea de ce, ca stăpânit de „un pesimism structural”. Până la 1876 singurătatea lui Eminescu a fost optimistă întrucât el credea în utilitatea sa pentru cauza românismului, din primăvara acelui an însă ea a devenit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să-l distingă”, avertizându-i astfel pe epigoni să nu încerce a pătrunde dincolo de ceea ce le este ușor perceptibil în opera gânditorului. Cert este că la douăzeci de ani Eminescu făcea în poezia Venere și Madonă, etichetată de Maiorescu drept stranie, un formidabil exercițiu de virtuozitate în sfera teoriei cunoașterii prin cuvântul românesc, cu care, folosit cu artă, „Poți zidi o lumentreagă, poți s o sfar m ... orice-ai spune”. „Zvârlind” pe obiectul perceperii „vălul alb” al artei, Rafaelii însuflețesc marmura
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lui are grave lipsuri de formă, că se află sub influența cutărui sau a cutărui filozof străin, că nu este original, că l-a făcut geniu pe Aron Pumnul, că exagerează în preamărirea unor scriitori mărunți din trecut, că este straniu, că are o ereditate defectuoasă, că nu poate fi savant fără diplomă etc., etc. Astfel E. a fost nevoit să retracteze, să renunțe, să se dezică, să se vadă pe sine cu ochii defăimătorilor săi, să-i pară rău de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au descărcat, dar nu se mai gândesc la copil și la ceea ce, de fapt, îl "încarcă" pe el. 5 Copiii nu se mint niciodată. Respectiv, copiilor li se spune întotdeauna adevărul. Pentru societatea noastră românească pare cam neconsistentă afirmația, cam stranie. Dacă vrem să construim personalități armonioase, puternice și de admirat, aceasta nu o putem face în afara adevărului. Copiii nu se mint (exceptând poveștile, metaforele), deoarece ei simt totul înainte de a înțelege perfect semnificația cuvintelor. Gândiți-vă cum crește o minte
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
de la Londra sub titlul The International Congress of Experimental Psychology publică următorul text: "Doctorul Gruber, din România, care a prezentat un raport al experimentelor făcute în continuarea acelora pe care le-a dat în rezumat la Congresul din 1889, pe strania asociere a senzațiilor unui simț cu imaginile aparținând alteia, ca experiență fiind excepțională. Cazul principal al acesteia este asocierea sunetului cu culoarea imginară: dar asociații similare sunt găsite între câteva perechi de simțuri printre altele el menționează cazurile de ‚rezistență
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
deschis decât șase luni pe an (în celelalte șase, alchimistul și echipa sa creează meniul sezonului următor), fiecare seară oferind un meniu unic, de treizeci de „feluri de mâncare“ ; nu există furculiță ori cuțit, căci nu vă sunt servite decât stranii texturi semilichide, emulsii, jeleuri cu forme precis geometrizate, chintesențe ale ingredientelor pe care Ferran Adrià le-a topit și le-a recreat în „creuzetul“ său. Din clasicul iepure à la royale nu a mai rămas decât numele, animalul s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
carne și brânză, de brânzoaice mucegăite ș.a. Erau bine frământate la un loc de mâini îndoielnice, dar viguroase, ce izbuteau să scoată din cuptor o alcătuire marmoreeană, de o culoare tristă, bolnăvicioasă.“ Revenind la mâncărurile țărănești pomenite de Mihai Lupescu, straniu pentru urechile noastre moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mai veche bucătărie de pe continent, fac și ei un fel de cașcaval, care se numește kaseri; el a fost preluat de către turci, care l-au botezat kașar. Kașar-ul turcesc ceva mai moale, adică mai proaspăt, a fost numit kașkaval. În strania călătorie a cașcavalului prin nordul Mediteranei, nu trebuie neglijat rolul de „transmisioniști“, poate chiar de producători al vlahilor, al românilor sud-dunăreni, care, pe vremuri, alcătuiau comunități răspândite din Dalmația, adică foarte aproape de Peninsula Italică, până în Asia Mică (în Bithinia). Teodor
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
că latina folosea și termenul melica (înrudit cu millium). Din latinescul melica provine meliga italiană, care înseamnă porumb măcinat (și Leonardo da Vinci pomenește porumbul sub acest nume). Cuvântului mămăligă i s-au asociat origini care mai de care mai stranii, inclusiv una geto dacică... Șăineanu afirmă că este un termen format în graiul copiilor, înrudit cu cel de mamă, cea care dă hrană pruncilor. În orice caz, majoritatea lingviștilor consideră că etimonul ar fi cuvântul mămăligă, în timp ce forma măligă, întâlnită
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
doar forma mult mai alungită îi face diferiți (și consistența - carnea este dată de cel puțin două ori prin mașina de tocat). De asemenea, condimentarea îi deosebește: la ai noștri domină usturoiul, la ai lor, ceapa și chimenul, aroma fiind stranie pentru papilele gustative ale unui român. Dar există și variante usturoiate. Radu Anton Roman afirmă că adevărata diferență, citibilă în sensul marxist al „saltului calitativ“, este prezența, în micii românești (autentici și unici datorită acestei trăsături), a mai multor feluri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
care urma a constitui model pentru curtea domnească. De la jumătatea secolului al XV-lea, odată cu ocuparea Constantinopolului, influența turcească devine treptat din ce în ce mai puternică în nordul Dunării, ajungându-se la suzeranitatea otomană asupra celor două țări române. Astfel se naște conjunctura stranie care va fi la originea multor aspecte (inclusiv gastronomice) originale ale culturii noastre, anume presiunea exercitată de trei modele culturale extrem de diferite, de trei lumi: Europa Occidentală, via Ungaria ori Polonia, Orientul, prin otomani, și Europa Răsăriteană, 105 adică Rusia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
spirit-materie l-a însoțit pe om. Dar, neclaritatea ideii de divinitate a creat și suferințe ca cele ale sacrificării de ființe umane în câștigarea atenției zeului protector. Vrăjitorul tămăduitor, magul vindecător, îmbrăcați în piei smulse de pe animale cornute, pentru sporirea straniului, misterului, impresionării celor din jur și, în mod special a pacientului, caută să fie și conducător și preot și medic, un adevărat sincretism funcționând cu nuanțări, în funcție de ideologii, epocă și spațiu. Ritualuri, tabuuri, practici impresive, caracterizează vremurile obscure în care
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
caracterizat de un spirit nemulțumit, permanent căutător. Ca medic, el are o concepție fizio- antropologică pe care o prezintă în cărțile De subtilitate și De parietate rerum, concepute ca niște enciclopedii. Diagnosticul medicului surprinde neobișnuitul, dezvăluie ce e ascuns, tainic, straniul, pe care Cardanus îl relaționează cosmic, astrologic. Analizele sale vor să epuizeze fenomenul fixat în atenție. Dacă arta are un scop hedonistic, satisfacerea plăcerii, medicina se încunună de satisfacția reușitei, a restabilirii echilibrului funcțional al organismului uman. Medicul și pictorul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
creație, prin originalitate. Scepticul filosof Franz Sanchez (1552 - 1632), profesor de medicină la Montpellier și la Touluse, va critica pe Cardanus și pe Fracastoro, ca și pe alți corifei ai Medicinii Renașterii, care s-au dedat, crede el, la speculații stranii. Sanchez este și el un experimentalist, pentru care observația trebuie să releve exactitatea raportului cauză-efect și obiect-subiect. PERSONALITĂȚI MEDICALE REPREZENTATIVE ALE RENAȘTERII UN ANATOMIST : ANDREAS VESAL (1514 - 1564) Descendent dintr-o familie de medici belgieni de origine germană, Vesal a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de vedere al lui La Mesnardière în Poetica, din 1639, în capitolul V: "Chiar dacă adevărul este demn de iubit pretutindeni, verosimilul este totuși mai important decât el; iar lucrul fals care este verosimil trebuie să fie mai prețuit decât adevărul straniu, miraculos și de necrezut. " Acesta va fi și cel al lui Boileau din 1674 în a sa Artă poetică: " Jamais au spectateur n'offrez rien d'incroyable Le vrai peut quelquefois n'être pas vraisemblable. Une merveille absurde est pour
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unora ca aceste crime enorme în care Judecătorii ordonă arderea proceselor odată cu criminalii. Există adevăruri monstruoase, care, fie trebuie suprimate pentru binele societății, fie că, neputându-le ține ascunse, trebuie să ne mulțumim a le observa ca pe niște lucruri stranii. În asemenea situații mai ales Poetul are dreptul să prefere verosimilul adevărului, și să lucreze mai curând pe un subiect inventat și rezonabil decât pe unul adevărat și neconform cu rațiunea". Cât despre d'Aubignac, înverșunat adversar al lui Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
seama de scurta lui trecere pe la don Salluste. Mulți oameni superiori au avut momente mai dificile și au pornit de tot atât de jos. Atunci de ce atâtea nazuri, cu acest cuvânt de lacheu? de ce să plângi în hohote? de ce să te otrăvești? Stranie inconsecvență: nu are nimic dintr-un lacheu și moare pentru că este un lacheu. Ajungem aici la exagerarea făcută pentru un cuvânt, la mizeria poveștilor inventate; s-a spus adesea că o primă minciună cere o serie întreagă de minciuni, și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al cauzelor și obiectivelor relative ale rizibilului, întocmit de James Sully (An Essay on Laughter, 1902) încearcă să ordoneze imensitatea materialului în 12 categorii: 1. lucruri care prin noutate stârnesc un sentiment de teamă în amestec nelămurit cu plăcerea: bizarul, straniul, extravagantul, fantasticul; 2. vechiul asociat cu grotescul și bufonul; 3. diformitățile fizice și de alt tip; 4. viciile morale; 5. o infracțiune de la ordine și regulă; 6. micile nenorociri ale unui individ sau ale mai multora; 7. indecentul și obscenul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ne arunci peste două mii de ani în viitor, ne spui niște comedii estravagante, ne plimbi, ne'ncurci, și-apoi ne lași la Tâmpitopolea d-tale fără să ne spui cum să venim îndărăt; ne lasi în un loc necunoscut, bizar, straniu, rătăciți. Iubiți lectori, nu sunteți deloc rătăciți. N'aveți nevoiă de conducerea mea. Luați bine seama, a fost numai o glumă fantastică; sunteți acasă, la d-voastră, între ai d-voastră... în București, în Țeara Românească. Priviți în jurul d-voastră
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
până la formațiunile sale intensive, în diversitatea dezmembrării frumosului prin caricatură 179. Spre deosebire însă de comic, pentru care esențial este caracterul deliberat al nepotrivirii sau al dizarmoniei dintre lucrurile alăturate, în grotesc, susține Francesco De Sanctis (Storia della letteratura italiana), straniul amestec este realizat cu o naivitate grosolană. În realitate însă, considerăm că urma intențională nu poate fi negată nici în cazul grotescului, a cărui emergență se datorează tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caraghiozlâcuri. Este un mititel măscărici foarte dăstrăbălat jigărit, sfrejit și galben; pulpele-i uscate care se văd prin sfâșiitura nădragilor sunt pline de jupuituri. Așa de prăpădit, este totuși foarte îndrăzneț. Fumează o țigară lungă, se strâmbă-ntr-un chip straniu, păcălește și-njură pe boieri chemându-i dupe porecla știută. Începe să cânte un cântec rușinos jucând ciamparalele, făcând gesturi și mișcări neiertate... lumea face un haz nespus...182 Acest exemplu și multe altele din lumea comediilor și a schițelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
duioase, melancolice, la cea involuntar ilariantă. În Steaua fără nume, spre exemplu, între starea de indiferență față de viață, față de târgușorul în care s-a trezit captivă, față de profesorașul care o găzduiește binevoitor și starea de fascinație copilărească față de toate acestea, straniu aureolate la lumina zilei, Mona experimentează și teama provocată de metamorfozarea instantanee a inofensivului Miroiu într-un exaltat care pare să fi pierdut contactul cu realitatea: Necunoscuta (cu o anumită îngrijorare): Nebun? Profesorul: Da. Nu m-ar mira să se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
n-ar trebui să spui asta... Când ți-a fost fetița bolnavă, Mitică ți-a ținut locul și ți-a făcut și lucrările de la cealaltă slujbă!49 Se observă deja cum, în mod surprinzător, eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă, disimularea, optimismul inconștienței, iresponsabilitatea, lăudăroșenia puerilă, desfiderea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este, deci, substituită printr-o "nonacțiune", personajul, oglindire a individului "fără calități", fără biografie, anodin, apatic și amorf, definit doar prin trăirea propriei angoase, este înlocuit prin "nonerou" sau "antierou", iar straniul dialog nonconversațional și noncomunicativ din dramele absurde nu poate fi numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează de a mai fi discursiv, analitic sau literaturizat, devenind o imagine vie, concretă a absurdului însuși și, prin aceasta, forma cea mai adecvată de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]