5,710 matches
-
normal n-ar fi trebuit, avînd niște funcțiuni de îndeplinit. Experiența aceasta a trasat o linie dominantă în structura poetesei. Linia trecea prin trei puncte esențiale ale vieții: mașina, iubirea și, în final, moartea. Cele trei repere ale vieții se împleteau, se inversau, se prindeau într-un vîrtej nebun, al cărui rezultat era, invariabil, suferința. Dacă nașterea și moartea implicau în mod real suferința, nu se înțelegea de ce și iubirea implica durerea. Roxana, întrebau unii colegi, de ce suferi și cînd faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dumnezeu, mereu, calculele ascundeau complicitatea nepăsărilor sale. (Atotștiutorul s-a spălat pe mâini a opta zi.) Viața i-a fost ca o strujire de fiare vechi pe nicovala făurarului. Caii sălbatici se lăsau potcoviți doar în vreme de furtună. Petru împletea, noaptea, în somn, zale pentru lanțuri. Petru visa o zi în care va priponi soarele deasupra casei, o zi fără uși, fără ferestre, fără acoperiș. Botticelli a semănat lumină până și-n apa tulbure a botezului (amestec omogen de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să nu o încapă. Pijamaua copilăriei avea imprimată o jumătate de portocală în dreptul inimii. (A)casă este locul în care îți imaginezi că cineva a fost trimis să te aștepte. Drumul între două singurătăți era precum un lanț lung. Petru împletea zale. În zori, ca un șarpe, depărtarea se făcea ghem în jurul inimii, apoi, odată cu răsăritul soarelui, pustia își înghițea coada de reptilă flămândă. Singurătatea înghesuia nemărginirea într-o fotografie. Din Bistrița până pe valea Bârgăului, 60 de kilometri, a mers pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cufundate în apa botezului, viața. Copăcel! Între un cimitir ce știe să legene și unul ce știe să numere, nicio diferență. Pășește, puiule, pășește! Ți-a crescut un lăstar în palma dreaptă, semn că trebuie să urci. Nu te teme, împletește-ți sângele funie și înalță-te! Hai, încă un pas! Până la tâmpla lui Dumnezeu, copii mici înalță zmei; tu, când erai de o șchioapă, modelai îngeri din pănușă de popușoi, apoi îi lăsai slobozi în cer. Pășește! În cealaltă palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori, în palmele tale. Cuibul este locul unde sufletul se recunoaște după cum își rostește numele. Cuibul încape intențiile omului singur. Încăpător cuib împletește nimicul pe vârful muntelui. Până la tine, mereu un pas, încă un pas. Casă în cer! Impozitul pe ferestre niciodată nu-l voi putea plăti pe măsura luminii. Casă pe pământ! Intimitatea cărămizilor îmi va trăda mereu singurătatea. Privirea în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de necuprins, că acelora le vor crește brațe până în cer. Nu este Dragoste! La 15 ani ești munte și fântână, și floare, și cal... La 15 ani în suflet crește o câmpie, pe câmpie îngerii culeg păpădii coapte pentru a împleti lună nouă și stele perechi... La 15 ani adormi sub un măr și te trezești Greuceanu strunind căpăstrul unui armăsar nărăvaș, ce înfulecă jeratic din podul palmei. La 15 ani, pe vreme de secetă, te trimite mama tocmai în capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra aripilor. Numai nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din față, rândul de la fereastră. Fereastra, castani bătrâni, soare despletit printre frunze, soare împletit în 3 (codițe blonde), soare imprimat în colțul din dreapta paginii (cartea un insectar plin cu raze, soare în fiecare vârf de deget). În banca de lângă fereastră, simfonii de lumină: Cerule, cât de opac ești! Când ea nu zâmbește, sunt orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o slobod noaptea, și nu mă pricep să mă ridic mai sus de fereastră. Doamne, întregește-mă țol de cordele în acest fir de urzeală roșie! Decupează, Doamne, din mine atât cât să-ți ajungă pentru un preș la intrare! Împletește, Doamne, din acest fir năvodul pescarului! Îmi este foame de furtună, de mare adâncă, de catarg rupt, de pânze sfâșiate, de stâncă înfiptă în pântecele corăbiei. Suferința este incomoditatea sufletului de a se disipa în stările altora, durerea este disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trist decât o mie de cimitire: Mamă, mai bine mă aduceai jertfă cerului, precum Avraam pe fiul său Isac, decât să mă naști în fața abatorului! 28. Numai nebunii visează libertatea ca o evadare a sinelui. Pașii țes gratii, adâncesc capcane, împletesc lațuri, pisează sticlă. Copăcel, puiule, copăcel! În arenă s-a făcut strigare și pentru tine. Libertatea ridică ziduri, închide cercul, încuie lacăte, libertatea este o proiecție a depărtărilor. Desfaci o paranteză pătrată, te închizi într-o paranteză rotundă, te extragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așternea pat, și piatra i se întindea masă, și piatra îi încălzea inima. Oglinda, este cea mai încăpătoare patrie. Poți sări șotronul înainte și înapoi în oglindă; poți să faci copii, poți să-i îngropi înainte de a crește mari, poți împleti pulovere, poți despleti pulovere, poți întoarce pe față firele țesute pe dos. Oglinda este cea mai performantă bandă animată: viața este o infinitate de instantanee oglinda pune fotografiile în mișcare; oglinda atât de bine accelerează curgerea, încât îmbătrânirea se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gratii, alte grădini mai mici sechestrau intenții. Libertățile se distribuiau pe rețetă, cei nemulțumiți strigau lozinci în perfuzia de 0.500, fericiții desenau pe asfalt cuiburi de păsări, apoi exersau zborul. "Gratiile sunt pentru îngeri", spunea poetul. Gratiile pot fi împletite pulover, gratiile pot suprapune absențe în colivii, gratiile despart ziua de noapte fără intervenția soarelui sau a lunii. Lanțuri, lacăte, zăvoare, ziduri, betoane, sârmă, siringi, praf de pușcă rețele de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
interval de 5 secunde; imaginea ca o minge de tenis: retină percepție însușire asociere arhivare. Printr-un tub de lumină, Petru era conectat la realitatea formelor, semi-concretul; trecea prin filtru iluzia cât să îngroașe conturul. O stare de strabism cosmic împletea nimicul. Proiectorul geam deschis în icoană, Dumnezeu ștergea lentilele de praf. Vezi, cât adevăr în culoare? Au ochi verzi, căprui, negri, albaștri; au mameloanele țurțure de gheață, pară, gutuie, măr, cupă, strugure, biberon; au pistrui pe sfârcuri, alunițe pe fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu se înțeleg ochii între ei, acolo unde inima se rupe în două părți inegale și fiecare parte râvnește același trup, acolo unde inelarul mâinii stângi se ceartă cu inelarul mâinii drepte de la aceeași Evă, acolo se deschidea hăul. Petru împletea punte din sânge, fire putrede într-un țol de cordele peste lume. Ochiul trupului privește, primește, cerne, reține, oferă; ochiul sufletului, ca un copil mofturos, face valuri în sticla cu lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin tindă. Uite lingura din lemn: erai singurul nepoțel pentru care bunicul a cioplit o lingură, ceilalți mâncau cu linguri din aluminiu, se cocleau în laptele cald, a ta era mereu galbenă. Privește, copile, au crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc pe o rogojină uscată; luna, sub fereastră, împletea pănuși de păpușoi. Neliniștea este sora mai mică a morții, vine de mai multe ori: întâi, așa, ca de "bună ziua!", apoi ca de "ce mai faci?", mai târziu, când ți se pare că te-a uitat definitiv, se întoarce din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
portocală și un ambalaj de ciocolată, ochiul alege suprafața lucioasă și netedă, vara are gust dulce-amărui, tiparul scuipă culoare peste fâșia de celuloză. Suflete, întinde mâna... exiști atât cât eclipsezi licuricii ziua-n amiaza mare. Vine înserarea, suflete! Primăvara a împletit cămăși de nuntă pentru sâmburi de piersică, tu de pe ce ramură ți-ai ales acest veșmânt pixelat? Pentru cel mai adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
frumoși, dragii tatii copilași! Ei sunt toată bucuria mea de om nebun. Bucuria ta este să sari șotronul noaptea la 4. Ai tălpile pline de cioburi, copile. Nu pot pleca cu tine, rămân aici, Petre. Între mine și ei, Dumnezeu împletește scutece, gratiile cresc acolo unde îmbrățișarea se întâmplă cu inima. Zidul, un trup plin de răni. Sângerează neputințele în fereastră, lumina, ca o cangrenă violacee, îmi descompune intențiile. Nu ai voință, nene Matei, păcat! Dă-l în mă-sa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vine Crăciunul și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40 de zile vrei să colinzi despre o naștere în floarea de păpădie; scutece verzi pentru mântuitorul câmpiilor să împletești în icoană. Spargi zidul și, ca prin minune, înmugure busuiocul sub grindă, stoluri de fluturi se desprind din fotografiile înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Amin! Dumnezeu să te ierte! În curtea mânăstirii era liniște, sub un plop bătrân, părintele arhimandrit Ioan, pe o lespede de piatră, cu o cruce în mână. Dumnezeul om asculta mărturisirea omului. Sub epitrahil, Petru se destrăma precum un pulover împletit de mămuța Lențuca. Avea 87 de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe genunchi se șiroia agheasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic, bicicletele sunt pentru îngeri). Mă închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul de desen! În acea zi, aerul purta sarafan albastru, cămașă albă, pantofi roșii. Zgomotul fiarelor resuscita memoria. Retrospecția proiecta perspective pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curmezișul singurătății: Doamne îndreaptă-ți spatele să pot păși dincolo, să pot păși dincoace!... Timpul lui Petru, o vegetare în afara semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile bisericii; soarele, o insectă cu piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
proprii, fie mulțumită sorții norocoase, fie prin propriile tale însușiri. CAPITOLUL II Despre principatele ereditare Voi lăsa deoparte expunerea privitoare la republici, deoarece am tratat în altă parte pe larg despre ele8. Mă voi referi numai la principate și, așa cum împletești firele unei urzeli, voi dezvolta punctele arătate mai sus și voi arăta cum se pot guverna și păstra aceste principate. Spun, deci, că în statele ereditare, și care s-au obișnuit cu familia principelui lor, greutățile întîmpinate în păstrarea lor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]