943 matches
-
poată fi maleabil și accesibil precum iluzoriul... Nu este aceasta suprema realizare? Esența a tot ceea ce este nu se înscrie tot în categoria iluziilor? A fi înseamnă a simți și a înțelege relativismul concretului. Realitatea concretă ar fi un cadru împietrit, rigid și sec fără izvorul iluzoriului care poate depăși, crea și îmbunătăți ceea ce este deja. Tot ceea ce pare iluzoriu ar trebui să devină posibil, tot ceea ce pare real este aparent, nesemnificativ și trecător, tot ceea ce este suflet ar trebui să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
acum Centura Agricolă, sau Verde, cum este insistent numită de oamenii cărora le place să ascundă sub cuvinte aspra realitate, culoarea de gheață murdară care acoperă solul, interminabila mare de plastic unde serele, croite după aceeași măsură, seamănă cu iceberguri împietrite, cu gigantice pietre de domino fără puncte. Înăuntrul lor nu e frig, dimpotrivă, oamenii care lucrează acolo se asfixiază de căldură, fierb în propria lor sudoare, leșină, sunt ca niște cârpe muiate și stoarse de mâini violente. Dacă nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui Jack se îmblânzi pentru o clipă. — Am auzit de la Ben că nu e în apele lui. Au devenit buni prieteni în parc. Fran zâmbi la gândul apropierii dintre tatăl ei și fiul lui Jack, dar expresia lui Jack rămase împietrită. — Transmite-i felicitările mele viitorului tău soț. Cred că-și va aminti de mine. Se întoarse brusc și își croi drum prin mulțime, fără a sta să audă anunțul măcar. — Ei bine ... Fran încercă să se calmeze după violența întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și Michael vin să mă vadă, ea se repede imediat și dă să mi-l ia, dar eu mă Întorc și refuz să i-l dau, pretextînd că nu sînt pregătită. Apoi, ea șade nefericită Într-un colț, cu chipul Împietrit, iar eu sînt conștientă că se simte respinsă. Stau Întinsă În pat, legănîndu-l și gîngurindu-i lui Tom și nu-mi pot Înnăbuși un semtiment de triumf. Poate că l-ai ținut tu În brațe Înaintea mea, dar nu vei cîștiga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Lisa pe un ton distrat. — Aham, face el, tot fără să se miște, și se servește cu o cană de ceai, dar nu oferă nimănui. Ai putea să-l aduci? Trish și cu mine schimbăm o privire, amîndouă cu chipurile Împietrite, dar, evident, cu același gînd În minte și așteptînd la Lisa să rostească tare: „N-ai putea să ți-l aduci și singur?“. — Vin Într-o clipă, răspunde Lisa, moment În care eu mă ridic În picioare, Îl sărut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu ne place să vedem în alții ceea ce vrem să combatem în noi. XXVIII ― Am vorbit despre Nero și m-am visat Nero. ― Ai și ucis, Galilei? ― Le țineam un discurs romanilor, înainte de a da foc Romei. Ei mă ascultau împietriți. "Mă uit cu scârbă la voi ca la niște șobolani și mă gândesc cum veți arde peste câteva ceasuri, după ce voi incendia Roma. Nu încercați să scăpați. Am pus străji la marginea cetății și cine va încerca să iasă va
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
aruncau nisipul cu copitele..." Nu era nevoie s-o întreb despre ce vorbea. "L-ai iubit?" "L-am iubit, a încuviințat ea. L-am iubit cum nu l-a iubit nici o femeie. Și, în vreme ce alte femei îl plângeau, eu stăteam împietrită, auzeam nisipul foșnind, vântul răscolind valurile... Așa au trecut nopți și zile. Toți au plecat, după ce l-au îngropat și au recitat fragmente din Iliada, iar căpeteniile sale cele mai apropiate au înconjurat mormântul strigând numele lui și al lui
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sunteți voi atât de interesanți. Chiar credeți că ar plăti cineva pentru a sta În compania voastră? glumi Sasha neatent. Atunci Mataloni strigă cu voce tare „finocchio!“ și Abbate se ridică, iar toți Începură a râde. Proful rămase o clipă Împietrit În spatele catedrei, apoi spuse prostește: — Luați antologia. Dar o luaseră deja, chiar citeau din Camillo Sbarbaro când Începuse „ghiveciul”. Valentina observă că Încerca să se prefacă a nu fi auzit nimic, dar avea fruntea broboane de sudoare. Picăturile se Înmulțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
impresia că tipul acela era cam sărit, ca sub efectul unui drog. Avea pupilele ca ochiul de pisică și Îi tremurau mâinile ca unui bolnav de parkinson. O clipă se temu că avea de gând să-l lovească - și totuși, Împietrit, se ținu tare. — Nu se intră fără invitație. Antonio Își pierdu răbdarea pe loc, căci știa că are puțin timp la dispoziție și nu voia să-l irosească la ceartă cu un portar dement. Ridică vocea și-l acuză că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
oară, Emma o sună pe soacra ei. Poate că Antonio Îi ducea la Santa Caterina, voia să se refugieze În orașul copilăriei sale, al vacanțelor, unde Îl considerau un om important, unde Încă se simțea ca un rege. Sasha privea Împietrit geanta ei cu mânerul rupt. Își dădu seama că avea și un genunchi lovit. În locul acela ciorapul rupt lăsa să se vadă pielea. Un fir de nailon atârna pe picior. Firul acela Îi părea semnul intolerabil la dezordinii universale. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămăseseră În Încărcător. De ce? Buonocore se gândea la viața tenace a fiicei de sub masa din verandă, În timp ce Își punea costumul negru de mire? Viața aceea frântă și nouă pe care i-o dăruise. Brancardierul Închise portiera și, trecând prin fața agentului Împietrit, spune că da, Încă mai trăiește. Apoi urcă lângă șofer. Motorul ambulanței ambalează. Sirena urlă. — Hei! aleargă după ei agentul principal, lovind cu pumnul În geamul Închis. Scapă? Se salvează? Măcar ea! Dar nu mai e nici un minut de pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
inert. Fata s-a dat un pas înapoi, mai întâi înfricoșată de posibilitatea morții, apoi îngrozită de valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu. Pentru Zogru lucrurile au fost și mai surprinzătoare. Căzuse pe pământul împietrit ca și când ar fi alunecat într-o prăpastie. Era vlăguit și în același timp învins de o scârbă grea. Ar fi vrut să fugă, dar i se rupea sufletul de Pampu, pe care îl simțea pierdut pentru totdeauna. Când a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
al tuturor Ioniților pe care îi cunoscuse, cu gândul că cel puțin din ei rămăsese numele, pe când el se va spulbera neștiut de nimeni. Este resemnat și nu mai are nici un chef de Andrei Ionescu. Acesta îl privește cu ochii împietriți, de parcă l-ar fi văzut pe Zogru însuși, dincolo de Giulia. Se uită nemișcat, iar nemișcarea lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fii ei care o disprețuiau. De ce îl suporta pe Laban? De ce nu se făcea respectată de fiii ei? Cum de avusese curajul să se omoare, dar nu avusese curaj să trăiască pur și simplu? Mă simțeam rușinată de inima mea împietrită, pentru că știam, de pildă, că Bilha ar fi plâns dacă ar fi văzut-o pe Ruti întinsă acolo și că Lea avea să-și pună cenușă în păr. Dar cu cât stăteam mai mult acolo, cu atât o uram mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Domnului. Poftim ! — Nu știu cum poți să lucrezi în harababura asta, Samantha. Glasul lui Ketterman e sarcastic ca un tăiș, iar ochii îi sunt total lipsiți de umor. — Măcar am totul la îndemână ! Încerc să mă scot râzând, însă Ketterman mă fixează împietrit. Îmi trag scaunul roșie la față, și un teanc de scrisori de care uitasem se revarsă pe podea. — Știi, înainte aveam regula ca la ora șase seara să se facă curat pe toate birourile. Vocea lui Ketterman era inflexibilă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
E datat 26 mai. Acum cinci săptămâni ? Nu se poate. Bulversată, răsfoiesc repede foile, căutând un bilet care să rectifice data. Trebuie să fie o rectificare de dată - însă peste tot apare aceeași dată. 26 mai. 26 mai ? Mă așez, împietrită, cu ochii țintă la document. E posibil să fie adevărat ? Chestia asta zace pe biroul meu de cinci săptămâni ? Dar... nu se poate. Adică... e imposibil. Asta ar însemna... Asta ar însemna că termenul de scadență a expirat deja. Înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
partea opusă a barului. — Ultimul avocat care a intrat în pubul ăsta... Eamonn se apleacă peste tejghea conspirativ. Nathaniel i-a tras un pumn în nas. — I-a tras un pumn în nas ? Glasul mi se transformă într-un scâncet împietrit. — S-a întâmplat să fie tocmai ziua înmormântării tatălui lui. Eamonn coboară vocea. Unul dintre avocații tatălui său a venit la pub și Nathaniel i-a tras una de i-au mers fulgii. Și acum mai facem mișto de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Zâmbește, și chipul îi e luminat de luminițele de basm. Noapte bună, Samantha. Noapte bună, Nathaniel. — Noapte bună, mamă. — Noapte bună, Eamonn. — Noapte bună, Iris. — Noapte bună, bunicule, zic. O spun automat, fără să-mi dau seama ce spun. Rămân împietrită, cu sângele ridicându-mi-se în obraji de jenă, sperând că nu s-a prins nimeni. Dar Nathaniel se răsucește încetișor spre mine, amuzat la culme. E limpede că m-a auzit. — Noapte bună, Mary Ellen. Ridică din sprâncene. — Noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pasul cu toate denumirile astea ridicole. — Lucrezi ca juristă ? spune Ketterman. Asta vrei să spui ? — Nu, nu asta vreau să spun, zic răbdătoare. Sunt menajeră. Fac paturile. Gătesc. Sunt fată în casă. Preț de vreo șaizeci de secunde rămân toți împietriți. Doamne, păcat că n-am un aparat foto. Au niște fețe... Vrei să spui că ești... chiar menajeră ? spune poticnit Elldridge în cele din urmă. — Îhâm. Mă uit la ceas. Și sunt împlinită, relaxată și fericită. De fapt, ar cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Jack. Chipul Îi e total lipsit de orice expresie și ilizibil, iar glasul la fel de sec ca Întotdeauna. Poate vreți totuși să vă aranjați puțin ținuta Înainte de a vă Întoarce la treabă, ce ziceți ? Ușa se Închide În urma lui și rămînem Împietriți, ca niște statui de ceară. — Vrei te rog să-ți scoți nenorocita asta de mînă din bluza mea ? spun Într-un final, enervată la maximum pe Connor. Orice urmă de dorință de a face sex mi-a dispărut complet. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
așa cum mă cunoști tu pe mine. Dar el nu se Întoarce să mă privească. Portiera grea se Închide cu zgomot și mașina demarează. Iar eu rămîn singură pe trotuar. DOUĂZECI ȘI ȘASE O clipă, nu mă pot mișca. Rămîn acolo Împietrită, cu fața bătută de vînt, cu privirea spre capătul străzii, unde a dispărut mașina lui Jack. Încă Îi mai aud glasul În minte. Încă Îi mai văd chipul. Felul În care se uita la mine, de parcă aș fi devenit, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să scape din sat, dar vânătorii mei Îi prinseseră În pădure, pe când treceau apa care curgea mereu. Îi dăduseră Umbrei pe mulți, dar pe Dupna Îl aduseseră În mijlocul satului, viu și plin de sânge. În fața lui stătea Hadat. Îl privea Împietrită, de nici nu știai: era uluită că fie-său făcuse asemenea ticăloșie, sau Îi era ciudă că fusese prins? - Zi ce vrei, Krog, și aia vom face, mă Îndemnă Gupal, cu vocea frântă de rușine. O să dai lupta cu răzvrătiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și o zbughi drept spre icoana Sfintei Parascheva, de deasupra televizorului. „Pardalian! Pardalian! Pardalian!“, ciripi de trei ori pasărea aceea albă, dădu iar de câteva ori din aripi și dispăru, trăgând parcă minunăția de rază rozulie după ea. Fărmăcata rămăsese împietrită. Așa ceva i se arătase doar de două ori. Odată când rămăsese grea cu Mantinela și a doua oară când îl avusese pe Șevrolet, ăla micu. Sări ca arsă. - Ia ieși fa să vii cu mine, să-mi spui acușica, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fapt, e chiar drăguț - și e așa de ieftin! Cu banii pe care i-am obținut pe apartamentul nostru, ne-am cumpărat aici o casă enormă. Dar, în fond, apartamentul era în Notting Hill... Toți cei din clasă o priveau împietriți. Lui Hugo i se chirciseră din nou degetele de la picioare. De ce trebuia să spună toate lucrurile astea? În primul rând, apartamentul nu fusese în zona W11. Cel mult, se putea spune că fusese în W10-și-jumătate. Nu fusese chiar în Hill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
înghețase deja din cauza stării de totală goliciune în care se găsea. Lumina din camera copilului era aprinsă. Peste pătuțul lui Theo, care era așezat într-unul din colțurile camerei, era aplecat un spate lat absolut familiar. În timp ce Hugo se holba, împietrit în loc din cauza groazei, spatele s-a întors, iar Hugo s-a trezit fixat de o privire exoftalmică, oripilată, produsă de niște ochi care parcă erau fierți. Domnule Fine! a gâfâit asistenta Harris ducând o palmă uriașă la piept. Hugo s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]