962 matches
-
am crezut... la un moment dat am crezut că mă iubești, șopti Maria. Quintul zâmbi amar. ― Ți-am repetat de-atîtea ori. Un quint nu poate iubi. Abia ce terminase de spus cuvintele acelea că Vassur se întoarse brusc și rămase împietrit. În spatele său, la doar un metru, o altă Marie, identică, îmbrăcată la fel, îl privea cu ochi înlăcrimați. Uimirea pe care o resimți quintul îi paraliză pentru o clipă viteza de reacție. În mintea lui se învîrtejeau atâtea fapte, atâtea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Înainte chiar ca tânărul să-și dea seama ce se întîmplă, lama aceea ciudată se extinse iar vârful ei se opri pe pielea gâtului său. Xtyn se strădui din răsputeri să nu se înfigă singur în arma războinicului și rămase împietrit, în timp ce urechile sale percepură ropotul de metal strivit de metal, stârnit probabil de celălalt soldat care îi respingea lamele. Tânărul făcu doi pași înapoi, se aruncă la pământ, se rostogoli de două ori și țâșni în picioare, dar pumnul unuia
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cu primele memorii. Dar e mare păcat, fiindcă asta vă împiedică să vedeți adevăratele dimensiuni ale planului meu. Putem fi aidoma lor!" Oksana Bint Laesia - Introducere în studiul Regulamentului canonic 36. DIN ASCUNZĂTOAREA LUI, Kasser își ațintise privirile asupra expresiei împietrite care făcea ca fețele celor doi quinți să pară aproape identice. Observase de multe ori grimasa aceea care paraliza chipurile lor și ajunsese să creadă că ea semnala o stare căreia, la alți oameni, i s-ar fi putut spune
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
locul în care aterizase N'Gai Loon. - Cine sunteți și ce vreți? se auzi o voce metalică atunci când navele se apropiară îndeajuns. Grupul celor trei bărbați păstră însă tăcerea. - Dacă nu vă identificați cât mai curând, deschidem focul! Aceeași tăcere împietrită îl făcu pe cel care vorbea să ezite. - Prezența voastră aici are vreo legătură cu mesajul care anunța aterizarea unui apropiat al împăratului? N'Gai Loon ridică o mână în aer, ceea ce ar fi putut însemna orice. Arrus se apropie
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
plin și străduindu-se să se arate degajat. Malaberga strânse din buze: — Eu nu-i sunt dragă nimănui. Mai bine să închinăm... pentru aceia doi dintre voi care după șase luni vor mai fi în viață. Se lăsă o tăcere împietrită. — Doi dintre noi, ai zis? o întrebă Khaba. Ridicându-și paharul, ea încuviință, cu privirea fixată asupra lui Balamber. Da, dintre voi, întări. Cei doi care vor supraviețui. Audbert se albi la față. Odolgan, care deja dusese la buze pocalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar întâlniră sulițele ațintite către ei ale gărzilor lui Gundovek. Pentru câteva clipe, într-un vacarm de glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am încercat să dau câinele la o parte, dar nu era nimic de făcut: băiatul strigă, are deja toată fața plină de sânge, se acoperă cu brațele deja pline de răni. Atunci, mă întorc și îl văd pe confratele meu împietrit, privind cu gura căscată scena aceea oribilă; are încă securea în mână. I-o iau și-i ard una câinelui, pe urmă încă una, cu toată puterea. înfierbântat de povestea sa, cu ochii aprinși de emoție, își însoțise ultimele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și casa mea? în sat e mama mea, ai uitat? Hippolita îi aruncă lui Cilonus o privire cumplită: — Tu ce mai cauți aici? Du-te la postul de pază, la soldații tăi! în timp ce Emerentianus cobora furios scările, Cilonus îl privi împietrit. — Dar... bâlbâi, acum probabil că sunt morți cu toții. Vrei să mă duc să mă ucidă degeaba? Asta vrei? Hippolita nu-l mai asculta deja. îi dădea ordine frenetice lui Clemantius, care ajunsese în fugă pe terasă împreună cu câțiva servitori. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi putut să o facă, fiindcă... văzuse! Văzuse în iarbă două picioare goale - picioare de femeie - ieșind, nemișcate, dintr-o tufă de merișor, nu departe de aleea pe care se găsea. Incapabilă să mai facă vreun pas, le fixa împietrită, iar inima îi bătea nebunește; le lumina cu lampa, fără să aibă curajul să se apropie. Servul o ajunse din urmă și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
datorată fricii și fugii precipitate, gemeau pe podea, cu mâinile tremurătoare și gurile fără dinți, ce se deschideau avide de aer și implorau de la rudele lor, cu privirile pline de teamă și pierduți, un ajutor imposibil. Erau apoi copiii, plângând împietriți, și nou-născuții, în brațele mamelor lor, țipând ascuțit, cu o putere ce ei îi părea absurdă și de două ori mai sâcâitoare în imensul pericol ce atârna asupra tuturor. Clemantius îi chemă pe toți la calm, spunând că acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și peste clipa ce-a rămas amprentă Voi ști să not în valuri mai atentă Și dacă doare rostul meu în mare Voi ști cândva , să chemăchemare! ȘI DACĂĂ Mă ispitește luna care plânge Și stelele ce pier în nopțile-mpietrite Când lațul greu de gât mi se tot strânge Taie-mi în somn coșmaruri retrăite. Și dacă toate fi-vor întâmplare Sau dacă am un nume nerostit Cântă-mi o doină oarecare Pe clape de pian, trist și-nvechit. Un
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
înșel și să nu-mi fac iluzii. Mă gândeam îngrozită la tinerii uciși cu aceeași lipsă de scrupule și înainte și după dispariția „odiosului dictator” și îmi spuneam, pe urmele bătrânului Moromete, că politica nu e lucru curat. Apoi ascultam împietrită cuvintele „Doamne, vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni” și mă gândeam la mamele care trebuiau să creadă în ce au sperat copiii lor ca să le poată supraviețui. Acum, aceleași mame, ieșite din nou la răscrucea la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
la copiii lui Israel, la aceste popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei și părinții lor au păcătuit împotriva Mea, pînă în ziua de azi. 4. Da, copiii aceștia la care te trimit sunt nerușinați și cu inima împietrită. Tu să le spui: "Așa vorbește Domnul Dumnezeu!" 5. Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o casă de îndărătnici, vor ști totuși că în mijlocul lor este un prooroc. 6. Tu, fiu al omului, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
le poți pricepe. Negreșit, dacă te-aș trimite la ele, te-ar asculta! 7. Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată și inima împietrită. 8. Iată, îți voi face fața tot așa de aspră ca și fețele lor, și fruntea tot așa de aspră ca fruntea lor. 9. Îți voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
făcut celelalte urmează... Ce alunecoasă e poteca răului! (tare) Maio! MAIO Portare! ARB[ORE] Tu zici că-n curtea cea neagră pe țărmurii mărei, acolo petrece gândirea lui. MAIO Se vede. Altfel neci gândirea lui n-ar fi neagră și-mpietrită... De ar fi aceea o femeie sântă și frumoasă, care să-l poată face fericit și virtuos... De-ar fi... am cugetat adeseori... un înger... îngerul de pază al Moldovei... Ce vrei, portare!... Poate că l-am face fericit încă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și nerozie Gura lui înțeleaptă v-ar spune-atunci ce scrie, Din semne moarte scoate-ar măreață-nțelepciune Și din o carte roasă ieșire-ar o minune. Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu adânc, Ci eu, Doamne... mă crede... nu, vă urăsc... vă plîng! ȘT[EFAN] Nu ai de ce mă plânge... nu voi să te-nțeleg. Ieri v-ascultam... și ce e?... Astăzi sânt om
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
după cum citise fratele meu în Hobby. Trăiam pe partea liberă și veselă a perdelei vegheate de arme atomice, în timp ce alții dispăreau în spatele cortinei de fier într-un gri hașurat, nefiindu-ne cunoscuți decât după rachete, Sputnice și bărbații cu fețe împietrite ce vorbeau o limbă cu un singur cuvânt: „niet“. Ca și când toată veselia noastră ar fi jazzul pe care îl ascultam și imediat după aceea rock’n’roll-ul, uruitul motoarelor la excursiile duminicale, sunetele sărbătorilor de pe discuri existând numai ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de proprietate asupra firmei, să vină pur și simplu aici, să se așeze din nou pe canapea și să-i facă pe părinții mei, pe care îi iubeam, atât de nevolnici în fața mea? Tata era ca paralizat, mama, țeapănă și împietrită. Numai Hackler râdea, era relaxat și foarte binedispus. Spuse într-o doară: —De tine am nevoie și de nici un altul. Hai să ștergem cu buretele ce-a fost, ce ne-a dezbinat. Tu vei fi directorul firmei „Hackler Baumaschinen AG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
război... Ia dă le încoace, moș Dumitre, că mi s-o-nmuiat genunchii! Costăchel a luat cu înfrigurare gazetele din mâna bătrânului și a început să le frunzărească cu mare grabă. Cu pălăria în mână, moș Dumitru își purta privirea de pe chipul împietrit al lui Costăchel la jurnalul din mâinile lui, care tremurau de încordare. Când a terminat de citit, mușchii obrazului lui Costăchel se profilau ca nodurile unei frânghii, iar ochii ca două văpăi păreau gata să străpungă peretele din față, la
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
religia iudaică și, ca un corolar inevitabil, lipsa unui loc de muncă, acestea fiind cele care-i făceau să-și vândă lucrurile de valoare. În față, unde Începea coada, În spatele unei tejghele lungi din sticlă, erau doi angajați cu fețele Împietrite, Îmbrăcați În costume bune. Aveau un text foarte reținut când era vorba de aprecierea bunurilor de vânzare, care voia să-i dea de Înțeles potențialului vânzător cât de puțin valoros era, de fapt, obiectul respectiv și cât de puțin se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mică, avea vreo unsprezece ani. El era directorul școlii generale din orașul Zhu. Cu siguranță trebuie să-l fi cunoscut, de la oamenii din oraș, poate de la bunicul ei. Impresia ei a fost că era un om tăcut. Avea o expresie împietrită. Nu scotea decât două vorbe, da sau nu. Când și când, dădea din cap spre copii și spunea câteva cuvinte cu o voce uscată. Era respectat de orășeni, pentru că făcea lucurile să meargă. Are pielea aproape prea fină pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ajungi acasă. Îi povesti despre șuvoiul de vizitatori de la patul vecinului său de salon aflat în comă: femei în rochii cu șorț; bărbați în cămăși albe și pantaloni negri, ca mormonii misionari din anii 1960. El îi primea toate poveștile împietrit, cu toți mușchii feței încremeniți până la unul. În a doua săptămână, în salonul comun intră un bărbat mai în vârstă, îmbrăcat cu o haină pufoasă care-l făcea să semene cu mascota albastră, strălucitoare, de la Michelin. Rămase în picioare lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de salut împietrit, ca de regina balului de la liceu, apoi ieși din sală prin mulțimea tot mai împuținată. Pe undeva, Karin îi blestemă ieșirea. Daniel suferea. — Îmi pare rău. Nu mi-aș fi ieșit din fire dacă lucrurile nu s-ar fi... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
domolesc unele pe altele, să dea naștere credinței în buclele lor spectrale. —E în agonie. Vrea să stea de vorbă cu mine. Îi trebuie ceva de la mine. —Dar ție? Ție ce îți trebuie? Ochii ei îl măsoară, cu amărăciune. Pare împietrită și palidă, chinuită de propria ei supradoză. Aproape că-i răspunde. Pe mine nu mă costă nimic. Câțiva kilometri din bonusul pentru clienții fideli ai liniei aeriene, vreo două zile și câteva sute din fondul pentru cercetare. Ea clatină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]