66,268 matches
-
Austria acompaniată de nobili și nobile germane și de arhiepiscopul elector de Trier. Odată ajunși în teritoriul francez, drumurile erau impracticabile din cauza ploilor constante; aceasta a cauzat decizia prin care nunta oficială urma să fie sărbătorită în micul oraș de frontieră Mézières-en-Champagne (acum Charleville-Mézières). Curios în legătură cu viitoarea soție, regele s-a îmbrăcat ca un soldat și a mers la Sedan, unde mireasa sa se afla în compania fratelui său mai mic, Henric, Duce de Anjou, pentru a o observa incognito în timp ce
Elisabeta de Austria (1554-1592) () [Corola-website/Science/316498_a_317827]
-
după ce succesul inițial al ofensivei italiene inițiale în sudul Franței s-a transformat într-un impas, fiind oprită pe linia fortificată a „Alpilor”. Pe 25 iunie 1940, Franța a capitulat în fața Germaniei. Italia a ocupat câteva regiuni de-a lungul frontierei italo-franceze. În timpul luptelor din sudul Franței, italienii au pierdut 1.247 morți și 2.151 dispăruți. De asemenea, 2.151 soldați italieni au fost răniți. În noiembrie 1942, Armata regală italiană ("Regio Esercito") a participat la ocuparea teritoriului controlat de
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
Somaliei Britanice a fost unul dintre puținele succese ale italienilor din timpul luptelor celui de-al doilea război mondial obținute fără ajutorul aliaților germani. Italienii au cucerit în Sudan și Kenya regiuni cu o suprafață relativ redusă din apropierea localităților de frontieră. După aceste succese, Armata Regală Italiană ("Regio Esercito") din Africa răsăriteană a trecut în defensivă, în așteptarea contraatacului britanic. Marina Regală Italiană („Regia Marina”) a desfășurat în regiunea Africii Orientale Italiene o forță redusă. Flotila Mării Roșii își avea baza
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
considerată a fi un oraș ebraic propriu zis. Opiniile în rândurile evreilor înșiși erau împărțite în legătură cu apartenența localității la Țară lui Israel și în legătură cu aplicabilitatea poruncilor Legii referitoare la Țară Sfântă în cazul acestei localități. Una din opinii susținea că frontieră Țării lui Israel trecea prin Acra și că doar o parte din oraș făcea parte din patrimoniul triburilor ebraice, iar o altă parte nu. Conform celeilate opinii, orașul se află în întregime în afara domeniului Țării lui Israel, frontieră țării trecând
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
susținea că frontieră Țării lui Israel trecea prin Acra și că doar o parte din oraș făcea parte din patrimoniul triburilor ebraice, iar o altă parte nu. Conform celeilate opinii, orașul se află în întregime în afara domeniului Țării lui Israel, frontieră țării trecând prin zidul de miazăzi al Acrei. În perioada de după distrugerea Templului din Ierusalim, un numar de evrei au revenit în oraș. Acra e menționată în Talmud de câteva ori. Au trăit aici câțiva din învățații tanaim mai cunoscuți
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
credincioșii ortodocși români din satul Ițcani-Gară (astăzi cartier al municipiului Suceava). Ea se află situată pe Strada Gării nr. 17, în apropiere de Gara Suceava Nord și de Parcul Gării Ițcani. Până la primul război mondial, în satul Ițcani (localitate de frontieră între Imperiul Austro-Ungar și Regatul României, formată în jurul Gării Ițcani) nu existau locuitori de etnie română, populația fiind formată din germani, poloni și evrei. În sat existau o biserică romano-catolică, o biserică luterană și o sinagogă, dar nici o biserică ortodoxă
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Ițcani () [Corola-website/Science/316615_a_317944]
-
în PCR. Ca urmare a refuzului său, el a fost arestat după o lună și apoi eliberat. Aflând că va fi învinuit că este "exploatator" și "sabotor" și că va fi din nou arestat, a trecut clandestin în anul 1948 frontiera în Ungaria, apoi în Austria, unde a fost închis două săptămâni ca spion. Este eliberat și trece în Italia. În același timp, a fost condamnat în România la doi ani de închisoare. În Italia a urcat pe un vapor și
Biserica Izvorul Tămăduirii din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/316654_a_317983]
-
soarta înclina spre împăratul latin. Henri câștiga bătălia de la Rhyndacos (15 octombrie 1211) și ataca Pergamul și Nymphaion (decembrie 1214). Cele două părți erau epuizate și, la sfârșitul anului 1214, un tratat de pace era semnat la Nymphaion , care fixa frontierele celor două imperii: latinii păstrau partea de nord-vest a Asiei mici până la Adramyttion în Sud, restul, țării, până la frontiera selgiucidă, rămânând Imperiului de la Niceea. Cele două imperii își recunoșteau reciproc dreptul la existență. Nici unul nu era destul de puternic pentru a
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
1214). Cele două părți erau epuizate și, la sfârșitul anului 1214, un tratat de pace era semnat la Nymphaion , care fixa frontierele celor două imperii: latinii păstrau partea de nord-vest a Asiei mici până la Adramyttion în Sud, restul, țării, până la frontiera selgiucidă, rămânând Imperiului de la Niceea. Cele două imperii își recunoșteau reciproc dreptul la existență. Nici unul nu era destul de puternic pentru a-l distruge pe celălalt. Se stabilea o stare de echilibru și o oarecare stabilizare a pozițiilor lor. Dar dacă
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
și le-a luat: Angelos, Ducas; Comnen. El îl întrecea pe predecesorul său și în gustul pentru risc și în setea de acțiune. Imperiul grecesc din Occident cunoștea în timpul lui o expansiune fulgerătoare.) Prima faptă ce purta renumele lui în afara frontierelor despotatului de Epir era lovitura contra împăratului latin încoronat; Pierre de Courtnaz, soțul Yolandei, sora lui Balduin și Henri. Chemat pe tronul Constantinopolului la moartea lui Henri, Pierre, care era atunci în Franța, pleca la Roma, unde papa îi acorda
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
Pașaportul românesc - dă posibilitatea cetățenilor României de a intra și de a ieși din țară prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis publicului. În afara României, pașaportul dă dreptul de asistență și protecție a cetățeanului român, de către misiunile diplomatice și ambasadele României. Pașapoarte românești sunt eliberate de către Ministerul Administrației și Internelor prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor
Pașaport românesc () [Corola-website/Science/316782_a_318111]
-
un pașă Hasan în zona central-sudică, la nord de Bazargic, arabi originari din Siria, care erau foarte apreciați pentru priceperea lor de a practica agricultura în condiții de secetă. Teritoriul pe care s-au stabilit aceștia este străbătut azi de frontiera româno-bulgară. Din cele cinci așezări, cea mai importantă era "Dokuz Agaç" ("Nouă copaci"), azi Măgura. Erau singurele așezări arăbești din Europa. Recensământul otoman din 1850 raportează 145 de arabi (0,9%) în Dobrogea, însă numărul lor a crescut simțitor după
Arabii din România () [Corola-website/Science/315100_a_316429]
-
faptul că în timpul călătoriei sale prin Peninsula Balcanică efectuată în anul 1854, una din aceste așezări, Arab-Köi, era deja abandonată, restul așezărilor bucurându-se însă de o oarecare prosperitate. În 1878 Dobrogea este divizată între România și Bulgaria, iar noua frontieră străbătea spațiul locuit de arabi. După această dată, așzările arabe încep să decadă, iar o parte din populație emigrează către Imperiul Otoman. Câteva decenii mai târziu, în 1913, antropologul elvețian menționează că aceste colonii s-au dizolvat și reușește să
Arabii din România () [Corola-website/Science/315100_a_316429]
-
activitate de arheolog al Olteniei romane, participând susținut la săpăturile de la Sucidava și Romula, ca și la cercetarea celor mai multe castre din valea Oltului sau a celor de la Sâmbotin și Bumbești-Jiu. A prezentat contribuții la trei congrese internaționale de studii asupra frontierelor romane (1972, 1976 și 1979) și a devenit membru al Comisiei Internaționale de Arheologie de la Roma, a fost colaborator statornic al publicațiilor "Bulletin analythique d'histoire romaine" (Strasbourg) și "Fasti archaeologici" (Roma). În domeniul epigrafiei, interesul său s-a împletit
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
aproape 100.000 de soldați pe parcursul drumului. Armata sârbă (ajutată în principal de către armata franceză și italiană) a fost capabilă să se vindece, iar soldații bolnavi și răniți au primit asistență medicală, deoarece acestea au fost departe de liniile de frontieră. După ce s-au refăcut și regrupat, au revenit pe câmpul de luptă. În 1918, armata sârbă a scos afară Puterile Centrale din Kosovo, care la rândul lor, au comis atrocități împotriva albanezilor și sârbilor. Kosovo a fost unificată cu Metohia
Istoria provinciei Kosovo în secolul al XX-lea () [Corola-website/Science/315133_a_316462]
-
(pentru "Linia de Mare Viteză 4", , ) este o linie de mare viteză din Belgia. Este al patrulea element al rețelei belgiene de linii ferate de mare viteză și conectează orașul Antwerpen cu frontiera olandeză având o lungime de 40 km. De o manieră generală, linia asigură o legătură rapidă între metropolele Paris, Bruxelles și Antwerpen și metropolele Rotterdam și Amsterdam. Trenurile circulă între Bruxelles și Antwerpen, 47 km, pe linii clasice modernizate ce
LMV 4 () [Corola-website/Science/315144_a_316473]
-
linia revine la suprafață, traversează Canalul Albert și se intersectează cu linia clasică Antwerpen-Roosendaal. La separarea de aceasta începe secțiunea de mare viteză alimentată la 2,5 kV, 50Hz Curent Alternativ. Traseul liniei urmărește traseul autostrăzii A7/E 19 până la frontiera olandeză, unde se interconectează cu HSL Zuid.
LMV 4 () [Corola-website/Science/315144_a_316473]
-
autostrada A16 și linia clasică spre Breda, cu care are o interconexiune la nord și la sud de acest oraș pentru a permite deservirea gării centrale din Breda. La sud de Breda linia continuă de-a lungul autostrăzii A16 până la frontiera belgiană de unde linia este continuată de LMV 4 în direcția Anvers.
HSL Zuid () [Corola-website/Science/315158_a_316487]
-
unchiului din partea maternă, Godfroy cel Cocoșat, Duce de Lotharingia Inferioară, care a murit fără moștenitori și l-a numit pe Godfroy de Bouillon ca moștenitor la moartea sa, în februarie 1076. Ducatul era foarte important, fiind o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franței. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparținea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat și senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
și episcopatele Köln, Trier, Liège și Cambrai. Teritoriul era bogat, era traversat de o importantă axă comercială medievală, valea Meusei, iar cultura era îfloritoare, mai ales datorită școlilor din Liege și a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice și germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moștenise de la unchiul său și titlul de conte de Verdun, care făcea din
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
a organizarea acestor cazaci în Armata zaporijiene speciale, armată care a participat la tot războiul din 1828 - 1829. După victoria rușilor, a fost înființată și o nouă Armată a cazacilor dunăreni, a căror efective au fost considerate suficiente pentru apărarea frontierei, iar prezența în regiunea danubiană a foștilor cazaci zaporojieni nu a mai fost considerată necesară. Țarul în persoană a sugerat atamanului Gladki să se mute cu oamenii săi în Kuban, unde să se alăture altor cazaci proveniți din regiunea Zaporijie
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). Satul Divizia a rămas pe teritoriul Rusiei, aflându-se în apropiere de frontieră. În 1866 s-a deschis o școală parohială, care s-a transformat în 1874 în școală de stat. De la o singură clasă, școala a trecut în 1906 la două clase. La 31 martie 1899 a fost deschisă o bibliotecă. În
Divizia, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318505_a_319834]
-
Faraoani (în , în ) este un sat reședință de comună în raionul Sărata din regiunea Odesa (Ucraina). Are locuitori, preponderent români. Satul este situat la o altitudine de 43 m, în partea nord-vestică a raionului Sărata, la mică distanță de frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova. Teritoriul localității este străbătut de râul Babei, care se varsă în râul Sărata în apropierea satului Moruzeni (Raionul Sărata). El se află la o distanță de 36 km nord de centrul raional și stația de cale
Faraoani, Sărata () [Corola-website/Science/318593_a_319922]
-
la Hotin în 1769, în timpul războiului ruso-turc din 1768 - 1774). În timpul războiului, efectivele regimentului au fost completate cu soldați de origine ucraineană. După război, regimentul a fost amplasat pe malurile Bugului Sudic, unde a îndeplinit misiuni de pază a noii frontiere dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Centrul administrativ a fost stanița Sokolki, (orașul contemporan Voznesensk din Ucraina). În timpul războiului ruso-turc din 1787-1792, cazacii de pe Bug au mobilizat trei regimente, care au participat la luptele de la Oceakov, Ismail, Bender, Akkerman și
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
După ce foștii cazaci au trimis numeroase plângeri împăraților Pavel I și Alexandru I, Armata cazacilor de pe Bug a fost reînființată în 1803, având în componență trei regimente (în total 500 de oameni). Noua locație a Armatei a fost zona de frontieră a Nistrului. Armata a primit dreptul să-și completeze efectivele cu refugiați din Balcani. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812), cazacii de pe Bug au participat la luptele din Moldova, Țara Românească și Bugeac. Ca urmare a Păcii de la București, semnată la
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]