67,111 matches
-
o rigiditate cognitivă. Incertitudinea referitoare la soluțiile de adoptat în faza de decizie are o mulțime de consecințe negative pentru sistem: paralizarea deciziei, tendința de reîntoarcere mereu în faza de examinare a alternativelor și de schimbare a deciziei, în loc de a acționa ferm pentru implementarea unei soluții, disens și conflicte care pot destrăma sistemul. Din acest motiv, ca o reacție de apărare, există tendința sistemelor sociale de a substitui incertitudinii obiective o certitudine subiectivă. Sistemele investesc o „plusvaloare” considerabilă în cunoștințele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cele mai diverse: cursuri universitare și postuniversitare, cărți și articole, rapoarte de cercetare difuzate în masa sistemelor, documentare, mass-media, discuții particulare. Sunt difuzate mai multe tipuri de cunoștințe. În primul rând, modelele teoretice. În constituirea și funcționarea sistemelor sociale, actorii acționează pe baza unor „teorii”. Acestea sunt cel mai adesea imagini simplificate sau chiar eronate („mituri”). Corectarea acestor „teorii” comune și înlocuirea lor cu teorii cu un grad mai ridicat de elaborare și adecvare sunt de natură să producă modificări majore
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umană, activitate la nivelul capacităților), necesități de participare socială. De aici, strategii diferite de organizare a muncii și de motivare a performanțelor. În al doilea rând, difuzarea de date empirice, culese sistematic de cătresociolog, referitoare la realitatea socială în care acționează colectivitatea, la multiplele activități ale acesteia, cât și la rezultatele obținute. Relația negativă dintre satisfacția muncii și performanță a fost o „teorie” curentă în practica industrială tradițională. De abia din anii ’30 sociologii au început să culeagă informații sistematice referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
discuție. Ele sunt luări de cunoștință fragile, perfectibile; mai mult, ele trebuie concepute a fi dinamice, reflectând modificările continue în situația sistemului global și în relația dintre acesta și subsistemul în cauză, precum și modificarea condițiilor și a posibilităților în care acționează acesta din urmă. Obiectivele reprezintă deci un proces prin care sistemul devine conștient de impactul său asupra sistemului global din care face parte, de funcțiile care sunt așteptate de la el. Întreaga dinamică a sistemului depinde, în primul rând, de formele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reacția brutală, negativă a mediului, ci de informațiile sistematice asupra performanței. Din acest punct de vedere, putem să înțelegem mai bine disputaactuală asupra rolului pieței economice în calitate de stimulent al performanțelor întreprinderilor. Concurența pe piață reprezintă un feedback tipic material, care acționează eficient în lipsa unor mecanisme sistematice și adecvate de feedback informațional. Același lucru este valabil și în legătură cu variatele consecințe laterale ale sistemelor. Conștientizarea lor prin informațiile oferite de cercetarea științifică reprezintă un motivator extrem de important pentru perfecționarea sistemelor. Evidențierea consecințelor ecologice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mediu economic și tehnologic dinamic, argumentează aceștia din urmă, „modelul organic” de organizare este cel mai eficient, în timp ce într-un mediu înalt stabil, „modelul mecanic” este mai adecvat. În raport deci de tipul de tehnologie sau de mediu în care acționează o organizație, sociologul va recomanda un anumit tip de organizare. Promovareaunor modalități de organizare a muncii fundate pe principiul muncii îmbogățite, în locul celei bazate pe principiul taylorist al muncii simplificate, reprezintă un alt caz în care specialistul propune un nou
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistemului că forma de organizare pe care o propune este structural mai bună și realizabilă totodată. Efectul acestei operații trebuie să fie transformarea respectivei forme de organizare într-o formă dezirabilă. Este o operație de sensibilizare. Crearea capacităților de a acționa în noua formă de organizare. Chiar dacă toți membrii unei întreprinderi sunt convinși că stilul democratic este superior celui autoritar, pentru ca acesta să fie adoptat și să funcționeze, oamenii trebuie să știe cum să acționeze într-un context democratic. Este necesară
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de sensibilizare. Crearea capacităților de a acționa în noua formă de organizare. Chiar dacă toți membrii unei întreprinderi sunt convinși că stilul democratic este superior celui autoritar, pentru ca acesta să fie adoptat și să funcționeze, oamenii trebuie să știe cum să acționeze într-un context democratic. Este necesară o cultură a participării democratice compusă nu numai din atitudini favorabile stilului democratic, ci totodată și din cunoștințe, capacități, deprinderi, tehnici de acțiune democratică. Activitatea de pregătire și difuzare a noii forme de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reprezintă în fapt tocmai un model de organizare cognitivă ce poate duce la un asemenea comportament rațional. În această perspectivă, analistul nu se plasează într-o poziție cognitivă superioară sistemului. Nici el „nu știe” cum ar fi mai bine de acționat. El analizează doar formele de organizare a sistemului, căutând să maximizeze capacitateaacestuia de a fi rațional, eficient din punct de vedere cognitiv. El nu oferă soluții. Sistemul trebuie să le găsească. El încearcă doar să perfecționeze capacitățile naturale ale acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociale, comunicare interpersonală, tratarea diversității opiniilor și realizarea consensului, rezistențele care apar în procesul comunicării și luării deciziei, modul de depășire a acestora. Se așteaptă ca aceste capacități noi dobândite să fie transferate în activitatea practică a sistemelor în care acționează persoanele. Punctul forte al acestui tip de abordare terapeutică se dovedește a fi totodată și punctul său slab. „Scoaterea” indivizilor din sistemele sociale în care sunt încadrați și perfecționarea capacităților lor în condiții de laborator reprezintă o importantă condiție facilitatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a considera viitorul - una strict deterministă și o alta probabilistă. Pentru prima modalitate, viitorul este strict determinat în raport cu istoria sistemului. Dacă am poseda o cunoaștere completă a legilor care guvernează dinamica sistemelor reale și, de asemenea, a tuturor factorilor ce acționează asupra acestora, am putea prezice în mod univoc fenomenele viitoare. Într-o asemenea perspectivă, între trecut și prezent, pe de o parte, și viitor, pe de alta, nu există o diferență de structură. Diferențele apar doar în mijloacele cu ajutorul cărora
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tezei că acțiunile umane sunt, în general, conștiente sau, în orice caz, corespund stărilor subiective. Numai în această supoziție putem fi de acord cu Collingwood în afirmația că, dacă știm ce a fost în mintea actorului, știm și de ce a acționat în acea manieră. Ideea caracterului conștient al acțiunilor umane a fost însă complet abandonată, ca o presupoziție extrem de simplificatoare în științele social-umane contemporane, începând cu psihologia și sfârșind cu sociologia. Nu este vorba, desigur, de vreo opțiune pentru inconștient, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altul, cu un profil psihologic. El poate să nu fie deloc conștient de această orientare particulară a sa, considerând că, în mod real, situația nu este deloc norocoasă. Psihanaliștii se pot întreba pe bună dreptate de ce mama lui Hamlet a acționat așa cum a făcut-o. Nu cumva există în comportamentul său proiecția unui complex fixat în copilărie, de care, evident, nu este conștientă? Analiza psihologică a învățat să treacă dincolo de suprafața conștientului, explicând o mare parte dintre comportamentele și opțiunile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în explicație de la jumătatea drumului. El trebuie să determine mai departe ce se află în spatele motivelor, dorințelor, aspirațiilor actorilor (Lenin, 1969). A explica în fapt înseamnă a pune în evidență ce anume îi determină pe oameni să gândească și să acționeze într-un anumit fel. Subiectivul are el însuși logica sa, care nu stă la suprafață. Ea trebuie pusă în lumină printr-un efort de cercetare, depășind conștientizarea naturală a actorilor. Să luăm un exemplu. Istoricul poate constata că, în diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care să reprezinte o condiție determinată, demnă de luat în considerare de către cercetător. Este un lucru general acceptat de către cei care promovează metoda comprehensiunii că, pentru a o realiza eficient, este nevoie de o atentă analiză a situației în care acționează actorii. Robin Collingwood aprecia că analiza situației reprezintă un instrument esențial al înțelegerii. Henri-Irénée Marrou sugera o așa-numită „psihanaliză existențială”. Situația își pune amprenta asupra modului de a gândi și de a acționa. Există însă în acest punct crucial
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atentă analiză a situației în care acționează actorii. Robin Collingwood aprecia că analiza situației reprezintă un instrument esențial al înțelegerii. Henri-Irénée Marrou sugera o așa-numită „psihanaliză existențială”. Situația își pune amprenta asupra modului de a gândi și de a acționa. Există însă în acest punct crucial al relației dintre situație și comportament o diferență netă între punctul de vedere determinist și cel indeterminist. Determinismul consideră că situația este aceea care, în ultimă instanță, determină comportamentul. Analiza situației are aici o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
caracterul ei neobișnuit în aparență. Acest aspect este foarte important de subliniat. Prin comprehensiune, cercetătorul nu face nici un fel de predicție și nici retrodicții. El nu încearcă să judece în felul următor: avem situația X; să îmi imaginez cum aș acționa eu în această situație; dacă așa aș acționa (gândi, simți, decide) în situația X, atunci probabil că așa ar gândioricine, sau în orice caz, așa au gândit și Cezar sau Napoleon. O asemenea predicție empirică, utilizând natura umană generală, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
foarte important de subliniat. Prin comprehensiune, cercetătorul nu face nici un fel de predicție și nici retrodicții. El nu încearcă să judece în felul următor: avem situația X; să îmi imaginez cum aș acționa eu în această situație; dacă așa aș acționa (gândi, simți, decide) în situația X, atunci probabil că așa ar gândioricine, sau în orice caz, așa au gândit și Cezar sau Napoleon. O asemenea predicție empirică, utilizând natura umană generală, ca producătoare de predicții, nu este acceptată în cadrul comprehensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
X, atunci probabil că așa ar gândioricine, sau în orice caz, așa au gândit și Cezar sau Napoleon. O asemenea predicție empirică, utilizând natura umană generală, ca producătoare de predicții, nu este acceptată în cadrul comprehensiunii. Problema nu este cum aș acționa eu în locul lui Cezar, ci invers. În condițiile în care eu știu cum a acționat Cezar (și accept că un altul ar fi acționat în aceeași situație altfel), pot înțelege această acțiune, insinuându-mă în pielea lui Cezar? Adică nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Cezar sau Napoleon. O asemenea predicție empirică, utilizând natura umană generală, ca producătoare de predicții, nu este acceptată în cadrul comprehensiunii. Problema nu este cum aș acționa eu în locul lui Cezar, ci invers. În condițiile în care eu știu cum a acționat Cezar (și accept că un altul ar fi acționat în aceeași situație altfel), pot înțelege această acțiune, insinuându-mă în pielea lui Cezar? Adică nu în situația lui, exterioară, obiectivă, ci în situația lui subiectivă, a lui Cezar care deja
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umană generală, ca producătoare de predicții, nu este acceptată în cadrul comprehensiunii. Problema nu este cum aș acționa eu în locul lui Cezar, ci invers. În condițiile în care eu știu cum a acționat Cezar (și accept că un altul ar fi acționat în aceeași situație altfel), pot înțelege această acțiune, insinuându-mă în pielea lui Cezar? Adică nu în situația lui, exterioară, obiectivă, ci în situația lui subiectivă, a lui Cezar care deja a acționat într-un anumit fel sau altul. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și accept că un altul ar fi acționat în aceeași situație altfel), pot înțelege această acțiune, insinuându-mă în pielea lui Cezar? Adică nu în situația lui, exterioară, obiectivă, ci în situația lui subiectivă, a lui Cezar care deja a acționat într-un anumit fel sau altul. În acest fel, eu, ca cercetător, pot să-i „înțeleg” atât pe Cezar, pe Napoleon, cât și pe Bălcescu, care, chiar dacă ar fi acționat în aceeași situație, ar fi optat în mod foarte diferit
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în situația lui subiectivă, a lui Cezar care deja a acționat într-un anumit fel sau altul. În acest fel, eu, ca cercetător, pot să-i „înțeleg” atât pe Cezar, pe Napoleon, cât și pe Bălcescu, care, chiar dacă ar fi acționat în aceeași situație, ar fi optat în mod foarte diferit. În acest sens afirmam mai sus că comprehensiunea este strict indeterministă. Între situație și decizie este presupusă o relație foarte vagă și în nici un caz una deterministă. Un cercetător determinist
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
găsirea unei modalități simplificate. Să reluăm schema determinării comportamentului expusă mai înainte. Condițiile obiective determină acțiunea, conștiința fiind într-o măsură mai mare sau mai mică un „vehicul” al acestei determinări. Dacă nu putem să stabilim variatele condiții obiective care acționează și mai ales modul în care acționează, putem recurge la înregistrarea subiectivității. În cazul lui Nero, pentru a înțelege actul său de a da foc Romei, încercăm să determinăm ce a fost în mintea lui: care au fost motivele conștiente
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
determinării comportamentului expusă mai înainte. Condițiile obiective determină acțiunea, conștiința fiind într-o măsură mai mare sau mai mică un „vehicul” al acestei determinări. Dacă nu putem să stabilim variatele condiții obiective care acționează și mai ales modul în care acționează, putem recurge la înregistrarea subiectivității. În cazul lui Nero, pentru a înțelege actul său de a da foc Romei, încercăm să determinăm ce a fost în mintea lui: care au fost motivele conștiente asociate unui asemenea act. Dacă dorim să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]