6,091 matches
-
pentru tăcerea ta de‑acum, Îți vin cu tot soiul de făgăduințe, făgăduința unui viitor care nu există...“ Simon nu băga de seamă că nu‑l mai ascultă nimeni, În afara ucenicilor săi, sau poate se făcea că nu vede lumea Împrăștiindu‑se, În vreme ce Sofia, credincioasa lui Însoțitoare, Îi ștergea fruntea și‑i dădea urciorul cu apă, acum călâie, deși un altul stătea adânc Îngropat În nisip. Sofia era o femeie cam de treizeci de ani, măruntă la trup, cu părul Învolt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nu sufla nici un vânt și nici nu părea că se va iscă vreunul, insă chiar și așa hotărî să renunțe la bătălia navală, care nu-i asigura victoria, pentru o ambuscadă pe uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nimic. O funie groasă, un fel de șarpe alb-albăstrui și brăzdat de vene a ieșit din gaura de scurgere și m-a prins de cur. Din unele vene se scurge sânge, sânge roșu care pare negru sub apă, și se împrăștie din micile rupturi ale pieii palide a șarpelui. Sângele se răsfiră și dispare în apă, și sub pielea subțire, alb-albăstrie, a șarpelui se zăresc cocoloașe de hrană pe jumătate digerată. Asta e singura explicație rezonabilă. Un groaznic monstru marin, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cealaltă apucă nodul cravatei domnului Whittier și-i trage fața aproape de-a ei. Cafeaua domnului Whittier se varsă fierbinte, aburindă, pe podea. Mâinile îi atârnă tremurând, zvârcolindu-se prin aerul prăfos. Punga de clătite a Sfântului Fără-Mațe cade și împrăștie pe covorul vioriu cireșe lipicioase și frișcă. Și pisica se repede să guste. Cu ochii aproape atingându-i pe cei ai domnului Whittier, Miss America spune: — Așadar am dreptate dacă te ucid? Cuțitul e din setul adus de BucătarulAsasin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
salată, subțire și lăptos, balonașul se tot mărește. Cât o perlă grasă și cenușie. Apoi cât o minge de ping pong. Cât una de baseball. Până se sparge. Împroșcând peste tot supa aia grăsoasă, albicioasă. Cultura aia subțire de laborator împrăștie un nor puturos în încăpere. Până în ziua aia, toată lumea a avut acces liber la cabinetul sanitar. Puteau să se închidă înăuntru. Să desfacă patul pliant și să tragă un pui de somn în pauza de prânz. Sau dacă aveau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lui, în Cartea Facerii, capitolul unsprezece. — Așa că Dumnezeul nostru, spune Reverendul Fără Dumnezeu, cu mușchii brațelor și coapselor dezgoliți, presărați cu punctele negre ale părului ras crescând în fiecare por, spune: Dumnezeul nostru atotputernic așa s-a speriat încât a împrăștiat omenirea pe toată fața pământului, și le-a fărâmat limba ca să-Și țină copiii despărțiți. Pe jumătate travestit imitând o cântăreață, pe jumătate soldat din marina SUA la pensie, Reverendul Fără Dumnezeu, strălucitor în paietele roșii, spune: — Un Dumnezeu atotputernic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
înnegrite și reci, smălțuite cu praf și domnișoarapate în firele albe ale pânzelor de păianjen. Frunzele de sticlă și cristal sunt albe și argintii și cenușii în același timp. În timp ce se rotesc, marginile lor mai scânteiază pentru câte-o clipă, împrăștiind un curcubeu înainte de-a redeveni incolore. Crengile contorsionate, împâclite parcă în maroniul lor întunecat. Pe fiecare dintre ele poți urmări o cărăruie de excremente uscate de șoareci, mici ca boabele de orez. Legănându-se în față și-n spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
acesteia, sunt concentrate într-un punct fix, numit focar și aflat pe axul optic. Lentilele convergente sunt mai groase la mijloc și mai subțiri la extremități și formează imagini reale, care pot fi captate pe un ecran. O lentilă divergentă împrăștie razele care trec prin ea, imaginile fiind „virtuale” (nu se pot capta pe un ecran). Lentilele divergente sunt mai groase la margine și mai subțiri la mijloc. Formarea imaginii printr-o lentilă convergentă poate fi analizată în figura 2.5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
să urce pe încrengătura metalică, înghiți în sec. Începu, apoi, plimbarea în urma celeilalte biciclete. Luana intră în casă cu sufletul pierdut. Nici un lucru nu o vrăjise într-atât. Își dorise, desigur, tot felul de jucării pe care, mai apoi, le împrăștiase prin toată curtea și nu le mai găsise. Mama îi cumpăra orice. Părinte ce întruchipa doi în unul, nu se gândise vreodată s-o refuze. Dar bucata aceea de fier, garnisită cu două roți și o șa ochioasă, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
după minge în silă, doar de gura furtunii inelate. Emanuela prefera să cânte la vioară, să privească agitația celorlalți și să doarmă la prânz. Uneori, seara, înaintea celor zece minute de desene animate, puii de om adunați în stradă se împrăștiau, retrăgându-se în fața televizoarelor. După vizionare, rămași singuri, Luana și Dan erau nevoiți să apeleze la varianta Ema. Se pornea, astfel, un circ în toată regula. Știind că un joc în doi nu are nici un farmec, Ema se lăsa rugată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lemn negru lăcuit, suple și înalte până în tavan, ce îmbrăcau mai toți pereții sufrageriei, apoi dormitorul mobilat cu un pat imens, acoperit de o cuvertură strălucitoare, un dulap ticsit de haine frumoase și o toaletă cu oglindă pe care erau împrăștiate sticluțe minuscule, rujuri sau pudriere, într-un amalgam de culori și lumini ce-i luau ochii. În această încăpere era interzis să intri. Luana pândi, într-o zi, plecarea mătușii după care, profitând de neatenția bunicii, intră tiptil în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Fugi afară și te joacă! Își găsi verii, împreună cu doi vecini, pregătiți pentru "Ascunsa". Soarta ingrată a celui să mijească se abătu asupra lui Dan. El își rezemă fruntea de ușa garajului și începu să numere, din ce în ce mai repede. Copiii se împrăștiară, tremurând febril la gândul ascunzătorii celei mai inspirate. Dezorientați, trecând de la o idee la alta, Ema și Silviu schimbară brusc direcția de mers și se ciocniră violent. Se ridicară de jos și se pitiră în clipa în care Dan termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
așteptându-i în poartă. Debarcarea la destinație nu mai ținea cont de nici o regulă. De la poartă, Dan și Luana nu știau spre care dintre "minuni" să se mai îndrepte. Spre nucul bătrân din mijlocul curții ce sta, gata-gata, să-și împrăștie crengile, ori spre căruța din grădină, "parcată" într-o rână, loc de chiabură maimuțăreală în jocul de-a sluga și boierul. Căpița cu fân, prea ochioasă în forma de căciulă pe care o moștenise, nu scăpa de asaltul turbat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din jurul pomului de Crăciun. Ambalajul, legat cu grijă, ascundea o taină anume și ea nu se grăbea s-o descopere. Privea cutiile încercând să amâne dezlegarea misterului. Mai devreme sau mai târziu, era nevoită să le deschidă. Atunci taina se împrăștia, sfâșiată de mâinile ei. În ultima dimineață în care îmbrăcă uniforma apretată de ciclul I, se așeză la locul ei și aruncă, o ultimă privire, tovarășei de la catedră. Dădu frâu liber lacrimilor, știind că acești elevi de clasa a IV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Timp de o fracțiune de secundă atenția le-a fost atrasă de un vuiet puternic apoi, în secunda următoare, întreaga încăpere începu să se clatine. Casa scârțâi din încheieturi, pereții porniră să se legene și lucrurile din interior să se împrăștie. Oliviu strigă "Cutremur!" iar în panica de moment nu găsi altceva mai bun de făcut decât să ia în brațe vaza cu flori de pe televizor, care-i era la îndemână. Luana fugi în dormitor. O găsi pe Sanda moșmonind pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un bărbat. Își lipi gura de urechea ei și șopti: Ce frumoasă ești, păsărico. Când cobori, am să-ți arăt ceva. Ridică ochii spre cel care-i vorbise crezând că visează. Bărbatul rânji, cu privirea galbenă și duhoarea de rachiu împrăștiate peste ea. Luana îngheță. Simți că i se face rău. O sudoare rece i se scurse pe spate, ca un șarpe veninos. Groaza o înveli ca un giulgiu, în timp ce bărbatul se lipi de ea cu hainele lui soioase. Își întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de la terminarea școlii. Majoritatea erau căsătoriți, aveau copii și erau mulțumiți de profesiile pe care le aveau. Liceu cu renume prin somitățile pe care le crease, profesorii se lăudau acum, o dată în plus, cu oameni inteligenți și cu funcții înalte, împrăștiați prin toată țara. Cei mai mulți terminaseră o facultate și ocupau posturi importante în diferite instituții. Luana aștepta, cu groază, momentul când va trebui să vorbească. Ce realizase ea? Avea o căsnicie nefericită și stearpă, facultatea o agățase în gard și locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
machiaj din cel mai priceput. Rezulta o mască uleioasă și tuciurie, străfulgerată de luciri verzi-albastre în jurul ochilor. Printre altele, făcu modificări și în modul de a se îmbrăca. Unde până atunci, vară, iarnă, nu ieșea din materiale înflorate, ce-ți împrăștiau privirile pe tot felul de câmpuri multicolore, Nuța trecu acum, în forță, la un gen de modernism amestecat, pe care numai ea îl pricepea. Se încătușa în pantaloni strâmți, exagerat de mulați, care nu făceau altceva decât s-o pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ceva de la referenta mea, vă adresați mie. Eu sunt cea care trasează sarcinile doamnei Noia. Izbi pe biroul Luanei registrele de sub braț. Tânărul tresări, se răzgândi, nu-i mai trebui nimic și fugi ca din pușcă. Nuța deschise un dosar, împrăștie foile peste tastatura referentei, fără să țină cont că ea lucra și bâjbâia butoanele pe sub colile aruncate. Luana crezu că turbează de furie. I se făcu negru în fața ochilor și fu cât pe ce să sară de pe scaun și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
astea, nu se poate să nu-i trezească dorința de-a se întoarce. Escu scăpă pieptănul și în ochii lui străluci un licăr de speranță. Iuliana, ești un înger. Adu-mi, repede, un casetofon. Spre seară, aplecați asupra nenumăratelor casete împrăștiate pe jos, cei doi bărbați se priviră îndelung. Cu ce începem? Radu nu știa ce să aleagă. El și nevasta lui nu se potriveau în acest domeniu. Era lipsit complet de cultură muzicală. De altfel, nici nu avusese cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
plină de viață a lui. Deschise ochii pe neașteptate. Ștefan îi văzu pleoapele ridicate și nu realiză că această cortină, ridicată după atâtea și atâtea așteptări, înseamnă împlinirea rugilor lui fierbinți. Privea în ochii ei negri cu adorație, cu gândurile împrăștiate în amintirile unei vieți trecute. Luana îi zâmbi, știind că s-a întors acasă. Lumina zilei o făcu să clipească și-atunci el se dezmetici, înțelese miracolul, se prăbuși lângă ea și începu să plângă. Draga mea, minunea mea, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
l-a imaginat zâmbind indescifrabil. — Bine atunci, a zis el impasibil după o clipă. Poate ne vedem mai Încolo. Da, poate! A lăsat receptorul să cadă zgomotos În furcă și a trecut În salon. Pe masa de formica verzuie erau Împrăștiate teancuri de hârtii și de fotografii. Nu se obosise să le așeze la loc În cutia rămasă pe jos lângă fotoliul scund de ratan. În ajun, cu capul greu de băutură, a vrut să se uite la toate acele imagini
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
am de gând să-ți cer ceva care să te deranjeze Margaret s-a ridicat. — Sunt sigură c-ai să păstrezi legătura. Numele prietenului nostru e Karl de Willigen. — știu, a spus Bill Schneider. Au ieșit pe poartă claxonând ca să Împrăștie mulțimea. Atmo sfera se schimbase iarăși, studenții se apropiaseră de baricadele din fața intrării și era mai mult zgomot. Erau și ceva mai mulți soldați, stând lipiți unul de altul, cu puștile strânse la piept. Ceva a aterizat cu un zgomot
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu pe mine, să te plimbe prin oraș! Cerul Jakartei era o canava de un galben cețos, o culoare mâloasă, mohorâtă. Dacă Îl fixai o vreme, licărea palid, dar sigur, ca un tub de neon. De după perdeaua de pâclă, soarele Împrăștia o lumină tulbure. În orașul ăsta totul era nesigur, nedeslușit. ...De rămâi și noaptea, o să privești luna În golful din Cape Cod... Margaret rămăsese cu ochii ațintiți la cer. A coborât fereastra, iar aerul fierbinte i-a șfichiuit obrajii, Împreună cu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]