6,881 matches
-
1971); Personalitatea Literaturii Române (ed. I - 1973, ed. a IIa-1996); Ulysse și Don Quijote (1978); Mihail Sadoveanu. Fascinația tiparelor originare (1981); Propilee - Cărți și destine (1984); Poezia lui Mihai Eminescu - Arhetipuri și metafore fundamentale (1990); Amfiteatrul cu poeți (1995); Caietele privitorului tăcut. Memorii (2001); Perspective (2001); Pașcani - municipiul și zona (2001). Este și autorul volumului de poeme Ecran interior (1975) și al romanului Nisipul (1989), în care prezintă experiența dramatică din prizonierat. A îngrijit numeroase ediții: Calistrat Hogaș, Opere (1956); Mihai Codreanu
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
său, Tică și prietena lui se scuzară că uitaseră banii acasă, toată consumația fiind achitată de Carlina, lucru ce o deranjă enorm. În drum spre casă se țineau de mână, mergând umăr lângă umăr, aproape auzindu-și bătăile inimii. Mergeau tăcuți. Părea că fiecare își fixa în minte evenimentul petrecut. Deodată, el se opri din mers, trecu în fața ei și încercă s-o sărute. Ea se împotrivi, dar nu atât cât ar fi vrut. Era primul lor sărut, un sărut mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
murise mama biologică a Carlinei, toți o răsfățară... La rândul ei îi dăduse dreptate maică-sii întro oarecare măsură, dar când se întâlni cu Valentin, se aruncară unul în brațele celuilalt și se sărutară ca în ziua de Dragobete. Erau tăcuți amândoi, lăsând visele să hoinărească nebune pe cărările iubirii. Ore întregi au mers înlănțuiți unul cu altul. Nimeni nu putea fi mai fericit de atât. Păreau că au atins țărmuri ce erau neatinse de gândirea umană. Ochii le străluceau a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
stradă care ducea la locuința lui Valentin. În drumul lor întâlniră un canal înfundat cu gunoaie, iar apa făcea băltoace din loc în loc. Scârțâitul unui leagăn le atrase atenția și se opriră în fața unui cămin de copii. Deodată, Valentin deveni tăcut. Îl luase ca pe un avertisment. La colțul unui bloc, la capătul unei străzi, un felinar în formă cilindrică aruncă o lumină difuză prin globul de sticlă ce adunase mii de gângănii ale văzduhului în jurul său. Valentin îi prinse o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca-ntr-o menghină și o trase mai aproape de el. Umerii lor se atinseră simținduși răsuflarea și bătăile inimii. O sărută pe furiș aproape de lobul urechii și-i șopti ca adierea unui vânt cald: „Te iubesc...mult...mult !” Ea rămase tăcută, tremurând de emoții, zâmbind și privind spre el într-un extaz de fericire. Într-un bloc, cineva asculta muzică și volumul era dat la maxim. Cânta Tom Jons. Această melodie trezi o mare bucurie în sufletul lor, dar știau de ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
păsărică se refugiase tocmai în vârful unui pom, agitânduse pe limba ei, sărind de colo până colo, părea ca vrea să transmită ceva urgent, ceva ce avea să urmeze. Carlina se asemui cu acea păsărică singură și dintr-o dată devenise tăcută. Sedimentele rămase după furtunile conjugale o făcuse sa-și amintească cu tristețe toate realizările și nerealizările ei. Își mai aminti cât de mult își dorise sa aibă un copil, cu ce risc și inconștiență acceptase să mai nască după ce fusese
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
puncte de vedere. Ea a rămas cu promisiuni neonorate, iar el se afla în pragul unei noi suferințe de care nu avea nevoie. Dobândise o pancreatită severă. Ajunseră subiect de bârfă pentru toți. Când se deschidea subiectul despre alcool, devenea tăcut ca un mormânt. Deseori îl întreba:De ce bei, mă? Ce plăcere găsești în alcool? - Știu că vinul este un lucru sacru. - Dar nu știi realitatea. Oamenii se diferențiază după felul în care îl consumă. Tu știi ce ești acuma? Ești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu mâinile înfierbântat de plăcere un loc pe trupușorul ei gol unde vroia să se topească în neștire. Se apropie tot mai mult de sânii ei necopți ca două pere și își topi jarul buzelor pe ei, rămânând câteva momente tăcuți unul lângă altul. Nici frunzele nu se mai mișcau, nici păsările nu mai zburau, doar timpul îi neliniștea fiindcă pașii lui erau repezi. Nicol părea o păpușică frumoasă. Dinții îi erau strălucitori și albi, părul răvășit în șuvițe negre, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la amândouă. Marinică (Cristi Iacob) se întoarce acasă, dar întotdeauna cineva se pregătește să-l scoată de acolo, și-așa se face că, la un moment (dramatic) dat, el pleacă pentru totdeauna, sfârșind ars de viu la Crematoriul Cenușa Martore tăcute ale evenimentelor, patrupedele privesc trist. Dacă mă întrebați ce e 15, dramă, comedie, n-aș ști să vă spun e doar un film de Sergiu Nicolaescu. Adevăr și fals în Revoluția din Decembrie Ultimul film al veteranului Sergiu Nicolaescu (Dacii
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
izbucnit în plâns. Apoi, din nou, stare de inconștiență, abrutizată de durere; pe urmă Maria, Mișu Michail, Pauline, până la șapte și jumătate. Am ieșit cu Maria să cumpăr hârtia asta de scrisori, prea albastră, și m-am întors. Casa, prea tăcută, m-a întâmpinat ca un reproș mut. Greoi și umflat, Mișu Michail, instalat la birou, scria o scrisoare ca să-mi explice ce trebuie să fac ca să redobândesc Crușețul . Poftă nebună să-l rog s-o ia din loc cât mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
galben? Nimic, nimic? Totul înțepenit în ordine, ca într’o casă încremenită de lava unui vulcan. Să mergi spre fotografie ca spre o făptură vie să-i ceri iubire, consolare, sfat, vorbă. Să vezi în radio o mobilă cuminte șt tăcută, fără muzică de jazz, ci numai cu „jurnal“? Nici azi nu am primit nimic de la tine și sunt 12 zile... Cred că vor plesni coardele inimii de atâta așteptare. Cum ar răsuna oare pocnetul inimei mele în singurătatea odăii tale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a făcut apel la neștersele noastre amintiri din copilărie, când a evocat satele, „Steaua“, copilașii ce tremurau de emoție, de frig și de teama câinilor răi din sat, unii plângeau în hohote, alții lăsau să le curgă pe obraji lacrimi tăcute, fără să le șteargă. Era patetic și sfâșietor. Ascultă un pic, Mie: „Mititel și-nfășețel, și la față frumușel“. Dar ascultă asta, din colindul „Ziurel de ziuă“ (ce frumos, nu?): „Mititel și înfășețel, Cu scutec de bumbăcel, Cu păruțul retezat, Eu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vezi lucrurile altfel pentru o clipă. Mă privește - și am senzația că, pentru o fulgurare de secundă, reușesc să văd până în străfundurile sufletului lui, până la acea părticică a lui pe care o întrezăresc extrem de rar. Zona cea mai sensibilă, mai tăcută și mai plină de îndoieli, pe care o avem cu toții. Apoi clipește - și e ca și cum ar fi tras brusc oblonul. Înapoi la starea de normalitate. De om de afaceri. Sigur pe sine. — Oricum, îmi pare bine că am reușit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în secret. (cont. pe pag. urm.) Zece Nu este un moment fericit din viața noastră. Ca s-o spun pe-aia dreaptă, e absolut horror. De când a văzut chestia aia în ziar, Luke a fost complet retras în sine și tăcut. N-a vrut să vorbim despre asta, iar atmosfera din apartament a devenit foarte tensionată, și eu pur și simplu nu știu ce să fac ca să fie mai bine. Acum câteva zile am cumpărat niște lumânări aromate relaxante, dar în casă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sun eu înapoi. Dacă nu mă suni, te rog să consideri că ne-am luat la revedere acum. Și... mulțumesc mult. M-am simțit foarte bine - atâta cât a fost să fie. Închid telefonul și rămân cu ochii la el, tăcut, în mâna mea. Am făcut-o. — Bravo, îi spune moașa lui Suze. Hai, c-a fost tare fata! — Bravo, Bex, spune Suze, trandafirie la față. Mă strânge de braț și îmi zâmbește ușor. Ai făcut ce trebuia. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întâlnirea pe care a avut-o cu Elinor. Vreau să-l fac să nu mai caute atâta nod în papură discuției respective. Să accepte ce i-a spus ea și să fie fericit. Dar e prea deștept pentru asta. Rămâne tăcut preț de câteva clipe și știu că acum reia pentru a mia oară conversația în minte. — Unele din lucrurile pe care mi le-a spus mi s-au părut adevărate, iar altele total false. — False? Ce anume? zic cât pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acest moment. Nu-mi vine să cred că toate astea se întâmplă cu adevărat. Am pe mine o rochie de mireasă. Și în păr o diademă care lucește de-ți ia ochii. Sunt mireasă. În timp ce Robyn mă conduce pe coridoarele tăcute și pustii ale Hotelului Plaza, mă simt ca președintele SUA într-un film de la Hollywood. — Frumoasa a pornit spre voi, murmură în cască în timp ce pășim pe covorul roșu de pluș. Frumoasa se apropie. Dăm colțul și îmi zăresc reflexia într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu Alicia? Undeva pe rândul din spate o zăresc pe Erin aplecată mai să cadă și arunc buchetul direct în brațele ei larg deschise. Și pe urmă ieșim. Ușile duble masive se închid în urma noastră și ne aflăm pe coridorul tăcut mochetat cu pluș, în care nu se află decât doi portari, care privesc țintă în fața lor. — Am reușit, zic, aproape râzând de ușurare și de fericire. Luke, am reușit! — Am înțeles, zice Luke, încuviințând. Bravo nouă. Acum, dacă ești drăguță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mai mult decât îți poți imagina. Și, dacă nu te dai la o parte din calea mea și nu mă lași să mă duc la nunta mea... te omor. — Tom, intervine tati. Cred că răspunsul e nu. — A. Tom rămâne tăcut un moment. Păi... OK. Ridică jenat din umeri. Sorry. — Tom Webster, niciodată n-ai simțit când e momentul potrivit, intervine Clive ironic Îmi aduc și acum aminte când ai ieșit dintr-un sens giratoriu. Era să ne omori pe-amândoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
stăm/ cu problema pămîntului./ Marin răspunde: -Nu vedeți?!/ Priviți În jurul vostru o clipă/ nu e nevoie să vorbim prea mult,/ vă poate duce și pe voi capul!// O stea alunecă și cade/ scrîntindu-și un picior pe boltă./ Străbunii se-ncolonează tăcut/ parc-ar pleca la revoltă”. Iată motivația pur ideologică a cenzorului, ce l-a determinat să taie poemul din cuprinsul revistei: „Pentru ambiguitatea poeziei și, mai cu seamă (sintagmă ceaușistă preluată rapid de scărpinătorul Între cornițe al <<marelui cîrmaci>>, n.n.
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
dezastrul final. Mecanismul de farsă de aici nu e nici pe departe la fel de bun ca acela din Fargo. Acolo, un idiot de vînzător de mașini (William H. Macy) angaja doi infractori unul mic și nervos (Steve Buscemi), altul mare și tăcut (Peter Stormare) ca să-i răpească nevasta (scopul lui era să stoarcă de la socru o sumă mare de bani). Dar infractorul cel mic și nervos se dovedea a fi un împiedicat, iar infractorul cel mare și tăcut se dovedea a fi
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Buscemi), altul mare și tăcut (Peter Stormare) ca să-i răpească nevasta (scopul lui era să stoarcă de la socru o sumă mare de bani). Dar infractorul cel mic și nervos se dovedea a fi un împiedicat, iar infractorul cel mare și tăcut se dovedea a fi un măcelar. Deși contrastau și se asortau la fel de artistic ca un cuplu de clovni beckettieni (sau tarantinești), amîndoi erau perfect credibili și spectacolul lor săpîndu-și propria groapă avea ceva dintr-o grozăvie a naturii atît de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de oameni venită la prezentarea serviciului divin, fără nici o invitație, fără ca să fi fost făcut vreun plan de evanghelizare. Se aflau în sală peste 250 de persoane, majoritatea nefiind membrii Bisericii AZS. Credem că fenomenul a fost provocat de lucrarea tăcută a Duhului Sfânt, coroborată cu lucrarea eficientă a grupelor de rugăciune din cartier, factorul declanșator fiind teama provocată de scandalul pașapoartelor biometrice. Oamenii și-au zis: „Gata, vine sfârșitul! E timpul să ne pocăim!”. Astfel, atât pe 30 cât și
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
au ancorat definitiv corturile, într-o veselie claxonați de șoferul unui camion prăpădit, înjurând care mai de care mai pitoresc și abia târându-se au părăsit totuși incinta lăsând un gol imens în urma lor și doi electriceni care-și fac tăcuți treaba montând ce au de montat. Dacă n-ar fi drujba, care face un zgomot infernal tăind lemnele, ar fi chiar liniște. Trebuie montate băncile din bușteni de brad că poate înaltul oaspete o să vrea să se așeze pe vreo
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt, a ieșit la fel de misterios. Mai târziu, Brook dădea valoare de simbol acestei vizite neașteptate: „Cine a fost ea s-ar putea să nu aflăm niciodată, dar pentru noi a fost un martor tăcut care ne-a ajutat În prima noastră Încercare de a funcționa ca un grup“. Natasha, soția lui Peter, făcea și ea parte, ca actriță, din aventura teatrală care Începea În seara aceea. Înainte de plecare, ea a ținut să ne spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]